ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.03.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 7 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

'Bunica' statiunilor de pe litoralul bulgaresc al Marii Negre

TIPĂREȘTE

Pentru ca suntem in perioada in care multi dintre noi incercam sa ne decidem asupra locului in care vom petrece cateva zile la mare in vara care vine si pentru ca -desi ne-am dori destinatii exotice, cat mai indepartate de casa- uneori trebuie sa ne socotim fiecare banut astfel incat sa acoperim toate nevoile familiei, imi permit sa va recomand cea mai veche statiune a litoralului bulgaresc,situata la 8 km de Varna, pe care cu drag am numit-o " bunica"- usor obosita- dar inca cocheta si mai ales dornica de oaspeti in fiecare vara.

Am fost de doua ori in acasta statiune, prima data pe la mijlocul lunii septembrie si a doua oara la inceputul lunii iunie. De fiecare data ne-am intors odihniti, relaxati si bronzati, asa incat recomand mai ales in extrasezon o vacanta la Sf. Constantin si Elena, statiune potrivita mai ales familiilor cu copii mici, domnilor si doamnelor trecuti de prima tinerete, eventual insotiti de nepoti, mai putin celor foarte tineri, cluburile si discotecile fiind inexistente.

Scurt istoric

Istoria acestor locuri se impleteste cu istoria micii Manastiri Sf. Imparati Constantin si Elena, loc de pelerinaj pentru credinciosii bulgarii si oaza de liniste si reculegere pentru turistii aflati in vacanta care, indiferent de religie si nationalitate, trec, mai ales seara, se roaga, aprind luminari, iau aghiazma sau doar fotografiaza si admira micul lacas ortodox.

In vremuri demult apuse in aceasta zona din apropierea Varnei se aflau codrii seculari de nestrabatut care adaposteau izvoare cu propietati curative, unele dintre ele izvoare naturale de aghiazma. In preajma anului 1300, in jurul unui asemenea izvor cu apa sfanta s-a construit o bisericuta care a atras sihastrii ce vietuiau in padure. Dupa ce, in anul 1396, Bulgaria a fost cucerita si incorporata in Imperiul Otoman, calugarii au fost alungati sau ucisi, manastirea distrusa si arsa de mai multe ori.

Legenda spune ca cei care au supravietuit nu au parasit zona, s-au adapostit in codrii seculari, dormeau in scorburi si se hraneau cu fructe. Intr-o noapte, o furtuna teribila a adus la tarm ramasitele unei corabii. Calugarii au reusit sa salveze un singur om si in bocceaua acestuia au gasit icoana facatoare de minuni a Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Se spune ca omul salvat era el insusi un calugar de la Tarigrad (Constantinopol) iar icoana era adusa de la Kiev.

Calugarul a daruit icoana salvatorilor sai si i-a ajutat- fiind un om instarit- sa ridice o bisericuta deasupra izvorului sfant, astfel incat jefuita, arsa si distrusa de oameni si de stihiile naturii, manastirea a renascut, peste timp, simbol al puterii credintei adevarate. Mica manastire la la tarmul Marii Negre este singura biserica din Europa si, poate, din lume care are in altar un izvor de aghiazma.

In 1832, doi ieromonahi din Veliko Tarnovo- fratii Cantargievi- au restaurat cu surse financiare proprii micuta manastire ortodoxa, sub indrumarea lor s-au construit chilii, garduri, cismele, s-au plantat vii si gradini, manastirea cunoscand perioada ei de maxima inflorire materiala si spirituala.

Regina Elena a Bulgariei, apreciind frumusetea zonei in care marea, plaja cu nisip auriu, golfuletele stancoase se intalnesc cu racoarea padurilor umbroase de foioase si conifere, a construit in 1905 un sanatoriu pentru copii. In 1908 a aparut primul hotel, dupa care au urmat tot mai multe spatii de cazare, luand nastere astfel prima statiune " de vara" de pe tamul bulgaresc al Marii Negre. In 1925 a inceput amenajarea parcului sub indrumarea lui Anton Novak- creatorul Gradinii Marii din Varna- terminat in 1931 de profesorul Djartov de la Scoala Agronomica din Varna. Elevii isi desfasurau practica in acest parc, amenajat intre manastire si mare, integrand micul rau din centrul statiunii, valorificand copacii ramasi din codrii seculari si plantand nenumarati paltini, castani si tei de umbra carora ne bucuram si astazi in zilele toride de vara.

Pana in 1992 statiunea se numea Drujba- prietenie in limba bulgara-, apoi a luat numele manastirii care i se potriveste atat de bine - Sf. Constantin si Elena. Mica manastire din piatra, jumatate ingropata in pamant, a fost si ea restaurata in 1999 si - putini turisti stiu- adapostate o parte din moastele Sf. Mucenic Valentin, protectorul celor care se iubesc, cel care aduna din nou impreuna familiile despartite.

Posibilitati de cazare

Statiunea ofera cazare la preturi mai mici decat statiunile mai mari si mai "la moda"- Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach- e drept ca si conditiile sunt mai modeste in cele mai multe cazuri. Complexul Grand Hotel Varna reuneste 5 hoteluri- Grand Hotel Varna, Lebed, Dolphin, Dolphin Marina, Roubin- situate intr-un parc umbros, cu copaci seculari, bujori delicati, trandafiri parfumati si alte floricele viu colorate, piscine, locuri de joaca pentru cei mici. Turistii cazati in acest complex beneficiaza de plaja privata, nu foarte mare dar bine organizata, cu sezlonguri si umbelute. In dreptul hotelului Dolphin Marina este plaja amenajata artificial, aici ancoreaza ambarcatiunile care te invita la pescuit in larg sau la plimbare la Varna ori Balcic. Este superba privelistea marii ce se infatiseaza de pe terasa restaurantului Grand Albatros sau de pe terasa amenajata la nivelul receptiei hotelului Dolphin Marina.

Conditii foarte bune de cazare ofera si hotelurile Estreya Residence si Palace, situate in imediata vecinatate a manastirii, construite in stilul caracteristic arhitecturii traditionale bulgare, cu o gradina elegant amenajata si o mica plaja privata ceva mai departe de hotel.

Dupa parerea mea hotelul care corespunde exigentelor turistilor mai pretentiosi este Azalia- in capatul statiunii dinspre Sunny Day- destul de nou, construit pe plaja, cu servicii all inclusive de buna calitate, dar mult mai scump decat restul hotelurilor din statiune.

Servicii bune- mai ales din punct de vedere al cazarii- ofera si hotelul Aqua Azur-situat mai departe de plaja, direct pe soseaua ce leaga Varna de Balcic. Multumitoare sunt si hotelurile Sirius Beach, situat pe plaja, Koral si Gloria, ceva mai departe de mare, Gloria avand totusi amenajata o micuta plaja privata cu toate serviciile incluse.

Mai sunt multe hoteluri mei mari sau mai mici, vile si aparthoteluri ,eu le-am mentionat doar pe cele in care am intrat sau in care am stat eu sau prietenii mei. Trebuie sa amintesc ca exista si hoteluri nerenovate, cu aspect neingrijit, care strica aspectul statiunii, amintind de unele locuri de pe litoralul nostru. Sunt spatii verzi minunat amenajate dar si portiuni mari din statiune in paragina.

Posibilitati de distractie si relaxare

Unul din avantajele de care beneficiaza statiunea sunt izvoarele cu apa termala de+36 grade Celsius. Am vazut doua piscine in aer liber, una in apropierea Complexului Grand Hotel Varna, cealalta langa Azalia, unde se poate face baie de primavara devreme pana toamna tarziu, contra unui tarif moderat. Si apa marii este mai calda fata de celelalte statiuni datorita izvoarelor de apa termala care se varsa in mare.

Se pot face plimbari cu vaporasul, se poate merge cu autobuzul la Varna pentru a vizita Catedrala Adormirea Maicii Domnului, simbolul orasului si Gradinile Marii care adapostesc Delfinariul, Planetariul, Acvariul, Muzeul de Istorie Naturala, Muzeul Naval National. Tot cu autobuzul se poate ajunge si la Nisipurile de Aur, statiune mult mai animata, cu variate posibilitati de distractie. Ceva mai departe, la circa 30 km trebuie neaparat vizitat minunatul Castel al Reginei Maria de la Balcic. Interesanta este si manastirea sapata in stanca ,Aladja, din Parcul National Nisipurile de Aur.

In apropierea Varnei, intr-o zona viticola, se afla Palatul Euxinograd, construit in 1882, resedinta regala de vara in stil baroc a Bulgariei. Nu l-am vizitat, imi propun sa-l vad, daca se poate, in aceasta vara ;intrucat in prezent este resedinta guvernamentala eventualii vizitatori trebuie sa se informeze asupra programului.

In statiune exista multe magazine pentru produse uzuale, farmacii, un bazar care se intinde pe o alee de la Grand Hotel Varna pana aproape de Sirius Beach, restaurante micute, unele frumos amenajate.

Pentru mine Sf. Constantin si Elena este o statiune care, fara a se ridica la inaltimea posibilitatilor oferite de celelalte statiuni bulgaresti, poate asigura, la un pret moderat, mai ales la inceput si sfarsit de sezon, posibilitatea de a petrece cateva zile placute de odihna la mare. Plajele micute dar curate, aerul puternic ionizat, racoarea padurii pot sa ne faca vacanta reusita, cu conditia sa ne informam asupra conditiilor oferite de "veterana" statiunilor bulgaresti care, cu efort financiar nu foarte mare ar putea sa-si recapete faima de la inceputul secolului trecut.


[fb]
---
Trimis de Floria in 15.03.12 21:47:54
Validat / Publicat: 15.03.12 22:56:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bujori infloriti la inceputul lunii iunie.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

cosminap
[16.03.12 10:48:31]
»

Mi-a placu review-ul drept pt care l-am si votat. Am fost la C-tin si Elena acum vreo 3 ani, de Paste, la Aqua Azur. Sincer... statiunea nu mi-a placut! Mi s-a parut ca peste tot vad numai transee (am impresia ca se schimbau canalizarile). Dar... datorita crizei si a recomandarilor unei ag de turism, in vara asta ajungem la Rubin! Sper sa nu regretam alegerea facuta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
FloriaAUTOR REVIEW
[16.03.12 17:45:20]
»

@cosminap:

Draga Cosmina,

Daca am intuit bine suntem de varsta apropiata si avem amandoua copii (al meu avea 14 ani cand am fost la Grand Hotel Varna si i-a placut), deci s-ar putea ca si impresiile noastre sa fie asemanatoare. Intradevar, asa cum am vrut sa rezulte din cele scrise de mine statiunea este o solutie buna pentru o vacanta la mare in conditiile unor resurse financiare limitate de care, din pacate, dispunem multi dintre noi in aceasta perioada. Spre deosebire de Aqua Azur, situat pe sosea si cu multe trepte de coborat pana la mare, hotelul Rubin este construit direct pe plaja si beneficiaza de parcul superb al Complexului Grand Hotel Varna. O sa aveti parte de umbra, terase cu vedere superba la mare si multe locuri de joaca pentru copii, leagane si saltele gonflabile. Amfiteatrul pentru minidisco si spectacole de seara este amplasat langa hotelul ales de dumneavoastra, pe plaja.

Plaja este chiar in fata hotelului, destul de mica, cu piscina, sezlonguri si umbrelute, mai buna ca la Nessebar si mult sub plaja minunata a Albenei. Primiti de la receptie un tichet pe baza caruia beneficiati de prosoape pentru plaja.

Am vazut ca in anii trecuti ati fost la Laguna in Albena si la Sol Nessebar. Cazarea este comparabila cu cea din Albena, mancarea este insa mult mai putin diversificata, avand totusi ce sa alegi la fiecare masa daca nu esti foarte pretentios. Cafeaua si bauturile sunt la fel ca in celelalte hoteluri bulgaresti cu all inclusive, deserturile putine si identice in fiecare zi.

Parcarea este gratuita, sigura si sunt locuri suficiente. Seara este liniste deplina, nu veti auzi decat valurile marii. Apa marii este mai calda decat in alte statiuni, in fata hotelului sunt captate izvoare cu apa termala care se varsa direct in mare.

Din fata hotelului vecin, Dolphin Marina, pleca ambarcatiunile de agrement iar in apropierea Complexului Grand Hotel Varna se poate face baie, contra cost intr-o piscina cu apa termala.

Intradevar, statiunea are multe zone neingrijite dar Rubin face parte dint-un complex cu parc generos, cu copaci seculari, foarte bine ingrijit.

Daca nu faceti comparatii cu vacantele din anii trecuti si nu aveti asteptari prea mari in privinta mancarii sunt sigura ca veti petrece o vacanta placuta, bucurandu-va de cateva zile linistite in compania celor dragi.

Vacanta placuta cu mult soare!

Cu drag, Floria

nicole33
[16.03.12 20:09:25]
»

@cosminap:

De Paște (2008) stațiunea era aproape pustie, doar puține hoteluri erau deschise, bazarul era la fel aproape pustiu. Poate de aceea să nu-ți fi plăcut stațiunea. În sezon este mult mai animată, rămânând totuși o stațiune curată și liniștită. Nu se compară cu Albena, iar cu Nisipurile nici atât.

N-aș vrea să te descurajez, dar Aqua Azur are servicii și condiții mai bune decât Rubin. Chiar dacă nu este pe plajă, ci la multe trepte distanță, cele mai multe camere au o frumoasă vedere la mare.

Vacanță plăcută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cosminap
[16.03.12 20:16:35]
»

@Floria: Multumesc pentru numeroasele amanunte pe care le-ai adaugat! Fiica-mea (are 8 ani) va fi foarte incantata ca are locuri de joaca. Bineinteles ca si parintii ei (!). Imi imaginez ca nu ar avea sens sa compar Rubin-ul cu Sol Nessebar sau cu Marina Royal Palace (Duni) pentru ca nici preturile nu sufera comparatie!!! Tot ce speram este sa fie curat, sa avem ce alege de mancare si sa fie... soare!!! Voi la ce hotel ati fost?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cosminap
[16.03.12 20:27:43]
»

@nicole33: Legat de Aqua Azur... nimic de reprosat! Camere mari, curatenie, piscina, etc. Numai ca trebuia sa trecem prin transee ca sa ajungem in zona... tarabelor. Am prins si o vreme tare capricioasa (ploaie, vant) si-n singurele 2 ore cu soare am vizitat gradina botanica.

Am renuntat anul acesta la Albena pentru ca ce-i prea mult strica!!! Deja cunosc fiecare centimetru patrat din statiunea asta!!! E cam greu sa incerci si ceva nou dar sa ai si buget de criza!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
FloriaAUTOR REVIEW
[16.03.12 21:32:08]
»

@cosminap: Noi am stat la Grand Hotel Varna si desi am fost in vacanta si la Duni- Marina Royal Palace si la Nisipurile de Aur- Arabella si Bolero, la Sunny Bech- Club Evrika, la Albena-Kaliakra Superior si Flamingo Grand, hoteluri mult mai bine cotate, cu servicii net superioare dar si mult mai scumpe, am fost multumiti de cele doua vacante petrecute la Grand Hotel Varna. Am avut asteptari direct proportionale cu pretul platit si tocmai pentru ca stim care sunt tarifele la hotelurile de top am apreciat vacantele de la Sf. Constantin si Elena. Pana la urma numarul de stele al hotelurilor nu conteaza atat de mult, mult mai de pret e fericirea copiiilor nostri- al meu a cam crescut dar tot copilul meu este-care se bucura de soare, de apa marii, de vacanta... Cred ca noi adultii ar trebui sa invatam de la copii cat de putin iti trebuie ca sa fii fericit...

Stai linistita camerele sunt destul de spatioase si, cu siguranta, curate iar in ceea ce priveste mancarea am avut ce alege de fiecare data, fara a ne simti insa rasfatati.

O seara buna alaturi de cei dragi tie!

Floria

ceasornicarul
[14.06.12 13:25:28]
»

Intr-adevar, o statiune linistita, am fost intr-un sejur de 7 nopti la jumatatea lunii Mai, scopul a fost atns, am dorit sa ne odihnim si pot spune ca, nimic nu ne-a impiedicat.

Am prins chiar ziua, Sf. Imparati Constantin si Elena, hramul micutei manastiri si sarbatoarea statiunii, fanfara, lume imbracata la patru ace, superb.

Manastirea micuta dar foarte frumoasa si primitoare, domnul care se ocupa de administratie iti poate da anumite sfaturi si amanunte in limba romana.

Un alt aspect pozitiv este curatenia din statiune, in fiecare zi intalneam grupuri de ingrijitori, care maturau, greblau, tundeau iarba.

Daca la plecare aveam ceva retineri legate de locatie, ma bucur ca, n-am dat gres

FloriaAUTOR REVIEW
[14.06.12 17:54:56]
»

@ceasornicarul: Imi pare bine ca ati avut un concediu linistit in aceasta statiune in care am fost si noi de doua ori, prima data in septembrie la Dolphin Marina, a doua oara la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie, la Grand Hotel Varna.

Anul acesta am ales Berlin Golden Beach, in Nisipurile de Aur, vom pleca pe 23 iunie, sper ca vom fi multumiti si de aceasta vacanta.

Vacante placute si de acum incolo va doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ceasornicarul
[15.06.12 15:05:11]
»

Iti multumesc si iti doresc un sejur de vis, toate cele bune.

P.S. Dolphin Marina mi-a placut si mie foarte mult, amplasat pe plaja, frumos, cat despre Grand Hotel Varna mi s-a parut prea butucanos, imens, mult beton, parcul din jurul lui in schimb foarte frumos.

Clau79
[15.06.13 00:14:27]
»

@cosminap: cand o sa mergeti la RUBIN?

cosminap
[15.06.13 11:24:29]
»

@Clau79: Am fost anul trecut (2012). Gasesti review-ul meu!

Clau79
[15.06.13 11:33:16]
»

@cosminap: am gasit, scuze ; ptr copil mic de 3 ani imi trebuie obligatoriu scaunel de masina? Este amenda? Stiti ceva despre asta?

cosminap
[15.06.13 13:38:27]
»

@Clau79: Noi mergem cu fiica-mea in Bulgaria de cand avea 2,5 ani (acum are 9,5 ani) si o singura data ne-a oprit un echipaj de politie pt ca depasisem viteza legala (m-a iertat... gratis). Nu ne-a spus nimic referitor la scaunul de masina si nici nu am avut vreodata. Vacanta placuta!!!

Clau79
[15.06.13 13:41:21]
»

@cosminap: multumesc mult!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ceasornicarul, Clau79, cosminap, Floria, nicole33
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sf. Constantin și Elena:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055724143981934 sec
    ecranul dvs: 1 x 1