In Riga ultimelor ei zile din imperiul Sovietic

TIPĂREȘTE

Riga - (de la Wikipedia, enciclopedia liberă, citire):

Riga este capitala Letoniei, situatǎ pe malul Mǎrii Baltice, la gura de vǎrsare a râului Daugava, la 56°58' N - 24°8' E. Riga este cel mai mare oraş din Ţǎrile Baltice, fiind un centru important cultural, educaţional, politic, financiar şi politic din zonǎ.

Centrul istoric al oraşului Riga a fost inclus în anul 1997 de cǎtre UNESCO pe lista locurilor din patrimoniul cultural mondial, iar oraşul este remarcat în mod special pentru arhitectura lui în stil Art Nouveau (Jugendstil), putându-se compara din acest punct de vedere numai cu Viena, Praga sau Barcelona.

---

Cam atat am copiat, restul va fi povestea relativ stearsa (au trecut totusi cam 20 de ani de atunci! ) si total anacronica a vizitei mele pe malul Balticii (sau aproape de el). Pentru cei ce vor sa mearga in prezent acolo, poate ar fi bine sa mai caute informatii actualizate si pe alte saituri (de ex. http://www.inyourpocket.com/latvia/riga, sau la alti colegi care au fost mai de curand si vor aduce noi informatii) dar in primul rand ii sfauiesc sa tina seama de avertismentul departamentului de stat al SUA. Acolo chiar nu e de joaca cu mafia locala! I-am văzut şi acum 20 de ani şi se pare ca de atunci au mai 'evoluat'...

Înaintea plecării, toată delegaţia noastră a fost chemata la şeful Departamentului Aviaţiei Civile din acea vreme, nimeni altul decât Dumitru Prunariu. Cred ca la vremea sa, a studiat şi el o vreme pe băncile aceleiaşi academii unde urma sa fim la rândul nostru instruiţi (voi reveni cu amănunte despre asta). Ne-a pregătit în câteva fraze despre ce sa facem şi ce nu pe acolo şi cam cu ce ne vom întâlni. A fost un briefing scurt şi la obiect, mai degrabă în stilul filmelor americane... Foarte eficient şi util.

Am plecat din Bucureşti spre Moscova cu un avion care astăzi mai zboară doar prin tarile ex-sovietice şi prin Africa - TU-154. O 'ţeavă' destul de mare dar foarte neconfortabila şi extrem de gălăgioasă. Zborul a fost relativ scurt, mai mult a durat sa ne mutam de pe un aeroport pe altul (de fapt era acelaşi, Şeremetievo, doar ca ei au partea de aerogara destinata zborurilor interne pe cealaltă latura a pistei fata de aerogara mare, internaţională). De acolo ne-a luat un frate frate mai mic al ăstuia, un TU-134, cu doar doua motoare şi mai înghesuit (dacă se poate imagina asa ceva! )... Iar pilot cred ca era un nene fost pilot prin Afganistan, ca prea brusca aparatul ala de parca s-ar fi aflat la manşa unui MIG... Ma rog, eu am rezistat relativ bine, dar am avut colegi care s-au dat jos tare galbeni la faţă.

A durat puţin până am făcut formalităţile (trebuiau declarate sumele in ruble şi/sau valută avute de fiecare la intrarea în ţară, şi alte tâmpenii tipic comunistoide, cei mai mari desigur vor şti despre ce vorbesc). Ne-am recuperat bagajele, am trecut prin vamă, am fost preluaţi de un reprezentant al facultăţii unde urma sa învăţam şi de acolo am fost conduşi la... căminul? ca altfel nu ştiu cum să numesc blocul unde am fost cazaţi. Colegii mei au fost extrem de nemultumiti; urma să locuim câte 2 în cameră, în apartamente cu câte 3 camere, standard, de bloc. Plus dependinţele şi o bucătărie. Şi asta timp de trei luni! (mă rog, două perioade a câte 6 săptămâni, cu o vacantă de Crăciun şi Anul Nou). Ei se aşteptau la condiţii "vest", gen camere single sau apartamente cu două camere în care să stam câte 2. Doar că asa ceva la ei (incă) nu se putea. Puşi în fata faptului împlinit au înghiţit găluşca şi pană la urmă am rămas acolo. Era un bloc identic cu cele dimprejur, într-un cartier nou, muncitoresc, singura deosebire fată de cartierele noastre era distanta dintre blocuri, foarte mare, şi faptul că al nostru, la parter, chiar după uşa de la intrare avea un fel de recepţie. Deşi era mai degrabă un 'consierge' decât 'reception'.

Рижский Краснознаменный Институт Инженеров Гражданской Авиации (РКИИГА / Institutul de Inginerie pentru Aviatie Civila din Riga [decorat cu ordinul] Steagul Rosu - RKIIGA ), şcoala la care am mers pentru pregătire este (de fapt, era, că s-a desfiinţat prin 1999 ca instituţie de învăţământ de stat) una dintre primele instituţii de învăţământ dedicate aviaţiei civile din Europa. A luat fiinţă in 1919 la Kiev; un nume binecunoscut dintre cei ce au contribuit la ridicarea ei fiind I. Sikorski (inventatorul elicopterului modern). In 1938 a fost mutat la Leningrad apoi in 1945 a ajuns în sfârşit la Riga. Aveam de studiat un echipament destul de complex şi relativ modern, iar timpul alocat acestei sarcini nu era deloc destul de mult în comparaţie cu volumul de informaţie pe care a trebuit sa-l asimilăm. Aveam practic toată ziua ocupata cu şcoala, când scăpam de acolo era deja seara. Şi asta 5 zile pe săptămână, fără excepţii. Fiind începutul iernii (noiembrie - decembrie) şi aflându-ne mult mai aproape de cercul polar de Nord decât în România, soarele răsărea mai târziu şi apunea mai devreme, iar la zenit era cam la înălţimea la care este la noi pe la ora 9 - 10. Vremea nu era excesiv de rece, în schimb era foarte umedă, fiind aproape de mare, şi de multe ori vântoasă, relieful plat al tării neputând sa pună prea mari piedici mişcărilor aerului.

La prânz aveam cam o ora de pauza, timp pe care-l petreceam la "Stolovaia" (Autoservire tip împinge-tava) încercând sa ne adaptăm mâncării lor. Cel mai bine am cooperat cu borşul de sfeclă roşie, asezonat cu smântână din belşug. La felul doi... hmmm, nu prea mai ţin minte; diverse chestii cu carne şi cartofi, de obicei. Pe vremea aia noi aveam cam 10 ruble pe zi diurna (salariul la ei era cam de 150 de ruble pe lună!) iar un prânz copios la 'cârciuma' aia era sub 2 ruble! cu tot cu desert! Un alt loc unde mai mâncăm, doar că după cursuri, în oraş, era un alt tip de local, generic numit 'Pelmenaia', unde doar asta se manca: "pelmeni" - un fel de colţunaşi cu carne, foarte gustoşi, îngropaţi sub un munte de smântână proaspătă. Vreau să subliniez că erau mari producători de lapte şi de produse lactate, găseai şi la piaţă (Piaţa Centrala, de lângă Gara, în centru) chiar şi unt, bulgări mari de unt dulce cum nici c-am mai gustat de atunci... Luam cu kilogramele, pentru că fiind spre finalul URSS, era vremea aprovizionării pe cartele (chiar şi noi am primit pentru ţigări şi votcă! acum îmi pare rău ca n-am păstrat câteva), iar unele produse (cum ar fi de pildă untdelemnul) lipseau cu desăvârşire, sau se dădeau pe nişte cartele de care noi nu aveam. Asa ca orice aveam de prăjit, prăjeam în unt! (că pentru seara şi dimineaţa, sau în week-end, mai foloseam şi bucătăria, nu mâncam doar în oraş).

Cât despre oraş... doar din amintiri ce mai pot spune câte ceva despre locurile care m-au impresionat cel mai mult. În primul rând, cum spuneam, Piaţa Centrala, nu doar datorita mărimii (în primul război mondial acelea erau hangare pentru uriaşele Zeppeline! transformarea în piaţă a avut loc intre 1924 - 1930, din hangare păstrându-se doar partea superioară; erau luminate electric şi încălzite - fiind astfel cea mai modernă piaţă din Europa acelor vremuri), ci şi datorita bogăţiei şi abundentei de produse, chiar dacă ţara era la început de criză. Noi tocmai venind dintr-o penurie generalizata (deşi trecuserăm în capitalism, comerţul încă nu se dezmorţise prea bine şi încă erau enorm de multe lipsuri), ni se părea ca acolo e raiul pe pământ. Carne proaspătă şi produse de carne, legume şi fructe (unele din ele nu le-am mai întâlnit de atunci, deşi acum poţi spune ca la magazinele noastre poţi găsi cam orice fruct creste în lume), peste, păsări, conserve făcute tradiţional (am fost fascinat de hreanul ras în oţet, nu mă mai saturam mâncând! ), ca să nu mai vorbim de 'coltul traficanţilor', unde găseai şi ţigări şi băutură, doar bani să fi avut!

Un alt loc deosebit mi s-au părut parcurile. Au în mijlocul lor Monumentul Libertăţii (în letonă Brīvības Piemineklis); un monument de 42 de metri înălţime în al cărui vârf se găseşte o statuie a libertăţii, dedicat memoriei soldatilor ucisi in timpul razboiului de independenta a Letoniei (1918-1920). Statuia, uneori numită Milda (zeiţa dragostei în mitologia baltică), înfăţişează o femeie ţinând în mâinile înălţate spre cer trei stele, simbolizând cele trei districte istorice ale Letoniei unite: Vidzeme, Latgale şi Courland-Semigalia. Acelaşi simbolism este inclus şi în stema Letoniei. Într-unul dintre ele este un canal, pe care vara se plimba răţuşte. Arhitectura peisagistica este deosebita; parca sunt colţuri rupte din povesti.

Practic, mergând pe jos prin centrul Rigai privirea ţi-este furata aproape de orice clădire. Voi face aici doar o scurta înşiruire, lăsând viitorii călători sa le găsească şi admire (eventual sa le afle poveştile) :

- Catedrala Luterana, cea mai mare din tarile baltice; sec. 13;

- Castelul Riga (Rīgas Pils), adăposteşte Muzeul de istorie Leton si Muzeul de arta străină, precum şi reşedinţa prezidenţială oficiala;

- Biserica Sf. Petru cu turnul ei de 123 m;

- Biserica Sf. Ioan, o capela mica din sec. 13, aflata în spatele bisericii Sf. Petru;

- Turnul pulberăriei (Pulvertornis), unicul turn rămas din zidurile de apărare originale ale oraşului. Găzduieşte Muzeul de război;

- Catedrala romano-catolica St James;

- Arhitectura Art Nouveau din Centrul Rigai, pe străzi cum ar fi Alberta si Elizabetes iela;

- Turnul Radio şi TV Riga - al 3-lea ca înălţime din Europa;

- Muzeul Motoarelor Riga - colecţie de motociclete şi automobile de epoca, inclusiv câteva dintre primele motociclete şi rămăşite ale erei sovietice (limuzinele blindate ale lui Brejnev şi Stalin, cu tot cu mutrele lor în ceara! ) ;

- Muzeul de Istorie si Navigaţie Riga...

Un locuşor care merita vizitat, fie si pe fuga: staţiunea lor la Marea Baltica, Jurmala. Un fel de Mamaia a Nordului. Doar ca Riga nu-i oraşul lui Mazăre:)) Eu am ajuns acolo în plină iarnă şi chiar mi-a plăcut sa umblu pe plajele pustii, spălate de un amestec de gheata şi apă de mare... Mi-a mai plăcut şi că acolo erau pe marginea plajei cabine cum vedeam în filmele cu plajele englezeşti de pe la sfârşitul veacului 19. Am fost şi într-un restaurant (tot la Jurmala), într-unul din week-endurile când nu aveam program. Deşi nu erau clienţi (cred ca mai erau cel mult două mese ocupate), am fost plăcut impresionat în primul rând de corectitudinea personalului (în totală opoziţie cu avertizarea americanilor, mai sus citata!!!); când am cerut un păhărel de coniac înainte de masă, mi s-a atras respectos atenţia dacă am remarcat preţul acelui produs! (da, îl remarcasem, dar nu era chiar o sumă enorma pentru mine, şi oricum nu prea aveai ce face cu banii). Bun de altfel, moldovenesc dacă nu ma înşeală memoria... Am mai cerut un preparat cu specific local, să încerc şi ceva din bucătăria lor (NU ruseasca! ) Mi s-a servit o porţie de "găluşte" din aluat, umplute cu carne tocata, având la mijloc o prună uscată afumată. Un deliciu! Din păcate, nu am reţinut denumirea acelei mâncări...

Nu pot de asemeni să uit magazinele şi galeriile comerciale pe care le băteam cam în fiecare după-amiază să căutam ceva produse de cumpărat pentru adus acasă drept cadouri sau amintiri. Era epoca magnetofoanelor şi casetofoanelor 'deck', iar ei aveau chiar în Riga una dintre cele mai mari fabrici din Uniune. Doar că prin magazine cam bătea vântul; trebuia sa 'ungi' bine osia ca să pui mana pe ceva marfă. Dar mai aveau şi magazine de muzică si librării. Chiar a trebuit să-mi mai cumpăr un geamantan în care să-mi pun discurile ce mi le-am luat de acolo. Când la noi încă abia găseai câte ceva muzică "la zi", de acolo am luat discuri cu tot ce-mi trecea mie prin cap, inclusiv clasici (de la Lambada la Beatles şi muzica preclasica).

Si un alt loc în care mi-am petrecut o parte din serile libere: cinematograful. Doar că acolo trebuia să ştii (măcar la nivel mediu) limba rusă (acum or fi comutat pe letonă), pentru că nu subtitrau filmele, ci le dublau...

Ultima impresie: la absolvire (ma rog, după), gazdele şi dascălii noştri s-au dat peste cap şi au organizat o seara 'rusească'. Ne-au dus la o 'dacea' (дача) în afara oraşului la câţiva km, pe malul unui lac. Era o cabană, cred ca aparţinea sindicatului lor, avea o mare sală la parter, cu un şemineu enorm unde am făcut focul şi s-au prăjit mormane de frigărui (şaşlik / шашлик), dar "clou-ul" a fost sauna uscată la care ne-au poftit (ne avertizaseră dinainte sa avem slip la noi), urmata de o baie în apa unui izvor (adică rece ca gheata! ) captată într-un bazin interior. Mamă!!! ce bine a mers după aia un pahar de votcă!

M-am despărţit cu greu de acel oraş, mai ales că am mai întâlnit acolo şi oameni pe care i-am indrăgit, cu care nu cred să mai ma văd vreodată...

---