Meknès – Capitala imperială a lui Moulay Ismaïl

TIPĂREȘTE

Prin Meknès ne-am plimbat în amândouă zilele petrecute la Riadul Dar Pa Labzioui, vezi impresii. Am spus acolo și câteva cuvinte despre Oraș, printre care și faptul că din anul 1996 Meknès face parte din Patrimoniu Mondial UNESCO, așa că voi merge direct la 

Medina Meknès.  

Fondată în secolul 9 ca așezare militară Medina Meknès a căpătat o semnificație deosebită în secolul 17 sub domnia sultanului Moulay Ismaïl care a transformat-o într-un oraș impresionant în stil spaniol-maur și a făcut din oraș capitala sa imperială. Nu este foarte mare și este înconjurată de ziduri masive, puternice, înalte și de 15 metri, construite în timpul domniei acestui sultan, străbătute de douăzeci de porți monumentale, adevărate bastioane de apărare odinioară, monumente de artă azi. În spatele zidurilor înalte se află importantele monumente ale dinastiilor marocane ce au domnit în Menkes, douăzeci și cinci de moschei, zece hamam-uri, palate, vestigii de fondouks (hanuri pentru comercianți) și case private.  

În prima zi am început plimbarea pe la ora 16 plecând de la riad unde tocmai ne cazasem prin medină, prin Bab Dar Lakbira spre altă poartă deosebită Bab El Mansour Laalej, aflată la circa 750 de metri a cărei construcție a fost demarată de Sultanul Moulay Ismaïl și finalizată de fiul său, Moulay Abdallah în 1732. Se numește Poarta Victoriei în memoria sultanului, războinic cunoscut pentru victoriile sale militare și pentru consolidarea puterii în Maroc, 'mansour' înseamnând 'victorios'.  

Este un exemplu de arhitectură marocană, are formă de potcoavă, un arc triumfal încadrat de două bastioane pătrate cu coloane corintice din marmură albă, bogat decorată. Nu am pozat-o, era acoperită cu pânză pictată cum va arăta la terminarea lucrărilor.

Este una dintre principalele porți de acces și principala poartă de pe latura sudică în Place El Hedime, Piața Demolării. Numele „El-Hedime” sugerează ideea de demolare și reflectă perioada din istorie când Moulay Ismaïl a ordonat dărâmarea mai multor case pentru a construi această grandioasă piață. Tot atunci a fost demolată și o mare parte a vechiului Kasbah, mai târziu demolat în întregime.  

Cu o lungime de 200 de metri și o lățime de 100 de metri, Piața este plină de viață, locul unde localnicii și turiștii se adună pentru a se bucura de spectacole cu artiști locali, pentru a cumpăra mărfuri tradiționale sau pentru a savura un ceai marocan la una dintre terasele din jur. În sezon seara devine și mai animată, plină de artiști stradali, jongleri, acrobați, și vânzători ambulanți. Noi Am Fost Acolo în noiembrie, și ziua și seara, nu era prea mare agitație, un singur dresor de șerpi, unul cu o maimuță și cam atât, dar multă lume la bazarul stradal.  

Am mers la Musée Dar Jamaï deschis în elegantul palat Dar (Casa) Jamaï construit în anul 1882 de familia Jamaï în stil tradițional marocan. Decorat cu lemn sculptat și pictat, cu stuc sculptat și plăci de mozaic zellige scris și colorat este el însuși un muzeu. În curtea interioară are o grădină cu portocali, o fântână, un bazin marocan și o terasă de lemn, pavilion de observare și relaxare. Avea toate facilitățile necesare, inclusiv o moschee și un mic hamam și, la etaj, o sală de recepție cu decor bogat și tavan cu cupolă din lemn, mobilată tradițional elegant era punctul forte al palatului. Fântâna din stradă, acoperită cu zellige, asigura apa necesară palatului dar și vecinilor.  

În anul 1920 a fost transformat în Muzeu Etnografic găzduind o impresionantă colecție de artefacte și obiecte de artă tradițională marocană, iar în anul 2022 clădirea renovată și modernizată, dotată cu mijloace și echipamente mass-media moderne și-a schimbat destinația în Musée National de la Musique.  

Este închis marțea, deschis în celelalte zile între orele 10 și 18 cu o taxă de vizitare de 30 Dh, are site fnm.ma/musees-ouverts/mus ... ue/?form=MG0AV3.  

Am intrat în Muzeu, am cumpărat bilete de intrare și am mers în stânga la Atelierul de Fabricație a Instrumentelor Muzicale unde am văzut procesul tradițional de fabricare a unor instrumente muzicale marocane cu tehnici, materiale și pașii necesari pentru realizarea acestora. Bineînțeles aici se putea viziona un filmuleț proiectat pe un perete. Am intrat în curtea interioară deosebită apoi în clădirea propriu-zisă frumos restaurată. Am mers apoi prin Sala Instrumente de percuție marocane, unde sunt expuse instrumente iconice, de la tamburine și tobe, la darbuka și qraqeb.

Urmează două săli ce prezintă Muzica Hyayna, o muzică pastorală cu tamburi și flaut actori principali însoțită adesea de dansuri colective și Muzica Hassaniană, muzică tradițională din Sahara marocană a urmașilor lui Hassan. Le-am ascultat la căști și văzut pe display-uri.

Am trecut prin Patio din care se intră în trei săli, două cu muzică berberă, Ahwach din Munții Atlas și Reggada din zona Rif, a treia cu Muzica de confrerie  folosită în ceremoniile religioase ale confreriilor.  

Am urcat apoi la etaj unde în trei săli este prezentă muzica unor Ordine sufiste, „secte mistice în cadrul islamului, care se opun doctrinei oficiale, punând în centrul vieții religioase dragostea reciprocă dintre Allah și oameni, respingând dogma inaccesibilității lui Allah”. Au urmat alte trei săli cu muzica berberă acompaniată de dansuri de grup sau cu muzică ca o sinteză armonioasă între tradițiile arabe și andaluze.  

La etaj este și frumoasa Sală de recepții cu un superb tavan de lemn sculptat și ferestre cu geamuri frumoase din „cioburi colorate”. Mi-au adus aminte puțin de Iran.

Am coborât în curtea interioară a palatului, cu arhitectură tradițională marocană, fântână și bazin, vegetație luxuriantă dar și cu menzeh (pavilion de observație). Am părăsit apoi frumosul Palat, am ieșit în stradă și am pozat Fântâna mare, dar fără apă, împodobită cu un zellige bogat și colorat. Ne-am continuat plimbarea mergând circa 700 de metri, trecând și prin altă poartă, Bab Moulay Ismaïl spre

 Mausolée de Moulay Ismaïl, unde ne-am oprit, este locul de odihnă al sultanului Moulay Ismaïl care, în secolul 17, a făcut din Meknès capitala sa, sultanul cu cea mai mare domnie, din 1672 până la moartea sa în 1727. De o cruzime neobișnuită, se considera urmașul lui Mohammed și nimic nu-i era interzis, se spune despre el că pe lângă cele patru soții „avea în harem 500 cadâne, circa o mie de copii și 12.000 cai în grajduri” . A avut o mare armată numită Armata neagră formată din negri liberi și sclavi subsaharieni bine instruiți.

Se află în Avenue Bab Marrah, se vizitează gratuit între orele 9 și 18:30, este permis accesul non-musulmanilor dar nu este permis accesul în Camera mormintelor. Pe visit-meknes.com/fr/portf ... ismail-mausolee, site-ul mausoleului se găsesc mai multe informații. Am putut să îl vizităm cu circa 10 minute înainte de închidere, era mai liber și am putut sta acolo mai mult decât ora de închidere. Ne-am încadrat bine ca timp ca să putem vizita ambele obiective de neratat aflate destul de aproape unul de altul, muzeul și mormântul.

Mausoleul este un complex funerar islamic, a fost construit în anul 1703 pentru a adăposti mormântul sultanului dar și mormintele uneia dintre soții și ale doi dintre fii săi. În anul 1960 a fost restaurat, decorat cu ziduri de mozaic labirintice, cu mozaicuri ce acoperă peretele până la jumătatea înălțimii, cu tavanele bogat ornate cu lemn de cedru sculptat.

Ne-am oprit pentru a poza și admira Poarta Mausoleului din lemn de cedru sculptată și decorată cu metale prețioase, flancată de coloane din marmură, cu Ancadramentul decorat cu zellige, o combinație de arhitectură arăbească și andaluză. Inscripțiile coranice de pe poartă nu sunt doar artistice, ci reflectă și importanța religioasă a mausoleului.  

Am intrat în Curtea Interioară (Patio) decorată cu zellige și arcade, cu o fântână în centrul ei, loc liniștit, unde vizitatorii se pot relaxa apoi am trecut în Sala de Audiențe bogat decorată cu mozaicuri marocane și andaluze, cunoscută și sub numele de „Diwan” , folosită în trecut pentru reuniuni oficiale și primiri diplomatice.

Am mers în Camera de Rugăciune, spațiu sacru și liniștit, folosit pentru reflecție și rugăciune, frumos decorată în stil marocan islamic, cu Pardoseala acoperită cu zellige ce formează modele geometrice complicate, Tavanul din lemn de cedru sculptat și decorat detaliat și Pereții decorați cu caligrafie arabă și motive florale. Mihrabul amplasat într-o nișă adâncă indică direcția către Meca, iar Fântâna pentru abluțiune este mică dar bogat ornată. În Sala lui Moulay Ismaïl, cea mai decorată cameră, cu tavane sculptate din lemn de cedru și ziduri acoperite cu mozaicuri complexe, sultanul Moulay Ismaïl se odihnește înconjurat de unii din membrii familiei sale și de cele patru ceasuri Comtoise, cadouri oferite sultanului de către Ludovic al XIV-lea. Este interzis accesul vizitatorilor.

Impresionată de grandoarea acestui monument am plecat, am trecut pe lângă „Cetatea berzelor”, o stâncă acoperită de berze, unele veneau, altele plecau, am văzut și în continuare berze în zbor sau așezate, au fost foarte deconectante, iar după vreo cinci minute ne opream pentru a lua masa la Palatul Salma, Café Restaurant, o altă poveste, vezi impresii.  

A doua zi spre prânz am început plimbarea de la Grand Taxis pour Moulay Idriss din Rue Talda unde ne lăsase maxi taxiul cu care ne întorsesem de la Volubilis vezi impresii.  

Aproape de ora 14 porneam pe jos spre Grajdurile Regale pe care voiam neapărat să le văd desi erau și ele în restaurare. Am ieșit în Avenue de Nation Unies și mergând spre Medina am ajuns la Borj al-Ma (Turnul de Apă) , bastionul din colțul nord-estic al zidului exterior de lângă Palatul Regal restaurat de curând. Realizat din piatră, de formă rectangulară cu un design robust, Turnul a avut un rol foarte important în viața Palatului asigurându-i necesarul de apă. L-am văzut, l-am pozat și am plecat mai departe pe lângă Zidul de est al Medinei, pe la Piața de lângă Zidul Palatului Regal și ne-am oprit la

Palatul Regal, Dar El Makhzen, cum îi spun marocanii. Construit în secolul 17 de sultanul Moulay Ismaïl ca un vast complex cu mai multe clădiri, grădini și curți, gândit pentru a rivaliza cu francezul Versailles, este și astăzi un impresionant exemplu de arhitectură marocană.  

A servit drept reședință a mai multor sultani, chiar și după ce orașul și-a pierdut titlul de capitală, Palatul fiind încă în uz, deși regii marocani vin rar în Meknès. Palatul este închis publicului, vizitatorii pot vedea doar Poarta, am văzut-o și noi. Am trecut apoi prin Bab Marrah, o poartă dublă și pentru mașini și am continuat plimbarea pe Bulevardul Bab Marrah, printre zidurile Medinei și Palatului Regal. Mi s-au părut imense, practic eram vegheați de ziduri.  

Am trecut pe lângă Grânarul Regal, Heri es-Souani în arabă, un complex impresionant de clădiri construite de Sultanul Moulay Ismaïl în secolul 17 în care se păstrau cerealele și alte provizii necesare pentru palatul regal și armata sultanului. Este o clădire din piatră cu ziduri groase pentru menținerea unei temperaturi constante în interior, avea sistem de ventilație și umidificare. Am văzut doar Zidurile groase Grânarul așteptând să intre în restaurare.  

Lângă el Grajdurile Regale mult mai mari decât grânarul, adăposteau în secolul 17 caii sultanului. Construcția este la fel ca a grânarului, ziduri groase, ventilație și umidificare, diferă dimensiunile, Grânarul fiind mai mic, și dimensiunile boxelor cailor fiind mult mai mici decât cele pentru hrana lor și a oamenilor de la Palat.

Grajdurile au format împreună cu Grânarul un ansamblu ce se întindea pe circa 4 hectare. M-au impresionat mult Grajdurile și întregul complex prin dimensiunile uriașe ale clădirilor, grosimea neobișnuită a zidurilor.  

În restaurare se află și Bazinul Souani, aflat lângă grajduri și el imens, circa 4,5 hectare suprafață și 3 metri adâncime, odinioară plin cu apă, cu cadâne ce se scăldau și cu cai ce se adăpau, acum fară apă doar cu berze ce stau într-un picior sau se plimbă printre băltoacele de pe fundul lacului. Cele trei obiective au format un ansamblu încă de la construcția lor din secolul 17 și formează și acum când se lucrează la restaurarea lor.  

Am dorit foarte mult să văd aceste obiective încât, deși știam că sunt închise, am mers acolo să văd ceva, sperând că la fața locului să găsesc o soluție de a vedea mai multe… și am găsit-o!  

Ajunși la intrarea în Grajduri am fost întâmpinați de un anunț care spunea că ansamblul este închis, dar și de un paznic care ne-a spus același lucru. I-am spus că am vrea să vedem grajdurile mai de aproape, că venim din România, …, bla, bla, bla!!..., i-am dat 50 Dh, bine că am avut bani schimbați… și a fost de acord să ne conducă în grajd. Am mers pe lângă zidul grajdului până la intrarea în șantier unde ne-a întâmpinat paznicul șantierului. Cei doi au discutat puțin, i-am dat și acestuia 70 Dh și am intrat în Șantierul Grajdurilor Regale. Cei doi paznici au mers cu noi, ne-au dat mai multe informații apoi am părăsit șantierul împreună cu paznicul muzeului ce s-a justificat că are familie mare. Am revenit pe același boulevard Bab Marrah, printre zidurile Medinei și Palatului Regal, am mers mult mai mult, vedeți din poze cât de lung este drumul printre ziduri, câtă muncă pentru renovare!!

De aici am plecat la locul unde am servit masa, la Restaurantul Dar Baraka dar ne-am oprit la Marea Moschee, Al-Jama'a Al-Kabir. Este una dintre cele mai importante și vechi moschei din Meknès, construită în secolul 12 în timpul dinastiei Almoravide, extinsă, renovată de-a lungul secolelor de diferiți sultani și conducători. Este un exemplu de arhitecturtă islamică marocană, cu influențe andaluze. Ca la mai toate moscheele din Maroc și aici accesul nonmusulmanilor nu este permis așa că am văzut, pozat exteriorul și Minaretul suplu, construit și decorat în același stil ca moscheea cu zelliges colorate.  

Trecuseră peste 4 ore de când începusem plimbarea de peste 6 kilometri prin Meknès așa că am renunțat să mai mergem la Madrasa Bou Inania o școală islamică tradițională construită în secolul 16, cunoscută pentru arhitectura sa marinidă, stilul specific perioadei dinastiei Marinide din Maroc, 1244 – 1465. Are un decor bogat care îmbină mozaicuri zellije, stucaturi sculptate și lemn sculptat, iar Minaretul este unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură islamică din Maroc. Aș fi vrut să o văd dar era închisă pentru renovare, restaurare. Acum îmi pare rău, vedeam măcar Minaretul.

Mi-a plăcut orașul, se poate vedea Meknèsul și ca noi pe cont propriu dacă ai făcute temele de acasă și știi ce obiective turistice sunt deschise și orele de vizitare. Mai erau și alte locuri deosebite de văzut, închisoarea Kara închisă sau măcar Bab el-Khemis, en.wikipedia.org/wiki/Lis ... ments_in_Meknes. Meknès este un oraș care are ce arăta, este unul din orașele marocane ce merită văzute. Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 102 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI