GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Centru Sydney — Pitt Street
Maratonul articolelor despre Australia a ajuns la final. În acest ultim articol voi descrie o arteră de circulație pe alocuri pietonală, comercială importantă din Sydney, precum și împrejurimile acestuia, obiectivele de văzut/vizitat.
Unde se află Pitt Street
Pitt Street traversează mai multe cartiere din Sydney. Plecând din nord de la râul Parramatta și stațiile de feribot traversează cartierul Quai, Winyard, Central Station și Haymarket până ajunge la intersecția cu George Street și acolo se și termină. În cea mai mare parte Pitt Street este paralelă cu George Street despre care am mai povestit (vezi impresii)
De văzut pe Pitt Street și în proximitatea sa
Pitt Street pleacă din Circular Quai și artera de circulație Cahil Expy. Circular Quai este cea mai renumită zonă turistică din Sydney, în jurul acestui port natural se află clădirea operei, podul Harbour, stațiile de feribouti principale, muzee, hoteluri, clădiri înalte cu destinație rezidențial sau corporatist aici sînt cele mai multe restaurante și baruri.
După ce intrăm în Pitt Street peisajul văzut în prim plan sînt clădirile înalte. La parter vom observa magazine, restaurante, cafenele, baruri, săli de sport, diferite instituții și intrări la recepția diferitelor corporații.
După ce lăsăm în urmă 2 străzi secundare (Underwood Street și Dalley Street) care fac legătura cu George Street ajungem la Bridge Steet. Plecând la stânga sau la dreapta pe acest Bridge Street vom găsi câte un parc în mijlocul orașului. Cel din dreapta se numește Lang Park și există de la începutul anilor 1800. Pe lângă facilitățile obișnuite într-un parc australian (bănci, mese, toalete, apă curentă) vom găsi un obiectiv istoric The Church of Saint Philip Monument. Biserica St Philip este cea mai veche biserică anglicană în Sydney din anul 1793. Biserica construită în stil gotic a fost întregită cu turnul clopotniță în anul 1856. Clopotele au fost aduse dintr-o biserică din Londra în anul 1858.
Parcul din stânga se numește Macquarie Park după numele fostului guvernator. Acest parc a fost amenajat destul de recent în 1999. Obiective remarcabile de văzut aici ar fi Obeliscul lui Macquarie, Obelisc of Distances, statuia lui Thomas Sutcliff Mort (industriaș în procesarea cărnii în secolul XIX care a folosit prima dată utilaje de înghețare a cărnii, un fel de părinte a congelatorului) și arme expuse diferite simboluri Sirius Canon și Sirius Anchor.
Circulând mai departe spre sud pe Pitt Street urmează un interesant muzeu: Opal Museum. Aici în acest muzeu sînt descrise tehnicile de exploatare a opalului și sînt expuse în afară de bijuterii diferite figurine de animale sculptate din acest metal prețios. Nu lipsesc nici magazinele opal din muzeu și din apropiere.
Trecem intersecția cu Hunter Street și ne deplasăm pe Pitt Street până la Martin Place. Piața Martin este unul din locurile centrale din Sydney unde se sărbătorește crăciunul și anul nou, aici este locul amplasării bradului de crăciun. Câteva elemente decorative în această piață care datează din anul 1890 ar fi fântâna Lloyd Res Fountain și alte monumente /memoriale. Ca și fapt divers fântâna și piața apar în filmul Matrix din 1999. În altă ordine de idei fântâna a fost denumită după Lloyd Res pictor australian. Clădirile din piața Martin sînt construite în stil arhitectural neo-clasicist.
Parcurgând următorul segment din Pitt Street chiar înainte de King Street la stânga vom observa clădirea teatrului Royal (Theatre Royal Sydney) . Acest teatru a fost construit și deschis publicului în 1875, demolat în 1971 și reclădit în 1975.
Venind spre sud traversăm intersecția cu King Street și vom ajunge pe Pitt Street Mall. Aici densitatea magazinelor se mărește iar modul de prezentare a orice marfă este deosebită. Găsim multe branduri cunoscute în lume aici, nu are rost să le enumăr aici, dau câteva exemple, Zara, Apple, Nike, Pandora, Microsoft, Saint Laurent, H&M, Tom Ford și așa mai departe. Nu lipsesc nici food court-urile, sau restaurantele de lux.
Ca să se ajungă la Sydney Tower Eye se va intra în clădirile comerciale tip mall și intrarea și urcarea cu liftul acolo va fi în interior. Sydney Eye Tower este un turn de televiziune cu platformă de belvedere pentru turiști cu o înălțime totală de 309 m (platforma de observare se află la 250 m) Turnul s-a construit în 1968.35 aud costă biletul în observator dar cu accesul pe terasă este 89 aud.
Traversând încă o porțiune din Pitt Street ajungem la Park Street. Circulând pe acesta vom ajunge fie la Primăria Veche (Town Hall) sau la Hyde Park. Despre ambele am povestit în articolele anterioare (vezi impresii).
Următoarele intersecții sînt : Bathurst Street (sub care circulă alte mașini în Cross City Tunnel), Liverpool Street, Goulburn Street, Campbell Street, Hay Street, și ajungem în intersecția cu George Street, Quai Street și Less Street. Este capătul străzii Pitt Street aici.
Aici la capătul străzii două obiective importante de văzut se află aici. Unul este Central Station (gara centrală din Sydney) iar celălalt este biserica Christ Church Saint Laurence. Biserica a fost construită în 1838 în stil gotic arhitecții fiind Henry Robertson, Edmund Blacket, și John Burcham Champ. Biserica este anglicană și se află față în față dincolo de Pitt Street de gara centrală.
Aici finalizez articolul și în același timp serialul despre Australia, o seară fain...
Rog WM să atașeze la început, mulțumesc
Trimis de AZE in 27.09.23 21:53:41
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
S-a încheiat și seria review-urilor despre Australia... Cred că ai respitrat ușurat după acest articol; așa mi se întâmplă și mie după ce termin o treabă care necesită mai multe etape.
Adevărul este că dacă lași să treacă prea mult timp între vizita propriu-zisă și scrierea unui review, nu-ți mai vine să scrii, ori pentru că ai mai uitat înșiruirea zilelor și a obiectivelor vizitate, ori că vin alte oportunități (vizite) care se succed și vrei să povestești despre ele, amânând ce ar fi trebuit să fie continuarea vizitei anterioare!
Așa mi s-a întâmplat mie cu periplul nostru prin Țările Nordice, de anul trecut. A fost un maraton obositor, de 16 zile, cu cazări în diferite hoteluri și în diferite țări, că le-am încurcat și nu am mai avut „chemare” să scriu despre ele. Am avut chiar și un carnet tip „notes” la mine, dar tot le-am răvășit, mdeh, vârsta și nerăbdarea mea cred că este de vină!
Pentru toată seria de articole cred că te-ai documentat, ai fost mult mai ordonat decât mine, de-aia ți-au ieșit atât de bine „amintirile” .
Te felicit încă odată pentru toate!
@doinafil: Mulțumesc pentru că m-ai susținut pe parcusul întregului serial. Ce-i drept le-am scris destul de des, aproape zilnic, întrerupte de câteva alte vacanțe mai scurte.
La început eram hotărât să scriu toată excursia în ordine cronologică, dar asta înseamnă că de exemplu minisejurul din Fundata din iunie o scriam în octombrie, vacanța în Tunisia în noiembrie și așa mai departe. Dar anumite articole trebuie scrise pe loc mai ales cele de cazare, ar putea oferi informații utile altor turiști. Ori dacă le scriu când se termină sezonul nu prea mai au valoare eventual peste un an dar doar parțial că în 12 luni se pot schimba multe.
La sfatul dnei michi veterana noastră de pe AFA am mai scis un articol off topic unde am făcut un minisumar (linkuri) la toate articolele de Australia. Aștept să se valideze
O seară bună
@AZE: Felicitari? Sună banal. Dar nu găsesc altceva. Ți-ai împlinit un vis, ai văzut o țară cât un continent. Și ne-ai mai și povestit pe deasupra.
Aș fi curios ce urmează în planurile tale. Oricum, indiferent ce e pe listă, eu îți doresc să se-mplinescă. O sa improvizez o urare pe care o tot aud pe la nunți, dar ți-o spun sincer... SĂ TRĂIASCĂ ȘI SĂ NE MAI POVESTEASCĂ.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 Top 20 clădiri înalte Sydney — scris în 07.01.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 MCA, muzeul de artă contemporană din Sydney — scris în 25.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 Art Gallery of NSW — scris în 24.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 Centru Sydney, Chinatown (Haymarket) — scris în 23.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 Grădina botanică din Sydney — scris în 20.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 Centru Sydney — Darling Harbour — scris în 19.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 Centru Sydney — The Rocks — scris în 17.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ