No strong spice, please!(Vă rog, fără condimente tari!)

TIPĂREȘTE

Se spune că în fiecare zi, din momentul în care ne trezim, începem să scriem una din poveștile noastre de viață. Dar atunci când încercăm să o așternem pe hârtie, ne dorim ca povestea noastră să plutească într-un loc sigur din univers, de unde să poată fi decupată și citită în voie de cei ce vor să trăiască întâmplări asemănătoare.

Povestea mea din Seoul începe cu un ceai din ging-seng cu arome atât de parfumate încât îți pot aminti de miresmele pe care trebuie să le fi avut îngerii ce străbat distanțele între pământ și văzduh, cu niște cupe pline de nectar ceresc. Inutil a spune că ceaiul de ginseng mi-a fost călăuză și povață pe toată durata șederii mele în Asia.

Primii pași de la ieșirea din hotel îmi sunt întrerupți de o echipă de la o televiziune locală ce negociază cadrul unui scurt interviu pe teme turistice din care nu lipsesc întrebările legate de Dracula și de infrastructura turistică din România. Încerc marea cu degetul și îi întreb pe reporteri dacă sunt la curent cu modul în care micile lor patrupede sunt pregătite pentru festinurile turistice. Găsesc un răspuns destul de inteligent, cum că animalele precum câinii și pisicile sunt rare în Coreea și, ca atare, sunt văzute la fel cum noi, europenii, privim carnea de vânat, o adevărată sărbătoare la o masă bogată. Ne despărțim prieteni și facem schimb de cărți de vizită cu sentimentul că am descoperit mersul adevărat al lumii în care trăim. Numai că, la nici o oră, trec pe lângă o cafenea numită „Dog Cafe”! Printr-o vitrină de sticlă văd fotolii mari, îmblănite, cu familii tinere însoțite de specii rare de câini coafați, cu fel de fel de brăteluțe și fundițe roșii, unii mai mici, alții mai dolofănei, unii mai vioi, alții mai puși pe tânjală în preajma doamnelor, toți mișcându-se în voie spre un spațiu central, un adevărat loc de socializare de unde, cu siguranță se informează cu ce e mai nou prin târg... mă uit bujbec la un adevărat spectacol de modă canină trăind o realitate dublă dar și cu teama că atunci când stăpânii se plictisesc de ei, se apucă să-i mănânce, poate chiar la aniversări. Întrerup jenat firul micii mele investigații și încep să descopăr lucruri mai clare din istoria și viața cotidiană a coreeanului.

În drum spre Gyenbokgung, salba de aur a celor șase palate care au sălășluit Dinastia Joseon, am timp să vizitez Seoul Tower, o replică îndrăzneață a turnului parizian, în care, la una din opriile intermediare vezi un adevărat pelerinaj de tineri ce-și pot fereca peste veacuri dragostea, adăugând încă un lacăt celor câteva zeci de mii ce păstrează legăminte neuitate sau furate de ispite sub alt jurământ. Tot aici se sărbătorește cu mare fast, o dată pe an, ziua Marelui Budha.

Trec pe lângă multe spații verzi cu nume ce mi se par cu totul străine (Nasam Park, Tapgol, Hyonchang), Teatrul Național și prin fața uneia din cele optsprezece locații ale Mormintelor Dinastiei Joseong...

Dacă oamenii din Mongolia puneau mult suflet în a-ți spune ceva prin semne, sau prin puține cuvinte, atingându-te cu degetele de la mâna dreaptă, coreenii, deschiși și mult mai sociabili, îți vorbesc despre business-ul lor american și despre economia lor deschisă, fără să te mai atingă cu mâna. Comerțul este în floare mai ales pe străduțele laterale și pietonale, unde plăcintele cu ghimbir, usturoi și susan, fac deliciul turistului iar restaurantele cu meniuri asiatice și picante, cu șarpele de mare și preparatele din carne de miel drept cap de afiș, te pun la o cheltuială mai mare decât meniurile europene. Poți, prin urmare cumpăra o supă de soia, cu orez și combinații de carne și ierburi exotice la 12 dolari, o supă de os de bou la 10 dolari, sau un Sundae (cârnăcior cu tăieței, legume și carne dr vită) la 14 dolari... Dacă regina comerțului stradal este komggushu (tăieței, castraveți, boabe de soia), la 8 dolari, mâncarea cu adevărat regală din restaurante și moștenită chiar de la Dinastia Joseon se numește Bibimbap (legume, carne de vită, ou, ulei de susan și pastă condimentată), la 16 dolari.

Constat cu surprindere cum coreeni nu au cultura bacșișului iar dorința lor de corectitudine o vezi chiar și la emisiunile „Coreenii au talent”, unde toți concurenții poartă o mască pentru a nu influența deciziile jurului. Însă, așa cum aveam să mă conving curând, pentru a nu știu a câta oară, sănătatea morală a unei națiuni începe cu mama și cu școala.

După ce străbat zona comercială Izonzung, mă opresc în față unui restaurant tradițional, în care mesenii stau turcește manevrând bețișoarele ca pe niște baghete magice dar discutând pasionant și gesticulând cu mâna rămasă liberă. La intrare, fac o plecăciune și mă așez pe vine la o masă indicată de o gazdă cam de aceeași vârstă cu mine, încercând să intru în peisaj cu naturalețea turistului umblat prin lume... Comand după niște poze apetisante un meniu din mai multe produse locale greu de deslușit la prima vedere. Remarc în cele din urmă un amestec de picioare de pui, caracatiță, bucățele de slănină, măduvă de os, alte bucățele de carne de miel, câteva ierburi și ardei ce trebuie să dea gust plăcut mâncării. Constat mirat dezinvoltura poporului coreean sub privirea atentă a șefului de local, care atunci când se oprește asupra mea, este însoțită de un zâmbet binevoitor...

Mânuiesc destul de bine bețișoarele, obicei deprins prin Japonia, și înfulec nerăbdător primele mixaje culinare, moment în care un foc creator-un foc ce-i inundă pe mulți oameni care se apucă de scris, îmi pornește din stomac spre trahee, spre esofag, gură, urechi și nas, un foc pornit tocmai din străfundurile Gheenei... După ce ochii mi se umplu de lacrimi, încerc să schițez un zâmbet pentru a mă păstra pe linia de plutire, cu strănuturi scurte, în încercarea de a-mi duce supliciul până la capăt. O bere coreeană mă ajută să-mi recapăt echilibrul și pofta de viață într-o lume ostilă celor neavizați sau neatenți la meniurile asiatice.

Oameni buni, înainte de a comanda ceva în Coreea, trebuie să spuneți „No strong spice, please! ” (Vă rog, fără condimente tari!) iar dacă nu veți lua această măsură minimală de precauție, vă vor paște toate flăcările Infernului!

---

VIZUALIZĂRI: 1961 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI