ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.06.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 16.09.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2023
DURATA: 7 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

Skopelos – codrul insular al marii Egee

TIPĂREȘTE

Arhipeleagul Sporadelor se afla la 200 de km sud de Salonic, ceea ce il poate face o destinatie foarte atractiva pentru iubitorii de insule grecesti din Romania. Sporadele Thesaliei sunt formate, in ordinea marimii, din Skyros, Skopelos, Alonissos, Skiathos si 7 alte insule mai mici nelocuite care formeaza cel mai mare parc marin al Mediteranei si al Europei – Parcul Marin National Alonissos al Sporadelor de Nord.

Skyros este o insula pe care sper sa ajung in viitor, fiind una dintre cele care nu sunt in circuitul turistic al marii Egee. Skiathos este cea mai turistica insula a arhipeleagului, este cea mai apropiata de tarm, are cea mai complexa oferta pentru vizitatori si e vazuta ca locul de distractie din Sporade. Skopelos are renumele de oaza verde a Eladei insulare, iar Alonissos - un loc foarte tihnit destinat celor ce cauta multa liniste si relaxare.

Grupul nostru a ales o vacanta de 2 saptamani impartita intre Skopelos si Alonissos, cu transport auto personal si cazare luata de pe Booking (perioada a fost 5-17 iunie)

Transport, taxe si costuri :

· pentru a ajunge in insule se ia ferry din portul Volos, aflat la 900 de km de Bucuresti; acest drum se face in aproximativ 12 ore (dar depinzi foarte mult de timpii petrecuti in vama) – recomand trecerea vamii Giurgiu inainte de 7 dimineata

· podul Prieteniei are taxa 15 lei; inapoi de la bulgari se achita 2 euro, echivalentul in leva sau plata cu cardul

· pentru traversarea Bulgariei este necesara vigneta care poate fi cumparata pe o luna, o saptamana sau un weekend; noi am optat pentru cea din urma si a costat 23 de lei pe sens (46 lei dus intors) – am achizitionat-o de pe site-ul de vignete al bulgarilor www.bgtoll. bg (are si versiune in limba romana)

· drumurile prin Bulgaria nu s-au imbunatatit prea mult fata de anul anterior dar am observat un sector nou de autostrada deschis spre Kulata (vama spre Grecia); de asemenea foarte multa politie prezenta pe sosele

· prin Grecia se merge preponderent pe autostrazi pentru care exista statii de taxare in anumite portiuni - totalul taxelor platite pe ruta Kulata - Volos este aproximativ 30 euro dus-intors

· am alimentat benzina in Bulgaria aproape de Kulata (este mai ieftin decat la noi) si am mai facut un plin in Volos (prin Grecia benzina este de 1.70-1.85 euro). Plinul din Volos a fost suficient pentru tot concediul pe insule unde pretul benzinei este de 2.15 euro -Skopelos si 2.25 euro Alonissos

· pentru a ajunge pe insule am luat bilete de ferry cu 2 saptamani in avans de pe site-ul seajets.com (Volos – Skopelos si Alonissos -Volos -dureaza aprox 4 ore – 79 euro/auto, 38 euro/pasager; Skopelos – Alonissos -dureaza 20 de minute – 15 euro/pasager) – in total ne-au costat 538 euro /4 persoane+auto pentru 3 curse de ferry pe ruta Volos-Skopelos-Alonissos si retur (Ferry-ul Sporades Star este probabil cel mai luxos cu care am traversat pana acum spre vreo insula elena); in sezon se recomanda achizitionarea biletelor mai devreme

Pentru a ajunge in Sporade exista si o varianta mai rapida, cu zbor pana pe insula Skiathos si de acolo ferry spre Skopelos si Alonissos. Pe insule se poate inchiria masina, atv, scooter sau se poate folosi transportul in comun prezent prin linii de autobuz care strabat insula.

Skopelos

Skopelos este marketata ca cea mai verde insula a Egeei si dupa acest concediu o consider pe buna dreptate cea mai verde si impadurita insula a Greciei. Fiind si luna iunie, explozia de verde oriunde intorceam privirile era coplesitoare si as zice ca aceasta este singura insula unde am avut senzatia ca traversam niste codrii cu paduri dese, nesfarsite in anumite zone. Este atata padure pe aceasta insula incat locuitorii si-au permis de-a lungul istoriei luxul de a-si face balcoane si terase de lemn. Am vazut si cateva exploatari mici forestiere unde se lucra restrans si curat. De asemenea se fac multe lucrari silvice cu scopul prevenirii incendiilor forestiere.

Asezarea insulei la o latitudine mai nordica in marea Egee, o face diferita de exotismul Cretei spre exemplu. Predomina padurile de pin si stejar, cu populatii de chiparosi, iar acolo unde nu exista padure sunt zone stufoase de arbusti sau livezi de maslini. Zonele aride nu fac parte din peisaj si in luna iunie sunt foarte multe flori salbatice inflorite; am remarcat un fel de miros al insulei – un amestec de parfum fin de conifere si flori. Lamaii si portocalii erau incarcati de fructe si am cules la discretie pentru limonadele noastre. Palmierii sunt aproape inexistenti, dar am vazut foarte multi duzi (cu fructe mult mai mari decat la noi), multi nuci, multi corcodusi (de asemenea cu fructe diferite de ale noastre, mai mari si o aroma usor diferita) si o particularitate a acestei insule – livezi de pruni care influenteaza gastronomia locala.

Desi are o altitudine de doar 681 m, relieful bine fragmentat o face sa para mai muntoasa, acest sentiment fiind intarit de drumurile si soselele cu multe ace de par, curbe stranse, urcari si coborari continue, cu putine zone de plat.

Drumurile sunt in stare decenta, cu mentiunea ca exista zone neasfaltate sau forestiere. In general au 2 benzi pe sens, dar pe anumite portiuni sunt ingustate la o banda, cu posibilitati reduse de ocolire in cazul in care se intalnesc 2 masini. In general pe insula se parcheaza dupa pofta inimii, fara nicio taxa DAR in capitala Skopelos trebuie avut grija la zonele cu stationare interzisa deoarece acolo politia e activa si da amenzi turistilor.

Localitatile cele mai mari ale insulei sunt capitala Skopelos (de asemenea port principal) si Glossa – un orasel cocotat pitoresc pe versantii nord-vestici. Pe langa acestea majoritatea satelor si porturilor se afla aproape de tarmuri, au dimensiuni mici ceea ce le da un aer intim si retras, sunt un mix de gospodarii ale localnicilor si unitati de cazare discrete, mici magazine si taverne de familie. Singura zona cu forfota de altfel poate fi gasita in capitala si tot acolo ai sanse la ceva viata de noapte, pentru cei care au ratat coborarea in Skiathos. Predomina o atmosfera de tihna si relaxare generalizata de-a lungul insulei.

Gastronomia locala merge pe cele 2 axe clasice: peste-fructe de mare si gyros-capra-oaie. Specific insulei am observat placintele de Skopelos (un colac din foietaj umplut cu branza, crema de lapte sau spanac), preparate cu homari si langustine si preparate cu umpluturi de prune. Dintre obiceiurile locului am observat ca ti se aduce la masa una sau mai multe sticle de apa (in functie de marimea grupului) – taxata ulterior la 1.5 – 2 euro bucata si cosuri cu paine – taxate ulterior cu 1 euro/persoana! Daca nu le doriti trebuie sa le refuzati inainte de a fi deschisa apa sau lasata painea pe masa. La finalul mesei se aduce de obicei ceva din partea casei – o bautura, un desert, fructe taiate sau iaurt cu dulceata. Nu se impune bacsisul pe nota si in general oriunde am mers am fost tratati foarte ospitalier. O masa la taverna costa in medie 20-25 euro/persoana, dar acest cost creste dc se comanda homar, vita ori un peste mai deosebit. Multe taverne aveau un program redus si isi deschideau portile de la orele 19 00 si multe locuri inchideau intre orele 13 :00 si 17 :00. Duminica si de sarbatori majoritatea magazinelor sunt inchise. Pentru cumparaturi am mers la cel mai mare market din insula: Sklavenitis Super Market - goo.gl/maps/eYfTB8Af9pmGTjRH7

Plajele din Skopelos se aseamana destul de mult una cu celalalta, existand o mica varietate din acest punct de vedere. In general sunt plaje de pietre si pietris, aflate intr-un golf stancos sau de-a lungul unei faleze stancoase albe, peste care troneaza oriunde maretele paduri de pin. Apa se adanceste foarte repede ceea ce nu recomanda Skopelos ca o destinatie pentru familii cu copii. Exista o viata acvatica decenta si se poate face snorkeling pe majoritatea plajelor. Comparand-o cu alte insule vizitate, Skopelos nu exceleaza la capitolul plaje, multe dintre ele fiind mediocre pentru standardele Greciei. De asemenea debutul lui iunie vine cu temperaturi mai mici la scaldat si as recomanda un concediu aici incepand cu jumatatea lui iunie. In saptamana 5-11 iunie temperatura apei oscileaza pe la 18-19 grade. Plajele de pe partea rasariteana a insulei sunt putin mai reci decat cele de pe partea apuseana. Fiind in extra-sezon sezlongurile costau 10-12 euro perechea + umbreluta si masuta. Nicaieri nu am vazut obiceiul de a oferi sezlonguri celor care luau masa la tavernele sau beach-barurile de pe plaja, nici macar o reducere pt clienti. In general pe plaje semnalul pentru mobil era inexistent sau foarte prost, dar era disponibil wi-fi.

Concediul nostru s-a concentrat in principal pe relaxare la plaja, experiente culinare si mici vizite in zonele cele mai pitoresti. Am incercat sa grupam obiectivele unei zile in proximitate dar fiind o insula micuta, oriunde mergeam nu calatoream mai mult de 20 de km. Intr-o zi se poate face lejer turul insulei fara sa te simti obosit de la prea mult condus. Majoritatea plajelor se afla pe tarmurile vestice, prin urmare se pot vana multe apusuri romantice pentru cei care au aceasta inclinatie.

Paralia Glisteri :

Studiind plajele de pe partea estica a insulei, Glisteri mi s-a parut cea mai interesanta. Am mers dimineata, intr-o zi cu un pic de vant.

· Acces pe drum asfaltat, cu privelisti foarte frumoase, salbatice; in zona nu exista decat cateva gospodarii razlete. Exista o parcare la capatul soselei care apartine beach-barului ce a concesionat plaja. Clientii lor parcheaza gratuit – am devenit client cumparand un frappe (4 euro)

· Aceasta plaja are cam 100m lungime, este asezata intr-un golf frumos, brodat lateral cu stanci albe si deasupra paduri de arbusti.

· Formata din pietre si pietris, marea se adanceste in 4-5 metri si are o culoare foarte frumoasa. Golful are o bariera de balize inspre larg pentru a impiedica vasele sa se apropie de tarm (de multe ori barcile nu respecta distanta obligatorie fata de plaje).

· Sezlongurile ocupa partea centrala a plajei, cam 60% din suprafata acesteia, laturile ramanand disponibile pentru cei cu prosopul

· Exista wifi gratuit, disponibil prin Starlink

· Beach-barul mi s-a parut unul dintre cele mai faine de pe insula, dar si preturile erau un pic mai mari decat media. Din pacate review-urile din sezon sunt destul de proaste, facand referiri la ocuparea plajei integral, agresivitate angajatilor si impunerea unor consumatii mari.

Pe tarmurile estice mai sunt o serie de plaje, toate fiind micute, din pietricele si pietre, cu apa frumoasa si adancire in 5-10 m de la mal; Dintre acestea as mentiona Perivoliou, Pethameni, Chondrogiorgi, Spilia, Vathias, Glifoneri si alte cateva pe care eu personal nu le-as incadra la categoria plaje, ci bucati de tarm. Plajele mai frumoase se afla pe tarmurile vestice.

Paralia Stafilos

· Aflata pe tarmul sud -estic, este o plaja de 300 m lungime, dar destul de ingusta, din pietre, pietricele si nisip (se pot gasi mici zone unde este numai nisip); in apa sunt zone de pietre si zone de nisip; marea se adanceste repede; se poate intra in apa si fara papuci de apa deoarece pietrele sunt rotunjite;

· In afara sezonului este neorganizata, dar in sezon se pun cateva sezlonguri si umbrelute

· Spre plaja se coboara pe o serie de scari betonate

· Este un loc fain de snorkeling

· Accesul se face usor pe un drum asfaltat dar la capatul lui nu exista o parcare publica, fiind disponibile foarte putine locuri pe marginea drumului; in schimb taverna de deasupra plajei are o parcare unde se poate lasa masina daca esti client; fiind in afara sezonului era suficient loc de parcare, dar in sezon cred ca poate deveni aglomerat si dificil de gasit disponibilitate, cu exceptia cazului in care ajungi foarte devreme sau spre seara

· Taverna care detine parcarea mi s-a parut ca profita de pozitia privilegiata si ofera un serviciu mai slab calitativ decat altele; acolo am intalnit singura situatie unde mi s-a aruncat farfuria pe masa, dupa ce am pus intrebari legate de politica prin care pun painea pe nota; mancarea a fost ok, dar preturi un pic peste medie si portiile sub media insulei. Daca as merge din nou as prefera sa le platesc strict pentru parcare si sa luam masa in alt loc;

· Numele Stafilos vine de la unul dintre regii regiunii, al carui mormant a fost descoperit in apropiere (este si marcat cu 2 afisaze pe poteca spre plaja Velanio)

Paralia Velanio

· Accesul catre ea se face de pe Stafilos, pe o potecuta de pamant care traverseaza culmea ce desparte cele 2 plaje (15 minute de mers)

· Este o plaja mai lata si mai lunga decat Stafilos, avand cam aceleasi caracteristici generale

· In zile cu vant, aici sunt valuri mult mai mari decat pe Stafilos, care este protejata de golful ce o inconjoara

· Este o zona unde merg foarte multi nudisti si am observat ca se sta si cu cortul

· In iunie era complet neorganizata, dar in sezon se pun sezlonguri pe o portiune foarte restransa si exista o baraca pentru vanzarea de bauturi sau sandwich-uri

Drakotonschisma – este un golf mic, ingust si foarte prapastios, unde marea are o culoare fantastica si belvederea spre el merita drumul batut.

· Se afla undeva la jumatatea distantei intre Stafilos si urmatorul satuc de pe coasta, Agnotas;

· Din soseaua principala se vireaza pe un drum de tarana confortabil si dupa cateva sute de metri acesta se lateste in dreptul unei curti mari; acolo se poate parca la umbra si se continua pe jos aproximativ 200 m, pana la belvedere

· Numele locului inseamna Ruptura Dragonului si vine de la o legenda locala conform careia candva insula era terorizata de un dragon, pana in clipa cand primul sfant crestin a calcat pe insula; Dragonul a fost infricosat de sfantul respectiv si s-a refugiat spre mare, unde pravalindu-se, a rupt malurile stancoase, creand acest loc frumos al insulei;

· Pentru a vedea mai bine golful se poate cobori dincolo de zonele imprejmuite cu cabluri, insa recomand maxima prudenta si incaltaminte aderenta, nu slapi sau tenisi; o cadere de pe faleza stancoasa poate fi fatala;

Amarandos Cove – Paralia Amarandos – golful Amarandos este probabil cel mai frumos si romantic loc al insulei de unde sa privesti apusul;

· Se afla pe coasta dintre Drakotonschisma si Agnotas, de unde se si face accesul pe un drum de pamant destul de prost pe alocuri; deasupra golfului drumul se lateste si se pot parca masinile pe marginea lui; pana la golf se continua pe potecute de pamant;

· Intreaga zona a golfului si peninsula celor 3 pini, care constitue climaxul lui peisagistic, are un relief stancos puternic fragmentat, cu stanci albe sculptate de eroziunea apei care inconjoara locul intr-un turcoaz diamantat

· Asa numita plaja Amarandos tine mai degraba de incapatanarea grecilor de a denumi orice bucata de tarm « plaja », fiind practic un loc unde este posibil sa intri de pe uscat in mare; in general se merge aici pentru peisajul foarte frumos, pentru a savura apusul si pentru sedinte foto instagramabile;

Paralia & portul Agnotas

· Portul-statiune este un sat micut si linistit ce-si ia numele de la singurul maratonist al insulei, care a participat la jocurile olimpice din antichitate, aici aflandu-se si un monument frumos care ii este dedicat

· Soseaua care leaga satele de pe tarm trece chiar pe langa plaja si se poate parca fie la intrarea in sat unde exista putin spatiu in laterala drumului, fie la parcarea amenajata de tavernele din zona

· Jumatate din plaja este ocupata de taverne si sezlongurile pe care le gestioneaza, restul fiind accesibila pentru cei care sunt cazati in zona sau cei care vin cu prosopul

· Este o plaja micuta, din pietris, marea se adanceste repede, este protejata de vant aflandu-se intr-un golf pitoresc

· Pe latura sudica a satului se afla un ponton pentru vase si iahturi

· Eu as recomanda portul Agnotas pentru o masa la taverna Mouria, care are o asezare foarte frumoasa, pe plaja, la umbra unui dud urias, cu o servire excelenta si mancare pe masura - goo.gl/maps/Ku3QUGc9gBofbXLB8

Paralia Limnonari – a fost plaja noastra preferata din insula si consider ca merita din sa iei sezlonguri si sa petreci toata ziua aici

· Accesul se face din soseaua principala, pe un drum secundar asfaltat, dar ingustat la o banda, ceea ce face un pic dificil momentul intalnirii dintre 2 masini; pana la plaja se fac cam 700 m

· La capatul acestui drum exista loc de parcare public pentru maxim 10 masini, dar cele 2 taverne care gestioneaza zona au parcari mari disponibile, daca le esti client;

· Plaja este asezata intr un golf mic, inconjurat de culmi impadurite si salbatice

· Toata portiunea plata de sub versanti este impartita intre 2 afaceri: Complexul Limnonari care ocupa zona sudica a golfului si are atat restaurant, gradina cat si spatii de cazare si Apanemo Restaurant Beach Bar care ocupa zona centrala si nordica a golfului si are mai multe terase, un restaurant, piscina, servire pe plaja, vestiare de schimb;

· Noi am ales Apanemo pentru ca arata foarte frumos si preturile nu erau mai mari decat in restul insulei; sezlongurile lor (10 euro perechea) sunt puse pe zona mai frumoasa a plajei - goo.gl/maps/b95btwVyNueQtV1T6

· Plaja este din nisip galbui deschis, in extremitati existand zone de pietris;

· Marea are langa tarm o placa stancoasa ce inainteaza 2-3 metri in apa, dupa care fundul marii este doar nisip alb; exista si zone cu mici boulderi rotunjiti, pe langa care misuna o bogata varietate de pestisori; este un loc minunat pentru snorkeling

· Apa se adanceste repede si are o culoare foarte frumoasa, este foarte limpede si curata, astfel incat poti observa pestisorii chiar si fara echipament de snorkeling

· Exista loc si pentru cei cu prosopul dar nu se respecta regula 50%-50%;

· Cand am mers noi era o atmosfera foarte relaxata, muzica de la localuri era in surdina si parea totul o oaza paradiziaca;

· De la orele 17 incepe se se umbreasca si nu se poate vedea apusul, soarele disparand in spatele unei culmi laterale

Paralia si satul Panormos :

· Satul Panormos este asezat pe coasta vestica a insulei, intr- un golf larg si este o asezare de marime medie, in care sunt multe cazari dragute disponibile de tipul vilutelor cu gradina;

· aici am avut o cazare tare faina pe care o recomand cu caldura: Spiro’s Rooms (gazde foarte ospitaliere, gradina de vis cu multe locuri de relaxare, loc de parcare umbrit, gratar, camere rustice si proximitatea plajei, la 500 m de mers pe jos) - https://www.booking.com/Share-kT3gQw

· Plaja este mai mare, aproximativ 400 m, din pietricele, cu apa care se adanceste in 3-4 metri

· Exista mai multe taverne si mici magazine cu preturi decente

· Exista zona de sezlonguri si o zona foarte intinsa pentru a pune prosopul

· este un loc potrivit pentru a savura apusul

Paralia Milia

· aflata la doar 3 km nord de Panormos, aceasta este una dintre cele mai intinse plaje ale insulei, peste 500 m lungime

· accesul se face din soseaua principala – se coboara pe un drum asfaltat in cateva serpentine confortabile; la capat exista loc de parcare sub umbra copacilor

· plaja este inconjurata de paduri si are o zona mica organizata cu sezlonguri si un beach-bar

· este formata din pietris si nisip, marea se adanceste repede si are o culoare fantastica in zilele insorite – motiv pentru care a intrat in topul preferintelor

· in zilele cu vant se pot forma valuri mari, deci o recomand pentru zile calme, fiind una dintre putinele plaje care nu sunt protejate de un golf

· recomandata pentru apusuri memorabile

Paralia Kastani – plaja ridicata la faima internationala de catre filmul MammaMia

· aflata imediat dupa Milia, este o plaja micuta, izolata de golfuletul care o ascunde intr-un clivaj discret al tarmului

· accesul se face pe un drum secundar ce se desprinde din soseaua principala la capatul caruia exista o parcare mare disponibila

· inconjurata de jur-imprejur de paduri, Kastani este deservita de un beach-bar prezentabil, care ofera si sezlonguri (se lasa jumatate de plaja neorganizata pentru cei care vin cu prosopul)

· este o plaja cu nisip gri dar fundul marii este acoperit de pietricele, ceea ce recomanda folosirea papucilor de apa

· apa este de un turcoaz clar, atmosfera este foarte relaxanta cu muzica chill difuzata de catre beach-bar, marginile golfului sunt brodate de stanci albe si padurile dese de pin completeaza acest tablou seren care a pus plaja in topul preferintelor

· recomandata pentru apusuri frumoase

Neo Klima si plajele sale

· Neo Klima este o localitate mai mare, cu multe locatii de cazare si un numar mai mare de taverne decat celelalte porturi sau sate, dar iunie era destul de pustiu si doar cateva restaurante erau deschise; este de asemenea un port cu docuri amenajate pentru barci si iahturi;

· Oraselul are o plaja pe tarmurile sale, paralia Elios, formata din pietris si nisip, dar aceasta e accesata de putine persoane, deoarce pe sub falezele din sudul statiunii se afla un sirag de plaje salbatice mult mai atractive

· Plaja Hovolo este cea mai accesibila, ajungandu-se la ea pe o poteca pe sub faleza stancoasa si partial traversand prin marginea stancilor unde se imbina cu marea (apa este sub genunchi pe aceasta traversare);

o dureaza 10minute sa accesezi plaja Hovolo, care este destul de ingusta si formata din pietre, pietris si multe alveole sapate de mare in faleze, unde fiecare grupulet isi poate crea o oaza de intimitate;

o apa are o claritate aparte si este foarte frumoasa si curata

o marea se adanceste repede

o zona este complet neorganizata si salbatica, deci fiecare isi cara acolo ceea ce stie ca ii este necesar pentru o sesiune de plaja

· Plajele Ekatopenindari, Ftelia – la capatul celor 300 m ai plajei Hovolo, un perete de stanca fotogenic blocheaza traversarea spre restul tarmului; pentru cei care sunt buni inotatori, exista posibiitatea de a trece inot dincolo de zona de stanci pentru a ajunge la o secventa de 3 plaje izolate si salbatice, a caror frumusete este renumita; de asemenea se pot inchiria barcute din Neo-Klima pentru a ajunge la aceste plaje

Alte obiective ale insulei :

· Farul din capul nord-vestic al insulei – de pe soseaua principala se intra pe un forestier de 5-6 km pt care recomand o masina cu garda mai inalta; drumul pana la far este pitoresc si variat, traversand salbaticia din aceasta parte a insulei; privelistea de la far este foarte frumoasa si desi nu este deschis pentru vizite, poate fi admirat din exterior

· Celebra bisericuta Agios Ioannis, ce apare in filmul Mamma Mia – este unul dintre cele mai spectaculoase locuri din insula si merita o vizita intr-o zi frumoasa, cat mai devreme posibil, deoarece dupa ora 10 devine foarte aglomerat; accesul se face pe un drum asfaltat cu o mica parcare disponibila la capatul sau; atentie la tinuta!

· Orasul Skopelos – unul dintre locurile mele preferate de pe insula, este o asezare cu multe case traditionale, cocotate pe versanti deasupra portului; te poti pierde cateva ore pe stradutele inguste fara sa repeti de 2 ori acelasi drum; ascunse printre zidurile albe se afla taverne discrete de familie, biserici atat de mici incat pot sa scape privirii si oaze de flori sau copaci cu rod; este un loc poetic unde inca se pot admira acoperisurile traditionale de piatra, balcoanele rare din lemn, ceramica elena si lespezile marmorate lustruite de milioane de pasi; la poalele orasului promenada asteapta vizitatorii incarcata de taverne si terase pentru toate gusturile

· Manastirile din peninsula Palouki – peninsula Palouki este un tinut lasat salbatic si neexploatat, acoperit de paduri, arbusti si pajisti mediteraneene incarcate de flori; in acest tinut s-au ridicat de-a lungul secolelor cateva manastiri din piatra ce pot fi vizitate fara taxa (dar se pot face donatii si au mici magazine de suveniruri deschise); accesul spre manastiri se face partial pe drumuri asfaltate si partial pe portiuni neasfaltate care se pot face si la picior; tinuta decenta este obligatorie

· De la manastirea Moni timiou Prodromou – se poate continua de-a lungul peninsulei Palouki pe un drum forestier accidentat pe alocuri, deci impune o masina 4X4, pentru a ajunge la statia de transmisiuni aflata pe unul dintre varfurile cele mai inalte din zona. De sus de la statie se deschid privelisti de jur imprejurul insulei, de la orasul Skopelos pana la minunata surata Alonissos; este o calatorie frumoasa care in iunie ne-a rasplatit cu multe flori si plante aromatice salbatice;

· Cea mai veche biserica a insulei se afla in apropierea orasului Skopelos si se numeste Manastirea Agiou Riginou, numele primului sfant al insulei si patronul ei pana in zilele noastre

· Orasul Glossa, este fratele de la inaltime al capitalei – are multe cazari disponibile, taverne cu belvederi spre apus si stradute inguste printre case traditionale, Aici se afla singura fabrica de ulei de masline din Skopelos (si aparent pe Skiathos si Alonissos nu exista o astfel de facilitate) Prin urmare ne-am facut stocurile de ulei de masline de la Antoniou Family Olive Oil - goo.gl/maps/4aEcqfwyFkV5PCtU6

Considerente generale :

· Skopelos este cu siguranta cea mai verde si impadurita insula a Greciei

· spre deosebire de alte insule, populatia de capre este foarte redusa si poti parca sub copaci fara teama ca vei gasi urme de copite pe capota;

· In mod exceptional, aici nu sunt cicade

· nu o recomand pentru familiile cu copiii, dat fiind ca pe majoritatea plajelor marea se adanceste repede

· pentru boemii care vor sa stea cu cortul, plajele neorganizate sunt folosite pentru wild camping, nefiind o activitate interzisa pe insula

· pentru cei care nu au un mijloc de transport propriu, insula detine un serviciu de autobuze care au statii in zona plajelor principale, de unde se mai merge putin pe jos pana la destinatie;

· pentru vizitarea bisericilor, se impune respectul de a purta haine decente (pantaloni lungi pt barbati, rochii peste genunchi pentru femei, acoperirea umerilor)

· desi in luna iunie a fost o atmosfera relaxata si neaglomerata peste tot, in sezon multe dintre recenziile punctuale acuza ocuparea integrala a plajelor cu sezlonguri, muzica data prea tare, preturi mai ridicate la servicii si o aglomerare incomoda generala;

· important de pus in bagaj: papuci de apa, trusa cu medicamente, spray pentru tantari, deoarece sunt f activi seara, un umbrar pentru plaja dc nu se iau sezlonguri, crema factor 50. ochelari/ palarie /batic pentru soare, dar si ceva mai gros de imbracat pentru serile racoroase;

Va urma povestea din Alonissos...

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de miha48 in 24.06.23 08:37:26
Validat / Publicat: 24.06.23 09:14:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Corfu, Lefkada, Kefalonia, Thassos, Skiathos, Alonissos, Creta, Salonic, Meteora, Nei-Pori, muntele Olimp

VIZUALIZĂRI: 4202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (miha48); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Spiro's Rooms - sau casa bunicilor de pe Skopelos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[24.06.23 10:08:38]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[24.06.23 10:12:28]
»

@miha48: Excelentă prezentare, completă, plină de informații utile.

Felicitări!

miha48AUTOR REVIEW
[24.06.23 10:15:11]
»

@webmaster: Multumesc foarte mult pentru apreciere!

crismisPHONE
[24.06.23 10:17:40]
»

@miha48: Absolut minunat!

Eu și soțul meu suntem mari iubitori ai Elladei, dar uite că în vara asta zarurile s-au aruncat înspre alte colțuri ale lumii, deci puține speranțe s-o reîntâlnim... Poate mai prin toamnă... Mă consolez citind astfel de articole-ghid și privind nuanțele de turcoaz ale mării din fotografiile atașate...

În Sporade n-am ajuns (eu; soțul a "gustat" un pic acum câțiva ani, când a mers "cu băieții "cu barca pe mare). La un moment dat, gândisem o vacanță ce includea Pelionul și cele 3 insule (Skiathos, Skopelos, Allonisos), dar cred că e un proiect prea ambițios pentru o singură abordare. În fine, le-o veni rândul cândva! Împreună sau separat, nu contează!

Poate scrii câteva cuvinte și despre cazare, pare foarte faină! A, și abia aștept povestea despre Allonisos!

Vacanțe de vis să aveți întotdeauna!

miha48AUTOR REVIEW
[24.06.23 10:23:42]
»

@crismis: Desi sunt o mare iubitoare de Grecia in iunie, cand e totul verde, pt ca nu agreez uscaciunea si ariditatea toamnei, cred cu mana pe inima ca Skopelos e unul din rarele cazuri in care septembrie nu vine cu versanti scorojiti de canicula verii si as recomanda-o pentru un concediu de o saptamana in septembrie.

Legat de cazare - a fost minunata! Nu obisnuiesc sa scriu review-uri la cazari pentru ca deja le scriu pe Booking si e obositor sa ma repet. Ceea ce pot spune insa e ca Spiro's Rooms a devenit unul dintre highlighturile concediului pentru tot grupul si recomand mica gospodarie din toata inima!

Vacante minunate va doresc!

miha48AUTOR REVIEW
[24.06.23 10:29:09]
»

@Carmen Ion: Multumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, crismis, miha48
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Skopelos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060878038406372 sec
    ecranul dvs: 1 x 1