Hopa-hop prin sate colinare

TIPĂREȘTE

De când am început să îmbătrânesc și articulațiilor să le dea târcoale niște maladii enervante care mă împiedică să merg mult pe jos ????, am ajuns să apreciez din ce în ce mai tare mijloacele de locomoție care mă poartă rapid și fără efort fizic spre destinație. Și aici mă refer inclusiv la scări rulante, lifturi, telefericuri, funiculare, trenulețe turistice ori busuri hop-on hop-off - toate acele minunății inginerești ale vremurilor moderne care te transportă pe distanțe scurte și-ți fac viața ușoară.

Le-am folosit cu succes la Istanbul, în orașele din Umbria ori Alsacia, la Napoli, Atena, Lyon și în alte locuri de care nu îmi amintesc acum. Iar mai recent mă plimbasem cu hop-on hop-off-ul în Chania și în capitala insulei Rhodos, evitând posibilele rătăciri pe străzi necunoscute și dându-i șoferului familiei șansa de a admira de sus orașul fără grija respectării indicatoarelor și angoasa găsirii unui spațiu de parcare.

În puținele zile avute la dispoziție pentru pregătirea sejurului din Creta, am căutat așadar informații despre trenulețele turistice și/sau busurile hop-on hop-off din Rehymno și le-am găsit pentru ambele pe site-ul rethymnocitytour.com. Și ambele m-au tentat.

Little train sau kiki-carul, cum îi spun eu, are două trasee, amândouă după-amiaza, primul de la Rethymno la Panormo (5 euro/persoană; 3 euro copii de 6-12 ani; gratuit pentru cei sub 6 ani), respectiv între Rethymno și Margarites (17,50 euro/persoană; 7,50 euro copii de 6-12 ani; gratuit pentru copii sub 6 ani), acesta din urmă părându-mi mai interesant.

Până la urmă nu am reușit să-l „înghesui” în program, așa că m-am mulțumit cu hop-on hop-off-ul.

De ce am optat în final pentru această variantă? Pentru că m-a atras ideea de a vedea nu numai orașul Rethymno, ci și zona colinară din împrejurimi într-un traseu combinat urban-rural.

Traseu care durează 90 de minute și cuprinde 12 stații. Prețul biletelor este 6 euro pentru copii de 6-12 ani (gratis pentru cei sub 6 ani) și 14 euro pentru persoane de peste 12 ani. Și evident, ți se pun la dispoziție audioghiduri în 8 limbi.

În mod normal, autobuzele turistice pornesc din stația 0 (zero), situată în Piața soldatului necunoscut (Plateia Iroon) de pe țărm, din dreptul Portului Nou (New Marina), din oră în oră (fixă) între 10:00 și 17:00, însă în 2020, anul pandemiei cu Covid-19, în așteptarea unui număr mai mic de clienți (ceea ce s-a și adeverit), numărul de curse a fost redus la 4, cu plecare la orele 10:00,12:00,14:00 și 16:00.

Despre această surpriză neplăcută nu am aflat decât la fața locului, unde ne-am prezentat într-o zi dimineața cu puțin înainte de ora 10. Îmi propusesem să fac una sau chiar două opriri pe traseu (la Chromonastiri și Agia Irini), după care să hop-on în următorul bus, însă cum intervalul dintre autobuze se mărise de la 1 la 2 ore, am abandonat ideea. Ar fi însemnat o prelungire prea mare a duratei excursiei, cu rezultatul inacceptabil al renunțării la o plajă... ????

Și în plus, ce am fi putut face preț de două ore într-un sat sau la o mănăstire?!! ???? Glumesc, desigur, chiar sunt destule lucruri de văzut și făcut în amândouă locurile.

Bun, așadar am convenit cu Adrian să parcurgem întreg traseul fără a coborî din bus. Am cumpărat biletele, ne-am instalat confortabil - la etaj, desigur - și după câteva minute am pornit la drum.

În prima parte a călătoriei am străbătut strada Eleftheriou Venizelou, care se prelinge pe țărm de la Portul Nou până la Vechiul Port venețian, trecând pe lângă Loggia venețiană. Urmează stația 1, la cetatea venețiană Fortezza, căreia i-am dat ocol, înscriindu-ne pe Leof. Emmanouil Kefalogianni, pe coasta vestică a peninsulei. A doua stație se află pe această stradă în dreptul Prefecturii și se cheamă Old Town deoarece de aici se poate pătrunde în Orașul Vechi.

Continuăm să rulăm pe Leof. Emmanouil Kefalogianni și cu puțin înainte de capătul său cotim pe strada Igomenou Gavriil, unde, în fața Grădinii Municipale și în apropiere de Biserica celor Patru Martiri, este a treia oprire de pe traseu: Municipal Garden.

Cum despre toate aceste obiective, plus altele, v-am povestit în reviewul anterior vezi impresii, nu voi mai insista asupra lor.

Traversăm acum zona nouă a orașului Rethymno, cu străzi mărginite de clădiri rezidențiale, în majoritate blocuri cu 4-5 etaje, așa cum sunt mai toate în Grecia, și ajungem pe strada Svaitser, paralelă cu țărmul, la stația cu numărul 4, de-i zice Bio.

Busul oprește în fața Bio Suites Hotel****, al cărui nume derivă de la „biomichaniki periochi” , care înseamnă „zonă industrială” : aici a funcționat între 1920-1940 una dintre cele mai mari fabrici de ulei de măsline din Creta ????, din care nu s-a păstrat decât coșul de 45 m înălțime, care a fost restaurat și integrat în complexul hotelier. Îl puteți vedea, dacă sunteți curioși, în galeria de imagini de pe site-ul hotelului. Eu una mărturisesc că nu l-am zărit din bus.

De pe strada Svaitser cotim la stânga și revenim pe țărm pe strada Sofokli Venizelou. (În paranteză, dacă vă intrigă cumva repetiția numelui Venizelou/Venizelos, aflați că nu este întâmplătoare: Elephterios și Sophoklis, tată și fiu, au fost doi mari oameni politici cretani, deputați și prim-miniștri ai Greciei în mai multe legislaturi. Și, ca fapt divers, sora lui Elephterios s-a căsătorit cu un alt politician, Costis Mitsotakis, strămoșul actualului premier grec, Kyriakos Mitsotakis, la rândul său fiu de prim-minstru. Așa-i în Grecia, nu sunt familii domnitoare, doar dinastii guvernamentale... ????)

Lăsând deoparte politichia pe seama celor mai pricepuți decât mine, propun să ne continuăm călătoria înspre est pe faleza din Rethymno, despre care am făcut vorbire în cel dintâi review din serie vezi impresii. Ne vom prelinge frumușel de-a lungul țărmului, având în stânga plaja lungă nisipoasă iar în dreapta hoteluri și alte amenajări turistice, și vom face două opriri, în stațiile 5 și 6, la Caretta Caretta A și Caretta Caretta B.

Numele duce imediat cu gândul la faimoasele broaște țestoase ????, Creta fiind al treilea loc ca importanță din Grecia, după Zakynthos și Peloponez, în care simpaticele animale își fac cuiburi în fiecare primăvară, cu un total anual de cca. 37.000 de ecloziuni. Iar plaja din Rethymno este pentru ele cel mai... prolific ????refugiu cretan.

Desigur, specia este protejată, de asta ocupându-se societatea Archelon, și este puțin probabil să dați în drumurile voastre peste astfel de cuiburi sau chiar broaște. Așa încât numele atribuit stațiilor e mai degrabă o găselniță de marketing - destul de izbutită, aș zice - pentru o plajă altminteri cât se poate de obișnuită.

După stația cu numărul 6 părăsim țărmul și orașul și ne îndreptăm pe direcția sud-est către zona rural-agricolă de interior.

Începem să urcăm pe dealuri verzi domoale, presărate cu livezi de măslini, plantații de viță de vie și case împrăștiate ici-colo, fără îndoială aparținând de niște ferme. De după câte un cot al drumului, în spate încă mai zărim marea. Șoseaua, relativ îngustă dar destul de bine întreținută, înaintează șerpuind ușor cale de câțiva kilometri spre următoarea oprire, stația 7: Mănăstirea Panagia Chalevi/Halevi.

Se ivește pe neașteptate în fața ochilor noștri, complet izolată și ruptă parcă de lume, și abia apuc să fac două fotografii nu foarte reușite în cele 30 de secunde cât oprim. Remarc totuși bougainvillea de lângă gard, curtea îngrijită, plină de arbuști și tufișuri, și construcția simplă din piatră cu o singură navă, încununată de un dom arcuit cu trei ferestre, din care cea din mijloc în formă de treflă.

Audioghidul și netul mă lămuresc mai bine: mănăstirea, ridicată în 1673 și operațională pe perioada stăpânirii otomane, nu mai este funcțională din anul 1900. După 1912 s-a încercat reconstruirea sa, însă războaiele au amânat lucrările și abia în ultimii ani acestea s-au finalizat. A fost de fapt refăcută doar biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului, anexată din 1991 la Mănăstirea Agia Irini, pe care aveam să o vedem mai târziu, restul fiind lăsat în ruine.

Dincolo de aceste amănunte istorice, priveliștile sunt cele care îți taie pur și simplu respirația. Biserica e așezată pe pantele muntelui Psiloritis????, cu vederi splendide de jur împrejur, inclusiv spre Marea Cretei ⛵.

Iar peisajul continuă să ni se dezvăluie la fel de frumos și pe măsură ce pătrundem în Defileul Mili/Myli, unde vom face a opta oprire. Observ cum culturile agricole fac loc pădurilor de foioase, florilor sălbatice și stâncilor golașe iar aerul devine brusc ceva mai răcoros, deși nu ne aflăm la mare altitudine.

Mili este de fapt o ravenă, o vale strâmtă săpată în pereții calcaroși de pâraiele de pe pantele nordice ale muntelui Vrysinas. Numele său înseamnă în grecește „moară” , și asta fiindcă în trecut aici au funcționat cca. 30 de mori de apă, unde se măcinau mai toate cerealele recoltate în zonă. După 1960, satul Mili s-a depopulat treptat și ultimii rezidenți și-au abandonat casele în 1972 din cauza spaimei de alunecările de teren.

În ultimul timp însă, o nouă specie umană și-a făcut apariția pe aceste meleaguri????: turistul pasionat de drumeții, atras în principal de izvoarele cu apă curgând în permanență, chiar și în lunile secetoase de vară, de micile cascade și iazuri, ca și de unica moară restaurată. Și bonus, poate vizita satul părăsit, câteva ruine de biserici și niște capele amenajate în grote. La un moment dat am avut impresia că disting și o cafenea jos în râpă.

Creta este o insulă mare... și la propriu, și la figurat, și vizitatorii pentru care plaja și băile în mare ori siturile istorice din perioada minoică nu reprezintă cel mai mare punct de interes se pot refugia în mijlocul naturii. Sunt multe alte defileuri în afara celebrului Samaria, și Mili se numără probabil printre cele mai interesante, așa cum sper că o va demonstra filmulețul de pe youtube pe care îl voi atașa la review.

Noi ne vom mulțumi însă cu admirarea peisajului de sus, de la etajul busului hop-on hop-off, și ne vom continua drumul.

Care șerpuiește ușor în sus spre satul Chromonastiri, situat la 360 m față de nivelul mării, la marginea căruia vom face o nouă oprire: stația 9, Muzeul Militar.

Este găzduit de unul din conacele venețiene din localitate, vila Clodio, reședința de vară a unei familii aristocratice și ulterior a guvernatorului otoman. Afară au fost instalate un elicopter????, mașini blindate, tancuri, mitraliere folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Creta a fost un important teatru de luptă între forțele germane și trupele Aliaților, formate din soldați proveniți din Grecia, Anglia, Australia și Noua Zeelandă. Citesc că muzeul expune uniforme militare, arme, medalii etc. ce acoperă o perioadă istorică cuprinsă între 1821 și 1945.

Precizam mai la începutul reviewului că aș fi vrut să cobor aici din busul turistic, mai mult pentru a vizita micul sat (cu mai puțin de 400 de locuitori), pitoresc așezat și păstrând două biserici bizantine din secolele XI-XIV, printre cele mai vechi de pe insulă. M-ar fi interesat și Muzeul de Folclor, dar n-a fost să fie... ????

Așa că ne-am reluat călătoria, practic coborând ușor până pe la 300 m altitudine și începând „manevrele” de întoarcere în Rethymno printre plantații de măslini răsfirate pe dealuri. Ne apropiem de stația cu numărul 10 - Roussospiti.

E supranumit „balconul orașului Rethymno” , și pe bună dreptate: panoramele care se deschid de pe drum sunt atât de cuprinzătoare, încât întrezărim și marea, de care ne despart acum mai puțin de 8 km.

Am afirmat că îmi dorisem să fac două opriri de câte o oră în stațiile de pe traseu? Scuze, am greșit, ar fi trebuit să includ pe listă și Roussospiti, atât de frumos este satul acesta ceva mai măricel (570 de suflete trăitoare). Frumos, curat, îngrijit și elegant: prin curțile oamenilor zăresc în afară de tractoare și alte unelte agricole care dezvăluie ocupațiile de bază ale proprietarilor, și piscine încadrate de șezlonguri ce se lăfăie la soare.

Nu puțini sunt turiștii care preferă să se cazeze în satele colinare din împrejurimile orașului Rethymno în locul hotelurilor de pe faleză. Și zău că nu greșesc: dacă vrei să te bucuri de liniște într-un cadru natural și nu-ți place aglomerația (existentă, fără îndoială, în anii „normali” , nu și în 2020), nici că se poate alegere mai bună.

Să fie oare sumele încasate pentru închirierea de camere explicația bunăstării generale pe care am remarcat-o străbătând cele câteva sate de pe dealurile ce străjuiesc Rethymno? ???? Sau - mult mai probabil - e vorba de o combinație între turism și agricultură cu rezultate financiare remarcabile? Oricum ar fi, aceste mici localități înstărite contrastează destul de pronunțat cu ceea ce aveam să întâlnim după câteva zile, vizitând o mică parte din sudul Cretei, o zonă mai puțin dezvoltată din punct de vedere turistic, dar care promite...

Să revenim însă la Roussospiti: a fost întemeiat de venețieni și păstrează câteva mărturii în acest sens - porți, arcade, o fântână cu robinet în formă de cap de leu. Legenda zice că unul dintre primii săteni care s-au stabilit aici și-a construit o casă („spiti” în limba greacă) pe care a zugrăvit-o în roșu („russo” ), în timp ce o altă poveste pune a doua parte a denumirii pe seama unei rusoaice („roussa” ) care ar fi poposit în sat după o boală iar aerul curat de munte i-ar fi priit atât de mult, încât a decis să-și petreacă tot restul vieții aici.

Dacă adăugăm peisajelor verzi, panoramelor albastre ale Mării Cretei ori vestigiilor venețiene și biserica închinată Fecioarei și grota Lygeri, situată la numai 500 m sud de Roussospiti, avem o imagine aproape completă a unui sat ce merită inclus pe orice listă must see.

Dar, apropo de listă, mai avem de bifat un ultim obiectiv de pe traseu, stația 11, cea de-a douăsprezecea fiind stația zero, adică punctul de plecare de pe faleza orașului Rethymno.

Ajungem la el continuând să coborâm până la altitudinea de 250 m. Mănăstirea Agia Irini, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale de maici din Creta, datând din secolul al XIII-lea, mă ia prin surprindere, ivindu-se, la fel ca Panagia Chalevi, de după o cotitură, însă de data aceasta dimensiunile locașului de cult sunt cele care mă intrigă. Dimensiunile și aspectul, căci arată ca o fortăreață apărată de ziduri puternice ????. Într-adevăr, a fost folosită nu numai ca loc de rugăciune și școală, ci și ca refugiu împotriva atacurilor piraților și mai târziu ale otomanilor, care au și distrus-o în 1896.

A rămas abandonată și în ruine mai bine de un secol, pentru ca în 1989 să devină obiectul unui proces minuțios de restaurare conformă cu vechea înfățișare, încheiat în 1995, când proiectul a fost recompensat cu Premiul Europa Nostra atribuit de Uniunea Europeană pentru realizări de excepție în domeniul conservării moștenirii culturale.

Dacă, la fel ca mine, nu reușiți să vedeți mănăstirea cu proprii ochi, o puteți vizita virtual, urmărind acest filmuleț: youtube. Chiar dacă avem de-a face în mare măsură cu o reconstituire, cu o capelă mică și o veche presă de ulei drept singurele vestigii rămase din construcția originală, alături de biserică nouă, chiliile și refectoriul, noi și ele, pe mine m-a impresionat felul cum a fost dus la bun sfârșit proiectul de restaurare și mai ales grija cu care călugărițele se ocupă de treburile gospodărești, curtea plină de flori stând bună mărturie. De altfel, aflu de pe net că, în afara îndatoririlor bisericești, acestea lucrează în ateliere de pictat icoane, de țesut, cusut și brodat veșminte preoțești și prepară produse specifice cretane (dulciuri sau cosmetice pe bază de ulei de măsline). Mai aflu și că mănăstirea deține un mic muzeu ecleziastic.

Așezarea sa spectaculoasă, pe o culme de deal, la poalele muntelui Vrysinas, se observă cel mai bine la plecare, dintr-o curbă largă de unde se deschide o panoramă mai amplă. Din acel loc izbutesc să imortalizez mănăstirea într-o fotografie, peste crengile unor măslini.

De acum, aflându-ne la mai puțin de 5 km depărtare de Rethymno, vom coborî continuu către țărm printre păduri de foioase, livezi de măslini și case răsfirate pe coline și prin văi, iar orașul ni se va dezvălui treptat, într-o explozie de verde și nuanțe superbe de albastru. De aici, de sus, se poate observa cu precizie configurația peninsulei care adăpostește partea cea mai veche din oraș, cu impozanta Fortezza în fundal și lungul dig ce mărginește portul venețian înaintând în apele Mării Cretei.

Vom reveni pe faleză pentru a ne clăti din nou ochii cu spectacolul etern al valurilor înspumate și vom face cale întoarsă la punctul unde ne-am îmbarcat în această minunată călătorie ce ne-a purtat printr-un oraș cu un trecut zbuciumat și un prezent vibrant, dar și prin sate pitorești, prin defileuri împădurite, grădini și livezi, pe culmi de dealuri cu priveliști încântătoare. Nici nu știu când a trecut o oră și jumătate, atât de ocupată am fost să absorb totul - aerul curat, informații și mai ales imagini...

Munte-mare, deal-vale, urban-rural, turism-agricultură - realități contrastante, dar nu antagonice; în Creta ele se îmbină armonios întru prosperitatea localnicilor și desfătarea noastră, a vizitatorilor.

✳️

În 1864, scriitorul și ilustratorul englez Edward Lear, creatorul poezioarelor umoristice cunoscute sub denumirea de limericks, a petrecut șapte săptămâni în Creta și și-a descris impresiile într-un jurnal însoțit de aproape 200 de desene. O parte din ele le puteți vedea pe acest site: edwardlearandcrete.weebly ... es-by-lear.html.

Iată ce a consemnat Lear în jurnalul său în cea de-a șaptea zi a șederii: „E trecut de ora patru, am ajuns până în capătul zidurilor iar lui George i s-a făcut sete, așa că l-am trimis după apă. Rethymnon este, fără îndoială, un loc sărăcăcios, și n-am idee ce voi face mâine. Niște oi anatoliene și atât. Am urcat până pe culmea dealului pe care l-am escaladat parțial ieri seară și am desenat până la șase seara, iar acum am epuizat toate resursele acestui loc. Ce plictiseală!”

Oare ce ar avea de comentat Lear dacă ar vedea cum arată azi orașul❓❗❗

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

O combinație reușită de peisaje urbane și rurale, cu panorame splendide deopotrivă către munți și mare.

Drumețiile și vizitarea satelor colinare și a bisericilor și mănăstirilor din zonă sunt numai câteva dintre activitățile ce îi pot ține ocupați până și pe cei mai pretențioși turiști.

---

VIZUALIZĂRI: 2349 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI