Zakynthos, inceputul Odiseei grecesti

TIPĂREȘTE

Undeva in primavara anului 2013 imi dadea tarcoale ideea unui concediu mai altfel decat cele petrecute pana atunci. Fiind obisnuita sa merg la munte, am avut ocazia sa vad multe locuri deosebite din Austria, o mica parte a Bavariei cu castelele ei minunate, Polonia si Slovacia cu ai lor Tatra Inalti, dar nu stiu de ce, nu ne-a trecut niciodata prin cap sa o luam spre sud si sa petrecem un concediu la mare, dar un concediu adevarat, de cel putin o saptamana, in care pur si simplu sa ne desprindem de agitatia urbana si sa pierdem notiunea timpului.

Altfel, am gustat putin din farmecul Coastei Dalmate, ca parte dintr-o excursie de cateva zile in Croatia, ce a cuprins Plitvice si Dubrovnic. Insa cele 2 zile dedicate efectiv zonei de coasta au fost prea putin ca sa ne relaxam cu adevarat. Totusi, suficient pentru ca marea sa ne capteze atentia. Si din aproape in aproape, am ajuns sa ne gandim la Grecia, mai exact la Grecia insulara. Nu mai fusesem niciodata pe o insula si mi se parea in acel moment o treaba mai exotica si cam complicata din punct de vedere logistic.

In primul rand habar nu aveam ce insula sa alegem, apoi de unde luam ferry, daca trebuie sa cumparam bilete in avans sau nu, pe ce site gasim informatii referitoare la preturi, daca e accesibil sa luam masina cu noi sau ar trebui sa inchiriem ceva la fata locului etc. Evident, atunci inca nu eram familiarizata cu AFA, altfel lucrurile ar fi fost infinit mai simple :)

Ei bine, tot cautand eu pe internet ghiduri si imagini din diferite insule, am dat de o poza care mi-a lamurit tot ce aveam nevoie sa stiu despre destinatia viitoare, o imagine care face cat o mie de cuvinte si convinge mai mult decat o mie de argumente. Era, ati ghicit, Navagio... Si de acolo, lucrurile si-au urmat cursul firesc, am inceput sa caut review-uri, pareri, preturi, obiective turistice prin zona, am absorbit absolut orice informatie care s-ar fi putut dovedi utila la un moment dat, si nu exagerez, cred ca ajunsesem sa stiu mai multe despre Zakynthos decat unii dintre locuitorii insulei. Eram insa profani in ceea ce priveste Grecia per ansamblu, habar nu aveam ce-o fi cu tara asta, cum e drumul pana acolo, cat e de cald, cum sunt grecii ca oameni si care e atmosfera generala pe care noi, ca turisti, o vom percepe. Numai bine, se preconiza un concediu in care beneficiam si de factorul surpriza, ceea ce a sporit interesul, emotia si nerabdarea pentru prima noastra vacanta pe taram elen.

Si odata destinatia finala aleasa, am inceput sa construiesc un traseu mai ocolitor, daca tot eram in Grecia pentru prima oara, macar sa mai vedem cate ceva si in lungul drum spre Zakynthos. In acel moment ma gandeam ca va trece mult si bine pana vom mai ajunge din nou in zona (cata naivitate din partea mea! :) ), asa ca lista de obiective s-a tot marit si s-a tot marit, pana in momentul in care Google Maps a adunat aproape 3000 de km de sosea intinsa, fara a mai pune la socoteala toate drumurile de pe insula, cantitate deloc neglijabila. Asa se face ca am reusit sa cuprind in lista Meteora, Termopile, Delfi, Atena, Teatrul de la Epidavros, Olympia si, la intoarcere, Salonicul. Si daca va spun ca „in drum” spre Zakynthos am ajuns si la Cap Sounio, o sa ziceti ca nu am deloc notiunea cuvantului „abatere” din drum :)

Asadar, concediul nostru in Zakynthos s-a transformat in ceva mult mai mult de atat, insa frumoasa insula a ramas reperul nostru, telul care trebuia atins si la care visam cu ochii deschisi pana in ziua plecarii. Toate celelalte erau un sir de trepte menite sa ne acomodeze si sa introduca pas cu pas in atmosfera tipic greceasca, despre care pana atunci stiam doar din auzite. Adevarul e ca nici n-as fi conceput sa ajungem atat de aproape de locuri ce aveau o rezonanta speciala in memoria mea: Acropole, oracolul de la Delfi sau locul de nastere al Jocurilor Olimpice si sa trecem pe langa ele nepasatori.

Cazaream am rezervat-o pe Booking, ca de fiecare data de altfel. Initiam am cautat o pensiune in zona Volimes, insa fiind deja destul de tarziu, nu am mai gasit nimic interesant care sa se incadreze in buget, asa ca ne-am orientat pana la urma spre Drosia Kipseli, un satuc linistit, unde am gasit un apartament dragut administrat de o famile de greci veseli si prietenosi (din ce am inteles din review-uri) care ne-au facut sa ne simtitm ca acasa. De altfel, a fost pentru prima oara intr-un concediu cand m-am simtit chiar mai bine ca acasa, avand in jurul meu doar oameni extrem de prietenosi si zambitori, gata oricand sa ne ajute si sa ne raspunda la toate intrebarile si toate curiozitatile, cu o rabdare nepamanteana. Imi amintesc si acum cu placere de una din seri, cand gazda noastra, George, ne-a batut in usa cu o farfurie plina de prajituri facute de sotie, cu ocazia zilei de nastere a fiului sau si ne-a invitat sa sarbatorim pe terasa, alaturi de intreaga familie.

Zakynthos a fost pentru mine o revelatie, din foarte multe puncte de vedere. Pe de-o parte mi-am dat seama cat de mult imi plac marea, soarele si bucataria mediteraneana, iar pe de alta, am gasit in atmosfera din Zakynthos ceea ce cautam de atata timp: un loc vesel dar linistit in acelasi timp, unde timpul e mai rabdator cu oamenii si in care sa uiti de nevoile artificial create de viata sociala, un loc al intoarcerii la origini si al regasirii de sine.

Desi au trecut aproape 2 ani de la experienta Zakynthos, voi scotoci prin ungherele memoriei pentru a nu omite niciunul din obiectivele vizitate, chiar daca acuratetea detaliilor va avea poate de suferit.

In Zakynthos am ajuns cu masina personala, dupa ce am prins ultimul feribot din Killini. Numai ce vizitasem Olympia pe o caldura crunta, dar am reusit sa ne incadram in programul stabilit si sa ajungem in port in timp util pentru a cumpara si bilete si pentru a ne trage sufletul cateva minute inainte de plecarea feribotului. Am incercat sa profitam la maxim de cele 7 zile petrecute pe insula pentru a-i afla aproape toate secretele, luand la rand majoritatea plajelor si a golfuletelor ascunse.

Prima zi a sederii noastre pe insula a fost dedicata micii asezari Drosia Kipseli, situata in partea estica a insulei, la 12 km de capitala, pe care am inspectat-o de la un capat la altul, impreuna cu plaja si portul aferent. Plaja din Drosia e destul de ingusta dar intinsa pana spre port, iar in afara unui hotel de la care se pot inchiria sezlonguri in contul unei bauturi racoritoare, si a celor 3 taverne din apropiere nu este nimic amenajat, practic a fost exact ce ne-am dorit.

Primul mare obiectiv al insulei pe care l-am vizitat tot in prima zi a fost panorama plajei Navagio, urmand un drum de 30 km ce ne-a purtat pe serpentine inguste, prin livezi nesfarsite de maslini. Acolo sus, lume cata frunza si iarba, inghesuindu-se pe celebrul balcon amplasat pe buza stancii. Eu continui totusi sa sustin ca cea mai buna panorama nu e cea de la balcon, ci de la vreo 200 de metri distanta de el, in capatul unei poteci inguste ce pleaca din dreapta balconului. Acolo am avut si linistea necesara pentru a ne bucura de peisaj cum se cuvine si ca bonus, am reusit sa imortalizam cateva cadre remarcabile, fara „intruziuni” straine, lucru ce ar fi fost mai dificil in zona balconului. Si pentru ca ora era deja inaintata, am ramas sa admiram soarele transformat intr-o uriasa minge de foc ce cobora usor pentru a se pierde in albastrul marii, si am ramas absorbita de primul meu apus vazut vreodata peste mare :) Stiu, s-a intamplat destul de tarziu, insa in apararea mea va intreb ce cadru natural mai bun puteam alege pentru o asemenea premiera? :)

Excursia la Navagio si Blue Caves a fost evenimentul cel mai asteptat din tot concediul asa ca in momentul imbarcarii inca nu-mi venea sa cred ca se intampla intr-adevar. Mai ales ca numai cu o seara inainte Navagio ne dezvaluise de la distanta, frumusetea sa desavarsita. Am pornit dimineata in jurul orei 10 din portul Agios Nikolaos cu o ambarcatiune de dimensiuni mici apartinand Dimitri Cruises si ne-am indreptat spre Navagio, trecand pe langa Blue Caves, unde urma sa oprim la intoarcere. Imaginea ce ti se dezvaluie in fata ochilor cand incepi sa te apropii de golf este dezarmanta, i-au fost atribuite mii de epitete, adevarul este insa ca nimic nu poate descrie frumusetea uluitoare a peisajului si nimic nu te poate pregati pentru aceasta intalnire, nici macar cele mai reusite poze, pentru ca ele nu pot exprima emotie si nu pot surprinde monumentalitatea clipei cand parca totul sta in loc, motoarele vasului nu se mai aud, nici glasurile celor cateva zeci de alti norocosi ce traiesc la fel de intens ca tine momentul.

Pentru cateva secunde e liniste si esti doar tu, atat de mic si neinsemnat, in fata frumusetii infinite. M-a trezit din visare vocea patrunzatoare a capitanului, care ne avertiza sa nu urcam pe epava, existand un real pericol de a ne rani destul de grav. Am avut onoarea, si cred intr-adevar ca acesta e cuvantul potrivit, onoarea sa zabovesc la Navagio aproape 3 ore si sa ma bucur de culoarea incredibila a apei, ireala in zona in care lumina soarelui se reflecta in pietricele de un alb orbitor. Si va spun cu toata sinceritatea ca, desi am avut intre timp ocazia sa vad si alte minunatii ale Greciei, si ma refer aici la perfectiunea calderei santoriniene, frumusetea golfului Navagio nu a palit nici un strop. Ambele sunt niste cadre naturale spectaculoase pe care omul a reusit sa le innobileze in cel mai sublim mod, in cazul uneia voit, in cazul celeilalte pur intamplator, sau poate nu, daca ar fi sa ascultam zvonurile care circula despre aparitia epavei Panagiotis in golful Navagio, si simt ca i-as face o mare nedreptate vreuneia daca as desconsidera-o in fata celeilalte.

La intoarcere am oprit si la Blue Caves pentru o repriza de baie. Apa, la fel de fascinanta, insa in alte nuante, mult mai cristalina, foarte adanca si plina de pestisori colorati pe care i-am putut admira in voie cu ochelarii de snorkeling pe care ii carasem in acea zi dupa noi doar pentru acele cateva minute la Blue Caves.

Excursia la Keri Caves si insula Marathonisi a fost a doua si ultima excursie pe care am cumparat-o, de data asta din portul Keri. Vasul cu fund din sticla a plecat la ora 11 din port inspre golful Laganas, in cautarea broscutelor Caretta Caretta, specie protejata de lege. In momentele ce au urmat m-au incercat sentimente de mila pentru bietele animale, incoltite de cateva vase burdusite cu turisti ce se exteriorizau ca si cand ar fi fost prima oara in viata cand vedeau o testoasa. Acum totusi stau si ma gandesc cum se face ca de fiecare data urmarirea testoaselor se incheie cu succes, oare intr-atat de multe sunt sau cineva le hraneste de pe vase in zona aia, ca sa le faca sa vina acolo in momentul in care aud motoarele iar ele sunt de fapt obisnuite cu toata agitatia?

Habar n-am, dar treaba asta cu „turtle spotting” imi pare destul de curioasa, avand in vedere ca vorbim totusi de o suprafata imensa de apa pe care se face cautarea. In fine, lasand broscutele in treaba lor ne-am indreptat spre Marathonisi, insula pe care testoasele isi depun ouale si care, ea insasi are forma de testoasa, evident, vazuta in unghiul potrivit. Pe plaja de la Marathonisi am avut ocazia sa vedem pentru prima oara cuiburile de Caretta Caretta, insa de la cativa metri distanta pentru ca accesul spre ele este interzis. Am avut supriza sa citim aceasta informatie chiar in limba romana, de unde am dedus ca Zakynthos trebuie sa fie frecventat de multi conationali. La intoarcere vasul a oprit la Keri Caves pentru o scurta baie, pe modelul zilei precedente. Grotele sunt impresionante datorita arcadelor sapate de apa in rocile calcaroase printre care razele soarelui creaza jocuri de lumini pe luciul apei, in nuante de albastru neon si turcoaz.

Aflandu-ne in portul Keri, am profitat de ocazie si am urcat pana in cel mai inalt punct al zonei pentru a admira din nou apusul. Acolo, un alt peisaj de poveste, deja nu le mai puteam tine sirul. In doar 3 zile in Zakynthos, am avut parte de atatea panorame incredibile, cat nu am avut in toata viata pana atunci. Prezenta insolita a celor doua roci Mizithres, Marea si Mica Mizithra care rasar din apele cristaline, albastrul marii, stancile albe acoperite cu palcuri de pini de un verde fraged a caror miros ne invaluia cu putere, se contopeau intr-un tablou ce te imbata de atata frumos. Si totul ni se asternea in fata ochilor intr-o liniste absoluta, intrerupta din cand in cand doar sunetele valurilor ce se spargeau de versantul abrupt.

Eram deja la jumatatea sederii noastre pe insula si inca nu ajunsesem in capitala, asa ca a patra zi, ne-am indreptat pasii spre Zakynthos Town, manati si de dorinta de a gasi un magazin de articole pescaresti, veti afla mai tarziu de ce. Orasul ne incantase privirile inca din seara sosirii pe insula, turnul bisericii Agios Dionysios fiind primul care ne-a salutat de la mare departare. Sub razele soarelui era chiar mai incantator, cu arhitectura lui venetiana si faleza ingrijita, de-a lungul careia erau aliniate zeci de taverne, cafenele si gelaterii. Primul semn al unui concediu reusit este faptul ca pierzi notiunea timpului, si asa ni s-a intamplat si noua, altfel nu am fi ales tocmai ziua de duminica pentru a vizita capitala.

Majoritatea magazinelor erau inchise, la fel si magazinul cu articole pescaresti pe care-l cautam, iar in toata zona centrala si mai ales pe faleza, era o forfota generala. Doar pe stradutele laturalnice am avut ocazia sa rarim pasul si sa admiram in liniste cladirile cochete, imbracate in flori de bougainvillea, ceva nou pentru mine la vremea aceea. Am ajuns si pe dealul Bohali, urmand sfatul gazdei noastre, si bine am facut, panorama asupra portului e minunata. Am ramas acolo mai bine de o ora, la una din terasele insirate strategic pe buza stancii, pana la lasarea intunericului.

In aceeasi seara, in drum spre casa, am oprit la minimarketul din zona si ne-am aprovizionat cu cativa creveti cu care ghiciti ce am facut... Nu, nu am facut paste cu fructe de mare, ci ne-am dus in micul port din Drosia la... pescuit :D . Batea un vant racoros si era intuneric bine, doar cativa pescari ce-si pregateau navoadele pentru a doua zi mai animau atmosfera linistita din port si noi, care stateam pe bordura cu undita, de fapt prietenul meu statea cu undita si eu ii speriam pestii pentru ca nu puteam sa-mi tin gura inchisa mai mult de cateva minute. Carasem dupa noi o undita mica doar de dragul ideii ca vom putea pescui in Marea Ionica, pentru ca ma indoiam sincer ca vom reusi sa si prindem ceva. Surpriza a fost ca s-a si agatat un pestisor mic de-o palma, pe care bineinteles ca l-am eliberat dupa ce i-am facut o poza care sa ne serveasca drept dovada acasa :)

In zilele ce au urmat am reusit sa vedem Porto Vromi, un port natural de o frumusete deosebita situat in partea de nord-vest a insulei, la capatul unei serpentine ce coaboara vertiginos lasand in urma livezi de maslini, insa la orele pranzului cand ajuns noi era extrem de aglomerata zona si nu mai erau locuri de parcare disponibile, asa ca nu am zabovit prea mult.

De la Porto Vromi se ajunge usor in Exo Chora, un sat traditional deosebit care a reusit sa ramana in picioara in urma cutremurului devastator din 1953. In centrul satului puteti admira maslinul batran de 2000 de ani, se zice cel mai batran maslin din Grecia, desi sunt si alte insule care se bat pentru acelasi titlu. Independent de maslin, satul merita vizitat daca ajungeti prin zona. Din Exo Chora sunt 10 km pana in Porto Limnionas, locul pe care eu l-am gasit cel mai spectaculos din toata insula, dupa Navagio si panorama de la Keri. Nu este cel mai potrivit daca doriti plaja, desi e amenaja undeva mai sus, o mica terasa cu sezlonguri, insa e un loc extraordinar de sarit in apa de pe stanci.

Si daca nu sunteti mari amatori de sarituri, exista si posibilitatea de a cobora incet in apa, dar trebuie avuta putina grija la pietre, care din cauza porozitatii, taie destul de repede daca ajungeti sa va frecati de ele. Iar daca sunteti si amatori de snorkeling, Limnionas e cu siguranta, locul unde trebuie sa ajungeti pentru ca aveti ce vedea, dar la orele diminetii, nu ca noi in amiaza-mare, cand abia ai spatiu sa te misti.

Plaja Gerakas este una din plajele mai deosebite ale insulei, datorita prezentei cuiburilor de testoase de-a lungul plajei. Plaja are un regim special si nu va puteti pune cearsaful oriunde doriti pentru a nu deranja cuiburile, iar seara accesul pe plaja este interzis. In zona parcarii exista un minimarket, o taverna si un centru informare si de tratare a testoaselor ranite pe care e recomandabil sa-l vizitati pentru a constientiza impactul devastator pe care neglijenta omului il are asupra faunei marine. Intrarea este gratuita insa oricine poate face o mica donatie daca doreste.

Plaja Agios Nikolaos ne-a placut cel mai putin, din cauza agitatiei excesive data de existenta cluburilor si a sporturilor de apa practicate. Pur si simplu nu era ceea ce cautam noi la o plaja, insa nu desconsider calitatea apei si a plajei.

Si pe final o sa va impartasesc o experienta mai putin placuta care a rupt monotonia starii de liniste si relaxare instalate de-a lungul vacantei, inse de care ne amintim acum cu placere, cam la fel cum ne amintim si de episodul furtunii pe mare la bordul feribotului in drum spre Pireu.

Asadar, intr-una din dupa-amieze am revenit in Keri cu gandul sa inchiriem o barca cu motor de la una din agentiile din port. Voiam sa mergem de unii singuri la grote si sa dam un ocol insulei Marathonisi, in cautarea de locuri mai salbatice de facut baie. Zis si facut. Ne-am prezentat, ne-am inscris pe lista pentru ca momentan toate barcile erau in larg si am asteptat cuminti vreo ora, timp in care am profitat sa testam si plaja din Keri, care, apropo de plaje, ne-a placut datorita pietrisului destul de fin si a intrarii line in apa. Ni s-a parut o plaja buna pentru familii cu copii si copacii aliniati in spatele ei erau bineveniti daca voiai sa te retragi putin la umbra.

Fiind in apropiere, am putut observa prima barca ce se apropia de punctul de plecare, asa ca am ajuns rapid si am luat-o in primire. Aveam la noi doar o sticla de 0.5 l de apa minerala si aparatul foto, pentru ca geanta o lasasem dinadins in masina ca sa nu se ude. Toate bune si frumoase, am mers la grote, am vrut sa ne apropiem de vreo doua golfuri micute insa erau deja alte barci oprite la ele si am zis ca nu are rost sa ne aglomeram asa ca am ramas in larg, am facut poze, am sarit in apa si am inotat cateva minute in jurul barcii, am pierdut vremea si apoi ne-am indreptat spre Marathonisi.

Acolo s-a intamplat neprevazutul si aventura noastra a luat deodata o intorsatura dramatica. Am aruncat ancora in apropiere de insula si ce sa vezi, ghinionul suprem, nu am mai putut s-o scoatem. Degeaba ne-am luptat cu ea aproape o ora, incercand in fel si chip s-o eliberam dintre stanci, ne-am scufundat pe funie cat am putut, am ajuns la cativa metri deasupra ei, am vazut unde era agatata dar era prea adanc sa ajungem la ea si oricum n-am fi putut s-o eliberam. Ne-am urcat in barca si, ca ultima masura, am inceput sa ne invartim in cerc, tragand de funie, in speranta ca motorul va avea suficienta putere s-o elibereze. Nu am reusit decat sa ne inclinam atat de tare incat mi-a fost frica ca ne vom rasturna si am renuntat la idee.

Pe bord era lipit un afis cu un numar de telefon in caz ca aveam probleme, dar telefoanele le laseasem in masina, in geanta. Nu aveam nici macar un briceag sau ceva ascutit care sa ne ajute sa desfacem nodul, care se stransese deja mult prea tare cand am incercat sa tragem in forta ancora. In jurul nostru erau ceva ambarcatiuni la distanta, la inceput mai multe, dar pe masura ce se intuneca au inceput sa se imputineze si pe noi ne-a cam cuprins nelinistea, vazand ca nimeni nu ne cauta. In momentul in care ne-am hotarat sa ne ridicam in picioare si sa agitam din maini era deja tarziu, barcile erau la distanta si nu ne-a mai observat nimeni. Ne si vedeam petrecand noaptea naufragiati la 10 metri de Marathonisi, insa, norocul a facut ca la un moment dat a mai aparut o barca, ultima. Erau si ei in intarziere, se indreptau spre port. Ne-am ridicat rapid in picioare si am inceput sa urlam si norocul a facut ca ne-au auzit si au venit la noi.

Era o familie de albanezi, parinti cu copii, le-am explicat in engleza ce-am patit, domnul avea telefon, a sunat in port si le-a explicat situatia. Mesajul a fost sa dezlegam ancora si s-o legam de ceva plutitor, ca vor veni ei s-o recupereze. Din pacate nu mai puteam face asta si albanezul a fost suficient de binevoitor sa sara la noi in barca si sa incerce cu cheia de la masina sa desfaca nodul. Nici el nu avea altceva la indemana si chiar l-am admirat pentru ce a facut, marea era cam agitata si el statea atarnat jumatate peste barca si cu cheile in mana, putea in orice moment sa le scape in apa si atunci era si mai mare distractia pentru el. Dupa vreo 15 minute de chinuiala a reusit, i-am multumit de un milion de ori pentru gestul lui, am legat sticla de 0.5 l pe care o aveam la noi de capatul funiei si ne-am intors victoriosi in port.

Cu toata spaima traita in orele acelea, acum ne amintim cu placere de evenimentul cu pricina si il povestim cu oarecare mandrie tuturor, ca doar nu oricine e capabil de o asemenea realizare in concediu :) Cel mai important e ca am invatat lectia si avem un nou prieten, se numeste Victorinox si ne insoteste mereu oriunde ne-am afla, asa, pentru orice eventualitate... :)

---

VIZUALIZĂRI: 3480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI