ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.06.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

La plimbare, prin centrul vechi al oraşului Varna.

TIPĂREȘTE

Intr-una din zilele petrecute la Nisipurile de Aur, având în vedere că nu prea era timp de plajă, am vizitat printre altele şi staţiunea turistică Varna, aflată cam la 17 km distanţă de prima.

Drumul până la Varna destul de bun, însă cu numeroase restricţii de viteză în unele porţiuni, care după părerea mea nu se justificau.

Pentru a nu avea probleme cu parcarea, ştiind că bulgarii nu prea au milă cu cei care parchează neregulamentar, mai ales când este vorba de români, am căutat cu ajutorul Street View-Google Maps, o parcare cu plată în jurul centrului turistic al oraşului.

Am găsit o astfel de parcare pe ulica Drazki , aproape de centrul pietonal şi de câteva obiective turistice ale oraşului Varna. Parcarea este păzită şi se plăteşte pentru acest serviciu 2 leva pe oră.

Oraşul Varna, în afară de faptul că este o staţiune turistică, este şi cel mai important port maritim al Bulgariei, aşa cum este Constanţa noastră.

A fost fondat în secolul VI î. Hr. de către coloniştii greci, sub denumirea de Odessos. Câteva evenimente notabile s-au petrecut aici.

Astfel în 1444 a avut loc Bătălia de la Varna, unde oştile lui Ladislau al III-lea şi Iancu Corvin de Hunedoara în principal, alături de o amestecătură de creştini croaţi, cehi, vlahi, ruteni, sârbi şi bulgari, au fost înfrânţi de oastea otomană condusă de sultanul Murad al II-lea.

Însuşi regele Ladislau a căzut într-o ambuscadă şi a fost decapitat de turci. În semn de afecţiune, bulgarii l-au poreclit „Varnensis” („Varnenchik”) şi i-au ridicat un monument ca amintire.

Un alt eveniment notabil s-a petrecut în anul 1972, ca urmare a unor săpături arheologice. În urma acestora, s-a descoperit aici cea mai veche comoară de aur din lume (cca 4500 de ani).

În greutate de aproximativ 6 kg, unele surse spun că este şi cel mai pur aur prelucrat, găsit în Europa. În prezent se află depozitat la Muzeul de Arheologie din Varna.

Plimbarea noastră în oraşul Varna a început cu vizitarea Primorski Park (Grădina Mării), numit aşa deoarece este situat chiar la marginea mării.

Cu o lungime de aproape 8 km, parcul înfiinţat în 1878 de primarul de atunci al Varnei Mihail Koloni, este cel mai mare de acest gen din Europa.

În semn de respect, una din stăzile din stânga parcului ce duce în zona centrală a oraşului, poartă numele primarului amintit.

Din strada Drazki, am intrat pe bulevardul Primorski şi din acest bulevard, am intrat în partea de sud a parcului. Chiar în acest capăt, sunt două bazine olimpice de înot şi am avut ocazia să asistăm la câteva curse de nataţie internaţionale.

După ce am intrat pe o alee a parcului, am întâlnit în stânga Muzeul Naval al oraşului Varna.

Muzeul (unul din cele mai vechi din oraş), conţine exponate diverse, folosite de marina militară bulgară de-a lungul timpului, machete de corăbii, ancore, steaguri, uniforme, înscrisuri etc.

În dreapta muzeului, se află o navă mare de război a marinei militare bulgare, lansatorul de torpile Drazki, care a obţinut succese în războiul balcanic din 1912.

Lansatorul care a adus glorie marinei militare , este piesa de bază şi totodată simbolul muzeului, foarte des fotografiat de turişti.

În curtea muzeului pe care l-am vizitat, sunt câteva exponate de dimensiuni mai mari, care mie personal mi-au stârnit curiozitatea.

De pildă un motor de navă cu şase pistoane, aproape cât autoturismul meu de mare, căteva tunuri imense cu proiectile pe măsură, camera de comandă şi lansare de proiectile ale unui alt tun etc.

Deasemeni, aici mai sunt expuse şi alte nave de război şi chiar un elicopter de dimensiuni mai reduse.

După vizitarea unei bune porţiuni din parc, am ieşit pe undeva prin stânga şi am „atacat”aleile pietonale ale oraşului, străjuite de copaci şi flori, magazine, terase şi baruri.

După această plimbare prin centrul oraşului vechi, am căutat apoi ulica San Stefano, pentru a vizita Termele Romane, următorul obiectiv pe care vroiam să-l vizităm.

Deşi ştiam că acest obiectiv este la intersecţia străzilor San Stefano şi Han Krum şi ne aflam pe prima din ele, ne-a fost dificil să nimerim doar cu datele luate de pe net.

Am întrebat câteva persoane de pe stradă, dar nu am nimerit nici una care să aibă habar unde se află vestitele băi romane.

Tocmai când eram pe punctul de a abandona căutarea, mi-a venit ideea să întreb la o agenţie de asigurări pe lângă care trecusem în căutarea noastră.

Aici în sfârşit, o domnişoară mi-a explicat traseul şi după două „left”-uri de stradă, am ajuns la obiectivul propus. Era la nici 150 de metri de noi.

Intrarea la Termele Romane costă 4 leva şi are program zilnic între orele 10-17, mai puţin lunea când este închis.

Construite din piatră şi cărămidă de argilă, acoperite cu marmură, din aceste terme au mai rămas astăzi doar zidurile, unele din ele chiar la înălţimea iniţială.

Conform desenelor afişate în incintele ruinelor vizitate, termele au avut la intrare buticuri, magazine şi săli de jocuri, iar la subsol toaletele (latrinele), care sunt cele mai bine păstrate dintre toate, existente la fostele terme romane.

Termele aveau două intrări principale. Se intra in holul de bază (Basilica Hall), care se vede şi astăzi sub forma unui dreptunghi înconjurat de ziduri înalte de cărămidă, apoi în locul unde te puteai dezbrăca (Apoditerium) şi după ce făceai un duş, treceai în celelalte camere.

Îţi alegeai una din cele două camere pentru băi calde (Tepidarium), sau una dintre cele două piscine cu apă rece (Frigidarium). În funcţie de starea de sănătate, puteai apoi intra în camera pentru saună (Caldarium). Toate aceste camere se pot vizita, ele există sub forma unor încăperi înconjurate de ziduri în ruină.

Din păcate nu am avut un ghid, tuturor acestor încăperi le-am intuit folosinţa, după desenele afişate pe panourile din unele încăperi. Alte compartimente gen beciuri, nu le-am putut afla destinaţia.

Pentru vizitarea toaletelor (Lavory-Latrina), am coborât pe nişte scări din metal. Aici am întâlnit o bucată de stâlp de susţinere de formă paralelipipedică , ornamentat şi cu inscripţii vechi, pe care nu le-am putut descifra (vezi poza)

Termele romane din Varna sunt cele mai mari din Balcani şi printre primele patru ca dimensiune, alături de cele din Italia (Pompei şi Roma), Turcia (Ankara) şi Germania (Trier).

După căderea Imperiului Roman, ca urmare a luptelor din Balcani, termele au suferit daune importante, au fost refăcute, dar nu am mai ajuns să fie atât de cunoscute şi celebre ca în perioada de glorie a imperiului.

Datorite atacurilor barbare ce au urmat, ele au fost părăsite şi apoi probabil prădate de ce mai rămăsese valoros în ele. Astăzi, deşi nu mai sunt atacuri de nici un fel, termele din Varna sunt lăsate în voia soartei, supuse degradării, ca şi fostele terme romane din Constanţa.

De la Termele Romane am plecat la următorul obiectiv, Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”.

Începuse să picure, aşa că am luat maşina şi am parcat în stânga catedralei, pe un scuar în capătul străzii Doctor Piskyuliev. Ca să nu avem surprize neplăcute, am rămas cu schimbul la maşină şi am vizitat catedrala pe rând.

Deşi impresionantă văzută din exterior, catedrala nu pare prea mare în interior. Pereţii au ferestre înalte în arcade şi un brâu ornamentat cu cruci în relief din piatră. Turnurile catedralei sunt rotunde gen domuri, cel principal din mijloc, având ferestre în arcadă.

Deasupra pronaosului şi totodată intarea principală, se află un turn clopotniţă cu ferestre în arcadă şi vitralii, mai înalt decât domul principal, iar pe cele patru laturi sunt încrustate cruci în zid. Deasupra turnului clopotniţă, se află un fel de foişor cu ferestre în formă de arcadă, fără geamuri.

Catapeteasma este făcută din lemn masiv de esenţă rară şi dată cu baiţ de culoare maro închis. La fel cele cinci candelabre mari, sunt executate tot din lemn şi frumos ornamentate.

În mijlocul catedralei sunt două coloane mari, ce desparte practic naosul în două. Candelabrele sunt dispuse în prima despărţitură două, în cea de-a doua despărţitură încă două, iar în faţa altarului unu, formând o simetrie perfectă.

Catedrala a fost construită între anii 1880-1886, din piatră fortificată luată din ruinele oraşului şi din piatră de râu luată de prin satele din jur. Piatra de fundaţie a fost pusă de cneazul bulgar Alexandru, proiectul aparţinând unui arhitect din oraşul Odesa, Rusia.

Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, a donat catedralei un număr de 45 de icoane vechi valoroase. Ceramica ce acoperă podeaua, a fost pusă mai târziu, o dată cu construirea domurilor (1901).

Frescele au fost şi ele pictate destul de târziu, o dată cu construcţia candelabrelor din lemn (1949), iar ultima restaurare s-a făcut în anul 2000 şi arată în forma pe care o vedem astăzi.

Vis-a vis de catedrală se mai află o frumoasă biserică, având un turn înalt, pe feţele căruia se află câte un ceas, biserică construită tot din piatră cu ferestre în arcade şi vitralii. Fiind închisă nu am putu să o vizităm decât din exterior, prilej cu care i-am făcut şi o poză.

Cam atât am putut vizita în oraşul Varna. Mai erau şi alte obiective de vizitat, dar din lipsă de timp ne-am rezumat la atât.

Dacă vă aflaţi în zonă, nu ezitaţi să faceţi un tur al oraşului Varna, unde veţi afla câteva obiective deosebit de frumoase şi interesante.


[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 16.06.13 08:17:13
Validat / Publicat: 16.06.13 10:34:18
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Nisipurile de Aur, Veliko Târnovo, Arbanasi, Tryavna, Emen.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 19907 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bazinele olimpice de înot din capul de sud al parcului Primorski. Varna, Bulgaria.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster10
[16.06.13 09:26:59]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dragoș_MD
[16.06.13 12:10:53]
»

P16 e în greaca veche... se pare că romanii au moștenit băile de la întemeietorii coloniei, grecii...

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[16.06.13 15:25:36]
»

@Dragos: Multumesc pentru informatie!

Krisko CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[17.06.13 03:21:53]
»

nu ezitaţi să faceţi un tur al oraşului Varna, unde veţi afla câteva obiective deosebit de frumoase şi interesante

Intre 13 Apr si 13 Oct, de doua ori pe zi (11:00 sau 18:00) este disponibil turul orasului Varna (gratuit).

Punctul de pornire este in fata Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, duraza ~2h, timp in care se viziteaza principalele atractii ale orasului.

freevarnatour.com

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[17.06.13 10:03:01]
»

@Krisko: Multumesc pentru completare. Nu am stiut de acest tur. Era mai simplu si mai comod pentru mine sa vizitez orasul.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
traian.leuca
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Varna și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048727035522461 sec
    ecranul dvs: 1 x 1