Gurko și Veliko Târnovo

TIPĂREȘTE

Am mai povestit despre vizitele mele la Veliko Târnovo, un oraș care îmi place mult și în care revin mereu cu drag. În toamna trecută am petrecut două zile frumoase la Veliko, am scris atunci doar despre hotel și două locuri unde am mâncat. Dar am umblat mult, așa cum ne este felul, am colindat cartiere mărginașe mai puțin cunoscute dar și celebra stradă Gurko pe care am coborât spre râul Yantra și spre frumosul monument al Asăneștilor, după ce cu o seară înainte hoinărisem prin partea opusă, prin Varusha Nord, pe străduțe vechi, altădată zone ale negustorilor din clasa medie. Căci Veliko Târnovo a fost o cetate medievală deosebit de frumoasă și valoroasă prin conducătorii ei Asănești - despre care se mai amintește uneori cu sfială că ar fi valahi - dar și renumită pentru numărul mare de învățați, prin clădirile deosebite, prin fortificații și poziția bine protejată de Yantra, doar nu degeaba cronicarii vremii o numeau cea de "a treia Roma" dar și "cel mai inaccesibil și cel mai frumos oraș din întreg Haemusul".

Noi am plecat spre str. Gurko direct de la hotelul Tsarevets (aproape de piața Țar Asen I), am coborât pe străduțe în pantă, pietruite, spre râul Yantra, pentru a admira atât frumoasele priveliști dar și pentru a vedea alte obiective precum biserica Sf. Spa - o ruină - sau Muzeul Închisorii, pe care l-am găsit mereu ferecat dar cu porțile deschise, astfel că n-am scăpat de privirea turcului din ghereta de pază tot încercând ușa cândva blestemată.

Strada Gurko

Această stradă plină de turiști vara, un loc unde auzi la fiecare pas mai multe limbi dar foarte mult româna, este paralelă cu malurile Yantrei o bună bucată de drum. Am coborât pe această cale în pantă chiar la capătul unde se unește cu str. Yvanka Boteva, acolo unde este și biserica neîngrijită Sf. Constantin și Elena, o clădire cândva frumoasă, ridicată în sec. XIX de breslele croitorilor, astăzi un loc năpădit de bălării.

De aici am înaintat printre grupurile de studenți ce desenau căsuțele înghesuite cu etajul ieșit în exterior deasupra străzii înguste, cu fațade colorate frumos, unele proaspăt renovate, îmbrăcate în iederă și rochița rândunicii. Aici sunt destule locuri de cazare, doar camere la localnici dar și mici hoteluri sau hosteluri, dintre ele Hotel Gurko fiind cel mai frumos. La Hotel Gurko am vrut inițial să rezerv dar cunoscând locul, am avut temeri în ceea ce privește parcarea. Și nu cred că am greșit, locul era destul de aglomerat. Strada este un amestec de case, foste locuințe și ateliere ale negustorilor mici și meseriașilor bulgari, albanezi, greci, turci, populația amestecată ce a locuit aici în sec. XVIII - XIX când s-a petrecut renașterea națională bulgară. Casele vechi au toate baza din piatră și etajele din lemn tencuit și vopsit. Etajul ieșit peste stradă a apărut în arhitectura balcanică din nevoia de spațiu, străzile fiind mereu destul de înguste în toate zonele muntoase. Numele i-a fost dat după un erou, generalul Iosif Gurko pe numele lui scurt, cel care a eliberat practic Veliko Târnovo și pasul Shipka, fiind în fruntea unei armate țariste ruse, cel ce l-a învins definitiv pe Suleiman Pașa în războiul din 1877, război în care și armata română a avut un rol important. Memoria lui este mereu cinstită de bulgari, căci practic victoriile cavaleriștilor conduși de Gurko aveau să ducă la eliberare după peste 400 de ani de jug otoman și crearea statului bulgar liber, Ziua Eliberării și comemorarea lui Gurko fiind 3 martie, aleasă după ziua Tratatului de Pace de la San Stefano din 1878.

Casele de pe strada Gurko sunt atât de înghesuite că uneori, vrând să scurtezi drumul spre Yantra, te trezești pe treceri de maxim 1 metru lătime, în trepte sau pietre alunecoase, zone umede, mici magazii de lemne alături de uși destul de elegante, o alternanță plină de un farmec dureros totuși, gândind că acolo locuiesc oameni când ar putea fi doar locuri pentru turism.

Pe această stradă există un muzeu plăcut, ce nu trebuie ratat, Casa Sarafkina.

Casa Sarafkina, muzeu etnografic.

Casa Sarafkina, azi un micuț muzeu etnografic, a fost construită în 1861 pentru un bogat negustor turc ce se ocupa în special cu schimburi de bani și cămătărie, Dimo Sarafina. Construcția a fost gândită să servească și drept locuință dar și activității comerciale, doar că negustorul a murit înainte de finalizarea construcției iar moștenitoarea, soția sa Anastasia o termină și-i dă altă utilizare.

Casa, aparent fragilă, a rezistat lucrărilor de la sfârșit de sec. XIX când, prin stânca pe care se află a fost construit un tunel pentru linia de cale ferată iar în 1913 a rezistat unui puternic cutremur. Datorită terenului casa are 5 etaje spre sud și doar 2 spre partea de nord, la fel ca multe alte case din Veliko Târnovo.

Ușa masivă de lemn ce dă în stradă, este originală. Se intră într-un hol apoi în sala mare de la nivelul 3, etajele 1 și 2 sunt mai jos de nivelul străzii și nu se vizitează, azi sunt încăperi administrative.

Sala mare de primire este foarte înaltă, tavanul este sculptat în lemn reprezentând un soare. Scara deschisă ce duce la locul de primire cu influențe turcești, este cu balustradă din fier forjat. Casa a devenit muzeu în 1981, apoi tematica i-a fost schimbată, devenind muzeu etnografic al zonei Veliko Târnovo. Camerele de la etaj au fiecare o anumită temă, de la obiecte casnice, iconostase și obiecte bisericești, costume populare și orășenești ale sec. XIX, apoi sunt sălile dedicate obiceiurilor ritualice, sărbătorilor creștine, ritualurilor țărănești anuale legate de schimbarea anotimpurilor. O vitrină bogată cu ouă încondeiate, expoziția transformării bobului de grâu în pâinea cea de toate zilele, pentru hrana trupului viu dar și pentru pomenirea celor din lumea de dincolo; pentru țăran pâinea are o importanță aparte, este alimentul de bază care se obține "fără vărsare de sânge". Vitrinele cu mărțișoare, vasele ceramice sau de argint, cruci, țesături, dantele și broderii, mobilier autentic, multe alte obiecte valoroase încântă privirea și amintesc de arta meșteșugarilor vremurilor mai vechi. Dar cel mai interesant exponat este un "sokai" foarte vechi. Sokaiul era o podoabă de acoperit părul femeilor căsătorite din zona Veliko Târnovo - Gabrovo și consta dintr-o bandă de țesătură pe care erau aplicate multe pietre colorate, pandantive de argint fin lucrat, lănțișoare și monede de argint, toate purtate împreună cu un voal alb foarte fin brodat. Acest articol se pare că a fost interzis de turci dar au mai scăpat câteva ascunse și transmise din familie în familie, de aceea este așa important pentru acest muzeu.

Privind cu puțină atenție vitrinele cu țesături și broderii vechi, găsim asemănări izbitoare cu cele din muzeele noastre.

La ultimul nivel, 5, este o expoziție de fotografii ale familiilor care au moștenit casa, aranjate cronologic pe distanța a aproximativ 150 de ani și printre ele se remarcă cele realizate de primul fotograf al orașului, un anume Ivanov dar și ale unor ateliere foto ce s-au dezvoltat rapid în orașul ce înflorea economic și cultural la sfârșit de sec. XIX și început de XX. Sunt fotografii care arată ce oraș frumos a fost Veliko Târnovo după eliberarea de sub otomani și până la epoca comunistă.

Situat pe str. Gurko nr. 88, muzeul are program de vizite de luni până vineri între orele 9-12 și 13-18, intrarea este cu plată - 6 leva- și fotografiatul liber.

Strada Gurko poate fi abordată prin oricare din aleile ce coboară din str. Stambolov, coborând treptele de piatră spre partea dinspre Yantra, spre Monumentul Asăneștilor din Parcul Sveta Gora, un loc interesant dar cam neîngrijit. Venind dinspre Tsarevets, sunt aproximativ 1.8 km de mers pe jos pe străduțele vechi, până la monumentul din Parcul Sveta Gora, un drum plăcut cu multe panorame frumoase spre Yantra și cealaltă parte a orașului.

---

VIZUALIZĂRI: 4870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI