Vacanta in Sarti, vegheati de Sfantul Munte Athos

TIPĂREȘTE

Asa cum se spune, cine a fost o singura data in Grecia se indragosteste iremediabil de ea. Iar in cazul meu este perfect valabil. Anul acesta am fost pentru a treia oara consecutiv pe litoralul Eladei, dupa Parga si Thasos acum alegand Sarti (bratul Sithonia, unul dintre cele trei brate ale peninsulei Halkidiki).

In primul rand doresc sa multumesc tuturor celor care mi-au raspuns la ecoul privind optiunile de traseu rutier spre aceasta zona, dar si celor care au scris de-a lungul timpului despre variantele de drum spre Grecia.

Plecand din Bucuresti pe 24 iunie, sambata, la ora 03,30, am ales, dupa o scurta consfatuire cu fratele meu cu a carui familie am fost, traseul prin Ruse-Sofia-Kulata-Sandanski-Promachonas- centura Salonic- Nikiti-Sarti.

La ora 04,30 eram in vama Giurgiu unde nu am asteptat decat vreo 10 minute, intrand in Bulgaria fara probleme.

Calauziti si de aplicatia Waze, am parcurs Bulgaria (cu doar doua opriri pe parcurs) in 7 ore, respectand restrictiile de viteza din aceasta tara pentru a nu avea vreo surpriza neplacuta cu radarele fixe sau cu politia lor.

Am refacut plinul Loganului la OMV-ul din Sandanski si am ajuns la punctul de frontiera bulgaro-elen unde am stat cam 30 de minute.

Asa cum multi cunosc, traseul spre Salonic pe autostrada este super OK, dupa alte doua ore si jumatate fiind deja pe centura ocolitoare a orasului. Acum nu stiu, ori poate pentru ca era sambata, ori poate ca este perioada concediilor, pe portiunea dintre Thessaloniki si Sarti, cam 140 kilometri, am mers in mare parte bara la bara avand impresia ca toti grecii, plus multi turisti straini, luau cu asalt Halkidiki.

Asadar, daca de la granita bulgara pana la Salonic am facut doua ore si ceva, de la Salonic pana la Sarti, pe o caldura torida cand nici aerul conditionat al masinii nu mai facea fata, am facut vreo 3 ore, ajungand epuizati si fizic si psihic la vila noastra, Rudi Studio, despre care voi face un review separat.

Sarti este o statiune care se intinde pe cativa kilometri, fiind locul de unde probabil se vede cel mai bine bratul Athos, Sfantul Munte – Agion Oros (varful Athon – 2033 metri), care strajuieste si vegheaza parca localitatile insirate pe bratul Sithonia.

Primul lucru care m-a mirat a fost faptul ca am intalnit, cel putin in perioada in care am stat noi acolo, destul de putini romani, majoritari fiind turistii sarbi, urmati in ordine de unguri, bulgari, romani, slovaci si cehi, nemti, polonezi.

Terasele si restaurantele se afla de-a lungul falezei statiunii, in timp ce fast-food-urile şi magazinele de suveniruri se afla pe aleea centrala si pe stradutele adiacente. Exista si o frumoasa biserica ortodoxa, cu hramul Adormirea Maicii Domnului daca nu ma insel, clopotele ei auzindu-se in fiecare dimineata la ora 7,00.

Noi nu am incercat decat doua terase unde am mancat: Argiris si Neraida. La prima am intalnit un ospatar care stia un pic limba romana, bunica lui fiind din Cluj dar el era nascut in Ungaria. Ne-am inteles fara probleme, mancare era delicioasa (souvlaki de pui, peste spada la gratar, coaste de miel, tzatziki etc), berea Mythos rece, iar ca pret la 3 persoane am ajuns cam la 25 euro.

La Neraida, mancarea era de asemenea gustoasa, insa portiile erau mai mici, fiind aduse treptat, astfel incat daca unii terminasera deja de mancat, altii nici nu incepusera...

Despre plajele existente, noi am preferat-o pe cea din statiune, la doi pasi de pensiunea unde eram cazati, extrem de generoasa si ofertanta, intinsa pe vreo 3 km, avand locuri atat cu umbrelute si sezlonguri cat si zone unde puteai sa-ti intinzi prosopul.

Am mai fost la Portokali Beach, o plaja splendida, cu o apa de culoarea turcoazului, dar care este din pacate foarte ingusta, astfel incat pe la ora 10,30 stateam ca sardelele, ingesuiti unii in altii si tot veneau turisti. Aici mai este o problema cu parcarea, neamenajata, printre pinii din zona, iar din cauza afluxului de oameni, cand am vrut sa plecam, fratele meu s-a trezit cu masina blocata, in fata de a unui grec, iar in spate de a unui sarb astfel ca a trebuit sa asteptam minute bune ca sa reusim sa plecam.

La plaja Kalamitsi, situata in zona ceva mai salbatica a Sithoniei, ne-am simtit foarte bine, fiind mult mai larga si avand foarte aproape de mal o insulita ca o movila la care se putea ajunge inot, cu o troita in varf inchinata Sf. Nicolae, unde am si ajuns de altfel cu tot cu copii. De aici ne-am oprit si am luat masa la taverna Panorama, situata pe drumul Sarti-Kalamitsi, de unde chiar ai o panorama splendida asupra unei mari parti din zona si, bineinteles, o troita inchinata Sf. Antonie.

Am mai trecut si pe la plaja Karidi, din Vourvourou, la fel de frumoasa dar cu o intrare destul de abrupta in apa si, in sfarsit, la Lagomandra Beach, spre Toroni, o alta plaja superba, cu o intrare atat de lina in apa incat la vreo 200 m de tarm tot aveai pamantul sub picioare.

La intoarcerea in tara, pe 1 iulie, am facut cu doua ore mai putin decat la venire, prinzand o coada la vama greco-bulgara unde am stat vreo 40 de minute. Pe sensul celalalt, va spun insa sincer ca era o coada de masini de vreo 3 km!!!

In fine, pe scurt aceasta a fost experienta din Halkidiki. Va doresc tuturor o vacanta cat mai placuta, amintiri frumoase si sanatate! Drumuri bune sa aveti!

---

VIZUALIZĂRI: 9233 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI