GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Kernave - Trakai - Vilnius (III)
Autocarul ne-a lăsat undeva lângă calea ferată (cred că e vorba chiar de gară), de unde am purces la pas către centrul istoric, intrat în patrimoniul Unesco. Am intrat pe la poarta Dawn (poarta zorilor de zi), care străjuiește orașul din secolul al XV-lea. Se pare că din cele nouă porți ale orașului, doar aceasta a mai rămas...
Deasupra intrării se ridică o capelă, unde se găsește icoana făcătoare de minuni a Doamnei noastre. Este una dintre puținele icoane care o înfățișează pe Sf. Fecioară Maria fără prunc în brațe. De la însănătoșirea bolnavilor, la ajutor dat lituanienilor pentru apărarea cetății, se pare că au fost multe miracole. În semn de ofrandă, s-au adus aici tot felul de obiecte de argint, astfel că în capelă există peste 8000, de-a lungul anilor unele fiind topite și folosite la obiecte bisericești. Inițial, icoana a fost doar pictată pe lemn de stejar, în timp, din cauza influențelor ortodoxe, a fost acoperită cu aur și argint.
Ne-am continuat drumul pe străduța pietonală până în centru, la statuia lui Gediminas, întemeietorul orașului. O colegă lituaniancă ne-a spus că este o legendă conform căreia, după o vânătoare cu succes în pădurile din zonă, Gediminas a visat un lup uriaș care urla pe deal. Cerând să i se tălmăcească visul, a înțeles că trebuie să ridice aici o cetate. Așezarea a primit numele de la Vilnia, apa care era în apropiere. Pe deal încă mai există un turn (bineînțeles renovat) din cetatea construită atunci. Panorama este superbă, merită văzută.
Nu am să descriu obiectivele turistice, ele sunt bine punctate într-un minighid, aici, pe site, dar am să las fotografiile să vorbească singure și am să precizez câteva lucruri care mi-au plăcut:
- sunt multe biserici și turlele lor se văd din depărtare
- ai cel puțin trei modalități de-a vedea orașul (de pe deal, dintr-o capsulă de sticlă ridicată de o macara sau din balon)
- curățenia orașului e la loc de cinste
- lituanienii își prețuiesc istoria
- bijuteriile de chihlimbar îți fac cu ochiul
- în vitrine am văzut haine din fibre naturale, inul e predominat.
Aș fi vrut să stau la o cafenea, să mă încarc cu frumusețea locului, dar timpul e cel mai mare dușman în excursiile acestea. Deci, musai să revin...
Trimis de Cdia in 03.09.16 10:02:55
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cdia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Republica Uzupis — scris în 19.11.24 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2024 Libertate — scris în 17.11.24 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2014 Lituania, baschet și jazz, in și chihlimbar! Impresii din Vilnius — scris în 09.06.14 de Eugenia55* † din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Biserica Sf. Petru şi Pavel - Vilnius — scris în 07.02.15 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Vilnius - credinţă, in şi chihlimbar — scris în 03.02.15 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2013 Kernave - Trakkai - Vilnius (II) — scris în 03.09.16 de Cdia din BEIUS - RECOMANDĂ
- May.2013 Zona Kernave - Trakai - Vilnius (I) — scris în 02.09.16 de Cdia din BEIUS - RECOMANDĂ