Troyan - un orășel de poveste

TIPĂREȘTE

Norocul să revenim în Bulgaria încă o dată acest an, ne-a surâs pe la sfârșit de octombrie, când am primit invitația de a participa la petrecerea zilei de naștere a unei persoane care împlinea o frumoasă vârstă rotundă. Fiind o cifră importantă, sărbătoritul a dorit să marcheze momentul alături de familie și prieteni într-un orășel din care își trage sorgintea nobilă. Eiii... să nu vă închipuiți acum că omul este vreun Țar sau descendent al vreunui os domnesc. Dar faptul că se întorcea la origini într-un moment important pentru el, era o chestiune nobilă și de mare încărcătură emoțională. În plus, era și în avantajul nostru ???? că aveam ocazia să descoperim ceva nou.

După ce confirmasem participarea la eveniment am pus gândul ăsta într-o cutiuță mai prin spate și când s-a apropiat weekend-ul cu pricina am tresărit brusc la aducerea aminte. Măăăi, noi nu trebuie să mergem sâmbătă în Bulgaria? Aoleeeu, da! Cam pe joi, când am realizat că aveam mai puțin de 2 zile să plecăm spre Bulgaria, apoi duminică după prânz spre o altă destinație cu avionul de la Otopeni (doar soțul), a început goana nebună a pregătirilor: scormonește șifonierul de haine pentru petrecere, fă bagaje - inclusiv p-alea de plecat cu avionul, cumpără vignetă, du-te după cadou, mergi la serviciu, ahhh... vezi că peste două zile expiră RCA-ul... la naiba, cu coincidențele astea!... noroc cu broker-ul de asigurări că” ne ținuse minte” , dar și cu invenția plăților online. Febra plecării s-a stins la 10:30 sâmbătă dimineață, când am urcat în mașină și ne-am pornit spre Bulgaria unde aveam să poposim peste vreo 280 de km.

Așa se face că am ajuns în Troyan, despre care știam prea puține când ne-am hotărât să onorăm invitația, dar unde am descoperit un orășel pitoresc ce ne-a surprins foarte-foarte plăcut. Singurul necaz era că noi stăteam cu totul mai puțin de 20 de ore, insuficient pentru ce ar fi de văzut în această stațiune, of course.

După ce ne-am cazat la hotelul la care sărbătoritul ne făcuse rezervare, unde de altfel urma să aibă loc și petrecerea, am dat fuga spre oraș să mai apucăm ultima geană de lumină, mai ales că ziua de noiembrie fusese cam umbrită.

Povestea Troyanului

Așezat în sud-estul regiunii Lovech, la distanțe rezonabile de orice (35 de km de orașul Lovech, 100 de km de Veliko Târnovo, 120 km de Plovdiv și 160 de km de Sofia), Troyan este un oraș emblematic al Bulgariei. Urbea se întinde de-a lungul râului Osum Beli, la poalele muntelui Troyan-Kalofer. Cei aproximativ 21.000 de locuitori trăiesc la o altitudine de 300-500 m și se trezesc zilnic privind spre muntișorul împădurit dinspre sudul orașului.

Se crede că vechea așezare datează din vremea stăpânirii otomane, de prin secolul al XV-lea, când localnicii bulgari s-au retras din calea invadatorilor la adăpostul pădurilor din zonă. Însă, numele localității s-ar trage din denumirea latină a drumului roman ce trecea prin această zonă – Via Traiana, de-a lungul căruia s-au descoperit cu timpul peste 20 de cetăți romane. Încă din secolul al XIX-lea Troyan era renumit pentru varietatea obiectelor de artizanat lucrate în atelierele de țesut sau cele prelucrate în fierării și tăbăcării. Atelierele de ceramică au înflorit și ele astfel că s-a creat Scoala de Ceramică Troyan. Potrivit istoricilor, așezarea a devenit cunoscută tocmai datorită ceramicii de aici - foarte apreciată de cunoscători și ușor de recunoscut după ce o descoperi – care a contribuit la dezvoltarea continuă a localității, fiind sursa principală de venit pentru meșterii locali în perioada Renașterii bulgare.

Troyan a fost numit oraș în 1868, iar în 1948 a fost conectat la calea ferată Lovech – Levski – Svishtov. Cu timpul, în orășelul de sub munte a apărut o uzină electrică de apă și mici fabrici de textile, iar mai târziu s-au dezvoltat fabrici producătoare de motoare electrice, produse electrotehnice, mașini de construcții, lână și mobilă. Troyan-ul a cunoscut perioade de înflorire și decădere economică, dar ceramica a dăinuit peste ani.

La pas prin Troyan

Am ieșit din hotel, ne-am întors în șoseaua principală pe care venisem și am făcut stânga spre centru. Primul lucru pe care l-am observat în Troyan din prima clipă în acest oraș, a fost mirosul aerului. L-am simțit înainte să aud ori să văd ceva despre Troyan. Mirosea a foc de lemne, a rășină de pin, a piatră umedă și a lut ars. Mirosea a tradiții și a mâncare, a pâine scoasă din cuptor, a munte reavăn și a ape reci, a luptă pentru supraviețuire. Era un răsfăț olfactiv care m-a întors la copilărie, o aromă pe care am vrut să o păstrez în corp și în memorie și am inspirat adânc.

Cu bucuria asta am pornit eu prin Troyan. Am depășit o terasă pe colț la parterul unui bloc, unde câțiva localnici se bucurau de după-amiaza târzie de sâmbătă, și vis-a-vis un magazin de băuturi spirtoase, încă deschis. De-o parte și de alta a străzii, magazine de toate felurile, cu îmbăcăminte și încălțăminte, suvenire sau băuturi, bijuterii și accesorii erau închise sau pe punctul de a închide. Unele aveau vitrine foarte moderne.

Am lăsat pe stânga un pod peste râul Osum și am ținut-o tot înainte, până ce strada a devenit pietonală. Asfaltul s-a transformat în piatră cubică, strada s-a deschis într-o piață, un părculeț cu spații verzi îngrijite și o fântână arteziană ne-a confirmat că ajunsesem în centru.

Clădirea Muzeului de Artă populară și Meserii a fost ușor de recunoscut, dar de vizitat nu se putea vizita, sâmbăta și duminica fiind închis. În dreapta lui, o casă veche și frumoasă cu un monument în față îți captează imediat atenția. Monumentul lui Ivan Hadzhiyski, considerat părintele sociologiei și psihologiei sociale bulgare este înfățișat ținând la subraț o mapă iar cu mâna stângă sprijinind bicicleta cu care obișnuia să călătorească prin țară în căutare de material pentru cele mai însemnate lucrări ale sale – „Obișnuințele și spiritul poporului bulgar” și „Teoria optimistă pentru poporul bulgar” .

Coborând pe lângă muzeu la râu, privirea ne-a fost atrasă spre dreapta de un perete plin cu obiecte de ceramică viu colorată și de un șir de lucrări aliniate dincolo de un gard de fier forjat. O mâță făcea parte din peisaj, asortându-se cu lucrarea expusă la intrare. Doar că era vie... adică în viață. Am urcat câteva trepte și am pășit pe gangul cu exponate, de-a lungul clădirii muzeului. O placă bilingvă, fixată pe un stativ ne explica și în engleză ce vedeam:” Proiectul parcul de artă orășenească realizat cu sprijinul financiar al Forumului municipal 2012. Exponatele sunt preluate din fondul muzeului de meșteșuguri și arte.” Mâța simpatică se ținea după noi, probabil obișnuită cu oamenii și părea că răspunde la întrebări. De câte ori deschideam gura să vorbesc ceva cu consortul, mâța: miaaau! Când soțul meu spunea ceva către mine, mâța: miau-miau! ... cred că pe el, Mitzi îl plăcea mai mult! ????.

Pe stânga, peretele de plasă al unei construcții compartimentate lăsa la vedere câteva zone amenajate variat. Obiecte ceramice stăteau alături de câteva butoiașe de lemn, iar pe pereți poze explicate în cuvinte bulgărești surprideau activitățile specifice procesului tradițional de prelucrare și distilare a prunelor. Printre altele, în jurul orașului Troyan se află cea mai faimoasă regiune în care se produce Rakia de prune, băutura tradițională a Bulgariei. În legătură cu aceasta, orașul organizează anual în toamnă, Festivalul Prunului, iar rakia de prune de la Troyan a câștigat recunoaștere națională și internațională. Un proverb contemporan bulgăresc spune că "un psihoterapeut vă poate ajuta, dar rakia este mai ieftină" :D. În alte secțiuni se regăseau expuse obiecte de metal ce păreau de proveninență otomană, un ciubăr, o vatră stilizată sau chiar o stivă de lemne. Gangul era luminat de lampadare iar în capăt se închidea cu o cafenea cu terasă.

Am lăsat-o pe Mitzi dulău-de-pază la proiectul orășenesc și am părăsit incinta. Ne-am fâțâîit în sus și-n jos pe podul pietonal de peste râu, am urcat iar treptele și am revenit în fața muzeului de meșteșuguri. Culorile serii începuseră să se coboare peste Troyan, se aprindeau pe rând lampioanele stradale și mirosul de foc de lemne se intensifica. Timpul nostru era limitat și trebuia să facem cale-ntoarsă la hotel pentru că în curând începea petrecerea pentru care venisem.

Pentru ce vom reveni în Troyan

La petrecerea bulgaro-română am fost primiți cu multă căldură și ospitalitate, bucatele au fost minunate, rakia tare și aromată, muzica modernă dar și tradițională, însă dansurile au fost cele care ne-au încântat cel mai mult. Localnicii dădeau tonul, parcă fiecare melodie era făcută pentru un anumit pas de dans și după câteva acorduri tinerii sau vârstnicii se prindeau pe rând în vârtejul horelor și sârbelor și părea că ei pentru asta s-au născut. Am ținut-o tot așa, până la miezul nopții.

Comesenii noștri erau și bulgari, așa că am aflat o grămadă de lucruri despre Troyan. După cum v-am spus, de la prima vedere orășelul mi-a căzut cu tronc, dar ceea ce am aflat de la petrecăreți și cele citite acasă ulterior, n-au făcut decât să consolideze dorința de a mă întoarce ca să și vizitez Muzeul de Artă populară și Meserii unul dintre principalele repere de aici, care adăpostește diverse colecții din viața de zi cu zi a poporului bulgar din trecut – de la îmbrăcăminte, țesături și lemn până la bijuterii, ceramică și alte opere de artă. Se pare că aici există cea mai mare și mai bogată colecție de ceramică din Bulgaria. Printre artefactele vechi se află un medalion delicat, descoperit într-un mormânt trac din zonă.

Evident că o recomandare care a venit după primele vorbe a fost Mânăstirea Troyan a treia mănăstire ca mărime din Bulgaria și unul dintre cele mai fascinante locuri din această țară. Picturile mânăstirii au un farmec aparte, multe dintre ele cu o vechime de peste 150 de ani.

Cel mai bun loc pentru fotografii panoramice din Troyan este Parcul Forestier Turlata, construit la cel mult trei-patru sute de metri de centru, pe un deal cu vestigii ale unui vechi sanctuar tracic. Tot aici se găsesc cele mai tari distracții pentru copii și locuri excelente de relaxare cu vederi superbe spre oraș.

Alte atracții sunt situate foarte aproape de oraș: în statul Oreshak (la 7 km), găsiți Colecția Națională de Artă Populară și Meșteșuguri, expoziție etnografică, foarte atractivă pentru cei interesati de tradițiile si tehnicile meșteșugărești bulgare; la 6 km, aproape de izvoarele termale și traseele montane, se află Satul ecologic Azareya cu 6 case în formă de con, așezate în cerc în jurul unei piramide de lemn și toate orientate spre sud - unul dintre acele locuri pe care trebuie să-l vezi și să-i simți energia.

Troyan-ul este astăzi căutat de cei care vor să-și trateze bolile pulmonare și de cei interesați de apele termale din zonă. Eeiii... pentru apele astea, îmi doresc foarte mult să ajung în Shipkovo sau Chiflik niște sătuce bogate în astfel de izvoare curative. Ca în multe alte zone bulgărești, doritorii vor găsi oportunități pentru turismul sătesc, obiceiurile și tradițiile fiind aici bine reprezentate. Gazul metan n-a ajuns încă la Troyan, astfel că încălzirea este dată de centralele cu peleți - așa se explică mirosul de lemn ars, amestecat printre celelalte care pe mine m-au cucerit. În plus, oaspeții vor fi foarte încântați, așa cum am fost și noi, de gastronomia locală și de... Rakia excelentă din prune marca Troyan. ????

Aaaa... și încă ceva: în Troyan se află cea mai renumită fabrică de scaune din lemn masiv din Bulgaria, lider de piață cu peste 150 de modele și o producție de 10.000 de scaune pe lună. De fapt, cei doi bulgari de la masa noastră ne-au povestit că ei au lucrat la acea fabrică cu ani în urmă, dar apoi au părăsit Troyanul pentru România. După ce am răsfoit pe net catalogul fabricii Elimex, credeți-mă că mi-a rămas gândul la câteva dintre scaunele lor care se duc și prin lume. Sper să ajung cândva” cu scaun la cap” , dar până atunci mi-aș comanda câteva pentru șezut...

Am șters-o englezește din Troyanul bulgăresc ????, a doua zi după micul dejun pe la ora 8:30, când ceilalți încă nu se dezmeticiseră din aburii prunelor distilate, dar aveam un avion de prins. Orașul era cuprins de o ceață ușoară care atunci începea să se ridice de pe crestele împădurite. Pentru întors am ales drumul prin Lovech –Levski – Beala –Ruse, cu vreo 20 de km mai scurt decât cel prin Veliko Târnovo pe care l-am făcut la dus. Am avut noroc de trecere rapidă la vamă și pod, așa că după cinci ore și jumătate am ajuns la timp la aeroport.

---

VIZUALIZĂRI: 1090 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI