Conwy, oraşul din spatele meterezelor

TIPĂREȘTE

Trenul a traversat râul Conwy pe istoricul pod tubular construit de Robert Stephenson cu mai mult de un veac şi jumatate în urmă. O realizare tehnică care unea cele două capete cu aspect de turnuri de cetățuie printr-o structură unitară din fier forjat, o soluție inginerească modernă pentru acele timpuri, care nu a mai necesitat un sprijin intermediar în mijlocul apei. Gara nu era chiar o gară ci doar un cuplu de peroane stinghere, îngropate între stânci golaşe şi metereze înalte. Că am ajuns în Tara Galilor era indubitabil, plăcuțele străzilor şi afişele bilingve cuprinzând texte în engleză şi velşă nelăsându-mi vreun dubiu.

Am aterizat practic într-o piață mică, cu un monument în mijloc şi un stâlp acoperit de indicatoare către diferite puncte de interes turistic. "Aici este de mine" mi-am zis în gând şi am încercat să mă orientez. Castelul impozant şi cenuşiu se vedea în apropiere, dar până la ora de deschidere mai aveam timp aşa că am pornit pe o străduță comercială. Firme multicolore, dar lipsite de leduri fluorescente, purtau nume cu rezonanță medievală - Hotelul Castelului, Poştalionul vechi, Casa Vulturului, Magazinul cavalerului, Pensiunea "Sf. Gheorghe şi balaurul" - în funcție de fantezia proprietarilor. Unul după altul se înşiră magazine cu suveniruri, mici cârciumi, anticariate, hoteluri, baruri, dar şi simple locuințe care sigur au văzut perioada reginei Victoria.

O poartă tăiată printre case permite accesul către țărm. Estuarul creat de râul Conwy este plin de bărci mai mari sau mai mici, inedita flotă întinzându-se până hat în zare, lângă fortificațiile de demult. Multe altele se odihnesc însă pe mal, răsturnate, aşa cum se cuvine în sezonul de iarnă. Un anunț mă informează că se pot face mici croaziere cu iahtul sau cu vaporaşul, prețurile fiind desigur simțitor diferențiate. Amatorii nu lipsesc nici astăzi, vrăjiți poate de mirajul apelor albastre ori de vremea însorită.

Atracția principală a cheiului, căutată de curioşi, o constituie cea autointitulată "casa cea mai mică din Marea Britanie". Vopsită în roşu ca o creastă de cocoş şi cu perdeluțe la ferestrele-i mici atrage atenția de departe. Pe panoul de deasupra intrării este adăugat " Y Tŷ Lleiaf ym Mhrydain Fawr" pentru plăcerea vorbitorilor limbii velşe, dar şi a noastră a celorlalți care ne străduim să pronunțăm cât de cât corect cuvintele. Şi am aveam de la cine să învățam căci locuitorii, vorbitori atât de velşă cât şi engleză sunt foarte amabili şi prietenoşi. Casa având o suprafață puțin mai mare de 5 m2 şi lipită de zidurile oraşului a fost locuită din sec. al XVI-lea şi până prin 1900. Chiar şi acum este deținută de urmaşii ultimului locatar, un pescar cu o statură impunătoare, poate prea impunătoare, deoarece consiliul orăşenesc l-a forțat să se mute, considerându-i casa improprie pentru locuit. Din păcate este prea devreme şi micuța doamnă care o îngrijeşte nu este la post, în concluzie nu pot s-o apreciez decât pe afară.

Totuşi principalul motiv pentru care am venit în Conwy este vizita la castel, dar până să mă îndrept spre casa de bilete escaladez zidurile de apărare ale urbei pentru imortalizarea de la înălțime. Castelul Conwy, precum şi fortificațiile oraşului, au fost construite la sfârşitul sec. al XIII-lea din ordinul regelui Eduard I al Angliei, în vederea planului său de cucerire a Ţării Galilor. Eduard, poreclit "Picioare lungi", s-a străduit să alipească Wales-ul şi Scotia şi desigur vă amintiți de el ca fiind personajul cinic din "Braveheart", filmul mult aclamat realizat de Mel Gibson. Castelul a fost gata în doar patru ani şi costul ridicării lui, spun cronicile, ar fi fost de 15 000 de lire, iar specialiştii în branşă l-au aproximat pentru zilele noastre la 45 de milioane de lire. Ce s-a ctitorit în România de azi de aceşti bani?

Intru în castel cu cele mai paşnice gânduri, arma mea, aparatul fotografic, neproducând nici o pagubă, deşi a fost considerat periculos şi interzis prin muzeele şi casele memoriale din țară. Poarta de odinioară prevăzută cu spații de tragere pentru arcaşi este larg deschisă lăsând cetatea pradă invadatorilor curioşi. Unicul străjer stă pe o bancă şi sprijină abătut o sulița. Este cioplit în lemn, cu pletele căzând pe umeri şi trăsături aspre, parcă zămislit de dalta lui Vida Geza. Urc în fugă scările din Turnul închisorii, depăşind cu uşurință două domnişoare asiatice care-şi cărau şi geamantanele după ele prin cetate. Nu râd căci am experimentat de mai multe ori aceasta formă de turism. Arunc o privire rapidă prin temnițe, mult mai puțin înspăimântătoare acum, şi pornesc de-a lungul meterezelor crenelate. Este o plimbare plăcuta atât timp cât nimeni nu te ia la țintă cu arcul, arbaleta sau puşca. Priveliştea creată de turnuri şi de rețeaua de legături dintre ele a făcut ca acest castel să fie apreciat nu doar de pictori sau de simplii călători, ci şi de specialişti, care-l consideră "unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură militară zidite între sfârşitul sec. al XIII-lea şi începutul sec. al XIV-lea". Castelul a aparținut pe rând englezilor şi velşilor şi s-a aflat sub asediu de mai multe ori. Ultima dată probabil în timpul războiului civil de la mijlocul sec. al XVII-lea, când fiind deținut de forțele loiale lui Charles I a fost înconjurat de armata parlamentului.

Imaginea romantică şi-a păstrat-o chiar şi secolul următor, când deşi căzut în ruină, este vizitat şi mai ales pictat, pânzele rămase posterității mărindu-i faima. Chiar şi marele pictor J. M. W. Turner a venit aici în căutarea inspirației. Ajuns în partea de est atac impetuos Turnul regelui. Peisajul care cuprinde estuarul râului Conwy plin cu ambarcațiuni este de neuitat, dar pentru orice eventualitate am făcut şi câteva duzini de poze.

Prin castel există diferite indicatoare care ne explică unde era capela, dormitorul regal sau sala de mese. Mai departe, imaginația fiecăruia poate modela interiorul cu flamuri, blazoane, mobilier şi icoane. Şi de cele mai multe ori cu tavanul. Am încheiat cu succes turul cetății, străbătându-i coridoarele, cercetându-i încăperile, urcând şi coborând o mulțime de trepte. Părăsesc castelul dar opresc la toate magazinele cu suveniruri în tentativa de a achiziționa cărți poştale, brelocuri, tricouri cu dragoni, cavaleri, castelul Conwy şi bineînțeles drapelul Ţării Galilor.

Legătura oraşului cu estul, spre Liverpool, cuprinde grupul de trei poduri, trei generații, trei modalități tehnice. Cel mai vechi este podul suspendat construit de Thomas Telford cu aproape două secole în urmă pentru a înlocui bacul care traversa râul Conwy. Capetele sunt tot precum turnurile de cetate, dar mai mici şi rotunde. Podul este astăzi destinat doar pietonilor şi împreună cu fosta stație de taxare reprezintă unul dintre obiectivele turistice ale zonei. Trenurile folosesc podul lui Robert Stephenson şi traficul rutier se derulează pe "podul cel nou", din 1958. Autostrada însă trece prin tunelul de sub râu, dar acolo nu am ajuns. Am plecat spre Llandudno Junction, gara din vecinatate, pe jos. Pe drum mi-am întors privirea de vreo sută de ori, de fiecare dată făcând câte o poză. Îmi venea greu să mă despart de Conwy.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 1683 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI