Wadi Rum - probabil cea mai frumoasă zi de concediu

TIPĂREȘTE

Nu aveam cum ajunge în Iordania și să nu vedem deșertul. Anul trecut îl ratasem în Maroc din criză de timp, astfel că o noapte și o zi întreagă dedicată acestei forme de relief erau înscrise la loc de frunte în itinerariul actual.

Wadi Rum. Cu sinceritate vă afirm că nu auzisem de alăturarea acestor două cuvinte până pe la începutul lui decembrie 2019, când am luat biletele de avion și încercam să mai caut câteva locuri de vizitat prin jurul Petrei.

Îmi era străină existența unei asemenea minunății ce, odată descoperită, mi s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare. Am petrecut aici una dintre cele mai interesante, frumoase și fermecătoare zile din toate concediile. Am trăit cu ochii deschiși un vis.

Un vis făcut posibil de Mahmoud, beduinul de 28 de ani, încălțat doar în sandale în vreme ce noi purtam hainele de iarnă. Omul a cărui naturalețe ne-a făcut să îl îndrăgim iar la finalul zilei să ne despărțim cu un oftat și câteva suspinări îndelungi pentru că e atât de improbabil să îl mai întâlnim...

Să v-o spun pe cea dreaptă, după rezervarea cazării mi s-a părut cam plin de el. În convorbirile anterioare plecării spre Iordania încercam să îi transmit ce ne dorim noi, să ne găsească un ghid safari, să ne prezinte stadiul demersurilor lui iar omul îmi transmitea că totul e sub control, că știe pe cineva - fără a ne da datele de contact solicitate -, că ne vom simți bine.

Știu că într-o duminică dimineața eram cu rezervarea în față și eram pe punctul de a o anula, agasat puțin de un alt mesaj primit de la el. Bine că n-am dat ghes acelui impuls!

Nu neg că ar mai fi și alți ghizi - chiar unei colege de pe AFA i-am cerut datele de contact ale unuia în urma review-ului citit în care i-a adus laude - dar sunt sigur că nu am fi găsit altul pe care efectiv să îl îndrăgim.

Cu poveștile lui sub cerul înstelat în jurul focului, cu strădania de a ne oferi tot confortul posibil în austeritatea domeniului lui, cu chipul mereu jovial și optimist, cu atenția de care a dat dovadă, dar mai ales cu plimbarea oferită cu a sa camionetă deschisă, potpuriu și însăilare de momente cu adevărat unice.

Îți mulțumim încă o dată de aici, Mahmoud!

Nu voi face o trecere în revistă a traseului parcurs și bifarea obiectivelor descrise și de alții, canioane, poduri, dune sau pietroaie devenite cunoscute de când cu înflorirea turismului.

De fapt, habar nu am pe lângă care am trecut și când am trecut, dar sunt convins că omul ne-a dus pe la toate. Drumurile deșertului erau vizibile și călcate de zeci de jeep-uri, într-o circulație fără semne, limite de viteză, radare sau polițiști.

Erai liber! Iar senzația aceasta o percepeai cel mai bine stând în picioare în camionetă, în bătaia curentului. Care nu se sfia să îți altoiască rafale peste frunte, încât am fost și nevoit să bat cu pumnul în capotă pentru o opri cursa să îmi recuperez șapca de prin nisip.

Clipele de exaltare în fața frumosului se împleteau armonios cu cele de dârdâială și clănțănit al dinților. E totuși iarnă. Iar deșertul nu înseamnă permanent căldură toridă, uneori insuportabilă.

Disconfortul este observat și de Mahmoud care, într-un gest de cavalerism masculin, îi oferă Adrianei haina sa din păr de cămilă, care va fi purtată pe parcursul întregii zile. Lungă până la pământ, aceasta a avut darul de a aduce căldură soției dar și o încovoiere serioasă a umerilor, dată fiind greutatea ei.

Îmbrăcată astfel și cu un șal înfășurat pe cap, în jurul gâtului și al feței, Adriana pare a fi aderat cu brio și fără voința ei expresă la moda feminină locală. Și s-a adaptat astfel vieții grele din pustiu!

Plimbarea prin deșertul ce odinioară a fost acoperit de apă - curios, dar cu sute de ani în urmă aici se afla o mare - începe cu trecerea pe lângă unele corturi de lux, ce oferă priveliști în exterior, ridicate de noii investitori în turism. Produse în China, un set de 5 corturi din plastic transparent costă vreo 8.700 de dolari iar cel din sticlă trece de 10.000 dolari per bucată, cu toate dotările și confortul necesare.

Pentru a proteja afacerile beduinilor, guvernul iordanian a luat decizia de a taxa orice proprietar care deține mai mult de 20 de corturi, pentru fiecare cort în plus urmând să achiți 1.000 de dinari, pe lângă taxa de ocupare a suprafeței care e de 50 dinari pentru o unitate de suprafață (cea pe care se ridică un cort) și câte 50 de dinari pentru fiecare cort.

După vreo trei - patru minute facem prima pauză și suntem conduși spre un mic canion ce se îngustează destul de rapid și nu ne permite decât să ne dezmorțim puțin picioarele în escaladarea unui urcuș care nu ne duce nicăieri.

Însă când faci o rotație de 180 de grade, priveliștea e mirifică! Ai în față dune galbene de nisip mărginite de un munte pleșuv, cerul albastru deasupra și pereții canionului de o parte și de alta a privirii, asemeni unor ochelari de cai.

Wadi Rum e atât de frumos încât pur și simplu mă copleșește cu priveliștile lui.

Pentru mine, deșertul însemna un ținut cu nisip crem pe jos și soarele deasupra, în care te târăiai cu genunchii îndoiți și pălăria de soare pe cap în căutarea unei oaze cu apă pentru umezirea buzelor.

Wadi Rum schimbă total percepția. Și aici totul e uscat, numai că nisipul oferă o paletă coloristică mult mai diversă iar prezența dealurilor sau munților - să ne spună geologii ce sunt - aduc o substanțială și atractivă frumusețe.

Un aport determinant la cadrele naturale de neuitat îl aduc soarele și, mai ales, norii. Cu absolută convingere mărturisesc că o zi absolut senină nu are cum fi atât de frumoasă precum una, ca cea a vizitei noastre, în care norii fug ghiduși pe cer.

Uneori plumburii și mulți, alteori albi și răzleți, aceștia și-au pus amprenta decisiv pe splendoarea vizuală oferită cu atâta dărnicie pe parcursul întregii zile.

Soarelui i-a rămas doar să-și trimită razele, uneori ocolindu-i pe cei plumburii, alteori străpungându-i pe cei mai puțin pufoși, pentru a desena, încontinuu și neastâmpărat pe nisip și pe pereții munților, lumini și umbre.

Perpetue în succesiunea lor, acestea ofereau tablouri măiastru realizate. Acum locul era de un maroniu cald, apoi culoarea se răcea în umbra norului gros, pentru ca mai apoi să se transforme într-un cald pal, liniștitor sub razele de soare.

Și aici dezvoltarea turismului își aduce cu sine micile afaceri închegate pe lângă obiectivele vizitate: prepararea unui ceai, a unei cafele sau vânzarea de bijuterii artizanale ori ierburi cu diferite întrebuințări.

Ici colo se pot observa urme verzi pe fondul culorii predominante. Sunt plante care hrănesc cămilele, de fapt care odinioară le hrăneau, aveam să aflăm că în zilele noastre acestea primesc mâncarea în baloți transportați de la magazine.

La un moment dat Toyota urcă pe o dună mai înaltă și se oprește. Se vede foarte frumos de la această înălțime până hăt departe, însă nu acesta a reprezentat motivul principal al haltei noastre.

Ci practicarea sportului extrem!

Da! Dând dovadă de o temeritate alimentată de faptul că nemțoaica pornită înaintea mea a ajuns cu bine la capăt, mă lansez și eu cu skateboardul la vale pe dună. Wow, ce senzație! Credeți că a mai contat amănuntul că toată ziua am avut nisip în gură, în încălțăminte, urechi, buzunare și pe sub maiou?

Și asta nu a fost totul. Odată pornită mașina, Mahmoud o lansează pe aceeași pârtie folosită de mine. Eram în vremea copilăriei în sanie, pe dealul din capătul străzii!

Ajungem și într-un sat beduin, acolo unde a locuit bunicul gazdei noastre. Nelipsita minge de fotbal, cam dezumflată ce-i drept, reprezenta cam unicul obiect de joacă al puținilor copii de pe aici.

Am putut vedea și o fântânâ, de fapt un tub de plastic ce capta și aducea apa din munți, o raritate în Wadi Rum.

La marginea satului am imortalizat una dintre cele mai frumoase fotografii, cu doi copaci crescuți în nisip, în fața unor munți duri, închiși la față, supărați parcă de faptul că arborii reprezintă o atracție mai interesantă decât ei.

Nu puteam rata plăcerea de a călca desculț pe nisipul atât de fin. Astfel că am luat-o la pas, în sus, pe o pantă la al cărei capăt am simțit impulsul de a urca și pe pietrele mai rugoase.

Iar de aici mi s-a dezvăluit privirii cea mai interesantă imagine, putându-mă roti 360 de grade și admira minunată panoramă deșertică. Păcat că nu pot încărca filmarea, cu sunetul vântului puternic ce sufla acolo sus, pentru a vă oferi și vouă un crâmpei de poveste.

Suntem debarcați între niște copăcei uscați și ni se arată o direcție de către ghid, înspre care vom merge singuri. Toyota pornește și mai apucăm doar să îl auzim pe Mahmoud că va veni mâine să ne ia de dincolo de stânci.

Promisiunea lui nu are darul de a ne speria după ce am trecut peste gândurile de azi noapte, așa că ne așternem la drum. Trecem de pâlcul de arboret iar pe cărarea ce se îngustează dinaintea noastră mai observăm urme de pași.

Începem să urcăm, străbatem cheile ce ne supun unui efort mediu iar la celălalt capăt suntem așteptați de beduinul nostru. Și nu oricum, ci cu un premiu câștigat pentru traversarea cheilor.

Cu prânzul pregătit la butelia de aragaz. Hmmm, ce bine sună, mai ales că ni se făcuse o foame ce își cerea imperios drepturile.

O masă servită pe jos în deșert, întinși pe nisip. Cine a visat până acum la așa ceva, cine își închipuia că vom mânca în asemenea condiții? Și ce gust bun au avut mâncarea și ceaiul!

Rămânem apoi întinși la soare, locul fiind mai ferit iar vântul nu ajungea să ne deranjeze siesta, și ne bucurăm de companie și alte povești istorisite.

Finalitatea traseului o reprezintă parcarea în care ne lăsasem mașina cu o seară înainte. Toți turiștii sosiți cu mașini proprii sau închiriate, acolo le vor lăsa. Parcarea este gratuită dar se vor percepe câte 5 dinari de persoană pentru intrarea în Wadi Rum.

În deșert se intră doar de localnici cu mașini 4x4. Ei sunt cei care cunosc drumurile, turiștii neghidați se pot pierde foarte ușor.

Noi am fost conduși înapoi în parcare după o zi plină de momente frumoase și clipe de neuitat. Amintiri care nu se vor stinge din memorie, sentimente care vor dăinui ceva vreme de acum încolo.

Despărțirea de Mahmoud a fost tristă. Nu fac pe sentimentalistul acum, dar ne-am atașat foarte rapid de el. Și el de noi. Sau de Adriana. Spun asta pentru că la despărțire i-a strecurat în palmă, ascunsă vederii mele, un set de cercei artizanali, prelucrați probabil acolo, în zonă.

Știu, vor fi unii care să-mi transmită că omul și-a făcut doar treaba iar noi am mai bifat o zi de călătorie.

Care, vorba reclamei, probabil a fost cea mai frumoasă zi de concediu...

---

VIZUALIZĂRI: 2719 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI