Prima mea ieşire în „Occident”: Singapore! Partea a II-a - În mintea copiilor...

TIPĂREȘTE

Dacă mi-aţi luat invitaţia în serios şi sunteţi gata să mă însoţiţi în mica aventură prin Singapore, mă simt obligată să vă previn din start că în locul acela atât de exotic şi de îndepărtat noi, adicătelea adulţii, am dat în mintea copiilor... Cu alte cuvinte, am vrut să ne răsfăţăm odraslele şi să le oferim o vacanţă pe cinste, aşa că le-am făcut (aproape) toate poftele. Pentru noi a fost un concediu extrem de relaxant, lucru la care a contribuit, desigur, şi aspectul deloc de neglijat că Singapore fiind un oraş-stat nou, obiectivele de tip istoric sunt practic inexistente şi, lipsiţi de „obligaţia” de a le „bifa”, ne-am concentrat exclusiv pe ideea de distracţie.

Bun, să ne încolonăm aşadar şi noi, precum elevii singaporezi, mai mari sau mai mici, pe care i-am văzut, îmbrăcaţi fiecare în uniforma şcolii lor, vizitând împreună cu profesoarele atracţiile pentru copii ale oraşului.

First stop: Haw Par Vila – un parc de distracţii tematic dedicat mitologiei, folclorului, istoriei şi legendelor chinezeşti. Poartă numele fraţilor burmanezi Haw şi Par, care s-au mutat în Singapore în 1926 şi au deschis parcul în 1936. De-a lungul timpului a fost modernizat pentru a deveni un soi de Disneyland oriental. Evident, are o mulţime de butaforii simpatice, de maşinuţe şi alte drăcii în care i-am lăsat pe copii să se dea în timp ce noi am stat cuminţei la o terasă, cu câte o bere Tiger în faţă. Decorul e dominat de personaje chinezeşti în costume specifice, din care nu lipsesc – bineînţeles – dragonii. I-am însoţit pe copii într-un „ride” printr-un tunel al ororilor: din întuneric apăreau tot felul de eroi de basm, care mai de care mai înfricoşător, despre care ghida ne-a explicat în englezeşte în căşti că făcea cutare şi cutare lucru (omorau balauri şi le beau sângele, îi provocau pe duşmani la luptă şi doborau câte cinci deodată ş. a. m. d.). Totul pigmentat cu efecte audio-video care-ţi făceau părul măciucă în cap. V-am zis doar că singaporezii se pricep la high tech! Copiii au fost încântaţi.

Chinese and Japanese Gardens sunt situate una lângă cealaltă şi biletul de intrare este comun. În grădină chinezească arhitecţii peisagişti au combinat stilul imperial cu cadrul natural, creând privelişti superbe. Intrarea este păzită de lei din marmură, simbol al puterii şi autorităţii. Podul, un alt element specific grădinilor chinezeşti, are 13 arce şi este o replică a celui din Palatul de Vară din Beijing. Curţile anterioare au iazuri cu peşti şi de jur împrejur se înşiră pavilioanele unde se serveşte ceai. Am asistat şi noi la o asemenea ceremonie, care ne-a plăcut mult. Din peisaj nu puteau lipsi pagodele, spre care duc cărări pietruite mărginite de gazoane impecabile, iar în apropiere se află grădina bonsai, o adevărată minunăţie. În sala alăturată sunt organizate cursuri de bonsai la care vizitatorii sunt invitaţi să se înscrie. Spre deosebire de Grădina Chinezească, extrem de spectaculoasă, cea japoneză este mai modestă ca prezenţă a elementelor de arhitectură şi îndeamnă mai degrabă la linişte şi meditaţie.

Zoological Gardens a fost una dintre primele stabilimente de acest gen din lume unde animalelor le-au fost amenajate habitate cât mai apropiate de cele naturale. Asta nu înseamnă, Doamne fereşte! , că ar fi fost lăsate să circule liber printre vizitatori, ci doar că trăiesc în spatele unor bariere ascunse, al unor pereţi din sticlă sau şanţuri de apă. Dintre sutele de specii adăpostite aici, o parte sunt pe cale de dispariţie. Găzduieşte cea mai mare colonie de urangutani care trăiesc in captivitate. La bazinul pentru crocodili am urmărit un show – ştiţi voi, dintr-acelea în care îngrijitorul îşi bagă capul între fălcile animalului. Brr! Pe un teren în formă de amfiteatru am văzut un spectacol impresionant de dresaj de şoimi, urmat de o reprezentaţie de operă Beijing, despre care am înţeles că era susţinută de un ansamblu invitat din China. Opera Beijing este o formă de teatru chinezesc inspirată din episoade dramatice şi din literatura populară şi care dezvoltă teme generale precum iubirea, trădarea, răzbunarea, pedeapsa sau triumful dreptăţii. Personajele sunt tipizate şi caracterizate prin moduri interpretative distincte de rostire a textului, cântat, dansat şi executat acrobaţii, în acompaniament instrumental de percuţie. Informaţiile acestea le-am cules din cartea „Cele şaptezeci de minuni ale Chinei”. Deşi spectacolul era interesant, recunosc că neavând o prezentarea în limba engleză a poveştii puse în scenă, nu am putut urmări firul acţiunii şi după vreo douăzeci de minute ne-am retras.

Jurong Birdpark a corespuns întru totul aşteptărilor noastre: excepţionala varietate de păsări minunat colorate îţi lua ochii. Pe cele 20 de hectare trăiesc 8000 de păsări, ce fac parte din 600 de specii diferite, multe pe cale de dispariţie. Papagali în toate culorile, pinguini, pelicani, flamingi, lebede, păsări din junglă, struţi, păuni: tot ce vă trece prin cap! Parcul este excelent organizat, cu spaţii delimitate pentru pinguini, pelicani, păsări din Asia de sud-est sau din Africa. Un adevărat paradis. O nouă bilă albă primită de la copii.

Singapore Botanic Gardens ne-a lăsat şi ea amintiri de neuitat. A fost înfiinţată de însuşi Sir Raffles, un naturalist pasionat. În mod special ne-a impresionat National Orchid Garden, un spectacol de culoare de o rară frumuseţe având în prim plan superbele orhidee.

Insula Sentosa este una din atracţiile turistice majore din Singapore. Am petrecut acolo o zi întreagă şi n-am apucat să vedem tot. Numele său se traduce prin „pace şi linişte”. Se află la mai puţin de un kilometru de insula principală şi la ea se poate ajunge cu telecabina sau cu vaporaşul. Noi am mers la dus cu telecabina şi ne-am întors cu vaporul. De prisos să precizez că din telecabină se vede foarte bine peisajul urban spectaculos al insulei principale, dominat de zgârie-nori. Deplasarea pe insula cu suprafaţa de circa 5 kmp se face cu un trenuleţ pe o singură şină („monorail”), cu mai multe staţii. Habitatul natural cuprinde o pădure tropicală locuită de şopârle, păuni, papagali locali şi nişte maimuţe obraznice, gata să-ţi fure din mână banana sau orice altceva ai avea de mâncare. În afara terenurilor de golf, a hotelurilor de lux şi a plajei cu nisip alb şi bine amenajate (singura din Singapore pe care am văzut-o populată), Sentosa are o mulţime de locuri de interes. Butterfly Park and Insect Kingdom este unul din ele. Într-un spaţiu în aer liber îngrădit vieţuiesc numeroase specii de fluturi şi insecte de diverse culori şi dimensiuni iar într-o sală specială poţi consulta un insectar imens, cu explicaţii ştiinţifice în mai multe limbi. Un spectacol plăcut era oferit de Musical Fountain, în timp ce în vastul Oceanarium se pot admira, în afara obişnuitelor bazine cu peşti, şi altele rezervate corarilor – o desfătare pentru ochi şi suflet. În fine, Fort Siloso reprezintă un punct de atracţie de natură complet diferită. După cum aminteam în primul review consacrat Singaporelui, în al Doilea Război Mondial oraşul a jucat rolul de bastion pentru britanici, care au amplasat pe Sentosa tunuri îndreptate spre uscat pentru a-l apăra de japonezi. În 1942 japonezii au invadat însă Singapore şi au transformat Sentosa în lagăr pentru prizonierii de război. Din întreaga fortăreaţă, Fort Siloso este singura baterie de tun restaurată. Muzeul care o găzduieşte, fondat în 1974, cuprinde Surrender Chambers, care înfăţişează prin figuri de ceară amplasate în decorul unei încăperi scena capitulării Singaporelui în mâinile japonezilor şi pe cea din 1945 a predării japonezilor. Celulele unde erau închişi prizonierii se vizitează şi, cu ajutorul efectelor audio-video, este redată atmosfera terifiantă în care aceştia au trăit întemniţaţi. Sunt de asemenea expuse fotografii, uniforme, scrisori şi obiecte personale ale prizonierilor. O ultimă remarcă legată de Sentosa: de când am vizitat-o noi, au fost adăugate alte atracţii pentru copii şi nu numai.

Am lăsat special la sfârşit Science Center. Expoziţia interactivă, gen Palais des Découvertes, prezintă fenomene fizice şi chimice într-un mod atrăgător pentru copii. Ai noştri s-au „jucat” până ce pe noi, adulţii, ne-a cuprins plictiseala. În afară expoziţiei există un Planetarium, unde am urmărit „In Shadow and Light – a Planetarium show dedicated to our planet Earth”, precum şi Omni-Theatre, numit acum IMAX Dome, o minunăţie tehnologică. Dacă am înţeles eu bine, sistemul Omnimax constă din folosirea unui aparat cu lentile în ochi de peşte din care imaginile sunt proiectate pe o cupolă, de jur împrejurul sălii, şi nu pe pe un ecran plat, iar filmarea se face şi ea cu un aparat special. La vizionare, sentimentul este acela că te afli în mijlocul acţiunii, lucru la care contribuie din punct de vedere audio şi Dolby Surroundul. La intrare ţi se oferă ochelari speciali. Am văzut două filme: „Grand Canyon” şi „Homeland”. Primul era o filmare superspectaculoasă, făcută din barcă şi avion, de-a lungul cursului fluviului Colorado: senzaţia era că-ţi intra apa în ochi, că te loveai de stânci, că te prăbuşeai în apă. Al doilea film, finanţat de guvern, prezenta istoria Singaporelui, începând cu o scurtă trecere în revistă a triburilor care au locuit insula şi continuând cu perioada colonială şi cea modernă. Genericul de început anunţa: „Singapore Ministry of Culture Proudly Presents HOMELAND, a History of Singapore”. Mi-a venit să râd. Ce istorie de numai 150 de ani poate prezenta interes pentru un european? Şi mai ales de ce să te mândreşti cu ea? Vizionând filmul mi-am schimbat părerea. Într-o jumătate de oră am urmărit cum locuitorii insulei au trecut de la sărăcia lucie a bolului cu orez la o industrie înfloritoare şi construirea unui centru financiar şi comercial care se numără printre cele mai mari din lume, şi de la grupuri etnice rivale la o naţiune în adevăratul sens al cuvântului, în care tensiunile rasiale au reuşit să fie aplanate pentru a permite unor oameni de diverse culturi să-şi clădească împreună viitorul. De aici vine grija extraordinară cu care restaurează şi întreţin clădiri „istorice” de numai o sută de ani. Da, singaporezii au cu ce să se mândrească, mi-am zis în sinea mea. Ce dacă noi, românii, avem Sarmisegetuza dacică, veche de peste 2000 de ani, dacă printre ruinele sale pasc turmele de oi? Singaporezii mi-au dat o lecţie pe care, credeţi-mă, nu am s-o uit niciodată.

Închei turul acestui fascinant oraş-stat insular încercând să răspund la două întrebări pe care mi le-am pus şi vi le-aţi pus – poate – şi voi.

Prima este următoarea: ce mi-a venit să scriu un articol despre o destinaţie vizitată în urmă cu nu mai puţin de 24 de ani? (În paranteză fie zis, la rubrica anul călătoriei, pe AFA anul cel mai îndepărtat este 1996, aşa că am fost nevoită să-l bifez pe acesta. Subliniez din nou că am fost în Singapore în 1991!). Răspunsuri la întrebare: Pentru că: 1) A fost un impuls generat de lecturarea, cu totul întâmplătoare, a unor articole pe această destinaţie postate pe AFA la care am simţit că pot aduce adăugiri. Singapore nu s-a aflat niciun moment pe lista mea de viitoare reviewuri, şi chiar mă mir şi eu că am ajuns să scriu despre el; 2) Surprinzător probabil, amintirea acestei excursii mi-a rămas extraordinar de vie; 3) Toate obiectivele menţionate sunt şi acum bine-mersi în funcţiune şi informaţiile rămân de actualitate; 4) Am insistat pe atracţiile pentru copii deoarece consider Singapore o excelentă sursă de distracţie educativă pentru cei mici; 5) Singapore este un obiectiv de neratat, după părerea mea, şi pentru împătimiţii shoppingului de calitate – merită făcută o comparaţie de preţuri cu Dubai; 6) Dacă aveţi fondurile necesare, o călătorie într-un asemenea loc exotic şi totodată „îmbibat” de aspectele pozitive ale civilizaţiei de tip occidental, şi mai ales FOARTE SIGUR pentru un turist, oferă şansa cunoaşterii unei lumi captivante, total diferite de cea europeană. Aşa că nu pregetaţi! Dacă vă place să leneviţi la soare într-un peisaj tropical, puteţi merge în Thailanda, de pildă, sau în Caraibe, într-un resort de lux dotat cu toate cele de trebuinţă şi din care să nu ieşiţi tot sejurul. Dar plajă puteţi face şi pe Sentosa iar varietatea şi calitatea divertismentului oferit de această insulă nu ştiu dacă îşi au egal în multe alte locuri. Şi doar la câţiva paşi distanţă este insula principală, cu întregul său arsenal de obiective „must see”. Zic şi eu, nu dau cu parul...

A doua întrebare: am procedat bine alegând ca prim contact cu „Occidentul” tocmai Singapore? Răspunsul meu este un „nu” categoric. La atâţia ani distanţă, perioadă în care am îmbătrânit şi m-am „înţelepţit” măcar un pic, sunt în măsură să declar cu mâna pe inimă că primele „ieşiri” din ţară ar trebui făcute, în opinia mea, în Europa (nu că aş regreta, totuşi, aventura singaporeză). Dar asta numai după o cunoaştere temeinică a meleagurilor natale. Bătrânul continent nu este doar o destinaţie mai accesibilă (ca distanţă şi buget necesar), ci şi mai apropiată ca mentalitate şi mai uşor de înţeles pentru noi. Dacă ar fi să o iau de la capăt (of, ce clişeu!), aş opta în primul rând pentru ţările Europei care au dat lumii istoria şi cultura din care ne hrănim şi astăzi: Grecia şi Italia. Aş adăuga pe urmă Franţa, Spania, Portugalia şi Marea Britanie, fostele mari colonii civilizatoare ale întregii lumi. Şi abia mai apoi, echipată cu acest bagaj minim, m-aş aventura în explorarea unor locuri mai îndepărtate, geografic şi nu numai.

E doar o părere!

Dar în viaţă apar şi situaţii neprevăzute, şi mai ales ocazii ce nu trebuie ratate.

Vacanţe minunate tuturor, oriunde aţi alege să călătoriţi!

---

VIZUALIZĂRI: 2641 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI