GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Probabil că toate programele turistice care includ o deplasare pe coasta italiană a Mării Adriatice, spre Rimini sau mai jos, spre Ancona, au prevăzută măcar o scurtă oprire în San Marino.
La 12 septembrie 2010, într-o duminică, venind dinspre Bologna şi îndreptându-ne către Assisi în ideea de a tăia de-a curmezişul cizma italiană pentru a ajunge până în seară la Napoli, cu mult înainte de Assisi, am făcut un popas de numai două ore în Repubblica di San Marino. Micul stat cu guvern propriu aflat în interiorul Italiei este o enclavă care a avut norocul să-şi poată păstra independenţa în ciuda tuturor evenimentelor istorice ce s-au perindat de-a lungul veacurilor.
Despre San Marino am aflat întâia oară în anii de şcoală când, asemenea altor copii, fiind pasionată de filatelie, am ajuns în posesia unei serii de trei timbre triunghiulare, mari şi foarte frumoase, primele de această formă văzute până atunci. Se pare că producţia filatelică a fost reprezentativă pentru micul stat, i s-a dus faima în timp şi chiar i s-au dedicat muzee de specialitate.
Nu vreau să vă plictisesc cu date privind istoria celui mai vechi si totodată unul dintre cele mai mici state suverane din lume. Pentru că îmi plac legendele, voi aminti totuşi că Sfântul Marinus (San Marino), pe atunci zidar şi cioplitor în piatră, a părăsit insula croată în care locuia şi s-a stabilit la Rimini. Persecutat de Diocletian datorită predicilor sale creştine, s-a refugiat pe înălţimile din Monte Titano unde a construit o mică biserică. Acest moment a constituit începutul aşezării care a devenit mai târziu oraşul San Marino, capitală pentru Serenissima Repubbica di San Marino. Sanmarinezii păstrează în memorie ca dată oficială a fondării republicii ziua de 3 septembrie 301.
Ce-aţi face dacă, aflându-vă în San Marino, aţi avea la dispoziţie numai două ore? Am să vă spun ce am făcut noi.
Vrând-nevrând, am participat la o degustare de lichioruri (vreo cinci) şi vinuri (numai două) la un magazin specializat, gestionat de moldoveni, parcă anume amplasat într-o piaţă mai largă, lângă parcarea autocarelor. Deşi nu aveam înscris în program acest moment, primul contact cu San Marino a fost de fapt degustarea intermediată de moldoveni. Cum limba celor de peste Prut este bine cunoscută nouă, românilor, nu ne-a fost greu să înţelegem prezentarea virtuţilor licorilor ce se turnau în păhărele de mărimea unui degetar, dar şi intenţia de a vinde cât mai mult (şi - vă spun eu - mai scump ca în alte magazine). Important era că sticlele cumpărate erau bine ambalate pentru a rezista drumului lung şi erau duse la autocar de cei de la magazin, timp în care noi ne continuam plimbarea în oraş. Să vă mai spun că moldovenii ne îndemnau să degustăm oricât pentru că - ziceau ei glumind - în caz că cineva se ameţeste, va fi "livrat" la autocar o dată cu pachetele de cumpărături? Trebuie să recunosc totuşi că am fost curioasă să aflu cum este Amaretto - renumita băutură din San Marino şi Limoncello, despre care se spune că nu lipseşte din bagajul nici unui român care vizitează Italia. Nefiind interesată să cumpăr băuturi, am regretat timpul pierdut aici. Eram nerăbdătoare să văd Monte Titano şi micul orăşel capitală cu vestigiile şi panoramele sale deosebite spre Rimini şi Marea Adriatică.
Nu ştiu cât timp ar fi necesar pentru a face în tihnă un circuit complet al zidurilor istorice ale oraşului vizitând toate muzeele adăpostite de bastione şi aşteptând momentul propice în care să se poată intra şi în clădirea guvernului despre care am aflat că se vizitează în anumite condiţii. După degustare, disipaţi, am alergat pe străduţe, am privit ziduri, turnuri, clădiri, porţi şi mai multe vitrine încercând să luăm pulsul oraşului şi să ne facem o idee de ansamblu a ceea ce este în fapt Serenissima Repubbica di San Marino.
Chiar dacă aveţi puţin timp la dispoziţie, nu trebuie să rataţi cele mai semnificative obiective.
Principala intrare în cetate este Poarta San Francesco iniţial doar un portal de acces, ulterior dobândind şi rol de apărare prin adăugarea unui turn prevăzut cu puncte de observaţie şi - la nevoie - de tragere. În apropiere se află Basilica di San Francesco şi Piazza Garibaldi.
Piazza della Liberta în care se află Palazzo Pubblico, nu este prea mare. O clădire cochetă, crenelată, terminată cu un turnuleţ cu clopote şi ceas, Palazzo Pubblico gazduieşte sediul Guvernului din San Marino şi Primăria oraşului.
Am fost zoriţi să ajungem în faţa palatului pentru că se pregătea o scurtă ceremonie a gărzii. Nu, nu era vorba despre schimbarea gărzii, moment pe care îl râvnesc şi îl aşteaptă majoritatea turiştilor. Cred că mai curând era un "onor" pentru că, la comenzi scurte şi apăsate, tinerii militari în uniforme roşu cu verde au executat cu braţele şi armele câteva mişcări bine sincronizate, fără a părăsi postul. Garda, cu rol de pază şi protecţie a guvernului, reprezintă forţa armată de elită a micului stat, este cea mai vizibilă pentru turişti şi, evident, o atracţie.
Abia după acest moment solemn am privit în jur, pe îndelete. Faţada palatului, decorată cu stema republicii şi cu alte diferite embleme, are la parter trei arcade sub care veghează gărzile. În partea superioară, în stânga, pe peretele clopotniţei cu metereze, într-un triptic de mozaic, sunt reprezentaţi cei mai importanţi sfinţi ai sanmarinezilor (Sant'Agata, San Marino şi San Leo), iar în colţul dinspre stradă, cam la nivelul de sus al arcadelor, se poate vedea o mică statuie de bronz a sfântului-fondator.
În mijlocul pieţei se află Statuia Libertăţii, un simbol al oraşului. La această sculptură albă, de marmură, trebuie remarcată coroana cu trei turnuri simbolizând cele trei turnuri din San Marino. Diametral opus Palatului Public se află Parva Domus, o clădire istorică datând din sec. XIV care găzduieşte sediul Secretariatului de Stat pentru Afaceri Interne.
Din Piazza della Liberta, de pe terasa protejată de un parapet, se deschid privirii frumoase panorame pe care orice turist le savurează şi le imortalizează foto.
Basilica del Santo, cu coloane în faţa intrării, este cea mai importantă biserică din oraş, se află nu departe de Piazza della Liberta si are alături Chiesa di San Pietro. Basilica del Santo (Biserica Sfântului) adăposteşte relicve ale fondatorului comunităţii San Marino, Sfântul Marinus, zidar şi cioplitor în piatră venit din Croaţia la Rimini, apoi aici, pe Monte Titano. Biserica, nu foarte mare, cu trei altare, a fost construită pe locul alteia mai vechi. Am urcat scările înalte ale acestei biserici frumoase, am intrat şi am admirat coloanele decorate în partea superioară, statuile şi frescele din lateral.
Pentru că mai aveam puţin timp până la întrunirea grupului la autocar, m-am îndreptat spre Stazione di Funivia, telecabina care face legătura cu Borgo Maggiore, desigur, nu în intenţia de a mă îmbarca. Savurând o excelentă îngheţată (1,5 euro), priveam de la distanţă Turnurile Guaita, La Cesta şi Montale, cele trei simboluri sacre pentru San Marino. Nu forţa fizică ne-a împiedicat să le vedem îndeaproape, nici costurile de acces (3 euro/persoană la primul sau la al doilea turn şi 4,5 euro/persoană daca se intenţiona vizitarea amândurora), ci timpul mult prea scurt. Nu se cădea să facem alergare numai pentru a avea de unde veni. Eu m-am mulţumit cu un set de ilustrate cu imagini ale turnurilor, ziua şi noaptea, surprinse din mai multe unghiuri, care m-a costat numai 1 euro (incluzând ca bonus şi un mic notes cu pix). Desigur, nu încurajez nevizitarea acestor obiective deosebite, dar... asta a fost situaţia în cazul nostru!
Am citit despre toate aceste turnuri în documentările mele ulterioare. Mă voi mărgini să spun doar că turnurile din San Marino se află pe cele trei vârfuri ale lui Monte Titano, chiar în capitala micului stat. Ele sunt reprezentate pe steagul ţării, pe monede şi pe uniformele militare. Primul turn - Guaita - a fost construit în sec. XI, direct în stâncă, a fost consolidat în mai multe rânduri folosind drept adăpost în timpul asediilor, apoi drept închisoare. Al doilea turn - La Cesta - situat la cea mai mare altitudine, a fost înălţat în sec. XIII, a fost renovat şi adăposteşte Muzeul de Arme medievale. Al treilea turn - Montale - datează din sec. XIV, este cel mai mic, a fost o închisoare, iar în prezent nu este deschis pentru vizitatori. Pentru că nu le-am vizitat personal, nu-mi permit să intru în detalii. Mai multe amănunte veţi găsi pe internet sau în ceea ce s-a mai scris pe aici.
Curând au sosit şi colegii mei de călătorie gâfâind de alergătura pe străduţele înguste, după ce au intrat în toate magazinele încărcându-se cu cele mai diverse produse: sticle cu băuturi, genţi de voiaj, parfumuri şi bijuterii ieftine, dulciuri şi tot felul de suveniruri.
N-aş vrea să închei fără a povesti un foarte mic incident din care viitorii, posibili turişti români - dacă din întâmplare vor citi rândurile mele - pot trage o concluzie.
Poliţiştii din San Marino sunt amabili, zâmbitori şi oferă informaţii atunci când li se solicită, dar să nu credeţi că în spatele acestei aparente amabilităţi nu se află o persoană intransigentă care veghează permanent la respectarea legii. De ce spun asta?
Trecerea de pietoni de lângă Poarta San Francesco este supervizată de un poliţist. După ce s-a dat liber maşinilor, o doamnă din grupul nostru, apreciind că încă mai are timp să traverseze straduţa lată de numai câţiva metri, a luat-o în paşi mărunţi, dar grăbiţi, pe trecere. Poliţistul a oprit circulaţia pe ambele sensuri, i-a făcut semn cu insistenţă şi fermitate să se întoarcă de unde a venit şi abia după aceea a permis continuarea circulaţiei. O fărâmă din imaginea noastră, a românilor, peste hotare! Nu comentez mai mult.
Trimis de iulianic in 06.03.13 08:22:36
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am regăsit printre rândurile tale parfumul orelor petrecute și de mine în San Marino, ceea mi-a prilejuit o frumoasă aducere-aminte. Cred că magazinul cu degustări bahice cu care a debutat vizita voastră a fost și pentru noi primul popas în San Marino. Înțeleg că așa se construiește o... tradiție .
Mi-a plăcut mica lecție de civilitate din finalul review-ului. Și dacă o țară atât de mică ne poate fi exemplu pentru modul cum trebuie respectată legea, sau poate doar regula de bun simț, sper din toată inima ca și noi, românii, să putem fi într-o bună zi bune exemple de urmat și de admirat.
@mariana. olaru: Mă bucur că rândurile mele ţi-au prilejuit o plăcută aducere aminte aşa cum mă bucur şi când scrierile altora îmi amintesc de locuri pe care le-am străbătut şi eu.
”Cred că magazinul cu degustări bahice cu care a debutat vizita voastră a fost și pentru noi primul popas în San Marino. Înțeleg că așa se construiește o... tradiție.
Sunt convinsă că tradiţia o construiesc în special afaceriştii în comun acord cu anumiţi conducători de grup, dar dacă unii dintre turişti agrează asta… tradiţia se construieşte.
Cât despre "lecţia de civilizaţie"… nu pot spune ce am simţit privind scena. N-am menţionat că atunci când a dat din nou cale liberă pietonilor, poliţistul cu pricina a adresat - prin semn - un îndemn special doamnei respective, semn pe care eu l-am tradus prin "Acum poţi să treci!"
Treaba cu lichiorurile era și în 1999, cînd am fost eu pe acolo. Ghidul ne spusese că în San Marino nu ai de făcut mare lucru: în afară de plimbare, poți cumpăra lichioruri și articole din piele. Cum ar veni, San Marino ar fi cunoscut pentru magazinele de băuturi! (nu știu dacă și pentru producția de băuturi)
Într-adevăr, chiar în parcarea de autocare erau cîteva magazine de băuturi, greu să le ratezi. De cum a oprit autocarul, s-au înfățișat lîngă el cîțiva întreprinzători locali, care știau să salute în toate limbile și ne îmbiau spre magazinele lor. Alții vindeau pliante sau cărți despre San Marino, pe toate fiind specificat expres numărul de poze color conținute, ca să știi pe ce dai banii Textul mai treacă - meargă, e facultativ (parțial adevărat dacă vorbim de amintiri din călătorii). Am numărat cînd eram înapoi în autocar, pe drum spre Rimini, de curiozitate și pentru amuzament, pozele dintr-o carte cumpărată: cu toată generozitatea mea de a fi numărat fiecare vinietă, tot nu ieșeau la socoteală.
Eu nu eram interesat de lichioruri, așa că nu am intrat în magazine. Voiam să valorific la maxim timpul, așa că am văzut fortificația (turnurile, zidurile), străzile orașului (pe care erau într-adevăr mulți vînzători de portofele și poșete plus magazine care vindeau arme, cum ar fi săbii de tot felul) și am avut timp și de stat la o terasă la o pizza și o bere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2019 Stâncă-cetate-oraș-republică sau într-un cuvânt,de fapt în două, San Marino — scris în 21.02.19 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 O zi in San Marino — scris în 06.06.18 de Cristina ank din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Republica San Marino - varianta de vizitare 1 zi — scris în 23.04.18 de dawnsash din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Locul unde comertul umbreste istoria — scris în 09.09.17 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 San Marino - cetate și stat comercial — scris în 20.07.17 de ManuelaManu din TG JIU - RECOMANDĂ
- May.2017 Un mic tur pietonal prin La Citta Vecchio di San Marino — scris în 25.12.17 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2016 Sfântul și poporul lui — scris în 02.01.17 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ