GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Despre Parga, inițial, nu știam prea multe. O văzusem adesea în ofertele agențiilor de turism. Am aflat apoi ca este o mică stațiune maritimă din zona continentală Epirus, foarte pitorească, cu clima blândă.
Toată lumea o lăuda. Anul acesta am zis să-i rezervăm o zi, să o vedem. Am decis că ar fi mai bine la întoarcerea din concediul nostru de 7 nopți din Kefalonia. Zis și făcut! Am pornit devreme din Kefalonia, imediat după ce am servit micul dejun. Am ajuns în Fiskardo, am luat ferry-boat-ul de la ora 10:30 până în Vasiliki (Lefkada), apoi ne-am îndreptat cu inima plină de speranță spre Parga. Ştiam că sunt în jur de 120 km. ce urmau a fi parcurși în aproximativ 2h30.
Drumul urmat nu ne-a pus probleme: Levkas – Preveza – Kalamitsi – Mitikas – Kanali – Ligia – Ag. Kiriaki – Parga.
Ajunși în Parga, am găsit cu greu un loc de parcare. Noi am nimerit intr-o parcare privată pentru care am plătit cam 5 € pentru întreaga zi. Nu ne-a deranjat deloc. De altfel, era prima parcare pe care o plăteam de când veneam în Grecia.
Parga am găsit-o frumoasă, cochetă, colorată dar sufocată de turismul lunii august. Veniți de pe Kefalonia, o insulă generoasă, deloc aglomerată, chiar și în luna august, ne lipsea parcă „aerul de respirat”!
Am parcurs-o puțin „la picior”, i-am trecut în revistă terasele din port, i-am admirat Cetatea Venețiană de departe, am servit prânzul la una din terasele din apropierea portului și am cumpărat ceva suvenir-uri... Cam atât!!! A!!! Şi am facut o baie scurtă în apele Mării Ionice ce scaldă plaja Krionieri, o plaja frumusică, dar foarte aglomerata, chiar neîncăpătoare la început de august. Nu am avut timp să vedem popularele plaje Valtos și Lichnos.
Sperăm să revenim la Parga, nu știm când, dar poate o vom face...
Trimis de Gioia in 21.08.14 16:22:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Gioia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Parga este foarte frumoasa. Plajele Valtos si Lichnos sunt deosebit de frumose.
Nu va recomand insa sa mergeti in Parga in august deoarece este foarte aglomerat. Lunile iunie si septembrie sunt cele mai bune de vizitat Parga
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Parga 2022 — scris în 07.09.22 de constantin din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Parga, dupa 4 ani la rand — scris în 05.02.20 de Enki din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 O zi in Parga — scris în 06.01.19 de LUMI CLUJ din TURDA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Mini vacanta in Parga — scris în 14.07.18 de Lily_24 din CRAIOVA - nu recomandă
- Jun.2018 Parga — scris în 08.07.18 de ANIELA03 din BLAJ [AB] - nu recomandă
- May.2018 Parga, atracţie la superlativ — scris în 24.05.19 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Parga suprapopulată și în septembrie — scris în 27.09.17 de ebirsan din CONSTANţA - RECOMANDĂ