Viu, efervescent, plin de contraste, periculos

TIPĂREȘTE

A venit și timpul să vorbesc despre capitala statului Chile și anume Santiago de Chile. Îmi e destul de greu să o fac, pentru că impresiile pe care le am de aici sunt foarte amestecate. Unele zone mi-au plăcut foarte tare, altele din contră. Așa că nu am o părere foarte definită. despre acest oraș. Cred că e și greu să ți-o faci, după doar trei zile de stat pe-aici și nici alea pline. Dar trebuie să spun ceva, așa că...

Așa că încep cu drumul. Milano-Paris-Santiago de Chile sau 30 de ore de supliciu, din care aproximativ 14 și un pic pe ultimul segment de drum. Timpul trece extrem de greu când stai țintuit într-un loc si nici nu poti dormi, dar ăsta e o parte din prețul plătit, pentru a ajunge într-o lume nouă.

La destinație ne așteaptă o mare de oameni. Aglomerație maximă, cozi înfiorătoare, exact ce-ți dorești după atâtea ore. Cu chiu cu vai ajungem la control pașapoarte , unde suntem supusi pe rând, unui adevărat interogatoriu: scopul si durata vizitei, locul unde vom sta plus ocupația fiecăruia. După vreo 5 minute primim dreptul de acces în Santiago. Offfff!

Urmeaza o mică surpriză. Suntem întâmpinați de vameși, însoțiți de o mulțime de câini labrador, ce ne miros cu foarte atenție bagajele. Se spune că este absolut interzis de introdus în țară alimente perisabile, dar și fructe. Prin alte țări ai probleme cu drogurile, dar aici se pare că fructele sunt periculoase. Ideea lor e să nu se introducă microbi în țară. Țara este destul de izolata, fiind protejată de lanțul Anzilor. Mă rog, asta e decizia lor și trebuie să o respectăm.

Recuperăm bagajele și ieșim din aeroport. Afară era o zi frumoasă de primăvară, dar un pic cam răcoroasă. Aveam tranferul asigurat până la pensiune, așa că în aproape o oră eram gata să ieșim în oraș. Era prea devreme să ne cazăm, așa că am iesit în centru pentru că era musai să schimbăm bani.

Am ajuns în Plaza de Armas, locul central al capitalei chiliene. Aceasta a fost fondată în anul 1541 de către Pedro de Gamboa, arhitect ce s-a ocupat cu proiectarea tuturor planurilor orașului. Evident orașul a fost ridicat în jurul acestei piețe centrale, unde putem observa piesele principale de rezistență arhitectonică ale orașului.

Piața este străjuită de clădiri împunătoare cum ar fi Muzeul Național de Istorie (care la primele ore ale dimineții era vizitat de o mulțime de copii), Primăria Municipală, Palatul Poștei, dar si Catedrala Metropolitană.

Undeva în centrul pieții se află o statuie și o fântână înconjurată de o mulțime de palmieri, ce îl celebrează pe Simon Bolivar, fost conducător al unor mișcări de rezistență în zona Americii de Sud. În partea de est a pieții se află statuia ecvestră a guvernatorului Pedro de Valdivia, cel care a fost inițiatorul construirii orașului.

Am părăsit piața pe strada pietonală Paseo Estado. Aici am găsit o mulțime de case de schimb valutar. Cum aveam mai multe zile de petrecut în Chile am schimbat 400 USD. Cursul era următorul 100 USD= 67000 pesos chilieni, iar 100 Euro= 88000 pesos chilieni. După aceea ne-am achizitionat cartele de telefon locale, pentru a beneficia de net tot timpul la prețuri rezonabile.

Fiind foarte obosiți am mers înapoi la hostel să ne cazăm, am făcut un duș rapid și am ieșit să mergem să mâncăm. Fiind în zona cea mai bună a orașului de terase și restaurante, am hotărât să mergem în Bellavista. Acolo este un loc amenajat strict pentru asemenea activități, un loc mai turistic. Este într-adevăr o zonă extrem de frumoasă, dar aveam să vedem și să simțim pe buzunarele noastre, că este si o zonă extrem de scumpă. Șase feluri de mâncare, bune si de calitate, plus o sticlă de vin roșu 200 USD!!! Cam multicel. Sincer nu am mai repetat această experiență.

Apropo așa am descoperit adevărata față a țării. Este extrem de scumpă. Se pare că se află într-o perioadă de boom economic și salariile aici sunt foarte mari, dar și prețurile. Am auzit de un salariu mediu de 3500 usd, care mi se pare cam tras de păr. Cert e că am întâlnit o mulțime de imigranți din țări precum Bolivia, Columbia sau Venezuela care erau veniți aici pentru o viață mai bună. Parcă mi se pare cunoscută rețeta. Oricum pentru noi ca turiști este extrem de scump. Cert e că după această primă țeapă, nu neapărat țeapă, ci mai mult șoc, am devenit mult mai atenți la locurile de cheltuit banii.

Un alt aspect care m-a intrigat încă din prima zi a fost cel al siguranței personale. Sțiți cum sunt turiștii, cum merg ei cu capul pe sus și cu aparatul foto la gât? Ei bine vă dau cuvântul că numai pe perioada acestei prime plimbări prin oraș, eu personal am fost avertizat de două femei diferite, să am grijă cu telefonul, iar la terasa la care am mâncat ospătărița mi-a spus să nu mai țin geanta lângă picior, ci mai bine să o bag sub masă. Vă dați seama că după toate astea, am fost cu ochii în paișpe. De altfel se poate observa cu ochiul liber o discrepanță foarte mare între locuitorii orașului, dar si între zonele acestuia. Povestesc mai încolo.

După amiază , am hotărât să vedem orașul de la înălțime. Am mers pe străduțele viu colorate cu artă grafică urbană, până la baza Parcului Metropolitan din Santiago. De aici am luat funicularul (biletele dus-întors au cost 3400 chl) și am urcat pe Cerro San Cristobal. Aici se află grădina zoologică a orașului, dar si o mică și veche bisericuță. În vârf se află o statuie a Fecioarei Maria de 14 metri, construită se pare după modelul brazilian. Cert e că în anul 1984 Papa Ian Paul al II-lea a ținut aici o slujbă, prilej cu care aici s-a cosntruit și un mic amfiteatru.

De aici de sus se poate admira o superbă priveliște a orașului străjuit atât de frumos de Anzi. Am admirat, am pozat, ne-am distrat. Coborârea am făcut-o pe altă parte cu un teleferic. De aici am putut observa foarte bine contrastele capitalei. Aici pe deal erau o mulțime de sportivi, ce făceau drumeții, alergau sau mergeau cu bicicleta.

În stânga noastră cum coboram se observau așa numitele favele sau case din carton, mici si îngesuite una într-alta. Acea zonă sărăcăcioasă și probabil foarte periculoasă. Ei bine în dreapta se putea observa exact contrastul, adică exact cartierul de lux al orașului, case impunătoare, mașini de lux. Ce e lumea asta? Unde or fi oamenii egali. E clar că nici la naștere nu sunt!!!

Evident că am ales să hoinărim și noi prin acest cartier de lux, că așa e făcut omul vrea să-și aducă aminte doar de lucrurile frumoase. A doua zi am plecat dis de dimineață la Valparaiso, iar a treia zi eram iar în Santiago.

Cum deja eram avizați am hotărât să mâncăm într-o zonă unde nu prea sunt turiști, ci mai mult localnici. Cum lângă noi se aflau cele două piețe principale ale orașului am decis să le vizităm. Mercado Central este denumită și era chiar în imediata noastră apropiere. Piața centrală are două clădiri: una veche situată vis a vis peste râul Mapocho. Aceasta este amplasată într-o clădire veche , clădire monument și adăpostește piața de pește. Aici sunt diverse localuri ce servesc atât pește, cât și fructe de mare.

Cealaltă piață denumită La Vega Central este de legume și fructe, dar și de flori, iar la etaj sunt o mulțime de terase și restaurante foarte aglomerate în timpul prânzului. Aici am luat și noi prânzul, inghesuiți la o masă micuță. A fost un ospăț pe cinste, la prețuri mai mult decât rezonabile. Porțiile erau fără exagerare imense, iar cu tot cu o bere și cu șpaga care peste tot e inclusă, ne-a dus in jur de 7 USD de persoană. Parcă-i altceva față de 35 USD!!!

După masă ne-am făcut siesta în Parcul Forestal amplasat pe malul râului Mapocho situat între Mercado Central și Piața Baquedano. În incinta parcului se poate vizita Muzeul National de Arte Frumoase. L-a vizitat o colegă din grup si a fost extrem de dezamăgită. Deasemenea a vizitat si Muzeul Național de Artă și s-a întors la fel de nemulțumită.

Eu am ales să vizitez Iglesia de San Lorenzo o bisericuță mai mică si mai veche, construită in anul 1586 și renovata 400 de ani mai târziu. Foarte simplă. Mie îmi plac mai mult bisericuțele astea mai mici si mai vechi, decât marile catedrale.

Așa ca o paranteză în drumul nostru spre această bisericuța am dat de forțele de poliție, care ne-au recomandat (nu ne-au impus) să ocolim zona deoarece urma un miting violent. Într-adevăr se apropiau protestatarii, dar nu păreau violenti. Ne-am pus pe o străduță mai laturalnică să-i pozăm și ce să vezi era un miting în favoarea comunitătii gay, alaturi de protestatari comuniști.

Ce alăturare ciudată!!! Așa ceva!!! Cât am intrat noi într-un mall din apropiere, deja erau dispersați de forțele de ordine cu gaze lacrimogene și bastoanele aferente. Ce m-a șocat în afară de mașinile de jandarmi extrem de vechi, erau masinile mici de poliție care aveau grilaje la toate geamurile. Se pare că-n America de Sud e altceva.....

Seara am ales să colindăm pe străzi. E plin de artiști stradali, care fac produse hand made de calitate. Am ajuns si prin zona Universitătii si a parcului central din oraș. E frumos să hoinărești așa printr-un oraș nou si necunoscut, să observi oamenii și să lași pașii să te ducă pe diverse străduțe, așa fără niciun țel. Câteodată ai norocul să descoperi lucruri foarte interesante.

Ultima zi petrecută în Santiago a fost de fapt doar o seară. Am ajuns la ora 19 la hostel si am ieșit în oraș să păpăm. La locul nostru preferat, Mercado Central, era închis așa că am ales o bodegă din apropiere. Aici au vrut să ne păcălească și ne-au dat niste meniuri pentru turiști. Abia apoi le-au scos pe cele pentru localnici, care erau la jumătate de preț.

Ne-am supărat și am plecat si am mers la un local alăturat. Abia după ce am comandat am aflat că erau aceiași patroni. Asta e. Aici mâncarea a fost destul de modestă. Fiind ultima seară în America de Sud, am decis să mergem undeva să petrecem. Ne-am luat tot după Tripadvisor și am dat de o bodegă plină de localnici. Localul era plin, atmosfera era frumoasă, doar că erau cam mulți dubioși pe la mese.

Așa că am ieșit noi de grabă și ne-am dus în zona turistică din Bellavista, unde la un pahar de terremoto (o băutură locală) am ascultat muzică tradițională live. Apropo băutura se pare că se cheamă cutremur. Povestea este că au venit niste reporteri germani sa relateze despre cutremurul din Chile si după ce au băut acest vin fermentat cu inghețată, au spus că parcă e un cutremur așa li se miscă pamăântul. Și așa i-a rămas numele acestei băuturi locale. ;)

Cam asta e tot ce pot spune de Santiago. E un oraș efervescent, plin de viață, are si părți frumoase, dar și părți urâte. E un oraș scump, comparabil cu marile capitale europene. E de mers, o dată-n viață. Cu asta cred că am spus totul!

---

VIZUALIZĂRI: 1917 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI