Stavanger, capitala europeană a petrolului și “Port Deschis”

TIPĂREȘTE

Am ajuns la Stavanger pentru a doua oară în octombrie anul trecut. Mai fusesem cu șase ani în urmă, exact în aceeași săptămână din luna octombrie, însă nu avusesem timp de turism. Îmi amintesc perfect cum mă îngălbeneam de ciudă știind că mă aflu la doar câțiva kilometri de unul din cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei (Lyse), și cum am încercat să-l văd măcar din avion, la plecarea spre Helsinki. De data asta am profitat de câteva circumstanțe pozitive: fi-miu era plecat cu liceul într-un schimb cultural în Franța, pe cea mică am dus-o la bunici, iar R. a venit de la Madrid, via Londra, să se întâlnească cu mine în Stavanger și să petrecem câteva zile în țara asta frumoasă și scumpă din nordul continentului. Am terminat, deci, munca, și în prima noastră zi de vacanță, după ce am urcat pe Preikestolen, după amiaza am vizitat Stavangerul. Cu șase ani în urmă văzusem zona portului din mașină, pe ploaie, deci nu foarte bine, și luasem cina la unul din restaurantele de acolo, dar doar atât. De data asta am lăsat mașina închiriată (pe care am plătit pentru patru zile cât plătim pentru două săptămâni în România, asta ca să mă mai plâng altădată;)) în parcarea de lângă port, care nu a fost totuși foarte scumpă (față se Amsterdam, de exemplu). Exact peste drum de Muzeul Maritim. Înainte de asta însă, la ieșirea din port, am dat de niște blocuri gri cu o arhitectură interesantă, păreau înclinate... Veți vedea fotografiile.

Stavanger ține de provincia Rogaland, și este capitala acesteia. E al patrulea oraș ca mărime din Norvegia (după Oslo, Bergen și Trondheim) și are în jur de o sută treizeci de mii de locuitori. Principalele activități ale orașului sunt transportul maritim, construcția navală și industria de conserve, dar cel mai mult este cunoscut pentru industria petrolieră care a început să se dezvolte la începutul anilor șaptezeci. Am aflat de la colaboratorii noștri din zonă că orașul are cea mai mică rată de șomaj din toată Europa, sub 1%. Interesant și de dorit și pentru alte zone. Acolo nu e frig-frig niciodată. Au ierni blânde, cu temperaturi care rar scad sub zero, iar verile nu depășesc mai mult de douăzeci și trei, douăzeci și patru de grade. Noi am prins zile scurte, dar mi-am propus ca într-o vară să ajungem acolo în căutarea nopților albe și a aurorii boreale. Și mai spre nord, adică.

Sintagma “Port Deschis” a fost mottoul orașului acum câțiva ani, atunci când Stavanger a fost capitală europeană a culturii, și îngloba ideea de oraș cu important caracter portuar și ideea de oraș deschis spre nou, care-și așteaptă vizitatorii, de oriunde ar fi ei, cu brațele deschise.

Ne-am început vizita cu zona Catedralei (sau Domkirken), care este cea mai înaltă clădire din oraș: construcție romanică ce datează din secolul al doisprezecelea. Autor: un englez, Reginald de Worcester. Era închisă, deci nu am putut vedea interiorul, așa că am admirat-o doar pe dinafară și am citit panourile informative din jur. Ca și anecdotă, după incendiul din 1272, o parte a fost reconstruită în stil gotic, dar nu a fost renovată în totalitate până acum două secole.

Am dat ocol lacului (care are o fântână în mijloc), pentru că voiam să vedem pe zi zona veche a orașului. De fapt, dacă am fi știut de la capul locului, am fi început de acolo vizita, pentru că era… cam peste drum de parcare. Dar a fost frumos; plimbarea prin părculețul din jurul lacului Breiavatnet de lângă catedrală, unde se aflau familii cu copii, bătrâni și îndrăgostiți, a fost plăcută. Am văzut monumentul închinat emigraților norvegieni care au ajutat la… construcția Americii. Iarna, când lacul îngheață, localnicii practică patinajul acolo. Fără frică.

Stavanger este orașul cu cele mai multe case de lemn din toată Europa. Câteva mii bune. Mie aceste case îmi transmit căldură, și mereu mă văd stând pe un covor de lână sau pe o canapea lângă un șemineu și cu o cană de ceai în mână;). Sau uitându-mă pe geamurile fără jaluzele (cât ne minunăm de fiecare dată în Scandinavia de lipsa jaluzelelor, obligatorii la spanioli) la trecători…

Gamle Stavanger are în jur de o sută șaptezeci de case de lemn, construite în secolele optsprezece și nouăsprezece, până înainte de al doilea război mundial, și renovate din când în când, după vreun incendiu (care nu au fost puține, pentru că întotdeauna lemnul arde mai repede). Anul ăsta am și intrat într-una, nu în zona veche, dar era o casă de lemn. Așteptările mi-au fost confirmate. Mult lemn și multe geamuri. Geamuri peste tot, probabil pentru ca lumina naturală să fie folosita la maxim. O casă care emana căldură…, deși Martin, norvegianul nostru, a suferit o mare pierdere acum câteva luni.

Acest cartier pitoresc este liniștit, nu are nimic din forfota zonei din port, aflată la o aruncătură de băț totuși… Ne-am plimbat și am pozat casele albe, multe din ele împodobite cu flori colorate care le dădeau un farmec aparte, evident. Pe lângă case particulare, aici se află și câteva galerii de artă și ateliere de artizanat. Sunt case mici, cu perdele albe la ferești. Este un loc privilegiat, care merită o vizită...

De aici am coborât spre zona portului ca să ne clătim ochii cu casele... colorate de data asta și să ne plimbăm pe străduțele pitorești pline de... viață. Am dat ocolo pe marginea portului, trecând pe lângă diverse vapoare și vaporașe și molipsindu-ne de bucuria celor aflați la terase și la plimbare.

Și uite așa am ajuns pe fosta Øvre Holmegate, strada care nouă ne-a plăcut cel mai mult și care acum se numește Fargegaten, adică Strada culorilor. Acum câțiva ani, poate paisprezece sau cincisprezece, stilistul Tom Kjørsvik a zugărvit toate casele după un plan sugerat de artistul Craig Flannagan. Roz, albastru, portocaliu, gri, roșu, troli pe ici pe colo, lume, multă lume, pentru că e plin de baruri și restaurante, gălăgie veselă... O minunată pată de culoare după albul caselor din partea veche a orașului. Acolo am cumpărat suveniruri și am plătit în euro fără probleme. De fapt, ni se spusese că nu avem nevoie de bani în buzunar, că și o cafea o putem plăti cu cardul. Nu ne venea să credem. Dar așa a fost. În zilele petrecute acolo, nu am schimbat niciun euro în coroane norvegiene.

Festivalul Nuart, care se ține în fiecare vară în Stavanger, strânge la un loc artiști stradali vreme de două săptămâni, și multe din picturile de pe fațadele „donate” de proprietari în acest scop sunt adevărate opere de artă.

Aici am văzut pentru prima dată sfoara cu... sutiene de culoare roz (a doua a fost în Odda, în drum spre Bergen) și ne-am minunat noi că nu știam ce rol au. Se apropia ziua împotriva cancerului de sân, ni s-a părut un mod original de a atrage atenția asupra acestui eveniment... Dar asta am aflat-o abia la întoarcere.

Am ajuns și la Turnul Valberg (Valbergtårnet) , un fost turn de observație construit în secolul nouăsprezece, de unde se avertiza populația în cazul unui incendiu sau orice alt pericol. Din păcate, se afla în renovare, deci nu am putut urca să ne bucurăm de panorama de la etajul unu sau doi. Dar am zăbovit minute bune lângă tunurile din spatele lui (cu ele se avertiza lumea de pericol), de unde se vede o parte din oraș destul de bine.

De remarcat că, deși răcorică, puhoi de oameni stăteau pe terase. Acceptă altfel temperaturile;).

De acolo am ajuns din nou la lac și, cum atmosfera îmbia la acest lucru, ne-am luat două sandwichuri și le-am mâncat, alături de alți turiști sau localnici, pe o bancă pe malul lacului, la apus... Cu somon, evident. Sanwichurile, mă refer. Iar ne-am luat doza de Omega 3 pe tot anul în zilele alea... Și ascultând... norvegiana, din care nu înțelegem niciun bob. Dar și alte limbi, pentru că am dat de multe nații pe străzile Stavangerului.

Deși este un oraș tare frumos (o miniatură a Bergenului, așa m-am gândit eu câteva zile mai târziu), Stavanger este cunoscut mai mult pentru că este un punct de plecare pentru o rută a fiordurilor, și de asemenea pentru excursia la Preikestolen, despre care v-am povestit deja. Suișul la roca aflată la 604 metri peste nivelul fiordului Lyse este una din atracțiile principale ale Norvegiei. De fapt, acesta a fost și primul obiectiv de pe lista noastră. Mai ales că știam că va fi singurul la care vom ajunge, pentru că, în comparație cu Trolltunga y Kjeragbolten, celelalte două rute mai cunoscute din frumoasa țară nordică, Preikestolenul este cel mai ușor de realizat (doar două ore de urcuș și două de coborâș). În schimb am rămas cu cheful de a face și o croazieră pe fiord, adică să vedem roca și de jos, de pe apă. În luna octombrie acest lucru nu este posibil, adică nu se pot face ambele lucruri într-o singură zi. Eu luasem legătura din timp cu firmele care organizează aceste excursii, și singura croazieră pleca la ora unsprezece și se termina la trei. Ceea ce ne-ar fi lăsat fără posibilitatea de a urca pe munte (unde nu este recomandat să urci la ora aia, pentru începe să se întunece devreme), iar pentru noi asta era de neratat. Nu-i nimic, o să mă întorc spre pensie, și atunci cu urcușul voi sta mai prost, deci atunci voi face croaziera, modalitate mai comodă de a cunoaște fiorduri.

Puteți vizita și diverse muzee:

• Muzeul Petrolului, nu degeaba Norvegia este – surprinzător poate – cea de-a cincea țară producătore de petrol din lume. Nouă ne-a povestit Martin mai multe despre cum s-a ajuns la exploatarea zonei și cum s-a dezvoltat această industrie într-un loc în care nu te-ai fi gândit că există aur negru. Muzeul este didactic și interactiv, și chiar distractiv pentru cei mici.

• Muzeul Maritim. Norvegienii sunt mândri de vapoarele lor și de marii lor navigatori și acest muzeu este un fel de rezumat al acestor trăsături și stări de fapt.

• Muzeul conservelor de pește. Am citit undeva că e unic în lume. Din 1890 și până în anii șaizeci, adică atunci când s-au descoperit zăcămintele de petrol din zonă, a fost cea mai importantă industrie a orașului. Un fel de Santoña spaniolă.

• Muzeul de Arheologie. Că doar suntem pe tărâm viking...

• Muzeul de Artă Rogaland. E un pic mai depărtat de oraș, dar dacă ești pasionat de artă, merită vizita.

Pentru data viitoare, dacă va mai exista o dată viitoare, am lăsat povestea celor trei săbii din stâncă, Sverd i Fjell. Ceva ce aduce aminte de Stăpânul Inelelor. Sunt trei săbii de zece metri înălțime, infipte într-o stâncă, și comemorează istorica bătălie de la Hafrsfjord, care a avut loc în 872, pe vremea când Harold era regele întregii Norvegii. Sabia cea mare îl reprezintă pe Harald cel victorios, iar celelalte două, mai mici, pe regii învinși. Monumentul este un simbol al păcii, pentru că săbiile sunt înfipte în stâncă, adică de unde nu mai pot fi scoase vreodată.

I-am zis lui R. că o altă experiență unică de care am putea avea parte în zonă era o băiță în Marea Nordului. Norvegia este cunoscută pentru fiorduri, și mai puțin – sau deloc – pentru plajele ei, dar curajoșii se pot îmbăia în zona Plăjii Sola, aflată în apropierea aeroportului. Bineînțeles că a fost o glumă din partea mea, noi cred că nici vara nu am îndrăzni. Probabil că apa e înghețată...

Frumos oraș Stavangerul. Sunt bucuroasă că l-am vizitat. Norvegia nu este o țară ieftină. Norvegienii înșiși spun că singurul lucru gratis la ei acasă este natura. Care merită o vacanță măcar o dată în viață. Eu aș adăuga: și apa. Apa e gratis la ei, și la restaurante ți se dă gratis, și este foarte bună. Lucrul absolut normal, de altfel...

La întoarcerea de la Preikestolen am intrat într-un supermarket, pentru că a doua zi urma să plecăm pe celebra ruta 13, adică printre fiorduri, și-mi intrase în cap (citisem pe pagina unui călătoare spaniole) picnicul în Odda, pe buza fiordului. Așa că am luat mezeluri și brânzeturi norvegiene, și mere, că e zonă de pomi fructiferi, și ne-am pregătit de drum. Dar despre asta, cu altă ocazie.

---

VIZUALIZĂRI: 1716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI