In bocanci la piscinele naturale din insula Samothraki

TIPĂREȘTE

Spre deosebire de alte insule grecești, mult frecventate de turiști, principala atracție a insulei Samothraki nu o constituie plajele ci cascadele și vathrele formate de acestea pe râurile insulei.

Vathrele sunt piscine naturale formate intre stânci și alimentate de cascadele de pe râurile care izvorăsc din Munții Fengari

Sunt aproape o sută de astfel de vathre, cele mai renumite fiind cele formate pe rîurile Fonias și Tsivdogiannis.

Nu poți spune că ai fost pe Samothraki dacă nu ai văzut și, nu te-ai bălăcit, măcar in una din aceset frumoase piscine.

De fapt, in afară de dorința rămasă neindeplinită de a urca pe Vârful Fengari, cascadele și piscinele naturale au fost cel de al doilea punct de interes care a inclinat balanța in favoarea unei vacanțe in Samothraki.

Primele pe care le-am vizitat au fost cascadele de pe râul Fonias, râu care se varsă in mare in apropiere de camping, lângă ruinele turnului genovez care ii poartă numele.

Râul Fonias este cel mai mare și mai cunoscut râu al insulei. Pe seama acestui râu sunt multe povești infricoșătoare, cu inundații catastrofale și oameni inecați, motiv pentru care el a fost numit Fonias, adică ucigaș sau criminal.

Râul dă și numele celei mai bune beri artizanale pe care am băut-o până acum, calitatea apei acestui râu având o contribuție importantă la calitatea berii Fonias.

Drumul la cascadele de pe râul Fonias incepe chiar din șoseaua principală care leagă Kamariotissa de plaja Kipos. După ce treci de intersecția drumului spre Therma, mai mergi aproximativ 5 Km și ajungi la un pod din piatră. Treci podul și in partea dreaptă se află un loc in care pot fi parcate mai multe mașini. Chiar dacă ești tentat să parchezi la umbra arborilor din parcare, nu o face! S-ar putea ca mașina ta să fie folosită de caprele existente peste tot in insulă, drept scară care să le apropie de frunzele și mugurii pomilor.

De aici, din parcare incepe traseul spre prima cascadă, numită chiar Fonias.

Cascada Fonias

Drumul până la cascadă este foarte ușor, putând fi parcurs de oricine. Deși este suficientă purtarea unor pantofi sport, recomand totuși să vă incălțați cu ghete care să protejeze glezna, mai ales dacă intenționați să urcați și la celelalte cascade.

Poteca este marcată cu marcajul bulină roșie, dar marcajul este deficitar, așa că nu vă puteți baza in totalitate pe el. Dar, nu vă ingrijorați. Mergeți pe lângă râu și nu aveți cum să vă rătăciți.

Traseul străbate o pădure frumoasă cu platani scorburoși, indoiți și incolăciți in diferite forme. Libelule albastre zboară vesele și se așează din când in când pe capul sau pe mâna ta. Floricele frumoase asemănătoare cu cele de prin munții noștri, fluturi colorați care zboară din floare in floare, susurul apei care curge pe lângă potecă, rețeta ideală pentru o drumeție ușoară și frumoasă.

După aproximativ 40 de minute de mers lejer am ajuns la prima vathră, inconjurată de stânci inalte. Pe marginea din aval sunt stânci mici, pe care poți să stai intins la soare.

Cascada doar se aude, apele zgomotoase fiind vizibile doar din apă sau de sus, de pe stânca din dreapta piscinei.

Am fost de două ori la această cascadă, in zile consecutive. In prima zi, deși afară era soare și in jur de 25 grade C0, nu am putut să intru in apă decât puțin și repede cu picioarele. Era foarte rece.

In cea de a doua zi insă, am putut să intru și să fac o baie rapidă, chiar dacă tot rece era.

Am stat puțin la soare ca niște șopârle intinși pe pietrele fierbinți, și apoi am pornit mai departe spre cea de a doua cascadă.

Cascada Gerania

De la Cascada Fonias la Gerania, drumul este puțin mai dificil. Un panou aflat jos, la cascada Fonias, atenționează turiștii că vizitarea celorlalte cascade se face pe propria răspundere și că este necesar echipament adecvat.

Pe acest traseu ghetele devin obligatorii, iar atenția trebuie puțin mărită. Nu este un traseu dificil, l-aș incadra ușor spre mediu.

Prima porțiune este cea mai dificilă, urcând susținut pe pietre, intr-o zonă expusă, deasupra vathrei. Te poți ajuta insă de un cablu fixat pe peretele stâncos, iar din loc in loc au fost instalate niște trepre metalice. Deși la prima vedere pare dificil, aș spune că nu este chiar așa. Situația s-ar putea schimba insă in caz de ploaie, stânca devenind foarte alunecoasă.

După ce urci câțiva metri, ajungi pe o stâncă plată de unde se poate admira și fotografia cascada Fonias.

Spre deosebire de traseul până la prima cascadă, marcajul spre Gerania, bulină roșie, era bun și vizibil, amplasat pe câte o stâncă sau pe vreun trunchi de copac.

Peisajul se schimbă, nu mai avem pădurea frumoasă, copacii sunt mai mici, apare și grohotișul, zona devine mai aridă.

Am continuat să urcăm cca zece minute, după care poteca merge spre stânga, pe o curbă de nivel chiar deasupra primei piscine.

Peisajul este de vis. In depărtare se vede marea și panta verde a munților care coboară spre țărm. La un moment dat poteca devine foarte ingustă dar este asigurată pe partea expusă de o plasă de siguranță metalică. De aici poți vedea valea răului Fonias și turiștii care fac plajă jos, la prima piscină.

La un moment dat poteca se intersectează cu o alta care urcă spre dreapta. Pe o stâncă aflată in această intersecție, sunt desenate, cu vopsea roșie, două săgeți – in față spre Cascada Gerania și in sus spre cea de a treia cascadă, Kleidosi.

Noi ne-am continuat drumul spre Gerania, și, după ce am coborât abrupt peste niște stânci, am ajuns la o frumoasă piscină, formată la baza unei cascade in trepte.

Timp de aproape o oră, cât am stat la Gerania, am fost singuri. Aveam propira noastră piscină. Baie in apele extrem de limpezi am făcut doar in a doua zi. In prima am traversat apa printr-o porțiune mai mică, ca să pot vedea mia bine cascada. Am crezut că imi rămân picioarele in apă, atât de rece era!

Locul in schimb este foarte frumos - apa deosebit de limpede, de culoarea cerului și a stâncilor care se oglindesc in ea, o mulțime de libelule albastre foarte jucăușe, floricele care cresc pe marginea stâncilor, iar in aval, râul care iși continuă traseul printre stânci mari și albe.

Cu greu ne-am dat plecați din acest loc, și asta doar pentru a incerca să ajungem și la cea de a treia cascadă.

Cascada Kleidosi

Cu cei 35 de m ai săi, cascada Kleidosi este cea mai inaltă de pe insulă. Dacă până la Gerania traseul a fost ușor, drumul până la Kleidosi devine mult mai greu, cu porțiuni expuse.

Nu am ajuns decât până deasupra piscinei, am evitat traversarea unei porțiuni inclinate și extrem de expuse.

De la Gerania am urcat și am ajuns la acea intersecție de unde incepe traseul spre Kleidosi. Aici trebuie puțină atenție. După câțiva metri apare marcajul bulină roșie dar care se pierde exact acolo unde este mai important.

La un moment dat, poteca spre Kleidosi cotește strâns la stânga, printr-o pădure cu trunchiuri albe. Dacă nu eși atent, in loc să mergi spre stânga mergi tot inainte și rătăcești drumul. Asta ni s-a intâmplat și nouă, am mers inainte, pe un drum cu grohotiș, nu am mai văzut marcajul, poteca incepea să coboare, așa că ne-am intors. Până la urmă am descoperit drumul cel bun și ne-am continuat traseul.

Poteca urcă ușor, trece printr-o zonă de grohotiș, ușor expusă dar peste care am trecut fără probleme. In spate se vede marea și undeva jos, apele râului Fonias. Continuăm traseul, poteca se ingustează și ajunge intr-un loc unde trebuia să traversăm o stâncă netedă, inclinată, extrem de expusă. Nu te puteai ține decât de niște colțuri de stâncă. Nu mai aveam mult până la cascadă, deja zărisem apele ei și ale piscinei. Dar, după ce am stat și ne-am gândit, ne-am spus că este suficient cât am mers, că nu are rost să riscăm. Ce să spun, o căzătură acolo ar fi fost fatală. Acolo ar fi fost extrem de util un cablu de care să te ții.

Am făcut cale intoarsă, fără prea mari regrete.

O cascadă fără nume

Am mai văzut o cascadă foarte frumoasă și ușor accesibilă in apropiere de Therma. Nu știu cum se numea, nu era niciun indicator sau marcaj, am ajuns absolut intâmplător.

De fapt, pornisem să vedem Vathra Gria, dar, nu știu cum, am rătăcit traseul și am ajuns la o altă vathră. Este de fapt o scuccesiune de cascade și de piscine. Până la prima vathră se ajunge foarte ușor, după un drum de aproape 15 minute prin pădure, de-a lungul unui râu. Vathra este umbrită de arbori inalți și de stâncile pe care curge cascada, motiv pentru care cred că apa era foarte rece.

De aici se urcă destul de abrupt deasupra cascadei, unde se află o altă cascadă mai mică și o altă piscină. Aici se poate ajunge și de pe un al traseu care pleacă din Therma. Am aflat de la o turistă care se plimba pe acolo, in costumul Evei, și se imbăia cu țipete de plăcere!

Trebuie să menționez că la aceste piscine nu există obligativitatea purtării costumului de baie. Nu am intâlnit mulți turiști, dar aproape toți pe cei pe care i-am intâlnit făceau baie așa cum i-au făcut mămicile lor. Nu m-a deranjat, chiar ne-am amuzat când ne-am intâlnit cu turista singuratică de la ultima cascadă. In Samothraki te simți foarte liber, foarte aproape de natură, și cred că acest lucru este unul dintre factorii care fac această insulă atractivă și foarte căutată, mai ales de tineri.

Am fi vrut să mai vedem și alte cascade, am citit că ar mai fi una care cade direct in mare, dar poate fi văzută doar de pe mare.

Dar, nu au intrat zilele in sac, poate vor mai fi ocazii!

Păduri, cascade, ape limpezi, libelule albastre, fluturi, flori colorate

Drumeție in natură + baie in apa rece a piscinelor naturale = relaxare totală. Mai ceva ca la spa.

---

VIZUALIZĂRI: 9065 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI