O zi de neuitat în vestul Sithoniei

TIPĂREȘTE

Aşa cum arătam şi în review-ul anterior despre Kassandra, cele 5 zile avute la dispoziţie nu au fost suficiente să cuprind toate frumuseţile deosebite ale acestui mic paradis. În ciuda timpului limitat avut la dispoziţie şi a distanţei deloc neglijabile (peste 200 de km dus-întors) nu am rezistat tentaţiei de a vizita câteva staţiuni şi de pe al doilea braţ al peninsulei Halkidiki, Sithonia. Pentru asta se face ”vinovat”;) şi colegul AFA @ionescunic care mi-a sugerat să fac un asemenea tur de forţă şi-i mulţumesc pe această cale.

Din cauză de trândăveală în pat, mai mult ca de obicei, am plecat din Kalithea cu ceva întârziere şi a trebuit să reducem din start numărul de staţiuni pe care urma să le vizităm pe braţul Sithonia. Pentru că nu aveam timpul necesar am ales să parcurgem doar partea de vest a braţului.

După o mică încurcătură rutieră în Nea Moudania (am trecut peste indicaţiile Ioanei) ne-am repliat pe şoseaua ce face înconjurul Sithoniei, am trecut în viteză pe lângă primele trei staţiuni mai cunoscute şi mai vizitate ale braţului: Yerakini (Gerachini), Psakoudia şi Metamorfosi şi după cca o oră de mers am făcut dreapta spre prima staţiune vizată de programul nostru, Nikiti.

Documentele vremii spun că încă din antichitate au existat în regiunea Nikiti asezări rurale şi chiar un oraş Galipsos, însă au fost distruse de armatele cotropitoare ce s-au perindat de-a lungul timpului în această peninsulă. Începând cu secolul al XIV-lea se pun bazele satului (oraşului?) actual care va supravieţui ocupaţiei otomane până în zilele noastre.

Deşi staţiunea are un centru vechi, o biserică veche de de peste 15 secole (cea mai veche din Macedonia) şi o piaţă centrală, noi am vizitat în mod special zona plajei şi câteva străduţe cochete din apropiere.

Plaja din Nikiti este una dintre cele mai lungi plaje din Grecia, are nisip fin şi intrare lină în apă. Noi am întins prosoapele undeva pe la începutul fâşiei de nisip (partea de nord), lângă un platou pavat cu mozaic, cu terase umbrite de palmieri şi la 10 metri de plajă. Pietre mari de culoare albă, aduse special pe plajă, formau mici golfuleţe cu ape calme şi limpezi în care copii se bălăceau cu mare bucurie. Fiind atât de intinsă plaja nu părea aglomerată, deşi era plină de turişti (foarte mulţi de origine slavă). De-a lungul plajei în această zonă există o alee pietonală străjuită de taverne, restaurante, magazine şi mult spaţiu verde înspre malul mării.

Următorul popas pe malul vestic al braţului Sithonia a fost într-un punct de belvedere extraordinar, care are şi o mică parcare neamenajată. Situat deasupra unui mal stâncos acest punct oferă nişte imagini superbe asupra golfului Toroneos şi a apelor sale de un turcoaz ireal de frumos.

Faptul că a trebuit să stăm la rând, pentru a face poze cu peisajele din jur, spune totul despre acest loc. Au oprit aici maşini cu număr de Serbia, Ucraina, însă cele mai multe erau cu număr de România, fapt care pe mine m-a surprins într-un mod deosebit de plăcut.

Staţiunea pe care am ţinut cu tot dinadinsul să o vizitez şi pe care am trecut-o în programul nostru a fost Neos Marmaras. Am ţinut neapărat să o vizitez, pentru că anul trecut (iulie) am avut rezervare de cinci zile în această staţiune şi din motive obiective am anulat-o cu puţin timp înante de efectuarea sejurului.

Vizita la prima plajă a Neos Marmarasului, Paradisos, m-a descumpănit la început. Partea sudică a plajei, Miramare, nu este tocmai grozavă, are multe pietre şi chiar dacă intrarea în apă este destul de lină şi peisajele din jur deosebite era cam pustie. Partea nordică a plajei are însă un nisip fin, este mai aglomerată şi probabil acesta a fost motivul pentru care i s-a acordat premiul Blue Flag.

După câteva reprize de bălăceală am continuat drumul aproape paralel cu marea şi am intrat în inima staţiunii Neos Marmaras. Am găsit cu greu un loc pentru maşină în parcarea de deasupra micului golf de pescari şi lângă o biserică. Am luat-o apoi la pas pe lângă şoseaua ce urcă şi coboară pe lângă mare, am admirat arhitectura clădirilor (pensiuni, hoteluri, terase, restaurante, baruri) acestui veritabil amfiteatru în aer liber, am vizitat micul port de lângă parcare şi am făcut poze lângă barca pescărească construită în 1922.

Ne-am continuat drumul cu maşina prin staţiune, apoi am ajuns la plaja principală din Neos Marmaras. Nu este foarte mare şi nici foarte aglomerată. Este acoperita cu nisip si se bucura de ape cristaline, nu foarte adânci, prin urmare perfecte pentru balaceala celor mici. Plaja este foarte bine intretinută si detinatoarea unui Blue Flag. Este dotata cu sezlonguri, umbrele, toalete, parcare, beach baruri si restaurante. Mie personal mi-a plăcut această staţiune şi aş petrece oricând un sejur aici.

În prelungirea acestei plaje se află cel mai mare complex hotelier din Halkidiki, Porto Carras, o locaţie de lux, destul de animată, cu numeroase baruri, taverne şi restaurante, însă plaja lasă de dorit, dacă e să ne raportăm la fastul resortului. Mulţimea de iahturi din micul portul privat scoate în evidenţă clasa socială a celor ce îşi petrec concediile în această staţiune foarte scumpă.

După vizitarea acestor două locaţii revenim în şoseaua principală ce înconjoară braţul Sithonia, Epar. Od. Nikitis-Sartis, urcăm, coborâm, ne depărtăm de mare şi ne apropiem mai mult de muntele Itamos sau Dragoudelis. La un moment dat de la înălţimea şoselei observ marea, o insuliţă şi chiar o maşină care circula pe lângă ţărm. Le spun partenerilor de vacanţă ,,eu trebuie să ajung acolo în vale, e prea frumos să ratez această ocazie”. Numai că nu ştiam pe unde există o cale de acces prin bogata pădure ce se întindea până la malul mării.

La un moment dat văd în dreapta un drum forestier, opresc, dar nu am avut curajul să cobor, era prea abrupt şi puţin circulat. Am mai mers câteva sute de metri şi am dat de un drum asfaltat, l-am urmat şi după coborârea unor serpentine spectaculoase printr-o pădure de pini şi măslini am ajuns la malul mării şi în dreptul micuţei insule.

Un loc liniştit, cu o mică plajă şi o vilă privată înconjurată de leandri, în care un mic grup de turişti se refugiase departe de zgomotoasele staţiuni din peninsulă. O mica ambarcaţiune făcea curse între acest loc şi micuţa insula din apropiere. Văzând că drumul asfaltat, pe care venisem, are continuare pe un drum paralel cu marea, am luat-o spre nord, am urcat un mic deal şi după încă o vilă privată am ajuns la unul dintre cele mai frumoase campinguri pe care le-am văzut vreodată, Campingul Stavros.

Campingul este aproape ascuns într-o pădure de măslini, are o alee centrală pavată cu piatră cubică, iar pe laterale alte alei pe marginile cărora sunt aranjate într-o simetrie perfecta şi o curăţenie exemplară rulote, corturi şi maşini. Plaja cu nisip fin spre grosier este foarte curată şi dotată cu umbrele şi şezlonguri.

Clădirea unde se află bucătăria, spălătoria şi grupurile sanitare este foarte curată şi dotată cu tot ce trebuie pentru un turist care a ales acest mod de petrecere a concediului. Aproape de intrare există un centru de informare turistică, un restaurant cu terasă şi un minimarket. Am întrebat, aşa de curiozitate, dacă mai sunt locuri de cazare şi la ce preţuri. Nu mai aveau locuri de cazare, iar preţurile nu erau deloc mici (în jur de 36 euro o familie de două persoane + maşina).

Ne-am întors, am continuat pe această şosea în celălalt sens de mers şi am ajuns la un alt camping, Areti, mai puţin organizat decât Stavros, şi în care mai erau locuri libere.

La nici 500 de metri am întâlnit o plajă, ce aparţine de o frumoasă terasă, purtând un nume ciudat, Las Banditos. O plajă liniştită, dotată cu umbrele şi şezlonguri, nisip fin şi intrare lină în apă. Pădurea bogată din spatele plajei, vegetaţia din jur, atmosfera relaxantă a locului ne-a răpit mult din timpul alocat vizitei în această zonă. Pur şi simplu nu ne mai înduram să plecăm mai departe.

De la Las Banditos (or fi fost cândva bandiţi pe aici?)drumul nu mai era asfaltat şi nu am avut curiozitatea şi nici curajul să-l explorez. Din dreptul campingului Areti am urcat pe o altă şosea, străjuită de pini şi măslini, în traseul principal. După ce am parcurs cam 15 km de drum şerpuit, pe la poalele munţilor Itamos, am ajuns la ultima staţiune de pe traseul nostru şi ultima de pe braţul vestic al Sithoniei, Toroni. Satul nu are o vatră proprie, gen Nikiti, hotelurile, pensiunile, minimarketurile, restaurantele şi tavernele sale întinzându-se de-a lungul plajei.

Satul are o istorie bogată (a fost cândva oraş), pe dealul sudic al satului se văd şi astăzi câteva ruine antice. Plaja este foarte lungă (cam cât ţine şi satul), are nisip auriu nu tocmai fin, apa cristalină, umbrele, şezlonguri, toalete şi centre de închiriere echipamente pentru practicarea de sporturi nautice. În partea sudică a satului, în continuarea plajei principale, se află o altă plajă, Tristinika], neamenajată, şi folosită mai mult de turiştii care vin cu cortul. La 5 km de Toroni, spre partea sudică, se află cel mai mare port natural din Grecia, Porto Koufo, care are şi el câteva plaje mai mici.

Cam la atât s-a limitat vizita noastră în Sithonia. Ne-am întors în Kalithea pe acelaşi traseu, deşi puteam să o facem prin partea de est a braţului. Din cauza unui calcul greşit am ratat :(două staţiuni importante de pe partea cealaltă a braţului, Sarti şi Vourvourou, despre care am citit ulterior lucruri deosebit de frumoase şi interesante. Înainte de această vacanţă am citit întrebarea pusă de un user pe acest site, ce îmi recomandaţi în peninsula Halkidiki? . Îmi aduc aminte că răspunsurile au fost atât de diferite, încât mi-a fost greu să fac alegerea.

Acum că am vizitat şi eu o mare parte din peninsulă, nu pot să nu fiu de acord cu un user care a dat un răspuns mai aproape de adevăr la această întrebare:"dacă doriţi un concediu pentru distracţie şi viaţă de noapte activă alegeţi Kassandra, dacă doriţi însă un concediu pentru odihnă şi relaxare într-o zonă mai liniştită, cu multe locuri mai retrase şi sălbatice, alegeţi Sithonia".

Vă doresc o vacanţă frumoasă! :)

---

VIZUALIZĂRI: 6156 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI