GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ghost rider... pe meleaguri lusitane (I)
Din Piața Saldanha se ajunge ușor la gara Rossio, deoarece autobuzele circulă regulat în capitala lusitană. Iar Lisboa Card, care se poate achiziționa pentru 24,48 sau 72 de ore, nu numai că oferă reduceri semnificative la multe obiective, dar asigură transport nelimitat, pe toate mijloacele existente, de la metrou și autobuz, până la celebrele tramvaie galbene. În plus, bonus datorat împărțirii administrative a regiunii, include și călătoria cu trenul, spre Sintra sau Cascais – cu posibilitatea opririlor de voie de-a lungul plajelor...
Din Piața Saldanha se ajunge ușor la gara Rossio, deoarece autobuzele circulă regulat în capitala lusitană. Și civilizat, aș adăuga. Se urcă prin față, pe la șofer, care nu numai că nu este baricadat, ca la RATB, dar este dotat cu casă de marcat și vinde bilete pasagerilor – celor care nu posedă un card de călătorie valabil, cum ar fi practicul Viva viagem... Sau Lisboa Card, după caz. Iar pasagerii stau la rând, fără să se înghesuie sau să încerce să se bage în față. Sau, mai ales, să încerce să fenteze plata biletului. Pentru că, dacă vrei calitate, trebuie să plătești!
Gara Rossio este imensă; dacă nu știi că e acolo, poți ușor să confuzi clădirea cu un muzeu sau cu orice altă instituție de interes public. La subsol, te rătăcești spre metrou, la etaj, ajungi la peroanele trenurilor. Care sunt cochete, ca niște vagoane de metrou mai mari. Și merg ceas...
Gara Rossio este punctul de plecare spre Sintra. Păi, cum altfel? Nu ai voie să ratezi Sintra, dacă ești prin zonă! Poate nu atât pentru orașul în sine – fascinant, ca evoluție, de la habitatul din neolitic, la municipiul roman; de la așezarea dependentă de Lisabona, din veacurile lui Al-Andalus, la cetatea medievală; de la distrugerile cauzate de Marele Cutremur din 1755, la orașul republican restaurat de azi – cât pentru incursiunea pe dealurile dimprejurul său. Căci, la biroul de informații, am întrebat cum se poate ajunge la Castelul Maurilor, cel despre care citisem în lungile seri de iarnă și ale cărui ziduri, întinse precum Marele Zid, mii de kilometri mai la răsărit, le puteam vedea din gară. Iar domnișoara de acolo a răspuns, într-o engleză cu un suav accent lusitan, că puteam lua autobuzul (ieftin, căci Lisboa Card nu mai funcționa aici) sau puteam urca, pe jos, într-o plimbare lejeră. O voce de... undeva mi-a șoptit să alegem calea lejeră... Bun așa. Adică, pe bune, chiar bun așa! Doar că, pentru calea lejeră, recomand un bun suflu și nici o problemă cardiacă. Bun sfat, pe care nouă nu a avut cine să ni-l dea. Cu ocazia asta, am aflat că, în ciuda ultimilor ani, mai sedentari, nu ne-am pierdut bunul suflu și nici nu am căpătat vreo problemă cardiacă! Dar că nici nu ne-am pierdut voia bună...
Pentru că... Domnișoara ne spusese să o facem la dreapta, după ce o coteam la stânga, de la gară, spre oraș. Doar că, la dreapta, chiar intram în oraș, iar Castelul Maurilor se zărea undeva, pe un povârniș, spre stânga... Confuz, nu? Așa că am întrebat un cetățean, ce părea a fi localnic și care avea o privire mai inteligentă. Bine, discuția a fost cam așa: „Casteo mauros? ” (ăsta am fost eu, cu accent lusitan – credeam că e accentul potrivit, pentru că nu știu nici măcar spaniola, darămite portugheza). Cert e că tipul a înțeles – am zis eu că avea o privire inteligentă – și a răspuns ceva, din care am priceput, după felul în care arăta cu mâna, că trebuia să ne întoarcem, pe o stradă în pantă, apoi să urcăm spre Caminho Alba Longa (așa am bănuit, deși, după un sfert de oră de urcuș abrupt pe acea Caminho ne-am dat seama că doar trebuia să o intersectăm, nicidecum să mergem de-a lungul ei!) Oricum, după ceva rătăciri, am întâlnit, la o fântână, un grup de tineri hipioți, cum nu mai văzusem de mult (sau, am văzut vreodată?) care își făceau toaleta de dimineață acolo. Ne-au dat binețe și, văzându-i pașnici, după ce am aflat că apa e potabilă (mă rog, eu tot am avut îndoielile mele, dar dacă azi, la mai bine de un an după, am supraviețuit ca să povestesc, înseamnă că a fost în regulă), i-am întrebat de intrarea la Castel. Eram pe drumul cel bun, doar trebuia să continuăm urcușul, printre casele medievale. Iar efortul merită, cu vârf și îndesat. Deoarece castelul, chiar în ruină, permite preumblarea de-a lungul zidurilor care, chiar așa par, precum cele ale Marelui Zid Chinezesc – păstrând proporțiile – întins pe coastele abrupte, cu o vedere incredibilă asupra văii. Fiindcă pentru asta a fost ctitorit, în perioada musulmană a peninsulei Iberice, să își protejeze locuitorii văilor. Doar că nu a supraviețuit Reconquistei și căderii Lisabonei în mâinile creștinilor. Iar cutremurul, care a ras capitala de pe fața Pământului și a ridicat tsunami-ul ce aproape a inundat Londra vecină și aliată, i-a răpit și ultima umbră de putere, în ciuda încercărilor de restaurare din veacul al XIX-lea. Dar cui îi pasă, azi, la începutul mileniului III, când istoriile devin desuete și detaliile, plictisitoare? Până la urmă, ceea ce rămâne este amintirea imaginilor incredibile, a vântului care te spulberă, la propriu, dar și mândria că ai urcat până acolo, cu picioarele tale, ca să poți disprețui în tihnă pe toți aceia care au venit aici cu trivialul autobuz... Sau, poate, asta e doar amăgirea pentru oboseala îndurată... Fără să ai habar că ăsta nu fusese nici măcar începutul!
De pe ziduri zărești, mai sus – chiar se poate mai sus? – geometria și, mai ales, coloristica stranie a unui alt castel, de fapt, Palat, pe numele său, Pena. Chiar dacă i se atribuie originea unei apariții divine, realitatea este mai pragmatică: după Reconquista, s-a dorit construcția unei citadele mai presus decât cea musulmană. Iar, azi, Palatul Pena o domină, într-adevăr. Chiar dacă, de asemenea, Cutremurul l-a lăsat în ruine și, abia un secol mai târziu, Ferdinand al II-lea, în febra reconstrucției țării, i-a redat o măreție pe care nu o cunoscuse. Doar și Președintele actualei Republici – ca mulți președinți de republici – se folosește de fostele construcții monarhice pentru activitate și recreere... Chiar dacă, o dată cu revoluția republicană, Palatul a devenit muzeu.
Acolo, sus, pe vârful dealului, atrage atenția, precum un altul, pe un ștei bavarez – Neuschwanstein. Și la fel de frumos. Pentru că, după ce urci prin pădure, de la Castelul Maurilor (Lisboa Card oferă reducere la biletul combinat), intri în curte și continui să urci, pe sub porțile monumentale, pe terasele-i împânzite cu turiști, în turnuri, în capela istorică. Palatul este impresionant și romantic, departe de kitsch, în ciuda culorilor stranii pentru un castel, dar care îl prind de minune, cochet și sexi.
Dar surpriza cea mare o ai după ce îl părăsești, când intri în Parc. La început, crezi că este un parc oarecare, o grădină nobiliară, așa cum ai mai văzut și pe la alte castele de aiurea. Apoi începi să îți pui întrebări, pe măsură ce cobori: ce este cu atâția copaci exotici, ce caută toate aleile alea cu circumvoluțiuni, care te urcă și te coboară, pe lângă umbrarii și băncuțe care îmbie la adăstare. Pentru că nu este un parc oarecare, este Parcul gândit de același Ferdinand și pe care, în acelați stil romantic bavarez, arhitecții săi germani l-au conceput pe pantele dealului. Un miracol al interferenței măreției naturii cu geniul estetic uman!
După odihna binemeritată pe malul lacului, întins la cealaltă intrare/ieșire, dinspre oraș, am lăsat minunea arhitectonică în urmă și am luat-o, la vale, spre Sintra. Cât de greu putea fi?
Ei, bine, a putut!
O coborâre interminabilă, pe serpentinele șoselei, uneori cu scurtături printre case, dar rar, pentru că edilii nu s-au îngrijit și de o cale pietonală. Din fericire, la fiecare curbă, castelul își expunea o altă fațetă, ca un fotomodel de clasă. Așa că am parcurs, slavă Domnului! , panta abruptă la vale... Până când, după o oră de mers, două tinere conaționale care urcau, auzindu-ne vorbind în limba lui Eminescu, ne-au întrebat dacă mai e mult până la Palat. Mi-a fost milă de veselia lor naivă, așa că am răspuns pe ocolite: „Dar să știți că intrarea nu e direct, la Palat, ci în Parc. Dar e un parc extraordinar, mai frumos ca orice grădină botanică. Chiar dacă mai aveți mult de urcat până la Palat, merită! ” Am așteptat câteva secunde, ca cele două să savureze bucuria unei super grădini botanice, ca să le spun, apoi: „Noi coborâm de vreo oră”... Abia atunci au realizat tinerele gravitatea situației, când au ridicat privirea spre castelul care iar se vedea, printre copaci: „Dar nu e cam abrupt? Adică, noi urcăm”. „A, ba da, dar și de pe partea celalaltă, adică dinspre Castelul Maurilor, e la fel”, am încercat să îndulcim noi durerea. „Dar, până jos, mai e mult? ” ”Nici vorbă, e aproape” și ne-am despărțit, fiecare cu ale lui. Doar că, până jos, a mai trecut încă aproape o oră, chiar dacă, pe final, am tăiat-o prin pădure, pe lângă un loc de picnic, ca să ieșim în centru, la castel. Alt castel!
Nu l-am mai vizitat, preferând plimbarea pe străduțe.
Iar la întoarcere, în tren, retrăind la maxim drumeția – cu tot acidul lactic din mușchi – plănuiam a doua expediție, spre Cascais...
Trimis de makuy* in 04.01.15 19:52:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Excelent review! L-am citit pe nerăsuflate, iar pozele m-au impresionat într-un mod cu totul deosebit (sunt un vizitator „înrăit” de castele și palate).
Cu această ocazie am recitit și review-urile lui Marian Preda, în care descrie cam aceleași obiective turistice. Luate împreună pot spune că mi-au purtat și mie pașii prin Palatul Pena și Castelul Maurilor.
@makui... La Multi Ani si un an nou, plin de calatorii inedite... ma bucur ca primul meu ecou este pentru o bomboana portugheza, dupa care s-a observat ca si eu ma topesc... mi s-a umplut capul de dimineata de imaginile multicolore ale Sintrei fermecatoare, ce mi-a ramas in suflet, citind articolul tau am retrait o poveste pe care nu am reusit din pacate sa o termin... ritmul cardiac nu mi-a prea permis sa ma plimb pe traseul ei sinuos, am ratat Castelul Maurilor, dar am savurat Palatul Pena cu mare incantare... si am avut parte de multe lovituri estetice... astept cu nerabdare Cascais...
@traian. leuca -
Cu mulțumiri
De altfel, am așteptat un an și jumătate de la excursia cu pricina, tocmai pentru a savura în tihnă review-urile lui @Marian Preda, dar și pe cele ale @mireille-i, de o calitate a informației și a sentimentelor deosebită!
Este și motivul pentru care rememorările mele vor fi lipsite de detalii, deoarece toate au fost spuse, cu mare finețe, de cei doi
@mireille -
Mulțumesc pentru apreciere.
De altfel, am citit cu mare plăcere toate poveștile tale referitoare la tărâmul lusitan (pe care l-am vizitat în aceeași vară, doar că, fiecare, la marginile ei temporale!) Cu greu m-am decis să scriu și eu despre asta, deoarece, vorba aceea, „la umbra marilor copaci nu crește iarba”.
Iar articolele-ți minunate despre istoria sau delicatesurile lusitane sunt de neegalat!
Un an frumos și bogat în călătorii!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2020 Sintra: un palat de basm și o fortăreață semeață — scris în 05.06.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Rua Volta do Duche - Sintra — scris în 07.05.22 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Palatul Quinta da Regaleira - Sintra — scris în 06.05.22 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Sintra — scris în 05.05.22 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Sintra -”un glorios Eden” — scris în 03.04.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 3. Sintra – Quinta da Regaleira – o scurtă raită, pe larg — scris în 10.07.18 de Bujie din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2018 Perla Portugaliei şi un drum până capătul lumii — scris în 25.12.18 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ