Contact cu realitatea tunisiana

TIPĂREȘTE

Aventura a inceput la prima ora a diminetii. Imediat dupa micul dejun am luat un taxi de la noi din Yasmin Hammamet si am tulit-o spre Samira Club (taxiul cam 3 dinari) unde era cazata o amica ce urma sa ne insoteasca in excursia la Sousse. Impreuna cu ea am mers in continuare pe jos pana in statia de maxi-taxiuri de la marginea Hammamet-ului, maxi taxi-uri care la ei se numesc “louage”, sau cel putin statia se numeste Station de Louage. Odata ajunsi acolo nici nu am apucat sa intrebam care bus merge spre Sousse, ca imediat am fost intrebati de cineva incotro mergem. Ne-a atatat un bus care urma sa mearga in cateva minute, mai astepta ceva clienti sa se umple. Cu noi 3 s-a umplut la capacitate maxima (adica vreo 8-9 pers) si am plecat spre Sousse. Biletul a costat cam 5, 5 dinari din cate-mi amitesc, vorba vine biletul pentru ca nu am vazut vreun bilet propriu-zis, soferul a cules repede monezile de la toti pasagerii, le-a infundat in buzunar si am demarat. M-am miraat cand am vazut ca spre deosebire de maxi-taxiurile de la noi care merg de la Bucuresti la mare si care au o limitare de viteza pe la 100 sau 105 km/h, cele de la ei n-au treaba cu asa ceva. Uneori ajungeau chiar si la 130, ceea ce mi se parea cam mult avand in vedere ca era mijloc de transport in comun si autostrada era destul de aglomerata. Pana la urma, dupa aproximativ o ora de drum am debarcat cu bine la Station de Louage-ul din Sousse, si de acolo din nou am luat un un taxi pana la hotel Sousse Palace unde erau cazate doua fete cu care ne-am imprietenit inca de la aeroport, de cand am aterizat in Tunis si care ne-au aratat cam ce e de vazut prin Sousse, avand in vedere ca ele erau cazate deja de cateva zile si cunosteau cat de cat zona, cel putin principalele obiective. Distanta de la Station de Louage la Hotelul Sousse Palace este destul de mica, taxi-ul a costat aprox 1, 5 dinari. Dar sa nu va bazati pe asta, si o spun pentru ca majoritatea taximetristilor sunt cam pusi pe jumulit turistii straini, mai ales daca te miros ca habar n-ai de zona si nu cunosti distantele ce urmeaza a fi strabatute. Dar acesta a fost o exceptie, a fost foarte corect. Asa ca mare atentie.

Dupa ce ne-am tras sufletul in holul hotelului 5 minute si am schimbat niste euro in dinari tot acolo, am mers spre primul obiectiv pe care ghidele noastre ni l-au recomandat: Muzeul Dar Essid, un muzeu care prezinta o casa traditionala tunisiana. Din cate am observat nu se poate face o referire temporala foarte precisa la aceasta casa deoarece cu toate ca a fost construita in sec X e. n. exista elemente care au fost renovate, au fost modificari facute de diferitii locuitori (din aceeasi familie sau nu), mobilier mai nou, etc. Dar locul este foarte interesant. Din strada se intra intr-un hol micut prin care se trece si se iese intr-o curte dreptunghiulara. De aici se intra in mai multe incaperi, una dintre acestea ducand catre restul casei. Dormitoare pt fiecare sotie, pt copii sub 10 ani, pentru servitori (orice familie din clasa medie avea o astfel de casa in care misunau pe langa membrii familiei si o armata de servitori), multe arabescuri sculptate si desenate, multe ornamente pe mobile si pe pereti, alaturi de fragmente din Coran si alte inscrisuri prezente peste tot, paturi cu baldachine, bucatarie pentru prepararea ceaiului si cafelei (mica, cocheta), bucatarie principala pentru gatit (deservita de servitori, cu niste oale si cratite immense), debarale si un turn spre care urcai pe niste trepte spiralate foarte inguste si ajungeai sus la o terasa unde puteai sa bei un ceai si de unde aveai o priveliste de vis. Din pacate cand am ajuns noi, cu toate ca era cald, batea un vant foarte puternic si scaunele de pe terasa erau rasturnate cu picioarele in sus deci mai greu cu servitul ceaiului. Mai multe o sa vedeti in pozele ce-o sa le atasez. Punctul de atractie al casei era fotografia tatalui proprietarului anterior (un domn care a trait pe la 1920, cu aer de Cary Grant), primul locuitor al casei care a avut o singura sotie (normal pentru noi, cu totul extraordinar pentru tunisieni). Pe langa asta, exista si o baie, o camera separata, cu cada si chiuveta sculptate in marmura, alimentate de un izvor din peretele de stanca care inca curgea, alaturi de care erau si niste papuci de lemn pentru uz exclusiv in baie (o sa ii vedeti in poza), si un pisoar tot din marmura, foarte vechi. Per total, o experienta foarte interesanta.

Am iesit din muzeu in stradutza ingusta din fatza si am coborat spre medina. Pentru cei care nu stiu, asta inseamna un fel de piatza, care de obicei in toate orasele tunisiene este amplasata in cadrul fostului oras vechi / fort. Un fel de centru vechi cum s-ar spune pe la noi.

Aici, ca in toata Tunisia de altfel si ca in toate tarile arabe: Hey, my friend, come see my store, very good price for you sau nelipsitul Polska? Ukraine? France? Serbia? . Din cate am observat romanii nu prea au trecere. Dupa un vanzator am asteptat sa insire jumatate din tzarile Europei in incercarea de a nimeri de unde suntem dar la Romania nu s-a gandit. Totusi, unii le cunosteau pe cele doua fete care erau cazate in Sousse si care ne-au insotit, ele mai mergand pe-acolo inainte si cand ne vedeau incepeau: Romaniaaaa, Hagiiii, Lacatuuuss, Raducioiuuuuuuu. Am ramas mirat sa aud de Lacatus si Raducioiu tocmai in Medina de Sousse, dar se pare ca domnul urmarise indeaproape mondialul din USA ‘94 si fusese impresionat de nationala noastra de aur, in concluzie era documentat. Bravo lui! Despre cumparaturi nu prea am ce sa va spun pt ca este un domeniu care ma lasa rece. Din punctul meu de vedere daca vezi doua tarabe poti considera ca ai vazut toata piata, cu foarte mici exceptii. Si oricum nu suntem genul care sa faca turism pentru shopping, eventual acolo un suvenir mic pt cei de acasa, un tricou pt frate-miu si cam astea sunt toate cumparaturile cu care ne intoarcem din concedii. Deci la capitolul asta nu prea pot sa va dau amanunte.

Zice nevasta-mea ca era ulei de masline mai ieftin decat in Romania si o sumedenie de condimente, pentru cei interesati de partea culinara a vietii. Pe langa astea, 90% din incaltaminte si genti erau de piele (chiar daca nu de cea mai buna calitate), la preturi mici, un punct in plus pentru Tunisia. Apoi multe bijuterii din argint si aur, dar pentru care nu se putea garanta pentru ca nu aveau marcaje deci nu ne-am apropiat prea mult. Si multe haine, prosoape, palarii, costume de baie, prostioare de tipul asta, alaturi de sapunuri cu parfumuri tari, specific orientale, si nelipsitele narghilele. 

Era deja aproape de pranz si ne era foame, asadar cautam o terasa cu ceva bun de mancat. Pana la urma ne-am tot invartit si n-am mai mers la nicio terasa pentru ca umbland pe faleza am dat peste un restaurant care avea locuri libere la etaj, la o masa tocmai langa fereastra asa ca ne-am instalat acolo pentru ca aveam o priveliste super, catre faleza si mare. Abia cand am inceput sa consultam meniul ne-am dat seama ca restaurantul este de fapt cu specific libanez, dar ce mai conteaza, mancare sa fie. Si asa a fost! Buna si multa. Putin mai ciudata din cauza acelor arome specifice si cu care noi nu eram obisnuiti, dar a fost OK. Sotia s-a fentat umpic pentru ca a vrut sa comande ceva inedit (nestiind exact in ce costa felul respective) si i s-au adus printre altele ca fel principal niste frigarui de oaie, ceea ce nu i-a picat prea bine. Noroc ca uneia dintre fete ii placea oaia asa ca a facut schimb cu ea (care avea ceva din pui) asa ca totul e bine cand se termina cu bine. Despre preturi nu-mi mai amintesc mare lucru, oricum normale pt Tunisia, deci acceptabile. Totusi, inainte sa ajungem auzeam povesti cum ca in Tunisia manci pe saturate la restaurant cu 4-5 euro/pers. Povesti cu pesti. Sau ma rog... poate in ceva orasel mai mic sau sat unde banii au alta valoare, in niciun caz intr-o statiune turistica. De 3 eur (adica 5. 5 dinari) abia daca iei o supa si cam atat.

Am iesit de la restaurantul libanez si ne-am despartit de fetele cazate in Sousse, urmand ca restul trupei (adica eu, sotia si cealalta fata) sa mergem pana in Port El Kantaoui. Nici nu am apucat sa facem cu mana unui taxi pentru ca pe acolo obiceiul e invers: taxiurile opresc sa te intrebe unde mergi si daca nu cumva ai nevoie de un taxi. Stiam ca pana in PEK sunt aprox 6-7 km. Deci 6 x 0. 4 dinari cat costa un km + 0. 4 pornirea, deci totalul trebuia sa fie cam 3 dinari. Pe drum spre PEK insa, taximetristul a inceput sa ne indruge verzi si uscate, ia uitati-va acolo ce castel frumos, este palatul presedintelui nostru iubit, etc, asa se face ca in momentul sosirii aparatul de taxat era oprit si el ne zice senin „six dinars”. Noi revoltati: Cum??? Cum adica sase? De ce e oprit aparatul? Nu are cum sa fie asa de mult, imposibil. „Ok, ok, five dinars”. Eu: „That’s impossible” si uitandu-ma pe geam vad o tanti politzista (la ei cam in orice sens giratoriu sau intesectie mai mare este cate un politzai care supravegheaza) si zic „Wait a second, let’s ask that police woman, she definitely knows how much costs a taxi from Sousse to Port El Kantaoui”. La care el sare ca ars „Nooo, nooooooo, give me how much you want”. Ok, i-am dat 4 dinari si am plecat. Oricum cred ca a iesit in avantaj. Dar majoritatea dintre ei daca nu incearca sa te traga in teapa nu se simt bine.

De la intrarea in PEK, unde ne lasase taxiul am mers pe jos pana in port (se spune ca este cel mai mare port de iahturi din Marea Mediterana). Nu stiu daca e adevarat sau nu, cert este ca nu prea era inceput sezonul asa ca era liniste. Intr-adevar foarte multe iahturi trase pe dreapta, dar activitate nu prea. Pareau ca asteapta trecerea crizei. Nici terasee nu erau foarte aglomerate, 2-3 mese ocupate in rest gol. Am facut o plimbare de aprox juma de ora prin port, pe faleza de acolo dupa care am revenit inapoi la intersectia in care ne lasase taxiul sa cautam un taxi care sa ne duca pana la Station de Louage de unde sa luam maxi-taxiul. Din nou aventura. Imediat ne-a indentificat un taximetrist, ne intreaba unde mergem si zice „cam 9-10 dinari”. Cat??? Nu e cam mult?? „mais c’ast douze kilometers” – zice el. Pai da, 12 km cu 0, 4 dinari per km ar trebui ca sa fie cam 5 dinari, nu? E foarte simplu de calculat. (ma chinui eu sa-i zic in franceza). Da din umeri si se face ca nu intelege. Cam asta e strategia lor, cand ceva nu le convine se fac ca nu inteleg. Ma rog, urcam in taxi si plecam pentru ca nu vedem alte taxiuri si nu mai aveam chef sa asteptam pe acolo. In drum spre Station de Louage sice sotia: „nu ti se pare ca merge cam repede ceasul?? ” Ma uit la ceas si cifrele se dadeau peste cap de parca mergeam cu viteza luminii. Pana la urma a facut el ce-a facut, probabil a pus tariful de noapte, nu am avut cum sa-mi dau seama, ca a facut aparatul sa indice 8 sau 9 dinari. Deci si-a atins scopul. Ma rog, sa fim sanatosi!

La Station de Louage din Sousse, treaba mult mai organizata. Cu toate ca impresia initiala este de haos total, o hala tip autogara in care sunt stationate sute de microbuzuri, treaba a mers foarte repede. A venit „plasatorul” si ne-a intrebat unde mergem si ne-a aratat ghiseul la care sa stam la coada pentru ca sa ne cumparam bilete. Aici chiar ne-a dat bilete. Dupa care tot el ne-a condus la un bus care urma sa plece de indata ce se umple. Au venit inca 2-3 persoane, si plecati am fost.

In aprox o ora debarcam in Hammamet exact in locul din care am plecat dimineata. O zi plina, activa, dar de fapt pt asta am mers in Tunisia. Sa vedem, sa descoperim, sa simtim. Ceea ce va dorim si Dvs!

---

VIZUALIZĂRI: 5065 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI