Santiago de Cuba. (si hotel in zona Holguin).

TIPĂREȘTE

Santiago de Cuba este probabil cel mai sarac oras pe care l-am vazut, insa este intens. Oamenii (ca peste tot in est-ul Cubei) sint amabili si deschisi (atunci cind nu cresesc pentru sapun, ulei, sau alte ''indispensabile''), oameni care rid, oameni care te iau in brate pentru o fotografie, oameni mai sfiosi, ca femeia care era fascinata de faptul ca-i facusem o poza pe care o vedea imediat (i-am si trimis-o apoi cu posta si sper s-o fi primit cu bine). Lucra intr-o ''bacanie'' - un fel de magazie intunecata, in care erau adunati pe linga pereti scorojiti saci si ladite de lemn cu diverse graunte si alimente.

Nu m-am simtit in pericol deloc, desi strazile pot speria putin. Sint saraci. E foarte curat, din bunul simt al omului, dar nu au bani, si cladirile n-au mai vazut o reparatie, o vopsea, o imbunatatire, de zeci de ani - e vizibil. Au fost cindva viu colorate, dar sint innegrite de timp. In fata unui alt magazin alimentar - o coada, in ploaie (amintiri? *). Am intrat mai tirziu in magazinul acela - aveau niste cutii mari de lemn cu biscuiti care se vindeau la kg (am facut atunci un mic calcul si nu mi-a venit sa cred - erau foarte scumpi pentru localnici), si doar 3... 4... pui de-congelati, foarte sfrijiti, indoielnic-roz. Atit.

In vitrinele librariilor: carti de Castro, carti de Che, foarte putine alte carti. Carti postale - din nou cei doi eroi. Cu greu am gasit citeva vederi.

Pe strada, foarte putine masini, foarte vechi - au farmecul lor - din anii '50. Cine a fost proprietar atunci, in anii aceia - ok. Azi, ei nu-si pot lua masini. Am mai vazut o lada ruseasca, sa zic de prin anii '70, si mi s-a explicat ca unii angajati ai armatei aveau privilegiul de a si-o lua dupa multi ani in serviciu. Erau si citeva masini mai recente, insa aveau numere de culoare diferita: rosu sau albastru - ceea ce insemna ca apartineau unor institutii de stat, sau ca erau inchiriate de turisti straini. Altfel: am mai vazut pe strazi un fel de trasurele pe trei roti, un fel de triciclete cu coviltir, pe care inteleg ca le ''tunau'' localnicii. Intr-un mini-van vad inghesuindu-se, zgomotos, multi barbati - o ''ocazie'' care are insa aerul ca e cotidiana. Am aflat ca mijlocul de trasport cel mai popular pentru distante mai mari e camionul. Adica un muncitor care are de facut un drum cu camionul ia in remorca 20-30 de oameni, care ajung, astfel, la destinatie. I-am vazut pe sosele. Am mai vazut si autobuze-rate, din acelea vechi, galbene, cum erau si la noi pe vremuri.

In fata cite unei usi, in strada, o gramajoara de castaveti, la vinzare. Prin cite un gang - o vinzatoare de chifle sade pe scaun, cu picioarele intinse.

Intru intr-un birou al unei administratii - un scaun din vremea strabunicii, un calculator vechi, dosare roase de timp stivuite pe masa, alaturi, un dulap batrin pe care vad un fierbator de cafea... cam atit.

O fatada foarte frumoasa - cu un balcon de lemn ornamentat bogat, albastru inchis - muzeul de arta. Era inchis, nu stiu de ce, nici nu sint sigura ca chiar era inchis sau n-a vrut domnul acela sa ma lase sa intru, ca eram singura. Ma intreb cum era pe dinauntru. Mi-ar fi placut sa-l vad.

In fata primariei, practic linga usa, doi oameni stau pe jos si vorbesc. Par a avea inca mult de asteptat.

La un moment dat trec printr-o zona mai moderna, vad o cladire inalta, niste gazon - un spital.

Ei nu parea insa nefericiti. Par desul de obisnuiti cu situatia lor, si, cum se intimpla adesea in conditii de acest tip - cu siguranta se refugiaza in relatii interumane valoroase. Par ''peaceful''. In afara de un barbat care a iesit intr-o zi pe plaja hotelului (hotelul a fost in Holguin), din apa, ca un fugar, foarte obosit de inot, si ne-a intrebat daca nu-i putem da ceva de mincare (eram asezati pe plaja ceva mai izolat, si oricum plaja nu era deloc aglomerata). Cum noi eram la all-inclusive, i-am adus de la unul din barurile de pe plaja un hot-dog si un pahar de bere. (...) Omul ne-a spus ca lucra intr-o fabrica de zahar din apropiere. O fi lucrat.

Am intrat in casa unor localnici, tot asa, nu in Santiago, ci in satul Guardalavaca. Oamenii te invita in casa (stiu ca le dai si un banut, gasesc ei cum sa-l dea pe ceva de mincare). Inauntru: pe jos pamint, pe sus acoperisul de tabla lasa ochiuri mari prin care vezi cerul. Mobila: un scunel de vreo suta de ani, un televizor mc nouazecist pe o masuta, o masa veche. In camera de alturi vedem o lada frigorifica improvizata (cabluri, sirme, capac din alt material...), iar mai in fund - patul. Am vazut si case mai a-catarii: aratau cam ca cele cit de cit potrivite de la noi de la tara, dar mai pestrite, cu mai multe improvizatii. Cred ca simbolul bunastarii materiale acolo e un gard vopsit, sau asa ceva. Daca ti-ai facut ceva la casa...

Am vorbit cu un localnic, vorbitor omul de o foarte frumoasa franceza si o foarte fluenta engleza - fost profesor, s-a convertit in ghid turistic, se cistiga mult mai bine, pentru ca primeste cite ceva de la clientii lui (toti cei care lucreaza in turism cu straini, o duc, vizibil, la ochi, mai bine). In Cuba exista doua monede: peso ''national'' (in care-si ia omul salariul) si peso-ul pe care au voie sa-l foloseasca doar turistii straini, si care e fix echivalentul unui dolar american. Exista magazine speciale in care poti folosi aceasta moneda, care-ti sint destinate tie, turistului. Cubanezul cu "nationali'' nu poate cumpara in aceste magazine, caci oficial nu are acces la ceilalti pesos. Iar tu, daca esti turist strain in Cuba, dai pe o cafea cam tot cit dai la tine in tara - pentru ca o poti lua doar in magazinele tale speciale, care nu au preturile cubanezului de rind.

L-am intrebat pe interlocutorul meu poliglot cum e viata. Imi zice, calm, fara patos, fara riduri majore, ca ei au foarte multe produse rationalizate: mincare si produse de igiena (fusesem deja sfatuita ca daca dau ceva la hotel cameristei, sa-i dau un sapun, sau un sampon, se bucura mai mult decit de un peso pe care nu-l poate folosi, pentru ca la ei sapunul e rationalizat, si e efectiv penurie, n-au asa ceva). Revenind: imi zice omul meu asa: avem ratii de mincare si nu sint scumpe alimentele, insa cantitatile sint foarte mici. Nu ajunge niciodata ratia lor, asa ca exista o piata neagra foarte activa - ''THAT... is expensive''. Turistul strain ii da, deci, ghidului, bucatarului, sau cameristei un peso strain. Cu care el nu se duce sa cumpere nimic - toti angajatii care primesc bacsis pun acesti bani laolata la hotel... se imparte ci-ca suma ca sa ajunga ceva si la gradinar, si la femeia de la spalatorie. Insa nu ajung bani (oricum nu-i pot folosi). Banii ajung la niste oameni ceva mai influenti... si in final la angajati ajung produse, nu bani. Si se ajunge la un troc generalizat.

Educatia e gratuita, cred ca se face scoala cam cum se facea si la noi in comunism. Am intrat intr-o scoala - simplu dar curat, elevi in uniforme, cu cravata, nu pareau traumatizati de nimic.

Hotelul - in complexul Brisas Guardalavaca - un colt cu gradini, gazon, aer conditionat, piscine, baruri in piscine - intr-una din cele mai sarace zone din Cuba: Holguin (aud ca la Havana e cu totul altceva...). All inclusive, 4stele - arata de 2, hai maximorum 3 - asta camera - caci afara era foarte frumos. Dar ceea ce ma interesa pe mine a fost la standarde maxime: 1. o plaja absolut superba, cu nisip alb, cu apa turcoaz, palmieri, si deloc aglomerata. (ma cam batea o ''briza'' insa cind ii vedeam pe niste muncitori localnici scotind din mare, mai la o parte, asa, acei ''erizos de mar'' (arici de mare), pe care-i puneau in saci de plastic si-i carau la mal ca pe pietre, ca sa nu se raneasca vreun domn turist occidental (eu tot am patit-o, de-am zis ca mi-am facut concediul praf, insa cu amabilitatea extrema a doamnei asistent medical din complex - am fost ok ''in a matter of hours''**... ce femeie placuta**...). 2. - papa bun! macar ca putin cam ieftin, asa, cind era vorba de mezeluri, sau de desert... insa ce peste! * Si ce sentiment ciudat sa-ti dai seama cite eforturi depun ei acolo, in tara lor, sa-ti ofere tie, turistului, standardul de care ai nevoie, cind ei de fapt au atit de mult mai putin... Ne ofereau in fiecare seara spectacole (unii turisti ziceau ca-s cam ''cheesy'', dar eu i-am gasit gloriosi, cu toate stingaciile... cind stai in acea saracie... e mare lucru sa pui pe o scena o prezentare de moda... (le mai cauti, cu simt estetic de virf*, nod in papura?).

---

VIZUALIZĂRI: 4201 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI