GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sanctuarul Adevărului din Pattaya - un loc fascinant, care merită vizitat!

Sanctuarul Adevărului este o clădire impresionantă construită integral din lemn, care combină arhitectura tradițională thailandeză cu motive și simboluri filosofice, religioase și culturale. Acest templu iconic este dedicat explorării adevărului, păcii și valorilor umane.
UNDE SE AFLĂ?
Sanctuarul Adevărului se află în orașul Pattaya, pe malul mării, oferind o priveliște spectaculoasă asupra Golfului Thailandei.
Adresă: 206/2 Moo 5, Soi Naklua 12, Naklua, Banglamung, Pattaya, Chonburi 20150, Thailanda.
Coordonate GPS: 12.9687° N, 100.8881° E
Program de vizitare:
Deschis zilnic între orele 08:00 și 18:00.
Costul biletului de intrare este pentru adulți: 500 Baht (~13 EUR) si pentru copii (sub 110 cm): Gratuit.
CUM AM AJUNS ACOLO:
Încă din luna august 2024 mi-am făcut o listă cu obiectivele turistice pe care vreau să le vizitez în Pattaya.
Astfel in timpul vacanței noastre din ianuarie 2025, a patra zi din sejur am dedicat-o vizitării acestui templu.
Distanța de la locul de cazare și până la Sanctuary of Truth este de circa 3 km.
Am vrut să luăm un taxi chiar din fața hotelului, dar prețul de acasă de 45 baht nu s-a potrivit cu cel cerut de taximetrist de 200 baht.
Așa că, după ce am apreciat că vrea să ne jecmănească, am hotărât să mergem pe jos o bucată de drum in speranța că poate vom lua de pe traseu un alt taxi sau un tuk tuk, la un preț mai convenabil.
Era în jur de ora 11.00.
Soarele strălucea pe cer în toată splendoarea lui și treptat am început să mă încălzesc și să transpir, de căldură și de nervi, pentru că făcusem cam 2 km și nici urmă de vreun taxi sau tuk-tuk.
Curat ghinion!
Mai aveam cam 300 de m, conform GPS-ului, trebuia să facem la stânga, când ne abordează o cucoană, turistă din China, care foarte sociabilă ne spune că nu e bine pe acolo, că trebuie să ne întoarcem vreo 500 de m, că așa îi arată ei GPS-ul in chineză (???).
Ne spune că e în vizită la niște rude din Pattaya, unde vine destul de des.
Ok, ne luăm după femeie, adică știe ea ce știe, dacă vine des!
Deci, ne întoarcem 500 de m, împreună cu femeia.
Eu eram destul de plouată și morocănoasă, pentru că nu-mi plac surprizele de acest gen, care implică efort fizic în plus.
Ajungem undeva în fața unei curți și chinezoaica începe să facă fețe-fețe, întreabă un localnic, iar acesta îi spune că nu e bine, că trebuie să ne întoarcem exact în locul din care am plecat și trebuia să o luăm la stânga.
Chinezoaica își cere mii de scuze că s-a înșelat, dar asta pe mine nu mă încânta deloc, pentru că am mai făcut 1 km, în plus.
Cred că fața mea exprima tot ce gândesc și nu era ceva frumos, așa că duduia o ia la galop și dispare în mulțime.
Na, ce să zic, o fi Karma și am plăți de făcut sau e pentru evoluție...
Ajungem la templu.
Arătăm că am plătit online două bilete și ne repartizează la un grup cu ghid vorbitor de limba engleză.
Am mers după grup, trecând pe lângă un țarc cu cai și căprițe și după ce străbatem vreo 200 de m și coborâm niște trepte, în sfârșit zărim templul.
În ciuda stării de disconfort fizic, nu am putut să nu rămân impresionantă în fața unei construcții atât de frumoase și deosebite!
Dar iată câteva informații utile despre templu:
Construcția Sanctuarului Adevărului a început în anul 1981 și este un proiect încă în desfășurare, fiind conceput ca o operă de artă vie, care continuă să evolueze în timp.
Cine l-a construit?
Sanctuarul a fost ideea vizionarului thailandez Lek Viriyaphant, un magnat care a dedicat o mare parte din viața sa conservării și promovării culturii și tradiției thailandeze.
CE MATERIALE AU FOST FOLOSITE?
Așa cum am remarcat pe timpul vizitei, sanctuarul este realizat integral din lemn de tec, lemn de trandafir și alte tipuri de lemn dur, rezistent la termite.
Conform explicaților oferite de ghid, templul abundă de sculpturi atât in interior cât și în exterior, lucrate manual, fără a folosi niciun cui metalic, o dovadă a măiestriei artizanilor locali.
CE CUPRINDE?
Sanctuarul este împărțit în mai multe secțiuni, fiecare reprezentând diverse teme filozofice și religioase.
Astfel am putut admira Sala Centrală, caracterizată de o cupolă impresionantă decorată cu sculpturi simbolizând conexiunea dintre cer și pământ, precum și unitatea între diferite religii.
După care a urmat Secțiunea Buddhistă cu sculpturi care ilustrează învățăturile lui Buddha și importanța iluminării spirituale.
A treia a fost Secțiunea Hindusă, ce prezintă zeități precum Shiva, Vishnu și Brahma, simbolizând creația, distrugerea și regenerarea.
A urmat secțiunea a patra a Elementelor Naturii, cu sculpturi care înfățișează cele patru elemente, pământ, apă, aer și foc și modul în care acestea susțin viața.
Aici am găsit și un calendar cu ani diferiți, unde în urma unor indicații privind data nașterii, puteai să-ți faci horoscopul.
A cincea secțiune a fost o reprezentare cu scene din viața umană precum violența războaielor, iubirea și armonia umană, cu mesaje despre valoarea moralității și a păcii.
După ce ne-am perindat vreo două ore prin templu, timp in care am mai stat și pe niște scaune, am ieșit afară, unde am observat niște clopote.
Știam că în cultura asiatică acestea au mai multe semnificații, astfel că am lovit clopotele punându-ne câte o dorință.
Conform tradiției, clopotele sunt adesea asociate cu:
1. Curățarea energiei: Sunetul clopotelor este considerat purificator, capabil să alunge energiile negative și să creeze un spațiu armonios.
2. Conexiunea cu divinul: Sunetul unui clopot poate simboliza o chemare către divin, un mod de a-ți centra atenția și de a te conecta la momentul prezent.
3. Îndeplinirea dorințelor:
În multe temple thailandeze, se spune că lovirea clopotelor aduce noroc și îți amplifică intențiile pozitive sau dorințele.
4. Rugăciune și meditație: Clopotele sunt folosite pentru a marca începutul sau sfârșitul unei rugăciuni sau meditații, oferind o vibrație care ajută la calmarea minții.
Aș putea spune, că acest ritual m-a ajutat să mă mai relaxez și să mai scap de energia negativă acumulată pe traseul până la templu.
Ce am mai văzut interesant?
În jurul templului se organizează tururi călare pe elefanți și m-am bucurat să văd niște exemplare impunătoare din această specie magnifică!
După ce ne-am încheiat vizita, am urcat treptele spre ieșirea din complex și am căutat un taxi, care ce să vezi, ne-a cerut tot 200 baht.
Neavând altă opțiune, am acceptat situația și ne-am întors la hotel.
IN CONCLUZIE:
Chiar dacă excursia noastră a început cu stângul, vizita noastră a meritat tot efortul, întrucât Sanctuarul Adevărului nu este doar un monument arhitectural impresionant, ci și o invitație la introspecție și conectare cu valorile umane universale.
Astfel, vizitarea acestui loc ne-a ajutat să reflectăm asupra semnificației vieții și a relației dintre om, natură și divinitate și să ne bucurăm de o experiență culturală și spirituală unică, într-un loc care transcende granițele religioase și culturale.
Deci, DA, recomand cu mare drag!
Trimis de elenaadina in 05.02.25 11:08:08
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@elenaadina:
”Construcția Sanctuarului Adevărului a început în anul 1981 și este un proiect încă în desfășurare, fiind conceput ca o operă de artă vie, care continuă să evolueze în timp. Cine l-a construit? Sanctuarul a fost ideea vizionarului thailandez Lek Viriyaphant, un magnat care a dedicat o mare parte din viața sa conservării și promovării culturii și tradiției thailandeze.
, si fara sa fie folosite cuie??? , minunat templu, o dantelarie adevarat, o constructie minunata, m-am uitat de doua ori la poze dar si la filmulete, este ceva cu totul deosebit.
Si binenteles ca m-am uitat si la semnificatia zilei in care m-am nascut si fara lauda, dar cam pe acolo sunt , cum s-ar spune am o parere foarte buna despre mine, dar daca n-o am e, cine s-o aiba
?
Multumim pentru ce ne-ai povestit, felicitari, votat cu mare drag.
@elenaadina: ca de obicei, relatările dvs sunt ghiduri turistice. Felicitări la maxim.
@elenaadina: Câtă muncă, dar și ce-a ieșit. Foarte, foarte tare.
Citeam articolul și nu-mi dădeam seama ce-ați putut face două ore acolo. După ce-am văzut fotografiile și filmulețele, m-am lămurit. E ceva deosebit și merită vizita acolo fără, doar și poate.
Treaba cu 200 de bahți o cursă, cred că e laitmotiv național în Thailanda. Sunt blocați pe prețul ăsta. Și în Phuket e la fel. Că mergi un kilometru sau patru cu un tuk-tuk... 200 de bahți. Șase dolari pentru trei kilometri, cam mult. La noi nici black-cabul nu-ți ia atâta .
Mi-a plăcut foarte mult ce-am citit și ce-am văzut. Sunt convins că mai ai câte ceva de povestit din această vacanță.
Ăăăă, să nu uit. V-ați făcut curaj în vacanța asta și-ați mers pe cont propriu?
@mishu: Mulțumesc pentru vizită și ecou!
'si fara sa fie folosite cuie??? , minunat templu, o dantelarie adevarat, o constructie minunata, m-am uitat de doua ori la poze dar si la filmulete, este ceva cu totul deosebit. '
Da, așa e, fără cuie.
'Si binenteles ca m-am uitat si la semnificatia zilei in care m-am nascut si fara lauda, dar cam pe acolo sunt , cum s-ar spune am o parere foarte buna despre mine, dar daca n-o am e, cine s-o aiba'
Și la noi s-a potrivit!
De asta am și pus pozele , pentru amatori. 😊
@aurel34:
Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!
Toate cele bune!
@Pușcașu Marin:
Mulțumesc pentru vizită și ecou!
"Citeam articolul și nu-mi dădeam seama ce-ați putut face două ore acolo. După ce-am văzut fotografiile și filmulețele, m-am lămurit. E ceva deosebit și merită vizita acolo fără, doar și poate. "
Am mai stat pe niște bănci și am încercat să meditez, deși cam greu în gălăgia generală, dar măcar mi-am delectat ochii...
"Ăăăă, să nu uit. V-ați făcut curaj în vacanța asta și-ați mers pe cont propriu? "
Noi și anul trecut am fost pe cont propriu în multe vacanțe, dar intr-un număr mai mic de zile decât voi, adică undeva la 14 maxim intr-o singură vacanță.
Când a fost vorba de circuite în mai multe țări am preferat un tur organizat.
Acum am vizitat doar Pattaya și Bangkok.
Voi povesti în alte articole cum am ajuns în Thailanda. 🙂
Magnifică această construcție din lemn sculptat! Este o dantelă în lemn cum nu cred că am mai văzut în altă parte!
Cât despre ce se spune...
”Conform explicaților oferite de ghid, templul abundă de sculpturi atât in interior cât și în exterior, lucrate manual, fără a folosi niciun cui metalic, o dovadă a măiestriei artizanilor locali
... eu sunt mai scepticăNu cred că este posibil ca o asemenea construcție masivă, înaltă de 105 m, să nu aibă îmbinări solide (cuie/scoabe), în afara eventualilor adezivi pentru lemn. Pentru a mă lămuri am accesat
https://forestmania.ro/templul-adevarului-din-thailanda-facut-integral-din-lemn-e-in-lucru-de-40-de-ani/
Acolo se vede că au fost folosite cuie care, ulterior - cred - au fost scoase și înlocuite cu lemn, de mărimea cuielor. Ce puțin așa am presupus eu, văzând o fotografie.
Mă mai întreb un lucru: pe ce fundație se sprijină atâta greutate?! (scuzați-mi ignoranța, nu sunt constructor, dar vă rog pe cei ce lucrați/ați lucrat în domeniu să mă lămuriți și pe mine!
Oricum ar fi îmbinările, important este rezultatul, o minune!
Mă bucur că ați reușit să ajungeți și la „Templul Adevărului” !
Felicitări pentru scris și pentru poze!!!... și...
Ce ușor ne e să renunțăm la ideile noastre în favoarea altora care par mai siguri pe ei...
Ca voi in fața chinezoaicei.
La acest aspect meditez eu acum după ce am citit interesantul articol.
Că trebuie să am și eu o temă de meditație la ceas de seară!
@Marius 72:
Da, asa e, ai perfecta dreptate!
Uneori ne putem insela si putem lua o decizie mai putin inspirata pentru ca nu avem suficienta incredere in noi!
Pentru mine a fost un dublu test, o data ca eram suparata ca nu am mai gasit nici un mijloc de transport pe traseu spre templu si am mers suficient pe jos incat sa-mi starnesc durerea de coloana, situatie pe care am fost obligata sa o accept, iar apoi intalnirea cu chinezoiaca si propunerea ei de a merge in alta directie, situatie pe care nu eram obligata sa o accept, dar pe care am acceptat-o, desi implica un efort fizic suplimentar.
Interesant a fost ca in timp ce mergeam dupa chinezoaica, cumva m-am detasat de situatie privind lucrurile din exterior parca anticipand ca e vorba de un test.
Multumesc pentru vizita si ecou!
@doinafil:
Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!
Apreciez curiozitatea dvs. și dorința de a cunoaște cât mai mult!
Ca să răspund la întrebarea cum a fost clădirea construită integral din lemn, fără a folosi cuie metalice:
Meșterii thailandezi au folosit o tehnică tradițională de îmbinare a lemnului numită "tenon și mortasă".
Mortasa este o gaură sculptată într-o piesă de lemn.
Tenonul este un capăt tăiat special al altei piese de lemn, care se potrivește perfect în mortasă.
Aceste îmbinări sunt fixate prin forță mecanică și uneori consolidate cu cepuri de lemn.
Pe lângă această tehnică, artizanii folosesc și alte metode tradiționale de îmbinare, cum ar fi dovetail (coadă de rândunică) sau interblocarea sculpturală, unde piesele sunt modelate pentru a se îmbina ca un puzzle.
Acest mod de construcție permite structurii să reziste la vânturi puternice și cutremure, fără a se crăpa sau slăbi în timp.
Mulțumită de explicații? 😊
@elenaadina:
Felicitări pentru descoperirea acestui obiectiv deosebit şi prezentarea lui pe AFA!
Acea dantelărie în lemn este impresionantă. Mi-a plăcut mult, dar nu vreau să mă gândesc câtă muncă şi migală se află în spate.
”Mai aveam cam 300 de m, conform GPS-ului, trebuia să facem la stânga, când ne abordează o cucoană, turistă din China, care foarte sociabilă ne spune că nu e bine pe acolo, că trebuie să ne întoarcem vreo 500 de m, că așa îi arată ei GPS-ul in chineză (???).
Curat ghinion, dar parcă tot nu-mi vine să cred cât de uşor v-aţi lăsat influenţaţi de chinezoaica asta. Noi suntem mai încăpăţânaţi amândoi, iar dacă este să greşim, măcar o facem după capul nostru
Important este că templul ăsta a meritat cu prisosinţă tot efortul de a ajunge acolo. Chiar şi acel kilometru parcurs în plus degeaba.
Obiceiul şi semnificaţiile lovirii clopotelor sunt o noutate pentru mine. Interesant
”Aici am găsit și un calendar cu ani diferiți, unde în urma unor indicații privind data nașterii, puteai să-ți faci horoscopul.
Am studiat şi eu calendarul din poza P17, util pentru a afla în ce zi a săptămânii te-ai născut, bănuiesc. Până să desluşesc datele din fotografie, am apelat la prietenul Google, care m-a lămurit imediat.
M-am dus apoi la poza următoare să văd ce "zice" despre ziua respectivă. Neah... scrie prea de bine. Nu cred că este vorba despre mine sau oi avea cine ştie ce calităţi ascunse pe care încă nu le-am descoperit, nu ştiu. Mai degrabă cred că nu se potriveşte fiind vorba de o naştere programată (cezariană)
@elenaadina:
De o lună am tot vrut să te întreb ceva, dar tot uitam. Ca şi acum aproape.
Ai ceva planuri pentru ultimul weekend din martie? Ştiu că voi călătoriţi mult şi spre ţări şi mări mai calde când la noi este frig şi vreme urâtă.
În perioada 28-30 martie venim noi la tine. La Gura Humorului
Şi suntem mulţi
@nicole33:
Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!
'Ai ceva planuri pentru ultimul weekend din martie? Ştiu că voi călătoriţi mult şi spre ţări şi mări mai calde când la noi este frig şi vreme urâtă.
În perioada 28-30 martie venim noi la tine. La Gura Humorului'
Sunt foarte fericită că veniți în Gura Humorului!
Da, avem ceva programat dinainte, dar mai vedem, dacă se schimbă ceva, nu știu...
Oricum mă bucur că veniți!
😘🤗😚
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2025 Nong Nooch Botanical Garden Pattaya, un parc imens ce conține o grădină botanică uriașă și o Vale a dinozaurilor spectaculoasă, care m-a 'teleportat' în timp — scris în 08.02.25 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Jan.2025 Cel mai lung lazy river și distracție la Parcul acvatic 'Splash Jungle Water Park' din Pattaya — scris în 01.02.25 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Feb.2016 Cand ai asteptari prea mari, pleci usor dezamagit — scris în 01.03.16 de angela_tudose din TULCEA - RECOMANDĂ
- Feb.2014 Pattaya sau alt pom laudat al Thailandei. — scris în 01.03.14 de reallifehunter din ALBA IULIA - nu recomandă
- Apr.2012 Pattaya, destinatie de familie sau nu? — scris în 18.05.12 de dr.razvan din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jun.2009 Zile de vis de la Galati la Pattaya — scris în 26.03.10 de tonyec din GALATI - RECOMANDĂ