ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.05.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Constanța
ÎNSCRIS: 30.09.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAY-2014
DURATA: 2 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Riga la fel de frumoasa si cand ploua...

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor membrilor AFA dar si vizitatorilor interesati de calatorii si plimbari…

In vizita mea scurta in capitala Letoniei, Riga, am avut parte de 2 zile ploioase, cu nori, si temperaturi pe la 15-17 grade.

Nu am locuit in oras, deci nu cunosc preturile la cazare sau conditiile din hoteluri.

Orasul este amplasat la gura de varsare a unui rau, Daugava care este destul de lat in zona orasului traversat de cateva poduri care leaga amble maluri.

In Letonia, moneda oficiala este euro si peste tot se poate plati in euro, care circula in paralel cu vechea moneda a lor Latsul.

Carburant: benzina 1.35 euro (de 95), motorina 1.28 si GPL 0.57 euro

In majoritatea pliantelor de descriere ale orasului, dar si pe anumite saituri de travelling, vechimea orasului se pierde prin timpuri pe la secolul al XII lea cand a si devenit sediul Episcopiei Letoniei in 1201, probabil prima atestare documentara din acele vremuri. A trecut rand pe rand sub dominatie polona, suedeza germana si apoi ruseasca pana in 1991.

Micuta tara baltica, a scapat acum 23 ani (in 1991) de cosmarul comunist si al influientei sovietice, dar inca si acum se vad cicatricile ramase din acea vreme: cam ca pe la noi, constructii abandonate, blocuri gri triste si decojite la care se vad ferestre mici (in special in zonele periferice).

Nu am vazut in schimb mai ales in zona vizitata de mine, blocuri de 10 etaje si atat de inghesuite ca la noi. Spatiile de locuit, in mare parte erau construite ca si blocurile, dar cu etaje mai putine, 2-3 si aveau acoperis ce le dadea parca un alt aspect. Si mult mai mult spatiu intre ele.

Periferia orasului Riga, dinspre care am venit noi, era o zona industriala, cu unele cladiri vechi si obosite, neintretinute. Am calatorit cu un tramvai si el vechi de prin anii 70 din acelea cehoslovace care au aparut la noi prima data, pana sa apara cele romananesti, dar surprinzator inauntru era refurbisat si arata destul de bine. Pretul calatoriei era de 1.20 euro pe care i-am platit la vatman si ne-a eliberat tichetul. Nu am mai vazut pe nimeni sa platesca, marea majoritate isi atingeau cardurile electronice de un sistem electronic de taxare. In zona centrala am vazut in schimb si tramvaie moderne si aspectuoase, dar pe ruta nr 5 circula numai acest ciuruc vechi, de unde deducem ca nu era asa importanta zona.

Pe masura ce ne apropiam de zona centrala, se schimba peisajul, aparea multa verdeata, si cladirile deveneau parca mai occidentale asa cum se vede prin orasele din vestul Europei. Construite din caramida rosu-maro, se vedea ca sunt destul de vechi, dar toate intretinute cu fatade frumos decorate.

Din cladirile si anii lor de constructie ce erau gravati pe fatade, pe care le-am vazut in zona centrala, ne dam seama ca este un oras foarte vechi, cu multe constructii cu arhitectura medievala timpurie, marea majoritate pastrandu-se si astazi, fiind protejate ca parte a patrimoniului cultural UNESCO.

Am putea spune ca norocul nostru al tuturor este ca aceste cladiri s-au pastrat neatinse de toate zbaterile istoriei, inclusiv cele doua razboaie, de multe ori fiind chiar teatre te razboi.

Asadar sa incepem explorarea orasului. Am ajuns in zona centrala, locul de unde plecau si autocarele cu putinii turisti ori i-o fi speriat vremea? . Am avut o harta turistica si ghidandu-ne dupa ea am inceput sa bifam principalele obiective turistice asa cum erau ele trecute acolo. Vremea cam potrivnica, ploua destul de marunt, ba se oprea. Se pare ca eram cumva contratimp. Cand se oprea ploaia noi eram deja inauntru, cum ieseam afara la plimbare iar incepea sa ploua. Nu erau picaturi mari dar destul cat sa te ude, sa stropeasca pe jos si sa alunge turistii.

M-am alipit unui grup de turisti englezi, majoritatea cred pe la 60- 70 de ani, pitulati sub umbrele si pe langa ei ascultam indicatiile ghidului despre diversele cladiri, cu infloriturile si picanteriile specifice ghizilor, lucruri pe care de regula nu le gasesti prin pliante. Or fi inventate de ei, ori ceva legende care au capatat deacum certitudine si sunt perpetuate prin viu grai, pentru a spori interesul si atractia turistilor.

In cateva catedrale in care am intrat, era o taxa modica, 2-3 euro, iar in altele se plateau 1-2 euro mai mult benevol, . ca si donatie.

Am remarcat Catedrala din Riga al carui an de constructie este 1211, o cladire impozanta din caramida rosie, foarte inalta, indeosebi turnul. Aici ghidul a insistat pe dificultatile intampinate in constructia cladirii, in special a cupolei si a turnului care are aprox 15 metri, unde se afla si un ceas, si a multiplelor artificii pentru ridicarea pieselor la acea inaltime, apoi a enumerat cativa dintre ctitori si faptul ca adapostea si o scoala in acele timpuri.

Interiorul este specific catedralelor catolice si protestante, cu arcade placate cu caramida rosie, vitralii, iar de plafonul cladirii atarna un candelabru si el foarte vechi datand din aceeasi perioada cu biserica. In zona altarului se afla sculpturi rerezentand-ul pe Iisus si Fecioara Maria.

Alte locase de cult de vizitat sunt:

Biserica Ortodoxa Buna Vestire, situata pe strada Gogol Nr. 9, o cladire construita sub forma unei corabii datand din anul 1814 intrarea este libera se plateste doar taxa de fotografiat sau filmat cat si pentru accesul in turnul bisericii pentru a admira orasul. Cupolele foarte frumoase si stralucitoare in ploaia de vara.

Biserica Luterana sf. Ioan este un monument istoric de interes national construita in stilul gotic., cu influiente germane, data constructiei dupa cercetari fiind estimata in secolul al XII lea. Cel mai impozant altar este cel al Fecioarei Maria iar in celelalte doua sunt infatisati Domnul Iisus Hristos si Sf Nicolae.

Biserica Anglicana Sfantul Salvator, este o capodopera rara, construita in totalitate din caramida rosie, in stil arhitectural gotic, dateaza din secolul al XIX lea mai exact din 1857. Trecand peste incendii si razboaie dar si peste ocupatia rusa si germana, biserica a suferit dar a fost reconstruita si redata bisericii anglicane odata cu independenta Letoniei.

Marea Sinagoga se afla pe strada Peitavas la nr 6, un alt monument de importanta nationala construit de o mica comunitate de evrei care s-au stabilit in centrul vechi si au cumparat pamantul de la municipalitate prin anul 1903 iar in timpul razboiului nemtii au folosit-o ca si depozit de munitie si armament.

Catedrala Sf Iacob, este biserica romano-catolica si dateaza din anul 1225 fiind protejata de UNESCO ca si sit arheologic. In interior sunt trei altare, unul principal in care se afla statuia de marmura a Sf Iacob, iar in celelalte sunt infatisati Sf Arhangheli Mihail si Gavril

Programul de vizitare este in fiecare zi a saptamanii incepand cu orele 8.00 iar intrarea si accesul presupune decenta si respect pentru un locas de cult. Periodic am vazut afisate zile in care sunt ceva concerte: nu Parazitii, ci muzica de camera. Inauntru sunt afise cu filmatul si fotografiatul interzis, si deasemeni telefoanele inchise pentru a nu tulbura linistea. Odata cu noi era acolo si o echipa destul de mare a unei televiziune straine care faceau un reportaj si au aratat o aprobare speciala pe care gardianul a studiat-o apoi a cerut iar confirmarea la telefon.

In toate locurile pe unde am umblat, si centru, dar mai ales si in periferie nu am vazut niciun caine maidanez si parca mi se pare ciudat, si uite ca acum imi dau seama nici caini ca si animale de companie nu erau, in zonele pe care le-am vizitat si ma gandesc ca poate aveau un regim de restrictie ceva ca nu se poate in ditamai parcul acela mare pe care l-am stabatut sa nu vad cel putin pe cineva cu un caine.

Nu am vazut oameni care sa te agasezi cu cersitul, sa devina insistenti sau si mai rau sa incerce sa te pacaleasca sau jefuiasca si astfel aveai un sentiment de siguranta. Nimeni nu incerca sa profite de tine fiinca esti turist si sa te mangleasca pe romaneste, adica sa te faca ori la magazin, ori la nota de plata. Nu ca la noi s-ar intampla asa ceva, dar zic si eu!

Oamenii se imbraca simplu fara fitze si lucruri scumpe expuse ostentativ, chiar daca zona pe care noi am vazut-o putea fi considerata zona zero sau zona de fitze Tinerii sunt veseli, joviali, dornici sa comunice si sa te ajute. Chiar am remarcat un tanar, care benevol, dupa ce a fost intrebat de o doamna si o domnisoara ceva, le- a insotit asa prin centrul vechi explicandu-le si povestindu-le lucruri despre oras, cladiri si insemnatatea locurilor pe care le vizitau. Ne-am intersectat de vreo doua ori si el turuia in engleza, ori era entuziasmat sa comunice cu cineva, ori se astepta la oarece rasplata. De mare ajutor sunt si cativa tineri care au biciclete acoperite care contra unei sume de bani, 3-4-5 euro sunt dispusi sa va plimbe cateva minute prin centrul istoric.

Strazile convergente centrului istoric dar si cele din centru erau toate pavate cu piatra cubica, asa cum vezi in toate marile orase vest europene si asta da autenticitate locului.

Peste tot era curatenie, ordine de parca tot orasul se pregatea de o inspectie sau de un festival.

Am intrat in toate catedralele dar simteai istoria si vechimea cladirilor care impuneau respect prin dainuirea si rezistenta lor peste sute si sute de ani.

Si cand te gandesti cu amaraciune ca la noi cel putin in Bucuresti se distrug voit sau din indiferenta adevarate vestigii istorice si cladiri de patrimoniu si zeci de miliarde, bani pentru restaurari sunt facuti pierduti fara sa se vada rezultatele, atunci admiri respectul acestor oameni pentru valorile, cultura dar si radacinile lor adanci infipte in istorie.

Ganditi-va numai atatia ani au fost sub diferite ocupatii, din care cea mai grea fiind cea sovietica ce a incercat sa le stearga identitatea expulzandu-i pe unii in gulagul sovietic si inlocuindu-i cu etnici rusi si totusi cand au simtit momentul s-au descatusat si si-au ales drumul alaturi de valorile europene de are apartin si sunt parte integrala.

La momentul rupturii imi aduc aminte au fost amenintati, blocati, santajati, li s-au taiat resurse, dar totusi au rezistat si au lasat in urma totul, neavand resentimente fata de multii etnici rusi care astazi convetuiesc laolalta cu letonii. Inca, in momentul proclamarii independentei etnicii rusi au tacut chitc, nu au incercat sa faca separatisme cum se intampla acum in Ucraina si acum, privind in urma si vazand diferenta intre Rusia si Letonia isi dau seama ca bine au facut ca au ales occidentul.

Shopping.

In zona centrului vechi, nu am vazut multe magazine, la parterul cladirilor predominau restaurantele si terasele. De fapt erau doar cateva, nu le dau numele sa nu le fac reclama. Am gasit un Mall asemanator unor galerii, care facea si trecerea intre doua stradute, in centrul vechi... Preturile erau un pic mai mari decat la noi si cam aceleasi magazine de firma pe care le vedeti la noi cu aceeasi gama de produse si inca doua malluri mari sunt amplasate de o parte si de cealalata a garii principale a orasului si am vazut ca acolo se concentra oarecum distractia tinerilor si aglomeratia.

Restaurante cum am mai spus sunt foarte multe, terase, in special in centrul istoric si la parterul cladirilor, nu erau foarte aglomerate, desi am fost la diferite ore, si pranz si seara, iar preturile nu sunt exagerate in euro, dar mai mari decat la noi. Am mancat noodlles cu fructe de mare si a fost 7 euro portia (nu prea avea multe fructe de mare), un coleg a servit sushi la 6 euro portia, o bere de firma era cam 2.5 euro 330 ml, iar cea la draft si locala era si 1.2 euro, mai scumpa in zona centrala de fite si din ce in ce mai ieftina cu cat te indepartai. Alte locuri unde am mancat bine si ieftin erau cele din zona garii. Nuuu, nu va ganditi la garile noastre si la felul cum arata ele si cine le populeaza sau la carciumile deacolo.

Puteti vedea din fotografii diferenta.

Anul trecut am mancat peste pane cu legume asortate si garnitura la 10 euro portia (nu trecusera inca la euro atunci.

Asa cum am am citit pe aici, in restaurante am cerut initial mancare specifica zonei, dar nu intelegeam mare lucru din explicatii, ne era si foame, eu nu m-am riscat, dar unui coleg i-a adus un fel de tocana de legume cu carne de vita. Din lista restaurantului nu ne-au putut recomanda altceva. Tipsul este voluntar, depinde cum te simti si poate varia intre 5- 10 la suta.

Atentie, noaptea dupa ora 22.00 pretul bauturilor alcoolice creste foarte mult, si cineva a platit 250 de euro pentru o sticla de vin, deci mai bine intrebati inainte pretul.

Avand destul timp la dispozitie pe care trebuia sa il umplu, dupa ce am vizitat obiectivele de pe harta aceea turistica ne-am plimbat de-a lungul falezei, apoi prin parcuri si am admirat explozia de flori si verdeata din parcuri, monumentele, curatenia si mirosul curat si placut dupa ploaie... Am vizitat asadar parcul Bastejkalns, Vermanes, dar mai putin conteaza numele lor imposibil de tinut minte, ci locatia si ambientul relaxant. Denumirile strazilor se termina cu “iela”o fi insemnand strada, nu am retinut numele niciunui bulevard, dar le gasiti in ghidurile turistice.

Din punctul meu de vedere pentru zona Riga sunt de ajuns 2-3 zile pentru vizita.

Chiar am vazut un grup de turisti care doar ce se dadusera jos dintr-un autocar, ghida incepuse sa la faca introducerea despre oras si frumusetile lui, si fiindca centrul vechi este destul de mic, dupa aprox 3 ore i-am revazut cand se imbarcau pe un feribot pentru o minicroaziera pe raul Daugava.

Multe din cladirile vechi pe care le vedeam si le remarcam erau institutii publice, politice sau guvernamentale, sau chiar ambasade, banci si chiar o universitate.

Piata Primariei din Riga sau Piata Sfatului, este locul unde se afla si Primaria orasului, o superba cladire cu cateva etaje, restaurata si intretinuta. Aici se tin majoritatea spectacolelor, festivalelor de muzica si dans, si a evenimentelor culturale si artistice mai importante, iar duminica aici se tine un targ cu legume si fructe si produse traditionale de unde va puteti aproviziona cu produse specifice direct de la producatori particulari.

Din acesta piata ajungeti rapid la Muzeul Ocupatiei Letone, Catedrala Sf Petru, Muzeul Soarelui si apoi catre podul peste raul Daugava (Stone Bridge), de unde se poate admira panorama orasului.

Mai puteti vizita tot in apropiere, pe strada Torna iela, Zidurile Vechi si Poarta Suedeza, singurele ramase din vechea fortificatie a orasului de la inceputurile sale, dar care au fost distruse in timpul razboaielor dar si a ocupatiei sovietice. Aceste fortificatii dateaza de prin secolul al XII lea, iar Poarta Suedeza din anul 1698.

Exact vis-a vis de aceste edificii puteti servi o cafea la numeroasele cafenele, sau sa va potoliti foamea la un restaurant sau o pizzerie, si intre timp sa va cautati si suveniruri de la magazinele de profil. Si aceste cladiri sunt restaurate si arata superb.

In apropiere puteti vedea si Turnul de Nisip sau Tunul Prafului de Pusca asa cum este el cunoscut de localnici, un simbol al orasului, datand din secolul al XVlea accesul se face prin Muzeul de Razboi, locul unde puteti vedea numeroase arme vechi armuri, sabii. De sus din turn puteti admira panorama orasului, accesul se face contra cost.

Nu puteti rata in zona si Casa cu pisici Negre, o cladire de asemenea simbol al orasului, denumita astfel dupa pisicile care strajuiesc orasul de la inaltimea turnurilor. Legenda spune ca sculptorul a omorat cele doua pisicute si le-ar fi impaiat si cum in vremea aceea se zicea ca pisicile negre aduc ghinion, constructorul le-a sculptat pe turnurile cladirii tocmai pentru a-si speria dusmanii, dar si pisicile i-au adus ghinion sculptorului care la terminarea cladirii ar fi cazut de pe acoperis si a murit.

Cladirile celor trei Frati –str. Maza Pils la nr 17,18,19, sunt dupa spusele ghidului, cele mai vechi cladiri locuibile din Letonia, si sunt reprezentative pentru ca fiind construite in perioade diferite, reflecta evolutia caselor din Evul Mediu, sunt construite din piatra.

Cea mai importanta insa atractie turistica din Riga pe care nu trebuie sa o ratati este Castelul din Riga, care este situat pe malul raului Daugava si dateaza din anul 1330.

De-a lungul timpului, numeroase catastrofe naturale, razboaie, incendii au trecut peste acest edificiu, el fiind reconstruit in anul 1515. In interiorul castelului sunt adapostite obiecte ce dateaza din sec al XII lea, mobilier vechi, candelabre, picturi, sculturi ale unor maestri celebri. Actualmente o parte a Castelului este resedinta Presedintelui Letonie, aceea parte nu poate fi vizitata, dar restul se poate vizita. Fotografiatul si filmatul sunt permise contra unei taxe.

O cladire la fel de frumoasa este si Casa Mica a Breslelor, situata chiar in piateta inconjurata de restaurante terase si cafenele, este o cladire impunatoare, alba, fosta resedinta a catorva familii renumite de negustori si mestesugari si a fost construita in sec al XVIIlea. Cladirea seamana cu un castel in miniatura in special turnuletul putin mai inalt decat cladirea de forma dreptunghiulara, cu ferestre mari.

Asadar toate aceste edificii, monumente, catedrale se afla concentrate in marea lor majoritate in centrul istoric, la cateva minute de mers pe jos, pe o raza de cateva sute de metri. Tot ce va trebuie este o harta, pe care o puteti obtine de la oficiile de turism sau de la hotelul la care sunteti cazati si incaltaminte cat mai lejera.

Sper ca mica mea povestire din Riga sa va ajute daca ajungeti pe aici.

Mentionez ca o parte din explicatii sunt desprinse din ghidul turistic si harta.

Va doresc concedii placute oriunde v-ati afla, iar celor care inca nu au ajuns inca, macar sansa de a visa... Multumesc.

P.S.Vad ca sunt foarte multe fotografii asemanatoare cu ale mele,deci voi incerca si eu sa selecteze altele..

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de alunelu69 in 14.05.14 23:58:42
Validat / Publicat: 15.05.14 07:13:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE BALTICE.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5836 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alunelu69); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 stiu ca apare de prea multe ori cladirea dar e prea frumoasa si atat de veche incat sa nu o mai revedeti
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[15.05.14 07:12:53]
»

Chiar dacă pozele nu sunt încărcate încă, cred că e potrivit ca articolul să fie selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

alunelu69AUTOR REVIEW
[16.05.14 05:18:47]
»

@webmaster: Am incarcat si pozele.

mprofeanu
[23.05.14 17:59:10]
»

Interesant acest review si te-am votat. In vara aceasta voi vizita si eu Riga, mai precis in data de 15-18 iulie, avand si cazare.

Daca consider ca este necesar te voi mai solicita cu alte intrebari.

alunelu69AUTOR REVIEW
[27.05.14 22:16:52]
»

@mprofeanu: Va multumesc si va stau la dispozitie, atat cat ma pricep...

alinaro
[26.11.14 17:46:01]
»

@alunelu69 - Ce culori frumoase in P03!

P. S. Abia acum am descoperit acest review. Mi-a placut, eu nu am ajuns inca in Riga. Frumos.

mishu
[31.05.17 09:53:03]
»

@alunelu69: Nu cred ca te va mira acest vot aparut la ceva distanta fata de data aparitiei dar cum am vazut ca ai scris in ultima vreme ceva articole am zis sa vad despre ce povestesti si cum primul pe acest an era despre restaurantele din Riga, el aparea ca o continuare a acestui articol, astfel incat inainte sa trecem pe la restaurante ar fi bine sa aflam cate ceva si despre locuri.

Despre Riga stiu foarte putin, insa din ceea ce am mai citit mi-ar fi placut tare mult sa il vad. Baiatul meu cel mare a participat la un concurs la Riga in decembrie 2015 si atuci am incercat sa-i dau cateva informatii in eventualitatea ca are si putin timp liber.

Normal ca timpul avut la dispozitie a fost modest insa a apucat sa se plimbe putin prin oras si sa-l aprecieze la valoarea lui. Este un oras pe care mi-ar face placere sa-l vizitez, felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, alunelu69, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Riga:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062320947647095 sec
    ecranul dvs: 1 x 1