Clonakilty: în căutarea trenului pierdut

TIPĂREȘTE

Sudul Irlandei ascunde multe detalii; o istorie în care realitatea și mitologia se amestecă deopotrivă. Printre poveștile cu zâne și spiriduși s-a strecurat la sfârșitul secolului 19 o fierătanie nemaivăzută până atunci: o rețea complexă de cale ferată care a ajuns la un moment dat să unească majoritatea zonelor locuite din comitatul Cork. Din păcate această întreprindere inginerească nu a ajuns niciodată pe profit, poate și ca urmare a investițiilor mari în lucrări de artă sau poate doar pentru că lucrurile au mers prea departe numai din cauza unor ambiții locale, fiecare primar sau latifundiar din zonă dorind să aibă calea ferată la poartă. Istoria e însă rece: în 1961 majoritatea rețelei a fost desființată și dată la fier vechi, în ciuda unor proteste populare destul de ample la acea vreme.

La mai bine de 50 de ani de atunci amintirea acelei rețele de căi ferate este încă vie: orășelul pe care l-am vizitat într-o duminică de august o păstrează sub forma unui muzeu care îmbină partea clasică - amintiri materiale de atunci - cu partea educativă, special construită pentru copii mai mici sau mai mari: o dioramă imensă în aer liber. E vorba de "Model Railway Village", obiectivul care a pus Clonakilty pe harta turistică a Irlandei.

Excursia a început de la terminalul Bus Éireann din Cork: către vestul comitatului circulă căteva autobuze pe zi, la ore fixe, iar drumul până la Clonakilty durează în general puțin peste o oră. Nu aș recomanda însă autobuzul pentru o excursie cu familia: închirierea unei mașini se poate dovedi o investiție mult mai bună din punct de vedere financiar (cu detaliul că se circulă pe stânga).

Orășelul nu oferă mult mai mult decât acel muzeu în aer liber: există o stradă comercială, câteva restaurante, o catedrală catolică în care încap cred toți locuitorii, un mic muzeu local (închis duminica) și cam atât. Am observat - ca peste tot pe aici - dorința de a-ți prezenta tot ce poate fi legat cumva de localitatea lor; de exemplu aici se insistă pe faptul că un strămoș de-al lui J. F. Kennedy ar fi fost din zonă sau că generalul-erou al războiului de independență Michael Collins ar fi fost un "fiu al satului".

La capitolul "ciudățenii" am remarcat cu stupoare faptul că oficiul poștal își are sediul într-o fostă biserică, evident non-catolică (muzeul maritim din Dún Laoghaire este într-o fostă biserică anglicană). Nu pot să îmi închipui cum s-a ajuns aici; situația datează se pare de zeci bune de ani.

Muzeul cu trenulețe se află oarecum în afara orașului, la marginea golfului. Din câte am înțeles golful se umple treptat cu aluviuni; până acum câteva zeci de ani ambarcațiunile puteau ajunge până în oraș, ceea ce nu mai e posibil acum. Dar poate tocmai din această cauză pe o rază de 10km se află densitatea maximă de plaje de tip "blue flag" din Irlanda; numai că eu nu m-am dus pentru soare sau pentru mare...

Muzeul în sine pare "optimizat" pentru copii: pe aproape un hectar este amenajată o dioramă imensă, împărțită în câteva secțiuni ("orașe" din sudul Irlandei), cu trenuri care se plimbă de colo-colo într-o ordine probabil bine definită. Am remarcat atenția pentru detaliu dar și semnele de tip "nu mă atinge, sunt fragil! "... oare câți copii s-or fi luat la trântă cu căsuțele din placaj? Bufetul este amenajat într-un vagon restaurant real din anii '40, garat pe câțiva metri de șină uitată de vremuri; de asemenea "gift shop"-ul cu magneți de frigider și jucării e tot în interiorul unui vagon, atașat de o locomotivă pe altă bucată de șină uitată de vremuri. Sau poate rugina și aspectul rustic sunt special gândite, adică au fost aduse cu totul din alte părți?

Clădirea principală a muzeului, cea cu casa de bilete și cu expoziția permanentă cu informații despre rețeaua feroviară locală are arhitectura specifică unei gări însă ceva îmi spune că e de factură mult mai recentă, fiind construită de la început ca muzeu. De asemenea există și un trenuleț de tip titicar cu care se poate face un mic circuit al orașului.

Duminica s-a încheiat așteptând autobuzul - nu pierdut pe drum, ci doar programat să aibă doar câteva curse pe zi, la ore fixe. Oare trenul circula mai des acum 50 de ani? Făcea mai puțin de 1 oră până în Cork? Nu sunt sigur că o să aflu vreodată. Dar de un lucru sunt oricum sigur: diorama de la muzeu e oprită la sfârșitul programului!

---

VIZUALIZĂRI: 1487 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI