Peru: VALEA SACRA....si nu numai

TIPĂREȘTE

Este dimineata!!!... in Peru, la noi... in Romanica este ora 12... noaptea. Doamne, ce greu este sa te scoli cand in mod normal la ora asta acasa... oamenii se duc la culcare!!!

Dar odata ce ne-am dat jos din pat (noroc ca suntem inalti altfel am fi avut nevoie de scarita ca sa atingem pamantul, asa de mare si de dublu insaltelit era patul... si ne-am dezmeticit unde suntem de fapt, cu pasi aproape vioi, dupa ce ne-am aranjat, am coborat la restaurant pentru a servi micul dejun tip bufet suedez si dupa aceea de a porni impreuna cu deja prezentatul ghid personal Juan Carlos si cu soferul autoturismului pe meleaguri peruane. Primul impuls este de a scrie limuzina in loc de autoturism, dar nu ar fi situatia reala asa ca... asta e.

Tare imi vine sa va descriu ce am servit la masa dar pentru ca nu este un site culinar, tin sa mentionez doar felul in care chelnerii erau tot timpul atenti si te intrebau ce fel de suc doresti sa-ti stoarca proaspat: mango, portocale, ananas... de felurile de mancare, mai bine nu-mi amintesc pentru ca imi lasa gura apa... numai gandindu-ma la somonul afumat... si la...

Si am pornit in sfarsit la drum, dupa nu-mi mai amintesc exact cat timp, am ajuns la o asa-zisa gradina zoo. Adica mai zoo eram cred noi turistii decat relativ pasnicele ierbivore: lame, alpaca, viguna. Am mai vazut prin documentare astfel de animalute dar in realitate nu mi-a mai fost dat sa stau atata de aproape de ele... poate chiar prea aproape. Ghidul, adica J. C. ne-a informat ca din lana toarsa din blana puilor de alpaca: baby alpaca, se obtine cel mai fin si cel mai scump fir de lana, iar produsele confectionate din aceasta sunt de o calitate exceptionala: moi, nu se scamoseaza etc...

Copilul din mine nu-mi da pace, asa ca... am vrut sa pipai si eu blana asta atata de speciala. Bun... am si ochit o baby alpaca, pe care vezi doamne vroiam sa o mangai, si mi-am inclestat degetele in aceea blanita, care pe bune chiar ca avea o finete extraordinara si era foarte placuta la pipait. Cu o mana am incercat sa-i dau niste verdeata... , ca sa-mi maschez cumva gestul fata de ceilalti turisti, dar... am fost deconspirata chiar de posesoara lanei care dupa ce a emis niste avertismente vazute numai de barbatu'meu (adica a ciulit intr-un mod evident de nervozitate urechile) mi-a tras un scuipat din resturile de vegetale, peste mana, de am sarit ca arsa.

Nici nu m-as fi gandit ca am o viteza de reactie atat de rapida! Oricum, normal ca spectacolul nu a ramas fara spectatori mai ales ca sotul meu si J. C. au izbucnit in ras.

De la acel zoo unde erau si exponate din tesaturi facute din diverse fire de lana, (tocmai pentru a putea compara, diferenta de calitate) am plecat mai departe spre Valea Sacra, unde odata ajunsi si vazand constructiile care n-i se desfasurau in fata ochilor am ramas muta de uimire (nu chiar foarte multe clipe pentru ca sunt fiica Evei, si precum se stie femeilor le vine foarte greu sa taca mult timp).

Lasand glumele la o parte, cand vezi acele trepte, ziduri, facute din bucati de piatra imbinate perfect fara a folosi mortar si avand si informatia ca pietrele au fost aduse acolo de la distante foarte mari si mai ales stiind ca incasii nu cunosteau roata, personal primul gand care imi vine in minte este: ce ajutor de pe alte meleaguri (cosmice) au avut? !

Este impresionant!!! si spre deosebita placere a mea si a sotului meu am avut ocazia sa vedem si fenomenul de halou: un curcubeu... cu picioarele in sus!!!

Plecand din Valea Sacra am intrat si intr-un targ atat cu suveniruri pentru turisti cat si cu produse din gospodariile lor aduse spre vanzare: porumb... in cateva zeci de culori si sortimente, cartofi despre care ghidul spunea ca ar fi 800 de soiuri cultivate, intr-un pamant si pe niste coclauri unde ai crede ca nu poate sa creasca nimic. Oricum agricultura in zonele inalte este foarte rudimentara, pentru ca sunt saraci si nu si-ar putea permite utilaje moderne care oricum nu ar putea sa faca fata terenului foarte accidentat.

Printre altele ce m-a impresionat mult e faptul ca asa saraci cum sunt totusi se bucura de viata: canta, danseaza chiar si in targuri (nu numai pentru turistii care stau cu gura cascata) si cand se intalnesc pe strada, zambesc intre ei mult mai mult decat se intampla in tarisoara mea.

Ei, si plecand de la targ ne-am dus sa mancam la un restaurant unde masa se servea in gradina... si ce mai gradina. Renunt cu stoicism sa va descriu si acesta masa, nu de alta, dar acum sunt la cura de slabire (pe care o incep in fiecare zi de luni... ma intelegeti nu-i asa? ! si amintesc doar de unul din deserturi: capsuni proaspeti cu mot de ciocolata... Hm! Uite trebuie sa va marturisesc ca desi sunt o gurmanda: deci imi place mancarea gustoasa si sunt deschisa unor noi experiente culinare, sub nici o forma nu am cedat insistentelor de a manca porcusori de guineea!!! Poate sa fie mancarea lor natonala, sa manance ei si sa fie sanatosi!!! Eu voi manca acasa la mine cea mai buna leguma: carne de porc!

Si dupa o zi minunata am fost "debarcati "intr-un alt hotel, locatia in alte vremuri servind drept manastire. Atasez cateva poze si din aceasta zi minunata locatie, uramand ca de scopul destinatiei principale: MACHU PICCHU sa va scriu data viitoare.

Cu bine,

Edith

---

VIZUALIZĂRI: 5587 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI