Nicopolis ad Istrum la ceas de mare sărbătoare: prima ediţie a Festivalului Roman, 13 august 2016

TIPĂREȘTE

Mi-am zis că dacă nu scriu acum, la cald, despre evenimentul ce a avut loc în week-end-ul trecut, mai târziu, va cădea în desuet pentru că nu va mai avea acel „nu ştiu ce” al unui review scris despre un lucru întâmplat recent, ar fi ca şi cum în toiul verii m-aş apuca să scriu despre revelion.

E vorba despre prima ediţie a Festivalului Roman organizat la Nicopolis ad Istrum, străvechiul oraş de la sud de Dunăre, în Bulgaria, aproape de Veliko Târnovo. Autorităţile ţării vecine, îngrijorate că după restaurarea temeinică de acum ceva vreme cu fonduri europene a sitului, n-au avut numărul de turişti scontat, deşi în creştere, nu satisfăcător, s-au gândit să vină cu ceva nou, sperând ca acest festival să aducă vizitatori pe măsură. Au invitat să participe şi reprezentanţi din ţara noastră şi s-au gândit, ce-i drept, încă din martie, ca evenimentul să cuprindă demonstraţii de lupte romane de gladiatori sau cu triburi autohtone, dar şi de meşteşuguri precum olărit, gătit, artizanat, confecţionat arme, etc.

La Nicopolis ad Istrum, situl antic ce mă atrăgea mai demult, că doar „pietroaiele” sunt ca nişte magneţi pentru mine, am ajuns anul trecut, pe 01 decembrie, fix când tocmai se închisese publicului pe timpul sezonului nefavorabil, urmând să se redeschidă în aprilie anul acesta. A fost o întâmplare fericită că ne-am nimerit la festival, deoarece vizita la sit era musai pe lista de locuri de văzut în minivacanţa de Sf. Mărie. Dealtfel, până să sosim încă la intrare, de departe privind către parcarea sitului, am văzut-o atât de aglomerată, că am avut impresia că am nimerit la vreun târg de maşini. Am înţeles repede că nu e aşa după mulţimea de oameni, unii dintre ei costumaţi adecvat, şi că e rost de ceva spectacol. Întrebând la casa de bilete, am aflat că”astăzi nu se vând bilete, e liber”, la intrare o tânără frumoasă ne întâmpină cu un coş cu răvaşe (păcat că erau numai în bulgară) din care ne invită să luăm câte unul, după care suntem gata să ne lansăm printre ruine.

Încă de la început m-a impresionat drumul de piatră ce înconjoară cetatea pe care treceau odinioară carele şi trăsurile, construit atât de bine, se pare, în antichitate, că multe porţiuni din el s-au păstrat în stare bună şi astăzi. În poiana largă din dreapta intrării erau strânse grupuri-grupuri de luptători îmbrăcaţi şi înarmaţi adecvat, cu suliţe, topoare şi scuturi, etc., ca nişte veritabili urmaşi ai triburilor de alădată de pe aceste meleaguri. Apropiindu-ne de ei, am auzit vorbindu-se şi româneşte şi-atunci am prins curaj şi am cerut detalii, că nu ştiam prea multe. Am aflat că „luptătorii noştri” erau din Constanţa, primiseră invitaţie de la primarul Nikyup-ului, orăşelul organizator de care aparţine administrativ situl, în calitate de descendenţi ai altui vechi oraş roman: Adamclisi. Festivalul ţinea doar o zi, de dimineaţa până seara, pe 13 august, abia se deschisese, şi consta în expunerea, pe lângă demonstraţii de bătălie, a unor vechi îndeletniciri şi meşteşuguri, a tehnicilor de a bate monedă, de preparare în direct a unor feluri de mâncare din bucătăria romană, de arta manufacturării de bijuterii. Multă dibăcie, îndemânare şi iscusinţă am remarcat pe timpul scurtei noastre vizitei. De asemenea, ni s-au arătat metodele de tratament medical şi instrumentarul folosit în antichitate, precum şi modul în care se făceau hainele oamenilor ce trăiau în imperiu, ba chiar cine era interesat de acestea şi se decidea să se îmbrace ca un războinic sau un sclav din vechime, putea să participe la concursul pentru costumul cel mai original al unui vizitator la festival.

N-am încercat nimic din toate acestea, doar am admirat amestecându-ne şi noi prin mulţime gustând diverse bunătăţi, în felul acesta, vizitarea sitului arheologic a căpătat o altă conotaţie, acesta devenind mult mai interesant şi mai captivant, chiar interactiv.

Deja ştiam că Nicopolis ad Istrum, adică “oraşul victoriei de la Dunăre” a fost fondat de împăratul Traian între 101-106 aproape de confluenţa râurilor Yantra şi Rositsa, pentru a celebra izbânda sa împotriva dacilor. Zidurile cetăţii Nicopolis ad Istrum au fost construite numai după ce oraşul a fost răscolit de un atac barbar al costobocilor (ciudată şi nostimă denumire!), un popor străvechi, ai căror urmaşi populează astăzi o zonă în vestul Ucrainei şi chiar nordul Moldovei. La faţa locului am aflat mai multe din pliantele primite la intrare: că a fost înfiinţat după modelele oraşelor romane din Tracia și Asia Mică, cum ar fi Efes, Smirna, Pergamon şi organizat după planul urbansitic hippodamus, cu străzi paralele şi perpendiculare, având în partea centrală o piaţă numită agora sau forum. Oraşul a atins apogeul în timpul domniei lui Traian, dinastiei Antonilor şi a Severilor, ca prin anul 447 oraşul să fie distrus de către hunii lui Attila, însă, pare-se că fusese abandonat cu mult înainte de secolul al IV-lea. Peste două secole, oraşul a fost reconstruit şi transformat într-o puternică fortăreaţă, ce întrunea multe clădiri militare şi biserici, parcă după o machetă comună a oraşelor din acele vremuri din zona Dunării.

Tot cutreierând prin areal spre centrul fostei cetăţi, dăm de un cap de medusă, de coloane ionice prăbuşite, de stele funerare. Oraşul a avut o planificare ortogonală, cu o agora pătrată în mijloc, cu străzile principale denumite Decumanus Maximus şi Cardo Maximus, un loc de piaţă publică, propileea (intrare monumentală cu trepte şi porţi legate prin porticuri), alte clădiri publice şi zone rezidenţiale, străzi pavate cu pietre mari de calcar si canalizare subterană, precum şi trei apeducte şi mai multe puţuri de apă, dintre care multe au fost descoperite abia în timpul săpăturilor arheologice. Pătratul forumului avea în centru o statuie a împăratului roman Traian, aşezată pe un cal, iar alături se găseau alte statui de marmură, o colonadă ionică, o bazilică cu trei nave, un bouleuterion (consiliul cetăţenilor), o clădire de locuinţe publice, o clădire închinată cultului zeiţei Cybele, un mic Odeon acoperit (teatru roman ce avea doar 350 locuri), terme (băi publice), precum şi o clădire care, conform unei inscripţii, a fost un "termoperipatos", care poate fi asemănat cu un mall modern de astăzi - o clădire încălzită cu magazine şi spaţiu închis pentru plimbări şi întâlniri de afaceri.

Pe parcursul vizitei noastre, forumul s-a umplut de sodaţi şi luptători ce ne-au făcut ample demonstaţii de luptă, ca la defilare, l-am ascultat pe cel ce a condus festivalul ţinând o prelegere din care, evident, n-am înţeles nimic şi am avut parte şi de o audiţie muzicală ce amintea de acele vremuri. Mai târziu a avut loc şi un spectacol de teatru roman, o nuntă romană, un târg de scavi şi unul de animale. Pe drumul cu blocuri uriaşe de piatră a fost organizată “strada antică cu meserii” pe care meşterii înşiraţi pe margine îşi dovedeau talentele în diverse domenii.

La 200 de metri în vestul oraşului s-a găsit un rezervor de apă de lungime considerabilă care putea suplimenta oraşul cu 16.000 metri cubi de apă zilnic. Încă se mai pot observa câteva din rămăşitele unor fântâni. Spre ieşire, am citit pe un panou că la excavarea necropolei din oraş, un total de 121 de morminte şi sarcofage din piatră şi cărămidă a fost descoperite de arheologii bulgari.

Cert este că Nicopolis ad Istrum a fost locuit de traci, militari romani, veterani şi colonişti din Asia Mică, împreună cu familiile lor. Nicopolis ad Istrum mai este cunoscut şi ca fiind oraşul în care s-au bătut nouă sute de de emisii diferite de monede de bronz. Se considera ca limbă oficială greaca, de aceea multe dintre inscripţiile găsite sunt în această limbă.

Despre Nicopolis se mai poate spune că a fost locul de naştere al tradiţiei literare germane. În secolul al IV-lea, Ulfilas, episcopul gotic, misionar şi traducător, a obţinut permsiunea Împăratului Constantin al II-lea de a emigra, împreună cu grupul său de convertiţi, în Moesia şi de a se stabili lângă Nicopolis ad Istrum între 347-348. Acolo, el a inventat alfabetul gotic şi a tradus Biblia din greacă în scriere gotică.

Oraşul a devenit centru episcopal în timpul perioadei bizantine timpurii, însă a fost distrus destul de repede, după cum spuneam. Mult mai târziu, între secolele al X-lea şi al XIV-lea, o aşezare bulgară medievală a fost ridicată pe ruinele oraşului cunoscut sub denumirea de Nicopolis ad Istrum.

După ce am căscat gura şi ochii la diversele lupte de gladiatori şi localnici, inclusiv femei, după ce am asistat şi la o demonstraţie de tras cu arcul cu săgeţi, după ce am degustat diverse preparate mai vechi sau mai noi, am plecat cu regret că n-am putut petrece mai mult cu romanii de altădată.

La final, sunt mândră că AmFostAcolo, că ne-am nimerit şi noi la ceasul primei sărbători de marcă a oraşului antic Nicopolis ad Istrum, iar dacă aceasta se va perpetua, vom mai veni cu plăcere şi altădată!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=XocwMkr_VJU

---

VIZUALIZĂRI: 3051 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI