Togo autentic

TIPĂREȘTE

Togo partea rurală

Togo este unul dintre cele mai mici state din Africa. Este situat în Africa de Vest și se învecinează cu Ghana, Benin și Burkina Faso. Capitala țării este Lome și este situată la Oceanul Atlantic în Golful Guineei. Capitala Lome este cel mai mare oraș al țării și are o populație de aproximativ un milion si jumătate de locuitori, asta în condițiile în care populația totală a statului Togo este de doar 8 milioane de locuitori. Aceștia trăiesc pe o suprafață de doar 57000 kmp. Ca fapt divers capitala Lome este singura capitală din lume situată chiar la graniță, respectiv la granița cu Ghana. Motivul este că o parte din teritoriu aflata sub protectorat britanic a fost cedată statului vecin Ghana, iar cealaltă parte aflat sub protectorat francez a devenit națiunea de sine stătătoare din ziua de azi.

A fost colonie germană, apoi colonie franceză, iar din 1960 este un stat independent. Din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea zona de coastă a fost un centru comercial pentru europeni in special pentru cumpărarea sclavilor și de aceea mai este denumită și coasta sclavilor.

Limba oficială este franceza, dar se mai vorbește și in multe alte dialecte locale. Moneda din regiune este CFL, o monedă avută în comun cu alte șapte state majoritatea foste colonii franțuzești.

Ei bine am avut privilegiul să explorez pe îndelete acest mic stat african în următoarele două zile petrecute pe teritoriul acestei țari. Dimineața după micul dejun a venit Alex să mă ia de la hotel, de data asta cu un nou șofer, togolez get beget pe numele lui Emanuel. Ei bine cu aceștia doi îmi voi petrece zilele până la sfârșitul călătoriei.

Inițial am mers în centru orașului ca să mai schimb niște bani. Orașul Lome arata mult mai bine ca și Accra este mai aerisit, drumurile cel puțin alea principale sunt mai bune și mai găsești și clădiri înalte și mai moderne. Casa de schimb valutar era pe stradă și consta într-un birou și niște scaune amplasate direct pe trotuar. M-a amuzat tare acest lucru, pentru că m-a și invitat să stau jos. Aici mi-a dat un curs mai bun pentru 100 usd, respectiv 64000 CFL și din acest motiv am schimbat 200 usd.

Apoi am purces la drum spre vestul țării, spre interiorul continentului african pentru a descoperi Africa rurală, Africa mult mai puțin turistică. Aveam de parcurs 380 de kilometri până în orașul Kara. Asta am aflat acum când m-am informat. Ei îmi spuneau că vom merge 600 de kilometri în șapte ore. Eu le spuneam că este practic imposibil acest lucru pe șoselele lor și prin multitudinea de localități prin care urma să trecem. Ei nu prea le au cu distanțele ci mai mult cu timpul știu cât fac din locul A în locul B.

Astfel am descoperit Africa rurală. Aici spre deosebire de alte țări africane prin care am trecut nu mai găseai pe marginea drumului o mulțime de comercianți cu fructe exotice. Cu mare greutate am găsit niște mini banane. Oricum pentru doi dolari am luat vreo 50 de banane, că nici nu știam ce să mai fac cu ele.

Se știe că in această parte a lumii sunt o mulțime de controale ale Poliției. Ei bine în parcursul meu prin cele trei țări africane, Ghana, Togo și Benin am fost opriți de poliție cam de cinci ori. Mult mai puțin decât mi-am imaginat. Ce a fost tare curios a fost faptul că nimeni nu mi-a cerut actele. Erau interesați doar de actele șoferului și de cele ale mașinii. La un filtru de poliție i-a cerut chiar și dovada de la RAR-ul lor pentru autorizația de geamuri fumurii. Asta în condițiile în care mașinile din zonă, multe dintre ele sunt vai de mama lor, ori scot un fum negru pe țeava de eșapament ori nu au faruri, stopuri ori sunt lovite! De cum sunt supra încărcate nu mai trebuie să povestesc o să vedeți mai multe prin poze.

Comerțul principal de pe marginea drumului, atât în Togo, cât mai ales în statul vecin Benin este cu produse petroliere. Se face trafic extrem de mare cu benzină din Nigeria țară care este mare producătoare de petrol. Din acest motiv marea majoritate cumpără benzină de pe marginea străzii la jumătate de preț față de prețul oficial din benzinării. Benzinăriile șomează, rareori le vezi să aibă vreun client, iar locurile de vânzare la negru a benzinei pe marginea străzii sunt foarte numeroase, apărute ca ciupercile după ploaie. Probabil din cauza sărăciei extreme din zonă autoritățile aleg să închidă ochii.

După aproximativ șapte de ore de alergat pe străzile mai bune sau mai puțin bune ale statului Togo am ajuns în orașul Kara unul din cele mai mari din regiune. Are o populație de aproximativ 100000 locuitori și este cunoscut ca orașul de origine al președintelui republicii. Președinte cu aere de monarh, dat fiind că este fiul fostului președinte, care și l-a numit ca succesor. Vă dați seama cât de libere au fost alegerile pe-acolo, important nu este cine votează, ci cine numără voturile.

Am ajuns în orașul Kara după amiaza. Ne-am oprit direct la un restaurant să ne răcorim cu o bere și să și mâncăm câte ceva. Deja soarele african parcă ardea mai tare decât la malul mării. Am mâncat vită și cartofi prăjiți. Două feluri plus trei beri au costat 7000 CFL, mult mai ieftin ca-n capitala Lome După o masă destul de ok am mers să mă cazez la hotel. Despre hotel o să povestesc mai târziu.

Pe seară am ieșit cu Alex prin oraș. Mare lucru nu aveai ce vedea, dat fiind că iluminatul public lipsește cu desăvârșire. Ce am remarcat în afară de o mulțime de magazine și tarabe a fost faptul că este plin de localuri. Cu toate că eram în cursul săptămânii acestea erau majoritatea pline de mușterii. Bărbații la terase la băutură, iar fetele tot la terase la băutură și dans. De nu se distrau cei de pe acolo! Băutura predominată este berea. Am nimerit la un moment dat la o petrecere de femei. Erau vreo treizeci dacă nu mai bine, toate îmbrăcat elegant, unele chiar și cu copii după ele, de nu dansau și râdeau și chiuiau! Se distrează lumea prin acea parte a lumii. Cum eram umflat de la bere am vrut să beau niște whiskey. Mi-au adus vreo trei feluri de whisky de care nu auzisem în veci. După ce am ales cu greu una dintre ele văd că-mi aduce toată sticla. Hey eu vreau doar 100 ml, nu toată sticla! Nu se poate aici ori o iei pe toată ori nu. Așa ceva! Până la urmă mi-a venit ideea da în sticle de-alea mai mici ca-n avion nu ai, ? Ba da! Așa am putut să beau și eu niște whisky liniștit. Ieftin și aci, 100 whisky plus o bere și o cola 2100 CFL, adică 3 usd.

Dimineața după o noapte foarte agitată, asta pentru că distracția la ei ține până dimineața și nu aveai cum să nu auzi gălăgia în camera de hotel am plecat să vizităm un site UNESCO. Șoferul nu știa drumul, netul nu merge prea bine și nici google map nu este cea mai bună aplicație ne-am pomenit la reședința președintelui. Aici erau o mulțime de soldați înarmați, dar și o mulțime de oameni veniți la muncă. Fondurile statului sunt suficiente, dacă sunt pentru bunăstarea președintelui. În fine așa este peste tot în lume, cine parte, parte-și face.

După doar vreo jumătate de oră de mers pe drumurile prăfuite ale țării am ajuns in regiunea Koutammakou. Aceasta este o regiune muntoasă care se află atât pe dealurile din Togo, dar și din statul învecinat Benin. UNESCO a numit această regiune un peisaj cultural viu, deoarece și în zilele noastre trăiesc oamenii din acest trib și este o comunitate vie.

La intrare a trebuit să plătim o taxă de acces de 1500 CFL plus o taxă pentru ghid de 10000 CFL. Ghidul era o fată tânără. Aveam să aflu ulterior că era chiar din această comunitate, dintr-un sat de peste deal... Avea doar patru clase, dar asta nu o împiedica să ne prezinte foarte frumos acest site UNESCO.

Poporul Batammariba care locuiește pe aceste meleaguri numără în zilele noastre aproximativ 25000 de suflete. A venit acum câteva secole din vecina Burkina Faso prigoniți din pricina religiei. Ei sunt animiști adică venerează zeii, iar cei din Burkina Faso vroiau să-i convertească la islam și ei nu concepeau acest lucru.

Batammariba în traducere liberă se b pare că înseamnă adevărații arhitecți ai pământului. Ce este drept casele lor construite din mocirlă și bălegar sunt adevărate opere de artă față de ceea ce am mai văzut eu prin Africa. Aceste case sunt cu etaj și mai sunt numite case turn, iar în dialectul local se cheamă takienta.

Evident că ghida cea drăguță m-a dus să vizitez un asemenea sat. Aici m-am mai întâlnit cu singurul grup de albi pe care i-am văzut prin această parte a lumii. Eu credeam de ei că sunt francezi ei de mine la fel, de fapt erau italieni și spanioli veniți cu un mini autocar. Am conversat un pic cu ei. S-au mirat tare când m-au văzut singur pe aceste meleaguri îndepărtate și s-au mirat și mai tare când le-am spus naționalitatea mea.

Dar să vă spun ce am văzut prin acest sat. După ce am făcut cunoștință cu locatarii am fost invitat să vizitez o takienta. Este o construcție cu etaj. Chair la intrare este bucătăria plus un fel de tocător pentru fructe și legume. Tot acolo era și un cuptor pe lemne. După bucătărie, tot la parter este un spațiu destinat animalelor domestice. Geamuri nu există sunt doar mici goluri să intre aerul curat. Tot aici la parter se pare că doarme și bărbatul casei.

Pe o scară îngustă am urcat la etaj. Aici este o terasă cu pantă și cu loc de scurgere a apei. Inginerie ce mai. Pe această terasă sunt amplasate ca niște colibe camerele unde dorm copiii sau femeia. Intrarea in aceste camere este destul de dificilă, abia am putut să mă strecor pe burtă. Dar interiorul era destul de încăpător puteam sta în picioare fără probleme. Cam 4-5 mp are o asemenea cameră. Sunt două sau trei pe terasă în funcție de numărul de copii avuți. Lângă se află un hambar pentru cereale. Atât hambarul, cât și camerele sunt acoperite cu stuf, acesta ține zona foarte răcoroasă.

Un alt lucru inedit este o gaură în podea acoperită de o piatră. Am întrebat-o pe ghidă despre ce este vorba și mi-a spus că așa comunica femeia cu bărbatul în special dacă vedea în depărtare că se apropie vreun pericol.

Poporul Batammariba are o religie animistă bogată, care recunoaște atât familia, cât și zeitățile tribale și arată o mare reverență față de natură. Aceste credințe se manifestă și în elemente de construcție takienta, cum ar fi cerința ca ușa principală a unei locuințe să fie întotdeauna orientată spre vest pentru a reprezenta apusul solstițiului de iarnă.

In afara locuinței se află și zona de rugăciune unde se roagă la un totem sau unde fac sacrificii conform religiei lor animiste. Sunt oameni simpli, oameni săraci. S-au bucurat mult de vizita noastră, deoarece așa au mai văzut și ei un ban. Am donat ceva pentru comunitate, am cumpărat chiar o takienta în miniatură, dar cea mai mare bucurie a fost pe copii când le-am împărțit dulciuri sau jucării. Ce m-a impresionat tare de tot la acești copii era faptul ca erau foarte disciplinați față de alții de prin această zonă, nu se repezeau, așteptau cuminți să le vină rândul, iar la sfârșit ca și mulțumire, făceau chiar și o mică reverență. Asta m-a impresionat profund, ce însemnă educația!!!

După vizita unui sikien, respectiv a unui conglomerat de case takienta, am fost dus să văd un baobab imens cu o scorbură. Aceasta se pare că a fost prima lor casă când au ajuns pe aceste meleaguri în secolul al XVII-lea. Intrarea în scorbură era foarte îngustă, așa că dacă aș fi venit odată cu ei probabil aș fi dormit pe afară.

A urmat o vizită în alt sikien unde am urcat la rangul de războinic. Aici am fost învățat sa trag cu arcul. Până la urmă am nimerit copacul din fața mea! Cu părere de rău a trebuit să-mi iau la revedere de la poporul Batammariba și de la această ghidă simpatică. Pentru serviciile ei i-am mai dat cadou 5000 CFL!

Aceste două zile petrecute pe teritoriul micului stat Togo au fost foarte intense și au fost pur și simplu de neuitat. La revedere Togo. Bun venit Benin.

Mi-a plăcut tare mult să vizitez Africa autentică, Africa rurală, Africa necomercială!

chiar mi-au plăcut oamenii, în ciuda traiului greu știu sa-si facă ziua mai frumoasă!

---

VIZUALIZĂRI: 517 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI