GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muzee din Washington DC (II): minunata colecție a Mamei Pământ
Smithsonian National Museum of Natural History reprezintă, într-o insulă muzeală cum puține sunt în lume, o aventură unică a cunoașterii. Pentru mine, acest muzeu este locul de suflet din aglomerata insulă a muzeelor din Washington DC. Conceptul acestui muzeu cucerește pe orice turist, pentru că este construit pe principiul dinamismului și interacțiunii. Există o varietate de lucruri pe care un vizitator le poate face: poate accesa unul din terminalele digitale din sală care să îi afișeze hărți mobile sau informații la cerere (nici unul din terminale nu este identic cu altul), poate să se așeze într-un colț să urmărească pe un monitor suspendat filme documentare scurte, poate să manipuleze anumite exponate „didactice” (sus, în sala sistemului solar), poate să se plimbe în sau să vizioneze secțiuni cu simulări care refac relieful și caracteristicile anumitor epoci din istoria Pământului (la parter), sau poate să intre într-un mic cinematograf interior și să urmărească un film documentar ceva mai lung. Când vrea să ia o pauză, poate să ia loc să se odihnească, frânt de oboseală, pe una din băncile de pe holuri - poate intra într-un magazin tipic de suveniruri, sau se poate înghesui în micuța cafenea de la etajul principal, împreună cu familii cu copiii gălăgioși, pentru a servi o prăjitură și o cafea în stil american (gustoase, dar scumpe, în această cafenea). Dacă vrea mai multă liniște, poate coborî la demisol pentru a vedea exponate mai clasice și expoziții tematice. Tot timpul, poate fotografia sau filma exponatele, în afară de mulțimea vizitatorilor nu îl deranjează nimic.
Mi s-a spus, de câte ori am amintit despre acest muzeu, că “și Antipa s-a modernizat” sau că “și muzeul X din [altă țară] era nemaipomenit”. Da, și eu am văzut Musee d’Histoire Naturelle din Paris, un muzeu consistent și spectaculos - o vizită memorabilă. Și am văzut, nu demult, și muzeul Antipa modernizat (o dezamăgire, muzeul a evoluat, însă nu suficient). Dar, față de alte muzee, Smithsonian Museum of Natural History este unic, cum spuneam, din punctul de vedere al libertății pe care o conferă vizitatorului: exponatele sunt nu numai foarte atractive și așezate „în drumul” oricui, dar sunt bine protejate, familiile cu copii pot să intre fără stres. Nu există, ca în alte muzee, paznici care să le spună vizitatorilor “să nu pună mâna pe” sau să nu facă un anumit lucru. Construit după dimensiuni americane (adică acoperind spații generoase), muzeul urmărește două scopuri: exploatarea maximă a informației (fiecare text conține detalii complete despre un subiect) și personalizarea vizitei, în așa fel încât vizita să fie complet self-guided. Exponatele vorbesc prin ele însele. dar și prin imaginile și textele bogate, iar cine și-ar dedica mai multe zile pentru a consulta serios mulțimea de informații, ar învăța bine anumite capitole de biologie, geografie și geologie. Nu puține sunt, în filmulețe și textele explicative, accentele de responsabilizare a vizitatorului, în sensul respectului și păstrării resurselor (unele devenite rare) pe care le oferă Mama-Planetă a tuturor.
Există, în acest univers al exponatelor, colțuri extrem de vizitate (cum ar fi diamantul Hope – etajul unu – pe care nu am reușit să îl văd niciodată, din cauza aglomerației din fața lui). În ceea ce mă privește, preferam partea de la etajul doi, aripa dreaptă – geologia - în detrimentul secțiilor mai vizitate de la etajul principal (unde Ice Age, Ocean Hall și dinozaurii erau cele mai spectaculoase) sau din secțiunea mumiilor egiptene (etajul doi, aripa stângă).
De câte ori am ieșit din această școală magnifică a istoriei naturale, am făcut-o cu regret, cu senzația că nu învățasem suficient, și cu mintea excedată de mulțimea minunățiilor care mă întâmpinaseră înăuntru. În fiecare vizită mă străduiam, deși era imposibil, să fixez cât mai multă informație despre prietenii-dinozauri sau prietenii-cristale, dar nu era posibil nici măcar să acopăr selecția minimă pe care o făcusem în diferitele secțiuni. În urma fiecăreia din cele câteva reveniri rămâneam cu regretul că nu pot lua muzeul cu mine acasă... deși (mă gândeam) Mama Pământ ne însoțește tot timpul, chiar dacă frumusețile ei nu sunt evidente clipă de clipă...
[Muzeul se găsește la intersecția străzii 10th cu Constitution Avenue, imediat după Pavilion Cafe și înainte de Smithsonian Museum of American History (venind dinspre Capitoliu). Siteul MNH oferă și un tur virtual destul de bun, aici: http://www.mnh. si. edu/vtp/1-desktop/].
Trimis de diacrys* in 14.09.14 21:10:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diacrys*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelenta aceasta serie de reviewuri despre capitala U. S. A. Mi-a facut o deosebita placere sa le citesc, sunt locuri atat de celebre in lume dar atat de departate si greu accesibile pentru romanii din tara in general, dar le-ai prezentat astfel incat sa para aproape si familiare. Felicitari, cu ceva intarziere.
@zuftim - Mulțumesc, tot cu ceva întârziere . Sper ca la primăvară să revin ceva mai des pe AFA.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 DC - o alta atractie! — scris în 01.01.23 de sempreturist din RM VALCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2019 La spital prin Washington DC ???? — scris în 12.07.19 de Aniram din BRAșOV - RECOMANDĂ
- May.2019 Washington – metropola si capitala politica a SUA — scris în 28.11.19 de bubica din BRAşOV - RECOMANDĂ
- May.2018 O zi relaxanta la Washington — scris în 28.08.18 de Patrim din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Apr.2016 …sau cum să petreci o zi în Washington — scris în 30.05.16 de makuy* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Coasta de Est a SUA - a doua oprire - Washington — scris în 06.08.14 de Lacrimioara din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2013 The Day US Shutdown — scris în 21.10.13 de makuy* din BUCURESTI - RECOMANDĂ