Santillana del Mar, o destinație turistică populară în Cantabria

TIPĂREȘTE

Eu sunt tot în urmă cu croșetatul impresiilor din Spania nordică, pun astăzi reflectorul pe Santillana del Mar, o adevarată simfonie în piatră medievală, o destinație populară turistică a regiunii.

Santillana del Mar în vestul Cantabriei, nu prea e ușor de creionat, ea deschide o ușă a Cantabriei la 22 de km de Comillas.

Aceast sat/orășel nobiliar era în Evul Mediu o etapă importantă a traseului pelerinilor care merg spre Santiago de Compostella, steaua ei religioasă e Colegiata de Santa Iuliana din secolul 12.

Santillana del Mar trebuie bătută cu piciorul, văzută, simțită, gustată pe îndelete … localitatea mi s-a părut că trăiește într-o altă dimensiune a timpului, nu pot să-i neg farmecul indiscutabil și recunosc utilitatea turului ghidat, fără de care aș fi prins poate doar câteva crâmpeie din misterele trecutului său nobiliar.

Numele satului provine de la patroana orașului, Santa Illana – se zice ca Santillana del Mar e, satul celor trei minciuni’’, nimic mai fals, el nu e nici santo, sfânt, nici llana, nu e câmpie si nu e, mar’’, localitatea e un pic mai departe de mare.

Santillana del Mar e un sat de hidalgos, care păstrează până în zilele noastre, mostenirea arhitecturală a trecutului, fiind un adevărat muzeu în aer liber, declarat patrimoniu național din 2013.

Orășelul cantabric se află la 30 km de Santander, într-o vale înconjurată de dealuri, frumusețea locului a atras și interesul unor scriitori spanioli, dar și străini, ca Alain René Lesage, autorul cărții Gil Blas de Santillana sau Jean Paul Sartres, care în opera sa La Nausée, spunea prin gura unui personaj, că Santillana del Mar e cel mai frumos oraș al Spaniei.

Santillana del Mar are rădăcini înfipte în Evul Mediu, satul a înflorit în jurul mânăstirii Santa Juliana, dar ceramica și săpăturile arheologice sunt martorele tăcute ale unei asezări vechi, încă din secolul unu.

Originile satului sunt legate de fondarea unei mânăstiri din secolul 8, pe vremea când spaniolii crestini îsi organizează rezistența în fața maurilor.

In secolul 11 el devine cunoscu sub numele de Sancta Juliana, fecioara și martira care a murit în Nicomedia. Rămăsitele ei au fost aduse de niste călugări în peninsulă și înhumate in Santillana del Mar.

Cu sprijinul nobilimii locale mânăstirea devine un centru religios important și în 1107 ea este convertită în biserică colegiată. Clădirea de astăzi datează din secolul 12, fiind un exemplu desavarsit al arte romanice.

Puterile bisericii intră în declin în secolul 15 în favoarea unor familii bogate care pun mâna pe pământurile Santillanei, Dona Leonor de Vega și fiul ei Don Inigo Lopez de Mendoza, primul marchiz de Santillana, familia Velardes, Barreda, etc.

După descoperirea Americii, satul își revine după reîntoarcerea acelor indianos îmbogătiti, ei construiesc aici, ca și în Comillas, resedinte nobiliare cu blazon, care au fost aproape perfect păstrate... după descoperirea peșterilor de la Altamira în secolul 19, turismul dă primii muguri în zonă.

Centrul istoric e format din case eterogene din secolele 14 -18 si este strict pietonal, compact... satul istoric si-a conservat arhitectura locală, care în ansamblul ei mi s-a părut severă, rigidă, în afara timpului... am fost un călător discret, care s-a bucurat de tihna locului, fiind acolo în afara sezonului turistic de vârf... altfel dădeam din coate.

La intrarea în sat în zona Plaza del Rey, îmi cad repede ochii pe niște bastoane de pelerin, mergem la galop, e trecut de ora 5 și nu prea sunt într-o dispozitie lirică, îmi vine să-i trag lu nenea ghidul o bâtă, grupul nostru restrâns îl abandonează repede, eu parcurg tot traseul cu încăpățânare, alături de trei amice, pănă la capătul satului, unde e biserica monument.

La retur, rămân solo, să-mi diger melancolia ce o trezeste în mine satul sau orășelul de 5000 de locuitori... toate casele din piatră au povestea lor, au sute de ani în cârcă, ce zgomote, ce viață ce ofuri, ce suspine, ce bucurii or fi îndurat locatarii lor, ce confort o fi în interiorul lor, doar spaniolul o știe :))... eu judec doar exteriorul, într-o succesiune mult prea lungă de case misterioase, pe 2 străzi principale, sunt teleportată în timp, în urmă cu 2 sau 4 secole, în diferite etape ale istoriei arhitecturale, trec prin medieval, renastere, baroc chiar.

Casele sunt solide, reci, cu balcoane de lemn sau fier forjat, ca la munte aș zice, înveselite pe ici si colo cu flori ciudate sau plante verzi, ce-mi cad în cap, să le mai înveselească chipul, al lor și al trecătorilor care calcă cu mare grijă pe caldarâmul de piatră ascutită, una isi bagă ciocul sub talpa mea, am schimbat pantofii cu cizmulitele cu talpă groasă din rucsac, stiam ce mă asteaptă pe teren, unele doamne bombăneau ghidul că nu au fost avertizate. :)

Devin apoi plângăcioasă foc în fața unui butic cu ciocolate de Santillana, aș fi dat iama prin ele, dar erau cam scumpe.

In bogata mea imaginație, am crezut în vise că voi da de un sat rustic, cu moși și babe pe la portițe, nici pomeneală, am dat binețe doar negustorilor locali care așteptau clienții să testeze produsele locale, marmeladă, branză, cărnati, jambonele, anșoa și câte și mai câte... am simțit și miros de cidru, am fotografiat o sticlă, niște sandale de piele înfipte pe un perete... și o vacă într-un magazin, da... era de plastic. :)

1Santillana del Mar e gătită de patru secole bune doar în haine reci de piatră de culoarea nisipului auriu, predomină așadar stilul retro... alt cuvant mai sugestiv, nu-mi vine pe limbă.

2. Recunosc, satul turistic e extrem de fotogenic, l-am parcurs val vârtej alături de ghid, care ciripea de zor la microfon, era deja o varză creață de informaitii în cerebelul meu, nu am avut timp de poze multe... la retur am aplicat viteza lenesului, cu motoarele din picioare mai adormite... mi-am băgat nasul prin buticuri, adulmecând păpica traditională cantabrică... mi-a ramas inima doar la conservele de pește. :)

3. Santillana noastră are două piețe istorice, mari si late... ce noroc..., Plaza Mayor și Plaza de los Arenas , unde stă în jilț vedeta din sec. 12, biserica Colegiată.

4. Satul are practic două strazi principale, Calle de Juan Infante care te duce spre Plaza Mayor si strazile San Domingo, Carera, Canton si del Rio -de fapt o singură stradă, care te duce spre Colegiată, în capătul extrem al localitătii.

Sunt o grămada de case monumente, le confund și acum... mi-au plăcut blazoanele de piatră nobiliare, care împodobesc fațadele, unele au devenit hoteluri, fundatii sau restaurante... atmosfera e intimă, prietenoasă, calmă, caracterul rural s-a pierdut, in favoarea celui turistic, comercial.

Am pornit de la sud din zona de parcare si pe Calle Jesus Otero, chiar la intrare am intrat repede în Biroul de Turism local, bine aprovizionat cu brosuri informative si harti gratuite.

Am intrat pe Calle Santo Domingo, la capătul ei ei e Casa familiei Perredo-Barreda sau

Palatul Benemejis , cu o fațadă din secolul 17... astăzi aici este sediul unor expozitii. In partea opusă e Casa de los Villas, cu blazonul unor familii din fosta nobilime din sec. 18.

Ajung în vechea Plaza Mayor de formă triunghiulară, e destul de spatioasă, aici e si sediul primăriei, într-un fost palat baroc. Ramon Pelajo si strada Juan Infante sunt parte a orasului vechi medieval.

Arunc ocheade reci lui Torre de Don Borja de origini medievale, pe colț cu Calle de los Lindas, el a fost restaurat în sec. 15 ș 16, monumentul a a apartinut lui Don Francisco de Borja Barreda, Printesei de Bavaria, fiicei Isabellei II si familiei Guell... Acest turn e un ansamblu arhitectonic cu două volume legate printr-o curte interioară... după renovarea sa în sec. 20, acesta a devenit sediul Fundației Santillana.

Al doilea turn din sec. 14, e Torre del Merino sau la Torrona, localizat tot în plaza Mayor, aici era sediul acelor merino, functionari civili care îl reprezentau pe rege... în prezent el este sediul Muzeului Contemporan de artă .

Ambele turnuri sunt considerate ca fiind monumente reprezentative în istoria locală... pe cealaltă latură a pietei e Casa Vulturului sec 17 si Casa Parra devenită centru cultural.

In fața lor e Parador de Gil Blas, Parador de Turismo, care ocupă o clădire foarte veche, Palatul Barreda –Bracho, devenit hotel de lux în 1944.

Clădirea de secol 18 are un chip nobiliar, cu patru balcoane, ea a apartinut puternicei familii Barreda –Bracho, contele de Guell, admirator al satului a restaurat palatul și l-a transformat în hotel privat, devenit astazi parador.

Traseul continuă pe Calle de la Carera, la capatul acesteia depăsim repede Casa de la Cueva și Casa de Bustamante (sec. 18), o clădire înaltă cu o fatada ce arată armele familiei respective.

Merg pe Calle del Canton unde e Hotel Altamira în fosta Casa de los Valdiviso si Calle del Rio în drum spre Plaza Arenal, unde e un set de case monument din sec. 15 -17, care includ în tablou casa gotică a Leonorei de Vega, mama primului marchiz de Santillana și desigur Casa Hombrones , al cărei nume a fost dat de doi mustăciosi care țin în mână scutul pe o fațadă barocă.

Scurt popas vizual în fața unui lavadero, un fel de jgheab unde se adăpau odinioară vitele sau poate o spălătorie publică unde femeile veneau să spele hainele într-un canal lung de piatră.

In acest grupaj menționez si casa Arhiducesei de Austria , la stanga bisericii colegiate, casa Quevedo și Cossio peste drum, din sec 17 si 18, înainte de a ajunge in fata bisericii vedete.

Colegiata de Santa Juliana era închisă când am ajuns acolo, e o biserică romanică din sec. 12 și monument protejat din sec. 19... obiectivul istoric e închis pentru pauză între orele 13 -16.

Ocolim Colegiata pe exterior și trecem cu ghidul pe lângă Palatul Velarde , care are un aer de Renaștere.

Acest palat emblematic e un edificiu cenusiu din sec. 16 e chiar în Plaza de las Arenas, e o clădire care marchează trecerea de la gotic la renastere.

Viața culturală a localitătii e marcată de existenta câtorva muzee locale:

Muzeul Jesus Otero , în Plaza Abad Francisco Navarra, aproape de biserica colegiată e o invitatie într-o călătorie artistică, prin colectia de sculpturi a sculptorului născut în 1908 in Santillana del Mar. El este si autorul unui monument dedicat Omului din Altamira.

In drum spre Plaza Arenal am descoperit cu mirare, pe o străduta îngustă, laterală numită Calle de Bertrand Clisson Muzeul torturii , nu e desigur un muzeu al inimii în acest frumos orăsel medieval... departe de mine gândul de a explora obiectele de tortură de pe vremea Inchizitiei spaniole.

La intrarea în sat, imediat după parcare am vazut doar pe exterior Mânăstirea Regina Coeli , unde e Muzeul Diocesian. Această mânăstire dominicană ridicată în 1589 este gazda unei colectii religioase pentru iubitorii interesati de arta religioasă.

Desigur cine ajunge la Santillana are ocazia grozavă de a ajunge la Peșterile Altamira , la 2 km, unul din cele mai importante monumente ale artei preistorice din lume... au ajuns la muzeul Altamira doar doi colegi de grup pe cont propriu, pesterile dupa cum stiti nu se mai vizitează.

La 20 de minute pe jos e Santillana Zoo, una din cele mai mari grădini zoologice din Spania, cu peste 50 000m. p. daca aveti timp și copii de distrat.

Concluzie... Santillana del mar e o destinatie turistică de top care merită toate elogiile.

Bibliografie.

santillana-del-mar.com, bestplacesinspain.com

Travel guide – Santillana del Mar – Escudo de Oro

---

VIZUALIZĂRI: 1863 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI