Peninsula Datça, un paradis aproape necunoscut printre români

TIPĂREȘTE

Motto: "Dacă Dumnezeu ar vrea ca supuşii săi să trăiască o viaţă cât mai sănătoasă şi cât mai îndelungată, cu siguranță i-ar trimite în Datça".

Strabon, geograf, filosof, istoric din antichitate

Astăzi mi-am propus să vă fac cunoștință cu un ținut despre care, pe la noi, nu se știu prea multe. Dacă ar fi să vi-l descriu așa cum o fac toate ghidurile turistice, aș începe cu „Ferită oarecum de circuitul turistic constituit de axa Kușadası – Bodrum – Marmaris – Fethiye, Datça este peninsula care oferă... ”, dar m-am gândit să vă spun varianta mea, aşa cum văzut eu acel meleag.

Totul a pornit de la o broșură, acum câțiva ani. Cel mai probabil, în urmă cu vreo șase, când am primit de la bunii noştri prieteni ce fuseseră la o ediţie a TTR-ului, mai multe broşuri despre diferite zone ale Turciei, ştiind că ne place să mergem cu maşina în vacanţă, în diverse locuri ale acestei ţări. Una dintre ele era despre Datça, o regiune de care auzisem vag atunci când fuseserăm în Marmaris, deoarece şoseaua pe care ajunseserăm acolo se continua până în Datça. Broşura m-a fascinat pe loc: text, culori, grafică, ea vorbea despre o zonă pliată pe gusturile noastre: cu peisaje naturale munte-mare fabuloase, neafectată de turism de masă, cu urme de civilizaţii demult apuse, cu o insulă grecească (Symi) aflată în apropiere, la numai 14 km. Apoi, mult timp a rămas acolo, într-o cutiuţă a memoriei mele, până acum trei ani când era cât pe-aici să se materializeze, însă un eveniment nefericit a intervenit şi am anulat tot. Pe urmă, drumurile ne-au dus la mare în alte părţi, aşa încât abia anul acesta am ajuns să dăm curs acestei vechi dorinţe neîmplinite, petrecându-ne prima parte a vacanței turcești într-un ținut de poveste.

Datça (se citește Datcea) este numele pe care-l poartă o peninsulă din sud-vestul Turciei ce desparte golfurile Gökova la nord și Hisarönü la sud, începând la zece km vest de Marmaris și reprezentând o fâșie subțire de pământ, lungă de aproape 100 km ce se termină în vest cu capul Knidos, acolo unde se află și ruinele orașului antic Knidos, ridicat în cinstea zeiței Afrodita. Însuși cuvântul Datça derivă de la denumirea antică de Stadia, așa cum îi spuneau dorienii polisului întemeiat de ei, care mai apoi a luat forme ca Tadya, Dadya, Dadça, până la actualul Datça. Se spune că desparte Marea Egee de Marea Mediterană, iar lățimea sa maximă nu depășește 17 km, pe când în punctul cel mai îngust, un istm situat în prima jumătate, are numai 800 metri. Deţine o suprafață de 455 kmp, un relief muntos accidentat cu o şosea principală sinuoasă și relativ bună, în pantă de cele mai multe ori, din care se desprind altele perpendiculare, dar destul de înguste că pun la încercare îndemânarea şoferilor, sate micuțe cu localnici ospitalieri dar din cale-afară de curioși. Este bogată în vegetație, fiind verde, cu păduri dese de pini și renumită pentru culturile de migdali (se organizează chiar și un festival al migdalelor), pentru mierea de pin, smochine, roşcove, măsline/ulei de măsline, abundă în arbuştii de bougainvillea de toate culorile, spre încântarea retinei oricărui privitor.

Are 235 km linie de coastă și o salbă de numai puțin de 52 de golfuri (zice-se câte unul pentru fiecare săptămână a anului!) mai mari sau mai mici, cu ape cristaline (ideale pentru snorkeling), nisip sau pietriş, unele dintre ele accesibile doar de pe mare, spre îndeletnicirea organizatorilor de croaziere care nu mai pridideau să ofere doritorilor plimbări cu gület-urile lor. Mulți dintre aceștia se laudă că ei le știu pe acelea secrete, pline de farmec, doar ca să-și atragă clienții! ;)

Nu ştiu cât este de real, dar am înţeles că tărâmul Datça este renumit şi pentru ceva ce nu se poate cumpăra pe piață - aerul său bogat în oxigen!  În antichitate era cunoscută sub numele de „aer magic", datorită vântului din nord care suflă vara şi conferă foarte puțină umiditate, lucru ce este considerat a fi foarte benefic pentru cei suferinzi de boli ale aparatului respirator şi cardiovascular, reumatism.  De altfel, Datça este recunoscută a fi una dintre cele mai însorite zone din Turcia, cu climă blândă în peste 300 zile pe an.

Vântul este şi binecuvântarea surferilor care se bucură de acesta în multe locuri tangente peninsulei, iar localnicii au ştiut să-l pună la treabă din cele mai vechi timpuri construind mori de vânt peste tot, ajutându-i în viaţa de zi cu zi. Până și sigla orașului Datça are în centru o moară de vânt!

În Datça, turismul care se practică cel mai bine este acela rural, nu unul de masă, în pensiuni și hoteluri deloc mari, în resorturi dichisite, mici, retrase, liniștite, în stațiuni micuțe, uneori în campingurile bine organizate pe lângă cele mai faimoase plaje, un soi de ecoturism. Citeam undeva că locuitorii peninsulei, mai conservatori din fire, s-au opus din răsputeri extinderii turismului de masă, pe care ei au văzut-o ca pe-o tentativă de „invadare” a teritoriilor lor, aşa încât, vrând să-şi păstreze ţinutul cât mai natural şi mai neatins de modernitate exagerată, nu au acceptat construirea unor mari resorturi în aria Datça. Au preferat să-şi menţină pământurile autentice, neprelucrate de intervenţia excesivă a semenilor dornici de înavuţire rapidă, oarecum în detrimentul dezvoltării generale, de aceea există în regiune numeroase ferme în care se obţin produse organice.

Este şi zona căutată de cei cărora le place căţăratul pe stânci ca sport, fiindcă sunt câteva locuri foarte potrivite în care se practică cu succes această activitate.

Din peninsulă se poate lua feribotul spre Bodrum, mai precis din portul Körmen situat pe latura nordică, dar la numai 10 km de oraşul Datça, sau se poate pleca spre insula greacă Symi cu diverse ambarcaţiuni chiar din capitala Datça.

Capitala sa, orașul omonim, are cam 20.000 de locuitori şi este situat pe latura sudică a peninsulei, cam la jumătatea distanţei est-vest şi la aproximativ 75 km vest de Marmaris. Este dispus în trepte, şi privind o hartă a locului, pare un evantai cu cele patru plaje ale sale deschise ca nişte arcuri mai mici sau mai mari. În partea centrală, are o peninsulă foarte îngustă, cu o extremitate asemănătoare unui „moţ” care pătrunde vreo două sute de metri în mare, pe care se află instituţiile portuare (vamă, poliție, garda de coastă) şi un mare amfiteatru modern, loc în care se desfăşoară multe dintre evenimentele culturale ale oraşului.

În trecut, doar un port obișnuit de pescari, astăzi este cel mai important oraş al peninsulei, practic, o stațiune ținută oarecum în secret de istanbulezii de elită care vor să-și petreacă vacanțele în locuri deosebite, mai liniștite, fără aglomerație, departe de „lumea dezlănțuită” a multora dintre destinațiile estivale ale Turciei. Și astăzi, viața de zi cu zi din Datça are portul în centrul atenţiei: acolo sunt cele mai căutate locante și baruri, unele cu muzică live și minispectacole, acolo se pot vedea cele mai frumoase iahturi și ambarcațiuni de croaziere, iar în alt sector, bărcile de pescuit, acolo se află una dintre cele mai „bătute” promenade ale orașului. Am fost impresionată plăcut să ascult muzică de bună calitate de la terase, să asistăm la un miniconcert rock organizat într-un bar din port și ca fapt divers, vă spun că în niciuna din zilele petrecute în Datça nu am văzut femei cu capul înfăşurat în văluri, nici localnice, nici turiste.

Orașul Datça are patru plaje, două dintre acestea de-o parte și de alta a portului: în dreapta Tașlık, plaja de pietricele (taș înseamnă piatră), în stânga, Kumluk, plaja de nisip (kum înseamnă nisip) care seara se transforma într-o scenă feerică pe care erau așezate mesele localurilor stilate din spatele său, frumos puse în evidență de instalații ingenioase de iluminat. Celelalte două: Hastanealtı și Azganlı, ocupă alte arcuri largi situate după Kumluk, respectiv după Tașlık. Hastanealtı, plaja din spatele spitalului, este lungă, îngustă, din nisip cu pietricele, dar mărginită de o promenadă largă, bine amenajată pe care era o plăcere să ne facem plimbarea de seară. De pe toate plajele intrarea în apă este lină, fiind potrivite pentru familii cu copii, și sunt dotate cu facilități de tipul toaletelor, cabine schimb, dușuri, toate sunt prevăzute cu șezlonguri și umbrele printre care se pot strecura și cei ce preferă plaja la prosop.

Noi am preferat să mergem mai mereu la Tașlık, plaja de pietricele, fiindcă era mai puțin populată, mai intimă, situată lângă locul nostru de cazare (vreo câteva zeci de metri) și pentru că în spatele său se găsea un lac de vreo 1,5-2 m adâncime, 100 m în diametru, alimentat de un izvor termal (40°C) ce-și trage apele din adâncul munților din apropiere. Acest lac alimentează o cascadă mică, de unde apa ajunge în mare. Nu se poate spune decât că în Datça poți face plajă „pe alese”!

Centrul vechi are străzi nu prea largi cu o mulțime de magazine, prăvălii, restaurante, cafenele de tot felul, hoteluri și pensiuni nu prea mari, dar o sumedenie. Tocmai ce se lucra la repavarea străzilor, modernizarea arterelor mai puțin circulate, iar acolo unde se finalizase acțiunea, totul era complet schimbat în bine, foarte frumos de altfel. Am colindat centrul pe străzi în toate zilele, de fapt mai mult serile în care am stat acolo, am luat cinele în restaurantele de pe malul mării, bucurându-ne de fructe de mare şi peşte gătite apetisant, eram mirați că, în pofida a ceea ce oferă orașul, nu am întâlnit decât turiști turci, doar câțiva italieni și englezi care păreau rătăciți pe acolo.

Am vizitat, la un moment dat, şi vinăria purtând acelaşi nume, situată la vreo cinci km în afara orașului, luând-o pe drumul spre Marmaris. Foarte elegantă clădirea, zona de prezentare și degustare, la fel și magazinul aferent, iar soiurile de vin, foarte bune. Locul este recunoscut din antichitate pentru viticultura practicată de vechii locuitori care au pus bazele anticului Knidos, mai întâi aici, apoi l-au strămutat în extremitatea peninsulei. Au fost descoperite în situl antic Burgaz (Old Knidos) , din apropiere, mai multe vase folosite la obținerea vinului, vase pe care le-am regăsit, întregi sau fragmentate, expuse în sălile muzeului din castelul din Marmaris. Altfel, situl arheologic nu merită văzut special, fiindcă în afara unui panou informativ şi a unei arii împrejmuite, n-am prea găsit altceva.

În Datça nu s-ar putea spune în niciun caz că turistul se poate plictisi, sau că nu are ce face, Datça este un oraş de care te îndrăgosteşti iremedial din primul moment, fiindcă-l are pe acel „vino’ncoa’”, adică are potenţial turistic și vocaţie de oraş care-ți trezește simțurile, atrăgându-te.

Eski Datça este un sătuc situat la 3 km nord-vest de capitală, renăscut în ultimii 20 ani, după ce prin anii ‘80 ai secolului trecut fusese părăsit şi aproape părăginit. Are străzi şi uliţe strâmte pavate cu piatră, iar casele tradiţionale, construite tot din piatră, sunt îmbrăcate în bougainvillea de toate nuanţele. Ferestele albastre ale caselor te duc cu gândul că ai fi în Grecia, pesemne împrumutate de la rânduiala din insulele greceşti limitrofe: Kos, Tilos, Nisiros sau Symi. Chiar şi pensiunile, localurile şi micile prăvălii de suvenire îşi etalează stilul original în care au fost recreate în ultimii ani de artiştii locali.

Am plecat într-una dintre zile special să vizităm satul cu convingerea că locul este plin de farmec şi culoare şi nu ne-am înşelat deloc. Am colindat pe străduţe atraşi de casele cu arhitectură deosebită şi am dat de una faimoasă şi foarte vânată de turişti. Acesta a aparţinut unuia dintre cei mai mari poeţi turci ai secolului trecut, pe nume Can Yücel, fiul unui ministru al educaţiei, recunoscut pentru limbajul vulgar folosit în operele sale. Casa era încuiată, dar la mormântul acestuia, aflat tot în Eski Datça, era un adevărat pelerinaj, după cum ne-a spus proprietarul unei prăvălii de suvenire, ceea ce denotă că şi după aproape 20 de ani de la dispariţia sa fizică, turcii vin să-i aducă un omagiu.

Peninsula Datça se poate mândri cu unele dintre cele mai frumoase plaje naturale din Turcia, deci nu puteam să lipsim de la sesiunile de vânătoare de plaje faimoase prin aspectul lor pitoresc şi să nu „împuşcăm” şi noi câteva, adică să ne oprim la ele pentru cel puţin câte o bălăcelală, pe lângă şedinţa foto de rigoare. Toate aceste plaje se află pe partea sudică, începând cu magnifica Aktur, formată practic din două plaje succesive separate de o limbă de pământ, situată la 25 km est de Datça, continuând cu Ovabükü, Hayıtbükü, Kızılbükü, cele trei „graţii” din zona localităţii Mesudiye, până la Palamutbükü situată la 25 km vest de Datça.

Cele mai multe dintre plaje sunt din pietriş cu nisip, dar, spre exemplu Palamutbükü este aproape numai din pietre (mai mici ce-i drept), iar Hayıtbükü este din nisip fin. Culoarea covorului din care sunt formate variază de la nuanţe deschise, spre exemplu, alb la Palamutbükü, auriu la Kızılbükü, până la cenuşiul nisipului de la Hayıtbükü. Sunt destul de întinse, fiecare având cam un km, Palamutbükü fiind cea mai lungă (3 km), de altfel, aici s-a dezvoltat o staţiune în adevăratul sens al cuvântului, cu multe posibilităţi de cazare, magazine, baruri, taverne, restaurante, chiar şi o piaţă de duminică. Am remarcat aici un hotel mărişor, situat pe plajă, pe nume Mavi Beyaz (albastru alb, în traducere), cu aspect deosebit.

Apa mării în preajma acestor plaje trece prin diverse nuanţe de albastru, de la turcoazul de peruzea, la smarald, albastru-pur sau albastru-cerneală. Există o şosea de coastă care trece la înălţime pe lângă toate acestea, dinspre care priveliştile către mare sunt splendide.

în acest sens, ziarul britanic The Guardian a desemnat-o pe Ovabükü în anul 2010 ca fiind cea mai frrumoasă plajă naturală din Turcia, dar şi una dintre cele mai neaglomerate, mai ascunse şi mai retrase plaje din multitudinea de golfuri din Datça. Nu sunt pustii sau sălbatice, toate beneficiază de amenajări destinate turiştilor, dar impresia generală este că sunt desprinse parcă din reviste care promovează peisaje exotice munte-mare.

Acum, la ceva vreme după ce ne-am întors din vacanţă, pot spune că Datça nu ne-a înşelat aşteptările nicio secundă, că am reuşit s-o vedem în bună parte, aşa încât să ne putem da cu părerea despre ea. Este un ţinut în care chiar te încarci cu energie pozitivă, un ţinut ce-ţi oferă o varietate mare de peisaje şi activităţi de tot felul pe care să le desfăşori, în acelaşi timp este liniştit şi relaxant, aşa încât vacanţa petrecută aici este absolut memorabilă. Faptul că în acea săptămână n-am întâlnit niciun conaţional, nu am auzit vorbindu-se dulcele nostru grai, ne-a lipsit, dar pot să spun că ne-am simţit răsfăţaţi de localnicii foarte ospitalieri, dar miraţi când auzeau de unde suntem, devenind din ce în ce mai curioşi să afle cât mai multe despre noi şi poporul din care ne tragem.

Oraşul Datça s-a dovedit a fi cea mai bună bază de plecare către toată peninsula: plajele despre care v-am povestit, dar şi către oraşul antic Knidos sau insula grecească Symi despre care, sper, s-o fac altădată.

Îndemnul meu nu poate fi decât să vizitaţi Datça dacă aveţi ocazia, este un colţ de lume plin de farmec, un paradis verde încă secret şi neapreciat la justa sa valoare. Descoperiţi, deci, Datça, puteţi avea parte de acel „ceva” pe care nu l-aţi întâlnit în altă parte!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=PZi-OK6EVs8

---

VIZUALIZĂRI: 5509 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI