Prin Oslo, pași în doi

TIPĂREȘTE

Oslo este cel mai scump oraș din Europa, potrivit statisticilor publicate mai peste tot.

Iar asta se remarcă din însuși zgârcenia literelor folosite în denumire, alături de Roma, aceasta fiind singura capitală europeană cu numele format din doar patru litere.

Și e capitala cea mai aerisită din Europa dacă ar fi să ne raportăm la numărul locuitorilor per suprafața ocupată. Iar asta se poate observa cu ochiul liber de cum părăsești hotelul și te angajezi într-un traseu per pedes de descoperire a frumuseților orașului.

Oslo e puțin diferit de ceea ce înseamnă Norvegia. Sau, cel puțin, așa l-am perceput eu.

Capitala e oarecum diferită de alte surate de-ale ei. Nu simți că ai păși pe străzile celui mai important oraș al țării. Din punct de vedere turistic, acesta nu are cum te atrage mai mult – nu are de oferit – decât Alesund sau Bergen.

Însă la tot pasul simți că te copleșește prin scumpetea lui. Am simțit-o pur și simplu, am adulmecat-o și ne-a intrat în toți porii.

Vizitele în Parlament doar din iulie, toată zona din jurul primăriei e în reconstrucție – numai macarale și pickamere, primăria e închisă intrării turiștilor în ziua în care ne-am aflat noi pe acolo, nu știu ce sindrofie cu caracter restrâns se derula, și uite așa, toate astea, mă fac să urăsc Oslo. Cel puțin momentan…

În jurul Teatrului Național dăm de verdeță și liniște. Nu îl putem vizita, deși are ore deschise publicului… Începând de mâine, doar. Azi e singura zi săptămânii în care e închis (lunea).

Oamenii sunt tăcuți, stau așezați pe băncuțe și se bucură de razele calde ale soarelui și de un cer senin, albastru cum nu prea au ei de obicei.

Că sunt femei sau bărbați, asta nu mai contează acum. A contat pe la începutul secolului, acum 100 de ani. Anul 2019 celebrează împlinirea unui secol de când întreaga populație norvegiană – bărbați și femei – își poate exercita dreptul la vot întru democrația acestui stat nordic.

Până la întâlnirea cu ghidul ales pentru a ne călăuzi pașii prin locuri de interes, alegem noi să ne preumblăm hai-hui. Și din ușa primăriei în care trona un musculos specimen cu clare descendențe africane – nicidecum blond! - ne îndreptăm spre port, acolo unde vedem ancorată nava Styebjorn, construită în anul 1910 în Goteborg și folosită de norvegieni pentru tractarea barjelor până la începutul celui de-al doilea război mondial, când a fost capturată de nemți. Ulterior, modernizată în 1950, aceasta a revenit în patrimoniul nordicilor și a fost utilizată până spre sfârșitul anilor ‘70 sub numele de Atlet, fiind inclusă pe lista navelor demne de conservare.

Cum te sucești cu privirile din port vezi cele două paralelipipede maronii care îți localizează cu precizie clădirea primăriei. Pe unul dintre ele, ceasul maroniu indică ora 11:25, așa că mai avem ceva timp de plimbăreală doar noi de noi.

Dacă tot mai e timp, de ce să nu încercăm încă o dată a intra în instituția publică numărul 1 a administrației locale.

Sorții de izbândă nu se ridică nici măcar cu o miime de speranță. Chipeșul malac de la intrare are același repertoriu vocal, care în traducere românească înseamnă ne pare rău, este o manifestare privată înăuntru. Și ne aflam în intervalul orar 9 – 16, deschis vizitelor publicului.

Oameni eleganți, îmbrăcați la costume ce depășesc salariul nostru garantat în plată intră și ies sub privirile noastre pizmuitoare.

Am ajuns și prea târziu pentru a face cunoștință cu primarul urbei. Acesta își soarbe cafeaua în fiecare dimineață într-una din cafenele din jurul primăriei – prin rotație pentru a nu supăra patronii – prilej de a se întâlni și discuta cu cetățenii. Probabil că nici nu mai e nevoie de programare în audiență...

Nimic nu e cum ne-am dorit să fie… Am venit degeaba în această scumpete de capitală…

Nici faptul că un angajat spală de zor scările instituției, nu mă mai impresionează. Tot orașul e de o curățenie farmaceutică.

Nu avem ce face și ne îndreptăm privirile spre pereții exteriori ai construcției ce s-a dorit a fi, odinioară, casa principalului port norvegian.

Finalizată în 1950, construcția arhitecților Arnstein Arneberg și Magnus Poulsson va marca dezvoltarea ulterioară a arhitecturii norvegiene. Sediul Consiliului Local Oslo, a executivului local și a administrației orașului, edificiul este vizitat anual de peste 300.000 de persoane din țară și de peste hotare.

Mai multe ceremonii și evenimente au loc aici, iar cel mai reprezentativ are loc în Munch Room, în data de 10 decembrie a fiecărui an, respectiv decernarea Premiului Nobel pentru Pace.

Pe pereții din jurul clădirii sunt prezentate o serie de scene din mituri și basme norvegiene. Găsim referiri și la Odin sau Tor, zeii atât de pomeniți în romanul Ultimul regat, celor cărora se închinau vikingii invadatori ai Inglaterrei.

O mână pe puști, toți cu zulufi blonzi, îmbrăcați în veste reflectorizante portocalii se perindă și ei prin fața primăriei. Ne sar imediat în ochi cumințenia lor și lipsa oricărei larme ce însoțește deplasarea unui asemenea grup pe străzile noastre. E clar că de mici sunt crescuți în altă matrice a educației.

Un grup de 5 femei protestau pașnic, adică ridicau pancarte. Nu pentru că era închisă primăria, ci pentru mediu. Îmi era greu să le deslușesc limba sau semnele caligrafice de pe banere, dar îmi dau seama de motivul revoltei după copacii pictați pe pânzele agitate în aer. Dacă și aici protestează pentru un mediu mai curat, la noi în țară ar fi nevoie să facă asta toți românii ce nu au plecat încă de acasă...

Punctul final al plimbărelii noastre hai - hui îl reprezintă opera, instituție care aveam să aflăm că are pe statul de plată și doi tenori români.

Văzută din sumedenii de poze, clădirea atrage. Văzută de aproape, te farmecă. Arhitectul a avut o viziune și o imaginație deosebită.

Pare că îți este la îndemână să urci de pe fundul apei albastre închis în înaltul cerului albastru deschis. Apă, beton, sticlă și cer se joacă cu imaginația și privirile omului. Care nu-și dorește decât să ajungă cât mai iute în apropierea ei, pe ea sau în interior pentru a-i descoperi alte și alte atracții.

Iar pe dinăntru lemnul preia ștafeta și prezintă alte miracole creative.

Urci pe clădire, te alături furnicarului, iar odată ajuns sus te întorci și scoți un sunet de surpriză. Imaginea ce ți se oferă în fața ochilor este splendidă.

Rămâi să fii mângâiat de soare cât îți dorești și te bucuri că trăiești momentul acesta.

Apoi părăsești Oslo. Capitala extrem de scumpă, cea în care 90% din taxiuri sunt limuzine Mercedes.

Capitala regatului în care regele e extrem de iubit, în primul rând, datorită faptului că s-a căsătorit din dragoste și nu pentru satisfacerea unor alianțe politice. A așteptat 9 ani pentru ca tatăl său să se răzgândească și să accepte de noră femeia iubită de fiu.

Și eu l-aș iubi pe rege de aș trăi acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 1470 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI