GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dare de seamă pentru sejurul din Sarti 2018:-)
În 2018 am ales cu ajutorul membrilor acestui site destinația de vacanță: Sarti. Așa că AmFostAcolo în echipă de șase persoane: doi bunici, doi părinți și două prințese mici.
Am ales și de această dată traseul prin Serbia și Macedonia cu părăsire a României pe la Naidăș. Atât la dus cât și la întors am avut cazări intermediare despre care am povestit deja.
Trecerile frontierelor au fost relativ rapide, fără probleme, cu excepția revenirii din Grecia când am așteptat aproape cinci ore pentru a părăsi această țară.
Am găsit ușor Achilleas House care ne-a fost casă pentru 10 zile oferindu-ne priveliști de neuitat atât în zilele însorite cât și în cele două zile cu avertizare cod roșu de furtuni.
Dimineața următoare am plecat la Nikiti pentru târgul ce are loc aici în fiecare zi de vineri. Mă temeam că va fi greu de găsit dar, așa cum a spus gazda noastră, e greu de ratat fiind suficient să te orientezi după mulțimea de mașini și oameni de pe partea stângă a drumului principal ce vine dinspre Sarti. Am găsit aici un târg în toată regula, de la alimente (măsline și ulei, miere și alte produse apicole, fructe și legume, carne și produse lactate) la haine și tot felul de obiecte de uz casnic. Prețurile mi s-au părut ceva mai mici decât în Sarti dar diferențele nu sunt foarte mari.
O mare parte a timpului am rămas în Sarti însă am vizitat și alte locuri frumoase despre care voi lăsa mai mult imaginile să vorbească deoarece descrieri reușite ce ne-au purtat pe acolo au fost scrise pe AFA în urmă cu câțiva ani.
Într-una din zilele cu vreme nepotrivită pentru bălăceală am făcut o mică excursie spre sudul și vestul Sithoniei trecând printre altele pe la celebra Panorama Kalamitsi unde nu era nici o mișcare la ora 11 în acea zi mohorâtă, pe la Porto Kufo ce părea a fi un lac între dealuri până la Taverna lui Paul din Parthenonas și apoi la Neos Marmaras, orășelul așezat ca un amfiteatru pe malul mării.
Am petrecut o jumătate de zi pe plaja Karidi din Vourvourou locul perfect pentru familiile cu copii mici, iar după ce ne-am bucurat de prânzul de la Pizza Top cu frumosul lor loc de joacă am pornit spre Nikiti pentru o vizită rapidă a satului promovat turistic sub numele Old Nikiti.
Din păcate am prins multe zile cu vreme rea așa că atunci când am vizitat mai multe plaje într-un tur al Sithoniei nu am putut sa ne bucurăm de bălăceală și acele culori fermecătoare ale apelor grecești din zilele însorite.
De departe plajele perfecte pentru familiile cu copii mici sunt cele din Sarti nou (extremitatea sudică a plajei) și Karidi. Merită o vizită și la Orange Beach/Kavourotripes însă aglomerația și muzica tare de pe plaja principală știrbesc frumusețea locului.
Ar mai fi fost câteva plaje unde speram să ajungem, o croazieră spre muntele Athos și o seară cu muzică live în Agios Nikolaos dar nu se știe niciodată ce ne rezervă viitorul.
Să aveți o vară frumoasă cu multe zile însorite pe tărâm elen!
Trimis de baby eyes in 26.05.19 09:59:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (baby eyes); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Sithonia, frumusete salbatica la malul Marii Egee — scris în 25.08.21 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Sithonia, din nou! — scris în 21.07.21 de machetrei din BRAILA - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Vacanta in Sarti, vegheati de Sfantul Munte Athos — scris în 06.07.17 de ady bucuresti din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Sithonia: de la plaje de neuitat la... carnati cu portocale! — scris în 09.09.16 de Mugurop din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Turqoise la puterea 71 — scris în 15.08.16 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Am fost si eu in Sithonia — scris în 28.09.15 de Rila din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Plecat cu prejudecăți, învins de realitate sau Sithonia în septembrie 2015 — scris în 27.09.15 de ebirsan din CONSTANţA - RECOMANDĂ