Toompea (Oraşul de Sus), oraşul nobilimii şi al clericilor

TIPĂREȘTE

Accesul în Toompea, Oraşul de Sus, l-am făcut din strada Picior Lung (Pikk jalg), prin Turnul-Poartă Picior Lung (Pika jala varavatorn) în Piaţa Castelului (Lossi Plats) unde m-a întâmpinat impunătoarea Catedrală Alexander Nevsky, (Aleksander Nevski Katedraal), intrare liberă, zilnic între orele 08:00 şi 19:00.

Este o catedrală ortodoxă, construită de Mihail Preobrajenski în stilul rusesc tipic, între anii 1894 şi 1900, perioadă în care Estonia aparţinea Imperiului Rus. Are domuri în formă de bulbi de ceapă, iar în interior un minunat restaurat iconostas masiv şi câteva icoane.

Este dedicată prinţului Alexander Nevski, liderul militar (ulterior sanctificat) care, în 1242, i-a învins pe cruciaţii germani cu bazele în statele baltice în bătălia de pe gheaţa lacului Peipus, bătălie prezentată de regizorul Serghei Eisenstein în filmul Alexander Nevski, ca parte a eforturilor Rusiei imperială de a rusifica regiunile ocupate, de a-şi impune dominaţia culturală asupra estonienilor şi germanilor luterani din această ţară. Considerată de estonieni un simbol al opresiunii ruse, în anul 1924 a fost programată de guvernul eston pentru demolare, fără ca aceasta să aibă loc, şi tot guvernul eston a restaurat-o în anul 1991, după ce Estonia a redevenit independentă faţă de Uniunea Sovietică.

În timpul construcţiei circula zvonul ca lucrătorii au găsit o uşa de fier pe care scria „Blestemat fie cel ce-mi va tulbura liniştea”, fapt ce mi-a amintit de legenda care spune că dealul Toompea este mormântul gigantului Kalev, fondatorul oraşului Tallinn.

Pe latura opusă a Pieţei Castelului se ridică Castelul Toompea (Toompea loss), în trecut cetate de scaun a Estoniei şi sediu administrativ al puterilor străine ce au stăpânit Tallinnul, găzduieşte acum, în curtea interioară, sediul Parlamentului estonian (Riigikogu). Castelul a fost construit în anul 1229, de către Cavalerii Sabiei, ca o fortăreaţă pătrată înconjurată de un zid de apărare circular, din piatră. În secolul al XIV-lea fortăreaţa a fost reconstruită ca o fortăreaţă-mănăstire, cu curte interioară şi ziduri înalte de 20 m, cu turnuri în cele patru colţuri. Astăzi, doar trei turnuri mai sunt în picioare, iar pe Turnul Pikk Hermann (construit în 1371, înalt de 45,6 m) flutură tricolorul albastru, negru şi alb, drapelul estonian. Se ştie din vremuri vechi că cel al cărui drapel flutură pe acest turn stăpâneşte Estonia. Palatul baroc a fost construit între anii 1767 şi 1773, de către Ecaterina cea Mare a Rusiei, de origine letonă, drept sediu al guvernului provincial rus. Se poate vizita de marţi până vineri între orele 9:00 şi 20:00, în weekend şi în sărbători legale între orele 10:00 şi 18:00.

În parte stângă a castelului se află Grădina Guvernatorului (Kuberni Aed) şi făcând un ocol rapid pe strada Falgi se ajunge la aleile ce duc la micul Deal al Lindei (Lindamagi) şi la statuia ce o reprezintă pe mitica Linda, văduva îndurerată a lui Kalev. Văzând-o mică şi fragilă, m-am întrebat cum a reuşit ea să care piatra care, conform legendei, acoperind mormântul lui Kalev, a format dealul Toompea. Real este faptul că în timpul sovietelor Linda a fost memorialul nepermis al rudelor celor deportaţi în Siberia, care nu s-au mai întors niciodată, care nu au un mormânt, rude ce aduceau flori la simbolul Linda. De aici începe Toompark (Parcul Domului) cu cărări împădurite şi cu un şanţ cu apă şi care oferă privelişti de neuitat spre zidurile şi turnurile medievale ale oraşului.

Am revenit în Piaţa Castelului şi de aici pe strada Piiskopi am mers în Piaţa Bisericii (Kiriku Plats) la măreaţa Biserică (Dome Toomkirik), prima biserică luterană estoniană, construită imediat ce danezii au sosit în Toompea, în anul 1219. Păşind în biserică, am călcat pe piatra funerară a lui Otto Johann Thuve, Don Juan din Tallinn cum mai era cunoscut. După cum a cerut, l-am călcat în picioare, gândindu-mă că, astfel, poate îşi va ispăşi păcatele. Biserica este cunoscută prin mormintele unor personalităţi istorice eminente, dar mai ales prin impresionanta colecţie de blazoane. Tradiţional, blazoanele însoţeau sicriele în biserică în timpul slujbelor funerare şi, apoi, rămân acolo. Biserica este deschisă de marţi până duminică, între orele 9:00 şi 17:00, cu taxă de intrare 3 euro.

Din Piaţa Bisericii am plecat, pe strada Kohtu, spre Platforma de Observare a Străzii Kohtu (Kohtuots Vaateplatvorm). Se poate vedea spectaculoasa privelişte a acoperişurilor roşii ale medievalului Oraş de Jos, a oraşului modern şi a portului. De aici, prin strada Toom-ruutli şi pritr-un pasaj greu observabil, am ajuns la Platforma de Observare Patkuli (Patkuli Vaateplatvorm). Platforma oferă o vedere excelentă spre Biserica Sfântul Olav, spre zidul oraşului şi turnurile lui.

Pe străzile Rahukontu şi apoi Piiskopi am revenit în Piaţa Castelului. Trecând printr-un pasaj rectangular din zid am ajuns la Grădina Regelui Danez (Taani Kuninga oed), unde, spune legenda, a poposit regele Waldemar al II-lea, când armatele sale au încercat pentru prima dată, în anul 1219, să cucerească Toompeea. Atunci, din ceruri s-a coborât un steag roşu cu cruce albă, îndemnându-i la victorie. Câştigând bătălia danezii au adoptat steagul ca simbol naţional.

Coborând pe lângă ziduri, trec pe lângă Turnul Grajdului (Tallitorn), mic şi rotund, apoi pe lângă impunătorul turn pătrat, Turnul Fecioarei (Neitsitorn), numit aşa ironic, pentru că în turn funcţiona închisoarea pentru prostituate şi ajung la solidul turn rotund Kiek in de Kok (în traducere A Pândi în Bucătărie). Soldaţii care staţionau aici, la înălţimea turnului, de 36 metri, glumeau, spunând că pot vedea în şemineele şi în bucătăriile caselor vecine. Ca un memorial al vremurilor pe care le-a vegheat, al luptelor la care a participat turnul păstrează şi azi, înfipte în coastele lui, şase ghiulele de piatră aruncate de forţele lui Ivan cel Groaznic în timpul Războiului Livonian (1558-1583).

Se vizitează de marţi până duminică, între orele 10:30 şi 17:30, taxa de intrare fiind de 4,50 euro. De la baza turnului se pot vizita şi Tunelele Bastionului (Bastioni Käigud), fortificaţii de pământ şi piatră, construite împreună cu numeroase pasaje secrete în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea între aceleaşi ore, cu o taxă de intrare totală de 8,30 euro. Trebuie făcută programare cu o zi înainte sau pe internet pentru că vizitele se efectuează în grupuri, însoţiţi de ghid, locurile find limitate la 20. Acestea se meritau văzute, fiind restaurate de puţin timp. Nu am reuşit, regretând foarte mult, deoarece programarea era a doua zi la ora 11 şi turul tunelelor dura cam 1,10 ore şi noi aveam autocarul pentru Riga la 13,15. Cine ştie, poate altădată...

Cam atât despre Tallinn, despre oraşul separat cândva de un zid de apărare, fortificat, mărturie a tensiunilor politice şi a duşmăniei dintre nobilimea şi clericii din Toompea şi negustorii şi breslaşii din All Linn, Oraşul de Jos. Astăzi ruinele sau porţiunile întregi de zid nu mai separă locuitorii, ci doar vorbesc despre trecutul lor comun, de sute de ani.

Am vizitat Tallinnul la ore diferite şi zile diferite. Seara în jurul orei 20 părea un oraş de basm de care te bucurai în linişte şi nu te mai săturai, ziua plin de cohorte de turişti, cu numeroase autocare care veneau „punct ochit, punct lovit”, mai zbuciumat şi foarte aglomerat...

Următoarea destinaţie este Parcul Kadriorg, un nume sinonim cu belşugul, cu natura şi liniştea, locul preferat de localnici în zilele de sărbătoare şi de turişti în orice zi.

Despre parcul lui Petru cel Mare, parc cu tei şi castani, cu stejari, cu frasini şi mesteceni, cu şanţuri, cu mici cascade, (restaurat cu fonduri europene), despre Heleşteul Lebedei, despre Palatul Kadriorg, despre Muzeul de artă sau despre Memorialul Russalka, poate, altă dată...

---

VIZUALIZĂRI: 3769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI