Deșertul roșu-cărămiziu-portocaliu în extrasezon

TIPĂREȘTE

Căutând review-uri recente pentru un hotel la care am făcut deja rezervare, mi-am dat seama de o treabă despre care nu am povestit din ultima noastră vacanță, și anume Iordania. Când am scris review-urile, am încercat să le compilez în cât mai puține și cât mai concise pentru că nici mie nu-mi place să citesc descrieri de genul nuvelelor sau romanelor și atunci altora de ce să le pierd timpul eu în felul acesta?! Și acum îmi dau seama că au rămas câteva lucruri importante de spus.

Și care este informația de la care am plecat de mi-am amintit de excursia în deșert: noi românii suntem foarte mofturoși și pretențioși la mâncare!!

Și să detaliez: noi în excursia din Wadi rum am avut și cazare o noapte în cort. Am ales cu mare atenție "tabăra" la care am înnoptat și stiam cam tot ce trebuie despre cazare. E foarte vestită cina aceea îngropată în nisip. Totuși adevărul este că nouă ni s-a părut rece (cu toate că era proaspăt scoasă din cuptorul îngropat) (eu am tras concluzia că era făcută ori mult mai devreme ori cu o zi înainte), carne era relativ puțină (îți puneau ei în farfurie, nu cumva să pui tu mai multe bucăți deodată), doar de pui.

Pe lângă carne, făcute la cuptor pe același grilaj, erau dovlecei și cartofi. Aveau aceeași culoare deci nu-i puteai diferenția de carne, probabil intenționat. Nu sunt eu mare mâncătoare de carne, dar se vedea încercarea de a păcăli pe față! Un prieten cu care mai eram a cerut încă o bucată de carne (erau bucățele mici, cam de dimensiunea aripioarelor, pulpa de pui era în două bucăți tăiată) și beduinul care servea se făcea că nu știe care e, încerca să vadă cu furculița mai multe bucăți...

Apoi mai era o supă de linte care se servea în castronașe de dimensiunea celor în care se servesc sosurile sau smântâna pe la noi pe la restaurante. Aia ți-o dădea prima și mai mult forțat, ca să-ți umpli stomacul. Soțul meu le bea ca pe ceai, cu gura direct, așa mici erau (lui i-a plăcut și a băut-o și pe a mea și încă una, și a avut loc și de grill-ul îngropat, în contextul în care noi suntem genul de persoane care nu mănâncă două feluri de mâncare la masă, adică mâncăm normal, nu mult). În afară de asta, mai era o garnitură de orez și o salată cu sos și una fără sos.

Asta era toată cina în stil beduin. Dacă nu-ți plăcea de exemplu o salată sau orezul, nu aveai garnitura la grill-ul îngropat și deci tendința normală e să mănânci mai mult din grill sau să rămâi flămând. Adică nu prea aveai de unde alege. Acum nu ar fi asta o problemă, că doar nu așteptam marea cu sarea la o cină în cort, în deșert, dar senzația era că beduinii ăștia nu știu cum să te tragă în piept mai tare.

Am spus și în celălalt articol undeva că mai și șușoteau între ei despre turiști și alte întâmplări asemenea... De ce zic totuși că parcă noi românii suntem ăia mofturoși?! Că ceilalți turiști (din Austria vreo două cupluri, din Marea Britanie alte vreo câteva, din Thailanda încă unul, din India un grup, adică tot felul, în total vreo 15 am fost), și-au luat cuminți farfuriile s-au pus frumos care pe unde era mai comod și dă-i bătaie... Nu era unul să lase în farfurie sau să se uite lung la ce are în față. Thailandezii încă au scos niște pliculețe cu condimente de-a lor și turnau frumos pe toată mâncarea, parcă aveau cine-stie-ce minune culinară în față. Numai noi eram șocați cum ni se "vând" gogoși. Ce am apreciat totuși: resturile se strâng pentru animale. Mi se pare corect să nu arunci nimic mai ales că ești în deșert, în mediu arid, în care tot ce am mâncat era cărat de departe...

Tot legat de mâncare, eu am citit recomandări înainte de a merge acolo, să nu mănânci chestii cu sos ca să nu pățești ceva. Cel mai bine e să alegi chestiile ambalate dacă există. La micul dejun a fost ok, parcă puțin mai multă diversitate, dar nu ieșit din comun. Ouă fierte, gem, iaurt de-al lor, o salată ceva și cam atât. Erau reci și bine păstrate. Doar pitele cred că aveau o săptămână, dar alea merg și mai vechi, nu se strică...

Acum dacă tot am scris despre experiența din deșert, ar fi culmea să mă limitez doar la mâncare. Până la urmă, asta e nimica toată. Doar că astea sunt lucruri despre nu prea se scrie și nu știi la ce să te aștepți. Nu e de speriat ce condiții sunt; am văzut mult mai rău pe parcursul săptămânii respective. Chiar se străduiesc să ofere condiții bune, decente. Și la cum arată satul lor, wadi village, chiar e frumos în corturi.

Baia din tabără era mare, spațioasă, cu de toate, inclusiv cabine de duș, iar săpun de mâini am văzut de toate sortimentele (erau pe puțin 5 flacoane, unele probabil lăsate de turiștii care au mai fost pe acolo). Un angajat spăla mai mereu pe jos (cam același care făcea toată treaba mai grea, restul parcă stăteau degeaba tot timpul - cei care știau engleza erau privilegiați, ei făceau tururile peste zi și aduceau banii, restul la treabă fizică, și cărat și săpat și tot).

Tabăra pe care am ales-o are un nume mai lung pe net, ceva de genul wadirumdesertcamp, dar nu-mi amintesc sigur. Eu am căutat în funcție de ce ofereau; tururile cu jeepul să fie cât mai detaliate, iar prețul rezonabil. Am plătit 50euro de persoană (am fost un grup de 4 persoane) pentru 4 ore de plimbare în deșert, cazarea in cort, cu cina și mic-dejun. Se putea un tur și de 5 ore, dar nu am găsit diferențele, în schimb față de cel de 3 ore parcă ne-a dus la un canion în plus.

Noi am întârziat și am ajuns undeva la apus in tabără; tabăra e poziționată cumva să ai o priveliște spectaculoasă asupra apusului, după ce toată ziua te-ai plimbat prin deșert, în așteptarea cinei, la o cană de ceai. Noi, din cauză că am întârziat, am amânat excursia pentru dimineață, iar intrarea în tabără a fost pe repede-inainte să vedem măcar apusul. Chiar și așa, nu ne-am încadrat, dar câteva poze faine tot am făcut. Și ultimele raze de soare tot spectaculoase sunt în deșert. Deci am făcut "check-in"-ul, am "mirosit" pentru prima dată liniștea și nisipul infinit... Apoi am ieșit direct la poze, am inspectat "camerele", baia, "salonul" de luat masa, "terasa" la care ne-am și așezat la o gură de ceai fierbinte. Aici atenție, o dată ce ați băut dintr-o cană (de tablă), țineți-va bine de ea, că altfel se oferă aceeași cană la altul, eventual la un beduin, apoi la altul și apoi tot la dumneavoastră, deci mai bine una de la început până la sfârșit, să nu împreunăm microbii...

Apoi a urmat cina despre care am povestit, apoi iar la ceai și la o "cântare", cu dat din palme și o tobă, chitară ceva. Aici tot băiețașii care duceau greul taberei dădeau din mâini (cred că asta era inițierea până ajungeau să prindă din mers engleza și să facă tururile).

Apropo, se fumează la greu. Toți beduini sunt slabi, trași prin inel, poate și pentru că sunt în deșert și nu au cu ce se îmbuiba, dar sigur nu din lipsă de bani, mai degrabă din lipsă de poftă de mâncare după 2-3 pachete de tutun cât bagă într-o zi. Chiar făceam socoteala cam ce venit au băieții și sincer nu cred că ăsta e motivul "sărăciei", cred că mai degrabă s-au învățat cu stilul ăsta de viață și nu le trebuie mai mult (nici nu trăiesc între atâtea tentații ca noi ăștialalți), sau varianta a doua: e o strategie de marketing. Deci la sfârșit de februarie, după o ploaie in desert (mai extrasezon de atât nu cred că se poate), ei aveau 15 oameni cazați. Vara au mereu 70 persoane, uneori și mai mult. Asta ne-au spus chiar cei de acolo.

Corturi erau și cu un pat de 2 persoane și cu 4 paturi de o persoana și cu mai multe paturi, nu am intrat să le văd pe toate. Am avut la dispoziție 4 pături foarte groase. În contextul în care am dormit îmbrăcați, nu mi-am pus problema dacă sunt sau nu curate. Noi am avut ceva așternuturi la noi și le-am pus pe saltea, și am dormit foarte bine și nu ne-a fost frig deloc. Noi doi chiar am stat cu "fereastra" de la cort deschisă să vedem stelele din pat noaptea și chiar le-am văzut și nu pot să spun că am suferit de frig. A fost într-adevăr ceva special. Eu am reușit să mă și schimb în cort, cu picioarele sus în pat, ca în barcă, pentru că pe jos era "marea" de nisip tot adus de foști chiriași ai cortului. Am avut și priză in cort și aparat de țânțari, lux ce mai...

Dimineață ni s-a spus să fim gata la 8.00 pentru plecare. Asta însemna să fi mâncat deja și să avem bagajul făcut de plecare pentru că nu aveam să ne mai oprim în tabără. Am realizat că în felul acesta noi am făcut turul invers, el fiind cumva în cerc gândit, nicidecum o traiectorie dreaptă și la capătul ei și cel mai "adânc" în deșert tabăra. Eu alesesem tabăra cumva să fie cât mai departe în deșert, dar traseul fiind circular pentru toate taberele, cam la același rezultat ajungi indiferent de alegerea făcută. Am fost mulțumită de tabăra aleasă, mi s-a părut mărișoară și bine poziționată față de altele pe care le-am văzut pe traseu. Plus priveliștea spre apus... Și m-a încântat că nu vedeai altă tabără, adică aveai sentimentul ăla de pustiu, de capătul lumii, de "în mijlocul naturii".

Traseul cu jeepul a fost ok, aș putea povesti la fel de mult ca până acum și despre minunile văzute, dar nu știu ce sens ar avea; trebuie trăită experiența aceasta, nu povestită. Plus că sunt și alții care au scris detalii foarte multe despre acest deșert. Sincer nu am citit toate articolele scrise la rubrica aceasta și sper să nu mă repet.

Noi am nimerit după o ploaie, nisipul era un pic umed, dar peste zi se usucă repede. Am avut aproape de 30 grade, în contextul în care în România erau recordurile cu minus, iar drumurile închise. Cred că este chiar mai spectaculos așa cum am fost noi, deoarece am văzut vegetația de deșert, plante ieșite din stâncă și urmele cursului de apă pe nisip. Un canion nu l-am putut vizita pentru că era inundat și nu se putea ocoli apa strânsă în crăpăturile abisale.

Oricum e extraordinar, fantastic, supercalifragilisticexpialidocious. Culorile, stâncile, nisipul, liniștea, cerul, stelele, aerul, tot.

Ne-am dat și cu placa. Recomand oricui măcar să urce pe suna de nisip, chiar dacă intenționează să coboare tot pe picioare. E o priveliște deosebită acolo sus. Apropo, toată lumea se descălța și erau o grămadă de papuci abandonați la baza dunei, dar noi nu ne-am fript de nisip, fiind și dimineață încă și temperatura potrivită cât să nu mori de cald. Nu știu cum ar fi în iunie sau mai rău în august aventura asta; probabil s-ar lăsa cu arsuri. A, și turul nostru de 4 ore l-am făcut în 3 jumătate. Probabil beduinii se bazează că durează pozele, canionul inundat pe care nu l-am terminat, duna de urcat și apoi coborât, un alt canion pe care îl străbați cu piciorul etc. Adică în sine plimbarea nu e așa lungă, depinde cât se tărăgănează fiecare. Și nu pot să spun că noi ne-am grăbit. Deci ies pe profit oricum băieții. Și informații la fel, depinde cât de mult întrebați ghidul, depinde cât de bine știe el engleză etc. Noi am fost mulțumiți, nu aveam ce să cerem mai mult; pe de altă parte noi ne-am simțit bine oricum pentru că eram cu prietenii, suntem tineri și eram și într-un loc minunat!

---

VIZUALIZĂRI: 1870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI