Altare rupestre la sud de Dunăre

TIPĂREȘTE

Le-am mai văzut. Acum nouă ani am fost pe urmele Sf. Dumitrie Basarabov ocazie cu care pașii ne-au purtat și pe la alte obiective apropiate. Un nou prilej ce s-a ivit recent - un scurt pelerinaj - mi s-a părut de neratat. Cu un cost modest (105 lei/persoană) nu doar că revedeam altarele rupestre de la sud de Dunăre, dar ajungeam și la Peștera Orlova Ciuca - obiectiv care pe atunci nu era înscris în programul de vizite.

Așadar, sâmbătă, 16 iulie, într-un grup restrâns, am trecut din nou Dunărea pe Podul Prieteniei. Deși nu sunt definitivate lucrările de reabilitare, cea mai mare parte este refăcută. Doar la capătul dinspre Bulgaria se mai lucrează, dar acolo este omul cu paleta care dirijează trecerea pe unica porțiune în care se circulă doar pe un singur sens.

De astă dată, călătorind cu un microbuz, la controlul documentelor am făcut aceeași coadă cu autoturismele. La ora 8.00 așteptau aliniate cam 20 de mașini, dar vameșii bulgari (vreo 3 în același timp) erau foarte operativi. Nu se scanau documentele de identitate, ci numai se comparau cu fizionomia călătorului. În 30 minute totul era gata - plata taxei de pod, trecerea podului, controlul vamal la bulgari și achiziționarea vignetei.

Pentru noi cele 30 minute au trecut repede. Ascultându-l pe ghid - un tânăr student la Teologie - am aflat amănunte despre Podul Prieteniei - Mост на дружбата - care leagă cele două maluri ale Dunării de la Giurgiu la Ruse. La ambele capete, pe cei doi stâlpi, se văd anii începerii și finalizării construcției - 1952 și 1954. Podul de mai bine de 2 km lungime, proiectat de ingineri ruși, a fost realizat cu sprijinul Uniunii Sovietice, dar greul l-au dus constructorii români și bulgari.

Mănăstirea Sf. Dimitrie - Basarabov

De la Ruse și până la Basarabovo (Басарбовo сum îi spun bulgarii) nu sunt decât vreo 10 km. La ieșirea din oraș se părăsește E85 și se intră pe 501, un drum secundar. Atenție la indicatoare! La un moment dat, pentru a ajunge la mănăstire se virează la stânga. Dacă ratați, ajungeți la Ivanovo - la bisericile de piatră, la Cerven - cu cetatea medievală sau la Orlova Ciuca - la peștera cu lilieci. Șoferul nostru cunoștea foarte bine drumurile pentru că dusese și în alte rânduri pelerini români la Peștera Sf. Dimitrie Basarabov - ocrotitorul Bucureștiului.

În jurul acestei peșteri, pe malul râului Lom, nu se știe cu exactitate când, s-au pus bazele unei așezări mănăstirești. Se știe doar că cea mai veche mențiune cunoscută privind satul Basarabovo cu mănăstirea lui Basarab este într-un înscris din sec. XV referitor la dări către Imperiul Otoman, document în care figurau pământurile aflate în proprietatea lui Basarab I.

În afară de viața Sf. Dimitrie Basarabov - până a ajunge la destinație - tânărul nostru ghid teolog a relatat despre legăturile istorice și de credință ale românilor cu aceste locuri. Se pare că satul Basarabovo și mănăstirea de aici au fost ridicate de familia Basarabilor care deținea întinse proprietăți în sudul Dunării chiar mai înainte de întemeierea Țării Românești. Secole de-a rândul, aici au fost păstrate moaștele Sf. Dimitrie. În timpul războiului ruso-turc, generalul Piotr Saltikov a ordonat ca relicvele să fie duse în Rusia pentru a fi puse la adăpost de profanatorii otomani. Când au ajuns la București, Hagi Dimitrie - un credincios, prieten al generalului, a cerut acestuia să lase sfintele moaște în România. Păstrate cu evlavie până în zilele noastre în biserica Mitropoliei, moaștele Sf. Dimitrie Basarabov sunt considerate ocrotitoare pentru capitala noastră.

Reînnoirea Mănăstirii Basarabov și refacerea vieții monahale după pustiirea din vremea războiului ruso-turc se datorează ieromonahului Hrisant care a viețuit în aceste locuri din 1937 și până în 1961 când, murind, a fost înmormântat în lăcașul săpat de el însuși în peretele de stâncă.

Lângă intrarea în curtea mănăstirii se află un loc de parcare cu toaletă și mai multe bănci umbrite pentru pelerinii obosiți, iar pe malul râului, dincolo de chipul Sf. Dimitrie dăltuit în piatră, se află o altă piatră (mai mică, abia vizibilă printre ierburi) care consfințește faptul că acolo este locul în care au fost descoperite sfintele moaște.

Pentru a intra în bisericuța din peșteră, singura de acest gen din Bulgaria în care se mai oficiază slujbe (sâmbăta și duminica), trebuie să urci aproape 50 de trepte săpate în piatră, cam înguste și cam înalte. Cu grijă și ajutat de balustradă, oricine poate ajunge sus.

La baza scării se află un mic pangar de unde se pot cumpăra - cu lei sau cu leva - lumânări sau mici suveniruri specifice. În fața intrării în bisericuța de sus se află locul în care se aprind lumânările. Bisericuța săpată în stâncă are un iconostas sculptat în lemn care datează din 1941 și mai multe icoane vechi. Acolo am regăsit și icoana Sf. Dimitrie Basarabov cu părticele din sfintele sale moaște, darul Bisericii Ortodoxe Române, icoană care acum nouă ani era expusă afară. Față de vizita trecută, am remarcat și alte schimbări. Sus, pe stâncă, a apărut un nou paraclis, iar în curte s-a înălțat o nouă biserică. Se pare că nu este totul terminat, dar în zona de acces a vizitatorilor este curat și îngrijit, sunt copaci umbroși, flori, o fântână și chiar o căruță decorativă încărcată cu mușcate înflorite.

Bisericile de piatră - Ivanovo

Pentru a ajunge la bisericile rupeste ale complexului monastic Ivanovo, de la Mănăstirea Sf. Dimitrie Basarabov se revine la drumul principal și se continuă cam 8 km până în sat, apoi încă vreo 3 km pe o deviație la stânga. Drumurile sunt înguste, relativ bune, prăfoase pe alocuri și aproape pustii, de aceea trebuie atenție la indicatoare. Acestea sunt puține, prost amplasate și ușor de ratat datorită scrisului mărunt și a culorilor (jumătate verde, jumătate maro) care le fac pierdute în peisaj. Dacă ai pe cine întreba (cum a fost și cazul nostru în satul Ivanovo) poți avea surpriza să afli că ai trecut deja de indicator.

La capătul drumului îngust, la baza stâncii, există o parcare cu o mică terasă care oferă răcoritoare, gustări și suveniruri. Pentru a ajunge la cea mai importantă și cea mai vizitată biserică pictată a complexului rupestru de la Ivanovo trebuie să urci o scară cu multe trepte abrupte și inegale, mărginită de o balustradă de fier. Dacă ar fi să comparăm această scară cu cea de la Cetatea Poienari care are nici mai mult nici mai puțin decât 1480 de trepte, scara de la Ivanovo ar putea părea o joacă de copil, dar nu este chiar așa. Cu toate că în cea mai mare parte zona este umbrită de frunzișul pădurii, fiind cald, dacă nu ai încălțăminte potrivită și dacă nu faci din când în când câte o scurtă oprire pentru respiro, ajungi sus epuizat. Intrarea în biserica principală a complexului rupestru se află la capătul acestei scări. Lângă peretele stâncii ingenios modelată de intemperii, am achitat taxa de intrare (4 leva/persoană - adulți, 2 leva/persoană - copii și 3 leva/persoană pentru fiecare membru al unui grup organizat).

Coborâm câteva trepte de lemn și iată-ne în mijlocul bisericuței din stâncă. Ghidul - aceeași persoană care a încasat taxa de intrare - a început să ne vorbească (în engleză) despre importanța culturală a bisericilor rupestre de la Ivanovo incluse în anul 1979 în patrimoniul UNESCO.

Nu a uitat să menționeze că peșterile din împrejurimi au fost sălaș pentru călugări și pustnici vreme îndelungată (sec. XIII-XVII), pentru viața lor retrasă în rugăciune pitorescul canion al râului Lom oferind în locuri izolate, la înălțime, nenumărate scobituri pe care ei le-au lărgit făcând chilii, paraclise și bisericuțe. Se spune că în perioada de maximă înflorire a vieții monahale, la Ivanovo existau 40 de biserici săpate în stâncă și în jur de 300 de chilii locuite de călugări eremiți. Conducătorii celui de-al Doilea Imperiu Bulgar (Ivan Alexandru, Ioan Asan al II-lea) ale căror portrete de ctitori încă se pot vedea pictate pe ziduri, precum și persoane înstărite din capitala imperiului - Târnovo - au făcut adesea donații bisericilor de aici. Năvălirea otomană a fost cea care a dus la declinul și în cele din urmă la stingerea vieții monahale de la Ivanovo.

În prezent se mai păstrază cinci biserici pictate dintre care se vizitează doar una, accesul la celelalte fiind mult mai dificil și deci nerecomandat. Bisericile rupestre de la Ivanovo își datorează faima picturilor murale care datează - conform specialiștilor - din sec. XIII-XIV. Ghidul ne-a prezentat rând pe rând toate scenele biblice pictate, bine conservate. Apreciez meticulozitatea cu care explica (în engleză), dar mai ales faptul că - având frecvent oaspeți din România - încerca să rețină de la noi denumirile românești ale scenelor religioase.

În bisericuță, în stânga intrării, în fosta absidă a altarului, se află un punct de vânzare de suveniruri și de documentație tipărită în mai multe limbi (inclusiv în română). Moneda care poate fi folosită acolo este atât leva cât și leul.

Mai trebuie să amintesc balconul din care cei care nu suferă de rău de înălțime pot scruta zările și adâncimea văii. Parcul Natural Rusenski Lom, unul dintre primele 10 parcuri naturale ale Bulgariei, neasemuit de frumos, este străjuit de stânci abrupte, cu multe peșteri și adăposturi locuite de omul preistoric. Râul Lom - ultimul afluent de dreapta al Dunării - curge în meandre frumoase creând peisaje deosebite în care vegetația abundentă și stânca abruptă sunt într-o minunată alăturare.

De asemenea, mai trebuie să amintesc faptul că de la biserica rupestră, în sens opus, pornește o cărare protejată de o balustradă. Merită să faceți câțiva pasi pe această cărare. Deplasarea nu este dificilă. În dreapta cu stânci abrupte în care natura a scobit nenumărate găuri, în stânga cu întinsa vale verde a râului cu meandrele lui, priveliștea asupra acestei porțiuni a Rezervației Naturale Rusenski Lom este magnifică.

Catedrala Mitropolitană - Ruse

Nu puteam traversa Ruse - orașul situat atât de aproape de hotarul sudic al României, frecvent tranzitat de conaționalii noștri în drumuri către alte zări, în mici escapade de weekend sau doar pentru cumpărături la supermarketuri - fără a face un popas la Catedrala Mitropolitană.

Construcția surprinde de la prima vedere. Dincolo de poarta frumoasă, din fier forjat, se află o biserică scundă. Atât de scundă cât au permis otomanii stăpânitori în vremea înălțării sale. O scară mare care coboară destul de mult la demisol, duce în biserica al cărui interior impresionează prin măreție. O catapeteasmă lucrată artistic, candelabre, pictură murală, ferestre cu vitralii și mormintele a patru mitropoliți, iată ce se poate vedea în interior.

Anul construcției sfântului lăcaș nu se cunoaște cu exactitate. O consemnare pe un manuscris expus în prezent în muzeul catedralei - un Evangheliar românesc - menționează anul 1632, apoi, dedesubt, 1638. În lipsa unor date certe, până când se va descoperi vreun document mai edificator, se presupune că aceștia sunt anii începerii și finalizării construcției.

Alături de Catedrala Mitropolitană, pe aceeași stradă - Св. Троица - se află una dintre cele mai vechi instituții culturale ale Bulgariei, Opera de Stat din Ruse care găzduiește și Filarmonica.

Mă opresc aici pentru că deja nu mai vorbesc despre altarele rupestre de la sud de Dunăre, subiectul propus pentru acest articol. În viitor voi relata și despre alte obiective atinse în această scurtă călătorie.

---

VIZUALIZĂRI: 2849 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI