Viata intr-o „Furtuna de nisip”

TIPĂREȘTE

Paracas si Insulele Ballestas Plecarea din Lima spre sudul tarii si apoi pana la lacul Titicaca si Cusco se poate face fie cu avionul, pana la Arequipa, fie cu autocare pe autostrada Panamericana, poreclita calea Gringo.

Dar turisti care aleg calea aerului, vor pierde o experienta unica, pe care o poti trai in Peru. Mergand cu autocarul, in care ai conditii de confort deosebite (mai ales daca alegi compania Cruz da Sur sau Oltrusa), bauturi - ceai, cafea, sucuri, pe durata calatoriei sau daca e perioada de masa de pranz, ti se va servi, cald (jumatatea de jos a autocarului, e ocupata de bucataria personalului care serveste, iar cealalta jumatate e denumita ,,first floor “, unde pretul e mai ridicat, dar conditii de exceptie si mancare mai buna (vezi poza), vei putea admira traseul de coasta arida, regiunea facand parte din cel mai uscat desert din lume, un loc unde ploua numai 2 h /an (in perioada sfarsitul luni ian. -inceputul luni febr.) si o zona in care dunele de nisip nu se misca, de cate ori bate vantul, ceea ce se intampla destul de des, . fiind un nisip pietros, tasat pe coastele muntilor.

Dea lungul coastei, munti inalti si arizi se pravalesc direct in apele oceanului, numai pe alocuri se pot vedea fasii de coasta ingusta. Raurile care coboara din Anzii Vestici si se indreapta spre ocean, nu ajung pana in apele acestuia fiind repede inghitite de terenul foarte uscat si numai cele care curg pe sub pamant, se acumuleaza intr-un loc, de unde locuitorii acestor tinuturi, le gasesc si le folosesc pt irigarea terenului, in aceste locuri ei isi cultiva cartofi, fasole porumb.

Asa ca din loc in loc, la distante mari, ai sa vezi intre muntii arizi, terenuri verzi cultivate. Serpuind pe o distanta de 1330km, intre Lima si pana aproape de granita cu Chile, soseau Panamericana strabate coasta arida, ca apoi sa intre in interiorul tarii, parasind salbaticia prafuita a deserturilor sudice, unde brusc peisajul se schimba, apar la inceput oaze verzi ca apoi, drumul sa treca pe langa suprafete mari de terenuri fertile.

Cu toate ca terenul e atat de uscat, in zona desertica traiesc numeroase specii de pasarii, mamifere marine si animale salbatice. Aceasta se datoreaza curentului peruan care curge dinAntarctica, pe coasta oceanului si care ridica substante nutritive de pe fundul oceanului, cu mari cantitati de plancton, formand un lant trofic, in care traiesc pesti, calamari, mamifere marine, pasari.

Prima oprire se face la Paracas, care inseamna in limba quechua ,,furtuna de nisip “, potrivit nume pt acest loc ingropat in nisip de peste 2 milenii, in regiunea Ica. Pe acest loc, intre anii 600i. e. n-200 e. n, a trait tribul care a dezvoltat cea mai importanta cultura din Peru, Cultura Paracas, cu vaste cunostinte despre irigatii, tehnica de realizare a celor mai fine textile si stofe, fiind primii care au folosit razboiul de tesut.

Textilele sunt elementul cel mai reprezentativ al acestei culturi, armonia culorilor si compozitia modelelor, au facut din aceste tesaturi, capodopere de arta. Facandu-se un studiu asupra unei manta descoperite, s-au gasit 190 de gradatii ale unei singure culori si 22 de culori diferite, iar semnele desenate se presupune ca ar face parte dintr-un calendar religios. Culorile fiind realizate din vegetale, in special cactus (baby) si minerale.

Si in zilele noastre, asa cum am vazut, sunt suprafete mari de culturi de cactus, care e folosit la fel ca atunci, la vopsirea lanii de la Lama, Alpaca, Oaie sau a firelor de bumbac. Desenele de multe ori brodate peste materialul tesut reprezinta figuri de oameni, pasari, demoni sau sunt calendare religioase.

Cultura Paracas, a ramas celebra pt. ,,cranii Paracas “, cranii care poarta urmele unor operatii similare cu trepanatiile pe care le fac medicii in zilele noastre, ceea ce atesta faptul ca in acea vreme, medicii stiau sa faca acest tip de operatii, ar caror efecte se presupune ca erau favorabile, deoarece cicatricele dovedesc ca pacientii supravietuiau.

Dupa ce am coborat din autocar, unde eram ca de obicei asteptata de constinciosul ghid, am fost dusa cu o masina pana in zona portuara, o oaza de rai, in care mici vile isi asteptau vizitatorii, ingropate in tufe incarcate de minunate flori, iar in mijlocul acestui mic rai, o piscina te imbia la o baie, dar cum nu era timp pt. asa ceva, m-am indreptat impreuna cu ghida spre ponton, pt a fi suita intr-o salupa, cu insotitor vorbitir de limba engleze.

De aici eram in drum spre insulele Ballestas. Dar inainte de a ajunge la aceste insule, treceam pe langa tarmul peninsulei Paracas, unde o imensa formatiune geoglifa, pe numele ei ,,El Candelabro “, parea sculptata pe panta unui deal, lunga de 128m, de forma unui candelabru, asemanatoare desenelor de la Nasca, a supravietuit vantului puternic din zona, fiind atat de calara si in zilele noastre (despre felul cum a fost realizata, am sa va relatez atunci cand voi prezenta si desenele de la Nasca, avand aceasi poveste)

Dupa o scurta oprire, timp in care ni s-a prezentat poveste candelabrului si am facut poze, am continuat in viteze, fiind aruncati, de pe o coama a valului pe altul sau trecand pe langa un delfin, pana la insulele Ballestas. Insulele erodate de valuri si vant, avand forme minunate si uimitoare, se intind pe o suprafata de 340000 hectare, fiind un sanctuar al vietii salbatice.

In 1975, a fost infiintata Rezervatia Nationala Paracas, pt a proteja specii de pasari unice cat si specii marine. Dea lungul istoriei aceasta zona a jucat un rol important in economia acestei tari, datorita cantitatilor imense de guano (excrementele pasarilor de aici), un fertilizator natural, f. bun, colectat si expediat in Europa si America, deosebit de valoros pt. productia ecologica. Guano se obtine, in urma procesului de coacere a nitratilor aflati in cantitate mare in excrementele, pasarilor care traiesc pe aceste insule, ca –cormoranul, pelicanul peruan, gagauta peruana, de soarele care dogoreste aproape tot anul, iar lipsa ploilor face ca gainatul sa nu fie luat de pe stanci si dus in apele oceanului.

In anul 1850, exportul de guano atingea cifra de 1 milion tone/an, ceea ce a condus la diminuarea considerabila a rezervelor de guano, asa ca guvernul a decis sa infiinteze o comisie care sa administreze recoltarea lui. Durata de formare e de 7 ani si recoltarea se face pe rand, de pe cele 30 de insule, fiind cules cu mana de muncitorii care folosesc galeti si lopeti. Dupa plecarea muncitorilor, care pe durata culesului locuiesc in corturi, pasarile isi reiau locul lasat, iar refacerea guanoului se reia.

In afara de pasarile enumerate, aici mai traiesc pinguinii Humbold, singura specie de pinguin de pe teritoriul Peru, Flaminguoul chilian roz si leii de mare ,,care umplu tarmurile insulelor, traind in mari colonii, alcatuite din femele, care pot ajunge pana la 2 minatime si cantarii pana la 150 kg.

Iar in apele oceanului, din aceasta zona, pe langa barci se vad delfinii inotand. Aici se gasesc peste 150 specii de pasari marine. Rolul rezervatiei e dea proteja biodiversitatea coastei, precum si a siturilor arheologice gasite pe peninsula Paracas. Un important rol in obtinerea de informatii despre cultura Paracas, au fost obtinute in urma descoperirii facute de arheologul Julio Tello, in 1920, care a descoperit neocropolisul Wari Kayan, care e format din o succsesiune de camere mortuare subterane, in care s-a gasit cate 40 de mumii, presupunandu-se ca o camera era destinata unei familii sau unui clan, iar camera era lasata mostenire din generatie in generratie, fiecare mumie era infasurata in material textil, lucrat deosebit de fin.

---

VIZUALIZĂRI: 2181 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI