Primul tur pietonal prin Rijeka

TIPĂREȘTE

Rijeka, un oraș azi croat a fost undeva în atenția mea chiar din ultima clasă de liceu, atunci când cuiva, la catedră, i-a scăpat un nume de poet, Gabriele D’Annunzio. Pe vremea aceea era greu să afli ceva informații despre istoria orașului Rijeka, despre D’Annunzio am primit de acasă interdicție totală de a-i pronunța numele în public dar și câteva informații care m-au convins să-l “uit”. De ce? Căutați una din biografiile lui mai substanțiale pe net și vă lămuriți ce însemna în acei ani. Timpul a trecut, din când în când îmi aminteam de acea întâmplare și atunci când internetul ne-a invadat viața, am căutat să-mi lămuresc dilema. Iar pentru că anul acesta ajungeam în preajma orașului, am hotărât să facem popas aici, am stat două nopți chiar în inima lui istorică, pe Korzo, (cazare despre care v-am scris) și nu regret acest fapt căci am aflat multe date despre istoria europeană, o poveste legată de Titanic, despre atât de dureroasa situație a populațiilor care devin o minge oarecare în vârful bocancului unui sau unor nebuni, atunci ca și acum în vremurile noastre, ca mereu de-a lungul istoriei umanității.

Istoric, Rijeka are un trecut interesant. Așezată de milenii pe coasta Adriaticii, în golful cunoscut azi drept Kvarner, cetatea celtică Tharsatica cum o menționează Pliniu cel Bătrân, devine Flumen pe vremea ocupației romane apoi Reka, Rika, Fiume și în final Rijeka, nume ce în traducere înseamnă râu. Căci numele îi vine de la râul Rjećina din apropriere și care este alimentat de numeroase izvoare cu apă potabilă, de aceea se și spune că cine va bea din apa unui izvor din zona Rijeka se va întoarce cu siguranță în oraș. Orașul de azi a fost ocupat de-a lungul istoriei de ostrogoți, bizantini, avari, lombarzi, croații albi, unguri, venețieni apoi din sec. XV timp de 450 de ani de către austro-ungari, puțini ani de francezi și a fost locul preferat al imigranților, în special sârbi și greci. Deci un oraș cu un amestec de multe populații la care Italia a râvnit mereu, chiar l-a ocupat brutal între 1920 - 1924 sub numele de statul liber italian, Fiume, sub comanda prietenului lui Mussolini, Gabriele D’Annunzio (un poet și prozator talentat ce a inventat o metodă urâtă de tortură nazistă), apoi a fost anexat legal Italiei, este ocupat de naziști în 1943 și fortificat puternic prin Ingrid Line - resturile se pot vizita - apoi este cedat Iugoslaviei iar din 1991 a intrat în componența statului Croat. De-a lungul timpului ponderea populației de diferite etnii s-a tot schimbat, astfel că dacă în 1943 era 80 % italiană, aceștia au migrat și locul le-a fost luat de croați. Și astăzi în Rijeka mulți localnici vorbesc italiana. Mult prea succint istoric al orașului Rijeka v-am prezentat dar datele se pot afla pe net dacă vă interesează și dacă plănuiți un popas aici.

Korzo. Toate vizitele noastre prin oraș au avut ca punct de plecare Korzo din simplul motiv că acolo ne-am ales cazarea. Korzo sau Corso că doar au fost atât de legați de Italia, este zona de promenadă a orașului, o stradă foarte largă și pietruită unde sunt clădiri vechi din ultimele secole. Paralelă cu marea dar la două străzi distanță de aceasta, este inima orașului. Aici a fost în trecut zona zidurilor de apărare și a șanțurilor ce înconjurau cetatea iar dincolo de ele era plaja pietroasă. Dar apropierea mării și comerțul tot mai intens cu fier, lână, pește și sare au făcut ca orașul să atragă tot mai mulți negustori, avocați, doctori, oameni cu bani în general, astfel că în 1780 la ordinul împăratului austriac Iosif al II-lea începe trasarea acestei zone elegante și așa apar clădirile cu stiluri arhitectonice puțin diferite ce vor căpăta influența austriacă. Aici pe Korzo se țineau balurile și întâlnirile de afaceri, multe carnavaluri și spectacole. Astăzi aici se strâng atât turiștii cât și localnicii, la o prăjitură, o cafea sau o bere iar la orele mesei se mai simt și mirosurile preparatelor făcute din ce oferă marea. Și tot aici s-au reluat spectaculoasele serbări, în special vara.

Turnul civic, Gradski Toranj sau turnul cu ceasuri pe cele patru laturi, toate funcționale când am fost noi, simbolul orașului Rijeka, este cea mai importantă clădire din zonă, poate singura cu adevărat importantă istoric de pe Korzo. Are încă emblema habsburgică din 1659 pe fața barocă, vulturul bicefal, busturile împăraților Leopold și Carol al VI-lea de Austria dar și celebrul cap de maur cu turban alb, “morčić”, Moretto cum îi spuneau venețienii, a cărui frumoasă legendă aduce și azi bani vânzătorilor de suveniruri. Este vorba de un cap de african cu un turban alb, o bijuterie care a făcut istorie timp de peste 200 de ani când se lucra din aur și pietre prețioase sau din metal smălțuit. Una din variantele legendei Zrinski spune că fiind atacați de turci, când credeau că nimic nu-i mai poate salva, o piatră sau o săgeată venită din cer a omorât căpetenia turcă iar soldații au fugit lăsând în urmă un câmp plin de turbane albe. Bărbații din Rijeka au făcut broșe cu capul de negru acoperit cu un turban alb și le-au oferit soțiilor care se rugaseră continuu pentru izbândă. Apoi au ales capul ca una din emblemele orașului. Nu am cumpărat deși am vrut, nu se mai fac cu acea finețe de altă dată iar bucata de plastic sau lemn, scumpă, seamănă cu orice mai puțin cu un chip de african. Emblema vulturului bicefal cu ambele capete îndreptate în aceeași direcție ca dovadă a devoțiunii supușilor imperiului, a înlocuit emblema patronului orașului, Sv. Vitus existentă inițial. Unul din capetele vulturilor a fost retezat de soldații italieni după primul război mondial pentru a face emblema să semene cu cea a fostului imperiu roman, apoi chiar a fost dată jos în întregime după 1945. Cea pe care am admirat-o și fotografiat-o noi este proaspătă, din aprilie 2017 și realizată din aluminiu la o turnătorie din Zagreb, căutând să fie cât mai apropiată de imaginea celei distruse, așa cum s-a regăsit în unele desene de epocă. E destul de mare, are peste 2,5 m înălțime și 3 m anvergura aripilor, la 30 m de la sol, cu o greutate de cam 250 kg. Poarta este un rest din zidurile ce înconjurau cetatea în Evul Mediu, aici era poarta spre mare.

Coloana Drapelului se află în curtea Universității, cunoscuta Piața Revoluției și se ajunge la ea trecând pe sub turnul cu ceas, prin fosta poartă ce cândva se închidea seara. Coloana Drapelului a fost ridicată din ordinul împăratului Maximilian în 1509 pentru a marca ajutorul dat de cetățeni austriecilor împotriva blocadei venețienilor. Încă se mai văd semnele patronului orașului, Sf. Vitus care ține în mâini macheta orașului, distrusă parțial dar cu frunza de palmier ce are dublă semnificație în religia creștină, a triumfului și martiriului. Pe această coloană erau trecute în limba latină toate drepturile cetățenilor orașului asigurate de austrieci, se zice că foarte favorabile locuitorilor. Clădirea care înconjoară coloana este ridicată în sec. XIX pentru administrația orașului, ulterior a fost dată universității. Pe o placă se amintește că aici a existat o mânăstire augustină și că începuturile vieții universitare sunt din anul 1632.

Biserica Sf. Hieronimus (Jerolim), dominicană, este pe o altă latură a Pieței Revoluției, alături de Universitate. Este importantă istoric, ea amintește faptul că venețienii au atacat și distrus de câteva ori părți importante din oraș, aceasta a fost incendiată când aparținea ordinului augustinilor și distrusă complet de marele cutremur din 1750. A fost refăcută abia în sec. XIX, într-un nou stil arhitectural, baroc. Din vechea clădire s-a reușit recuperarea doar a ferestrelor gotice ale prezbiteriului. Ridicată în sec. XIV de dominicani, a fost mereu schimbată la diverse culte religioase după cum erau stăpânitorii. Un interior superb, merită vizitat dacă o prindeți deschisă pentru slujbă.

Catedrala San Vitus / Katedrala Svetog Vida este aproape de Universitate, se ajunge ieșind din curtea acesteia prin dreapta. Este biserica dedicată patronului orașului, San Vito, Sveti Vitus, un martir creștin ce a fost omorât din ordinul lui Dioclețian prin scufundare în ulei fierbând. Prima construcție a fost ridicată în sec. XIII pe locul unei capele mici dedicată aceluiași sfânt, clădirea actuală aparținând sec. XVII - XVIII a fost construită respectând stilul baroc și se spune că este singura de acest fel din Croația dar după model venețian. Este o biserică impunătoare în interior, cu o formă octogonal-rotundă, ridicată de iezuiții prieteni ai habsburgilor, având domul central susținut în interior de mari coloane de marmură. Aici se găsește un crucifix gotic adus din Renania, din sec. XIII care, spune legenda, a fost lovit cu o piatră de un anume jucător la cărți, ghinionist; se spune că în acel moment pământul a crăpat și l-a înghițit pe om iar crucifixul a sângerat. Și un original vitraliu al Sf. Vitus recuperat de la vechea biserică este de admirat. În perete intrării principale este o ghiulea cu o inscripție în latină ce aduce aminte de distrugerile provocate de visul micului caporal-împărat, Napoleon.

Arcada romană este un rest de construcție care nici astăzi nu are o origine clară, după unii ar aparține sec. IV, sau a fost arc de triumf, poartă de intrare în cetate sau fortificație.

Scara Petar Kružić are 561 de trepte pe care în perioada ei de glorie se urcau în genunchi pelerinii. Întreaga construcție cu arcul de triumf și capele s-a făcut de-a lungul sec. XV - XVIII dar după moartea eroului, în sec. XVI, i-a luat numele ca un omagiu pentru că l-a înfruntat cu succes pe Suleiman Magnificul și a ținut mult timp otomanii la distanță, până când a fost trădat de un apropiat și ucis la Trst.

Biserica Adormirii Sf. Maria, este ușor de recunoscut după turnul gotic al clopotniței, numit și Turnul Înclinat / Kosi Toranj ridicat în 1377 și care chiar este ușor înclinat, cauza fiind se pare solul și construcțiile romane din jur. Biserica avea un hipocaust în apropriere, construit de romani doar pentru terme, acesta este azi acoperit de clădirile moderne din jur dar pliantul pe care am găsit informația spune că este conservat! Este o biserică frumoasă, cu multe plăci tombale în podea căci de-a lungul secolelor, până în 1901, preoții erau îngropați în biserică.

Biserica Sf. Sebastian și Sf. Fabian, o bisericuță foarte mică prinsă între case cu etaj mai moderne, terase și mici părculețe este ridicată ca mulțumire că localnicii au scăpat de ciumă, interesant fiind că este documentat faptul că din toată regiunea doar orașul Rijeka nu a fost afectat de această boală teribilă. Prima biserică a fost ridicată în sec. XIII apoi refăcută, mai mare, în sec. XVI, cea pe care o vedem azi. Am prins un moment când era slujbă și deci deschisă, altfel nu se poate vizita. Are pereții simpli, mobilier de lemn obișnuit dar depozitează ceva comori de la alte biserici medievale dispărute.

Teatrul Național Ivan pl. Zajc este una din clădirile pe care merită să le vedeți dacă ajungeți în Rijeka. Cu o istorie lungă ce începe în 1765, o clădire considerată atunci de administrația maghiară improprie unui teatru datorită riscului crescut de incendiu, se reconstruiește de o firmă vieneză actuala clădire, inaugurată în 1885 ca Teatro Comunale, Teatro Verdi și apoi numită Teatro Ivan Zajk din 1857 când acest compozitor ceh ce și-a dedicat toată viața Rijekăi a dirijat magistral aici Nabucco, lăudat fiind chiar de Verdi. Exteriorul clădirii este frumos, frontonul este decorat de artiști celebri ai vremii cu tablouri reprezentând Apollo și Nimfele și alte scene mitologice. Interiorul nu l-am văzut, se spune că este deosebit de frumos, adevărată capodoperă. Sunt convinsă, aici s-a investit mereu, încă de la inaugurare aici a funcționat primul telefon din oraș dar și primul bec electric tot aici s-a aprins. Și povestea spune că de aici și-a început Caruso drumul spre glorie. În fața teatrului, în parc este statuia lui Ivan pl. (nobilul) Zajc.

Muzeul computerelor Peek & Poke are peste 1000 de exponate din istoria computerelor. Sunt două secțiuni, una este dedicată copiilor, prețul de intrare am văzut că este 20 kuna dar nu am intrat.

Muzeul Istoric Naval al Litoralului Croat / Pomorski Povijesni Muzej Hrvatskog Primorja, un loc interesant pe care l-am vizitat a doua zi dimineață și a meritat din plin prețul plătit, voi povesti separat despre el.

Molo Longo, digul orașului care astăzi este folosit ca terminal pentru pasageri dar și un frumos loc de promenadă, a fost construit începând cu 1872, la ordinul împărătesei Maria Tereza, Rijeka fiind pe atunci singurul port important al imperiului la Marea Adriatică. A fost proiectat de inginerul șef al curții imperiale, cel care și-a pus semnătura și pe proiectele altor clădiri portuare importante din Viena, Praga și Budapesta. Molo Longo a fost continuu, de la construcția sa, un loc permanent modernizat. Am făcut câțiva pași pe acolo și este un loc de neratat în caz că ajungeți la Rijeka seara.

Piața Ivan Kobler, fostă Piazza dell Erbe/ piața verde, astăzi este un loc destul de cenușiu - doar pavimentul este din rocă vulcanică - o piață care pe mine nu m-a atras, deși are câteva terase și se mai păstrează câte ceva din vechile clădiri. Aici însă s-a ridicat un mic complex comercial modern, util dar foarte urât. Piața Verde a fost locul central, foarte important, al orașului Rijeka din 1719 când a devenit port liber până la construcția Korzo. Piața a avut perioada ei de glorie căci aici era centrul de afaceri ca să zic așa, aici se făceau strigările de orice fel ale cetății, adunările importante, aici în fiecare dimineață veneau femeile din regiune cu verdețuri, lapte și carne, aici în sec. XVII erau 3 farmacii, cabinete medicale, cafenele, birouri de avocați, negustori, ateliere meșteșugărești și tot aici era turnul de veghe pentru eventuale incendii. Piața, și așa abandonată, și-a pierdut cele mai frumoase clădiri în timpul războaielor mondiale iar în locul acestora s-au ridicat blocuri mici moderne. Deși am căutat resturi ale clădirilor istorice despre care unele ghiduri spun că există și sunt la vedere, noi nu le-am găsit! Elementul central al pieței este fântâna din două pietre de moară de câte 5 tone fiecare, prinse în metal și din care curge apă continuu prin 16 orificii. Ideea artistului a fost dată de emblema orașului unde apa curge dintr-o amforă, deci cetatea va fi eternă. Sincer, deși piața nu mai are aproape nimic cu care să atragă astăzi, fântâna, ca multe opere de artă modernă în locuri încărcate istoric, pur și simplu nu se încadrează. Numele pieței este numele celui car a scris cea mai completă istorie a orașului, de la perioada liburniană până aproape de sec. XVIII, Ivan Kobler.

La prima impresie Rijeka te dezamăgește, al treilea oraș al Croației și important port maritim, se zice că este principalul port al Croației, dă impresia unui mic orășel de provincie care a avut de suferit și își revine greu, ca orice așezare de frontieră ce a fost veșnic disputată. Așa și este, nu are nimic din farmecul actual al celorlalte orașe de pe coasta Adriaticii. Și-a pierdut gloria de mare port din vremea imperiului Ungar, bogăția adusă de fostele șantiere navale și pare că nu prea se face ceva astăzi pentru a scutura colbul nepăsării. Aici încă este o comunitate italiană activă. Este un oraș în care te oprești doar dacă îi știi trecutul, știi ce să cauți sau vrei un popas pentru masă și odihnă.

Se încearcă o atragere a turiștilor prin diferite metode. Turisticka Magistrala este o ghidare stradală pentru un tur pietonal dar, după ce am încercat să-l parcurgem, am renunțat, pierdeam mai mult timp căutând obiectivele, traseul fiind marcat destul de minuscul cu plăcuțe galbene dar majoritatea sub vegetația lunii mai. Plimbându-ne prin zona istorică a orașului am avut senzația acelui déjà vu, parcă eram acasă, în centrul istoric al capitalei mele unde dezinteresul față de clădirile istorice a atins cote alarmante. Și la Rijeka s-a închis muzeul vechii fabrici de zahăr (ne-am rupt pingelele căutându-l degeaba el fiind încă prezent pe unele ghiduri!?), clădirea istorică a gării arată jalnic, o celebră biserică îmi arată după gratii, în întuneric frumoasele altare în timp ce magazinul din interior este bine luminat și vinde orice, ca un boutique de cartier.

Un pic de mizerie, un pic de delăsare din partea administrației, doar McDonald’s veșnic aglomerat pentru că este singurul loc de pe Korzo unde poți mânca la orice oră dar acela era în mai plin de localnici. Dar peste toate sub spuza aceasta de delăsare, merită un popas scurt acolo la Rijeka, o plimbare prin centrul său istoric și un mic efort pentru a urca la Trst, unde, o cetate și o biserică frumoasă vă invită la meditație și oferă frumoase priveliști despre care voi povesti curând, după un al doilea tur pietonal prin centrul orașului Rijeka.

Webmaster, te rog dacă se poate, youtube.com/watch?v=ZjVI_qb8dZo Multumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 3354 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI