GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dacă în urmă cu aproximativ cinci luni mi-ar fi spus cineva că viitorul meu sejur va fi în Țara Galilor, i-aș fi spus că fabulează. Iată însă că expresia ”never say never” s-a dovedit încă odată că este cât se poate de actuală și pe la jumătatea lunii octombrie mi-am luat zborul către această interesantă și frumoasă (după părerea mea) țară.
Și cum din România nu există zboruri de linie spre Cardiff (despre charter nici vorbă), am ales aeroportul din nordul Londrei, Stansteed, unde compania irlandeză low cost Ryanair are curse regulate din Otopeni la prețuri ce sfidează orice concurență. Se poate ajunge în capitala Țării Galilor și cu alte companii, dar cu o escală în Munchen, Frankfurt, Amsterdam etc și costă de ”n” ori mai mult.
După ce am zăbovit câteva zile în Anglia, timp în care am revizitat Londra, am plecat cu mașina spre Țara Galilor alegând o rută prin Cotswolds, o zonă rurală deosebit de frumoasă aflată la aproximativ 100 de km de Cardiff. Am petrecut o zi întreagă prin Cotswolds (vezi impresii), astfel că la intrarea pe podul din apropierea orașului Bristol, care leagă Anglia de Țara Galilor, se făcuse deja întuneric. Accesul pe podul Second Severn Crossing se taxează cu 6 lire numai la la întrarea în Țara Galilor.
Autostrada M4, ce pleacă din apropierea Londrei, străbate Țara Galilor în direcția vest, este foarte aglomerată și adesea, în orele de vârf, se produc ambuteiaje. La fel ni s-a întâmplat și nouă, am parcurs cei 70 de km de la pod și până în Bridgend, orașul unde aveam cazarea, în vreo două ore. Din acest punct am cutreierat, timp de două săptămâni, prin mai mult de jumătate din comitatele ce compun teritoriul acestei țări.
Pentru că Țara Galilor este o destinație mai puțin cunoscută turiștilor români, iar pe internet sunt mai puține informații despre această țară, dați-mi voie să vin și eu cu unele informații turistice (și nu numai) alături de cele ale colegului de site @zuftim ( Desoperă insula Anglesey), în fapt singurul review postat pe AFA în legătură cu această parte a Europei.
Țara Galilor (Wales în engleză) este o țară mică din vestul Regatului Unit al Marii Britanii, cu o populație de doar trei milioane de locuitori. Deși este considerată ruda mai săracă a Angliei, locuitorii ei sunt mândri de trecutul lor și de faptul că, spre deosebire de vecinii lor, ei și-au păstrat aproape intacte tradițiile și cultura. Regele Arthur, magicianul Merlin sau poetul Dylan Thomas sunt nume de care galezii sunt tare mândri.
Limbile oficiale vorbite în ținutul galilor sunt galeza și engleza. Deși autoritățile fac eforturi deosebite ca limba galeză să fie vorbită de tot mai mulți locuitori, acest lucru se realizează într-o proporție destul de redusă (aproximativ 20%). Singura zonă în care vorbitorii de galeză se situează undeva la 80% este insula Anglesey din nord-vestul țării.
Încă de la intrarea în Wales, imediat după ce treci podul peste râul Stevern, ești întâmpinat de panouri mari cu inscripții bilingve în genul celor de la noi din Transilvania. Limba galeză este total diferită de cea engleză și greu de înțeles pentru britanici. Câteva exemple: ”slow” în engleză și ”araf” în galeză pentru încet (ușor), ”Thank you” și ”Diolch” pentru mulțumesc, ”Wales” și ”Cymru(y)” pentru Țara Galilor.
Deși galezii au doar autostrada (M4), au în schimb foarte multe drumuri expres și drumuri naționale curate, ordonate și bine îngrijite. La acest capitol sunt cu mult peste noi. Majoritatea sensurilor giratorii sunt mici movilițe pline de verdeață și flori. Disciplina rutieră este respectată de majoritatea participanților la trafic.
Pentru cea mai mică abatere de la legile circulației auto se iau măsuri fără nici un fel de discuție. Fie că ești filmat de una din numeroasele camere video de pe stradă, fie că ești observat de un agent de poliție, un tribunal regional îți va stabili sancțiunea. Mai mult, în funcție de gravitatea faptei, poți fi obligat să participi la un curs de instruire și educație.
Ginerele meu a fost la un asemenea curs, după ce mai întâi nu a respectat o restricție de 30 km/h, apoi a fost filmat când manevra volanul cu coatele :) (mâinile erau ocupate de un pahar cu iaurt). I-au făcut acolo o teorie despre respectarea regulilor de parcă ar fi făcut un accident de circulație.
În parcarile supermarket-urilor (Lidl, Tesco) sunt afișe cu perioada de staționare și trebuie respectată cu sfințenie. Fiica mea a depășit cu 5 minute timpul și a primit acasă o înștiințare că trebuie să plătească o amendă de 60 de lire. Cine a constatat asta? Vă las pe dumneavoastră să ghiciți.
Pentru șoferii profesioniști nerespectarea disciplinei rutiere se lasă cu sancțiuni și mai drastice. La a treia greșeală, în care ți se dau puncte de penalizare, ești declarat ”danger driver” și adio muncă în U.K.
Toate semafoarele de la trecerile pentru pietoni sunt din cele inteligente; stau mai mult pe verde pentru fluidizarea circulației și își schimbă culoarea numai după ce pietonul apasă un buton. Unde avem scuar traversarea nu se face drept, ci în zig zag, iar zona pietonală de pe scuar este protejată cu un gard din profile de fier. Toate căile de acces de pe străzi, magazine, poduri, stații de autobuz au cavități sau rampe pentru persoane cu handicap.
Galezii sunt foarte prietenoși și dincolo de cunoscuta politețe engleză sunt totdeauna gata să te ajute în caz de nevoie. Au un respect deosebit unul față de altul și m-am simțit foarte bine alături de ei. Acest respect (grijă) față de semeni este reflectat și prin ajutorul oferit de societate bătrânilor, săracilor și persoanelor cu handicap.
Dacă un om în vârstă este singur și neajutorat, pe lângă ajutorul financiar dat de stat, un angajat de la primărie îl are în evidență, îl vizitează la domiciliu, îi face piața și alte sevicii, după care bifează pe un card, aflat în posesia persoanei neajutorate, ziua și ora când s-a prezentat la acea adresă. Cei care sunt în vârstă și au probleme cu mersul pe jos, beneficiază de un fel de mașinuță electrică cu care se deplasează la cumpărături. În magazinele și supermarketurile din Bridgend am văzut zeci de persoane cu astfel de vehicule.
O grijă deosebită se acordă persoanelor cu handicap și aici pot să dau informații autorizate, fiind cumva în miezul problemei. Astfel, nepotul meu cel ”mare” (un an și 10 luni), care s-a născut cu o boală nemiloasă, :( la nici trei luni de la sosirea în Wales a fost luat în evidență de primărie, i s-a dat gratis un căruț ortopedic și i s-a fixat un ajutor social de 500 de lire. Mai mult, un reprezentant al instituției pomenite mai sus vine și îl ia de trei ori pe săptămână la un centru pentru copii cu handicap.
Am rămas cu o impresie plăcută și despre grija primăriei (vorbesc aici de orașul Bridgend aflat la 30 de km de Cardiff) legată de locuințe. Primăria construiește locuințe pentru populație, le are ”pe stoc” și sunt date cu chirie în funcție de nevoi și posibilități materiale după efectuarea unei anchete sociale. Locuințele se pot și cumpăra cu un avans de 20% (dat de stat) și rate pe 25 de ani.
Chiriile sunt subvenționate de primărie pentru cei cu posibilități materiale reduse sau pentru cei cu probleme medicale în familie. De toate aceste facilități pot beneficia atât cetățenii U.K., cât și cetățeni de altă naționalitate care plătesc impozite statului galez.
Ce se poate vizita în Țara Galilor? Destul de multe. Ținutul galilor este înzestrat cu parcuri naturale, zeci de castele, golfuri spectaculoase, dealuri înverzite, mlaștini si munți, ferme, dar și un țărm la Atlanticul de Nord cu peisaje de vis.
Am vizitat o mare parte din aceste frumuseți și sper ca în următorul review să redau cât mai multe aspecte interesante de pe aceste meleaguri.
Vacanțe cât mai plăcute!
Trimis de traian.leuca † in 29.11.15 18:33:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Descoperă Wales, #Călătorii Țara Galilor" (nou-creată pe sait)
Interesanta Tara Galilor!
Ii doresc multa sanatate lui Mario si astept vesti bune!
@danamandache - Ai ținut minte numele nepotului meu?
Mulțumesc muuuult!
@traian. leuca - Cardiff a fost prima destinație a primei mele ieșiri în afară, în vara lui '98. Muuult timp a trecut de atunci și, deși am stat o saptămână acolo, amintirile s-au estompat de tot... Îmi aduc aminte de puburile care la zece-unșpe seara ne dădeau frumușel afară. Normal, de-aia vin și se destrăbălează pe aici, he, he. Amabili tare galezii. Nici aparat foto nu aveam la vremea aia, și un domn ne-a făcut poze la un spectacol, mi-a notat adresa și mi-a trimis pozele prin poștă...
Aștept să citesc restul impresiilor, deși tare sunt convinsă că nu voi recunoaște mai nimic...
@alinaro - Mulțumesc pentru vizită!
Am fost în Cardiff de vreo două ori și într-un viitor review am de gând să descriu ce am văzut și am simțit în acest oraș.
Sigur că în 17 ani s-au schimbat multe în Cardiff (au construit în centru un mall de top european, au ”coafat” turistic zona sudică a orașului, ”Cardiff Bay”, au mai construit un stadion modern, replică la ”Millennium Stadium”, etc.), dar au mai rămas neatinse multe obiective istorice.
Castelul Cardiff (castelul marchizului Bute), străzile din centru, Parcul Bute, Biserica Sf. Ioan, Cardiff City Hall au rămas la fel și sper să le recunoașteți în pozele și descrierile mele viitoare.
@traian. leuca - Foarte bun articolul! Îmi place stilul, este scris cu acuratețe, nu este un stil ”grăbit” și pentru asta mă bucur; informațiile sunt utile mai ales pentru cei ce merg acolo cu un autoturism (și nu numai). Chiar dacă știu că nu voi ajunge pe-acolo vreodată, aștept să citesc și alte articole interesante despre galezi și meleagurile lor.
Până la următorul review vă urez să vă bucurați din plin de sarbătorile de iarnă!
@doinafil -Mulțumesc pentru vizită și aprecieri! Vă urez și eu sărbători fericite alături de cei dragi!
Împreună cu continuările sale, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2018 Conwy și Llandudno — scris în 05.08.19 de alxmst din LIVERPOOL - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Castele în Ţara Galilor şi o impunătoare catedrală în Anglia — scris în 14.07.19 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Conwy, oraşul din spatele meterezelor — scris în 07.06.17 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Cu mocăniţa pe vârfuri alpine — scris în 22.09.17 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Strâmtoarea Menai şi împrejurimile — scris în 03.03.17 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Surprizele din North Wales — scris în 19.01.17 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Parcul Naţional Snowdonia — scris în 09.01.17 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ