ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.06.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Pelerinaj pe malul lacului Ohrid

Ilustrație video-muzicală
Goran Bregovic - Callow Lake
TIPĂREȘTE URM de aici

La aproximativ 30 de km de orașul Ohrid, și în apropierea graniței cu Albania, se află un frumos și interesant complex monastic, Mănăstirea Sfântul Naum (Manastir Sveti Naum). Situat pe malul estic al lacului Ohrid, în localitatea- port St. Naum, complexul este mai degrabă unul turistic având în vedere parcul, ostrovul, plaja, restaurantele și tarabele din incintă.

Încă de la intrarea în incinta complexului ne atrag atenția o alee lungă și curată, tarabele cu suveniruri, un mic magazin și un rotisor, toate situate în partea stângă a intrării. În partea dreaptă strălucesc de curățenie un frumos parc și o mică fâșie de nisip pentru plajă. Parcarea se află în fața intrării și costă în jur de un euro.

Dintr-o anume curiozitate m-am plimbat pe lângă magazinele și tarabele cu suveniruri. Pe lângă magneți, cănuțe, brelocuri sau cunoscutele perle de Ohrid erau expuse la vânzare și sticle cu rakija (țuică macedoneană) ceea ce nu prea este potrivit cu atmosfera din incinta unui complex monastic. Apropo de perlele de Ohrid, ele sunt de două categorii:cele originale, care sunt mai scumpe și au certificat de calitate, și imitațiile care pot fi cumpărate ca un suvenir obișnuit.

O zonă de relaxare deosebit de frumoasă se află pe partea stângă a aleii, la câteva sute de metri de la intrare. Mulțimea de izvoare subterane ce se strecoară printre pietrele muntelui, din lacul vecin Prespa, au format aici unele canale naturale și două insulițe pline de vegetație, populate cu diferite specii de păsări. Pe una din insulițe se află un frumos restaurant, Ostrovo, cu o grădină unde se plimbă în voie păunii și iepurașii de casă.

Terasele restaurantului sunt așezate chiar deasupra apei și sunt adevărate pontoane pe apă. Pentru o plimbare pe canalele din jurul insulițelor se pot închiria bărcuțe din zona restaurantului. Fiind protejată total de UNESCO, zona nu poate fi amenajată, iar pătrunderea bărcilor cu motor pe canale este interzisă. Apa este foarte curată și datorită calcarului din care izvorăște are culoarea turcoazului, verdelui marin sau albastrul cerului.

În capătul aleii, pe o stâncă situată pe malul lacului, se află biserica mănăstirii St. Naum și St. Naum Complex Hotel vizibile de la mare depărtare. Acestea sunt înconjurate de un zid din piatră, asemănător unei cetăți medievale. Înainte de a intra în curtea mănăstirii am vizitat o biserică mai mică, foarte frumoasă, Sfânta Petca, de unde se poate lua apă tămăduitoare pentru ochi.

Biserica poartă acest hram datorită unei legende. Petca era o tânără din cale afară de frumoasă. În acea perioadă zona era sub ocupație turcă, un conducător otoman s-a îndrăgostit de copilă și a decis să o ia de nevastă. Petca s-a împotrivit și a preferat să-și scoată ochii decât să fie soție de musulman. Biserica ortodoxă a canonizat-o ca sfântă și i-a făcut și o mică biserică în cadrul mănăstirii.

Printr-o poartă arcuită din piatră intrăm în curtea mănăstirii, cu alei frumoase pavate cu piatră cubică, înconjurate de copaci și multă verdeață. Pe aleea ce urcă ușor spre biserica St. Naum, pe partea stângă, ne atrage atenția o mică fântână cu apa de izvor ce curge printre pietre în cascadă. În curtea mănăstirii sau urcați în copaci mai mulți păuni scoteau niște sunete înfricoșătoare, iar unii își înfoiau cozile într-o frumoasă paletă cromatică.

Ajungem la biserica Sf. Naum și în momentul în care ne pregăteam să plătim cei 100 denari de persoană, constatăm că nu avem suficienți bani mărunți. Călugărul de la casă ”ne-a ghicit” și ne-a invitat să intrăm fără să mai plătim biletul de intrare. Ca să nu fie chiar gratis, am dat totuși mărunțișul nostru pe niște suveniruri.

Mănăstirea și biserica St. Naum au fost construite în timpul primului imperiu bulgar, la începutul secolului X, de către Naum, un ucenic al frațilorChiril și Metodiu, cunoscuții misionari creștini în țările slave din Europa Centrală. Pentru activitatea sa neobosită în propovăduirea Evangheliei Biserica Ortodoxă l-a venerat pe învățătorul Naum ca sfânt.

Pe lângă frescele vechi și coloanele din piatră biserica adăpostește și mormântul sfântului sub o raclă din piatră. Cei foarte credincioși spun că dacă asculți cu urechea pâlnie pe mormântul Sf. Naum se aud bătăile inimii sau poți comunica cu el. Cei mai puțin credincioși afirmă că de fapt acele zgomote sunt făcute de izvoarele subterane care se varsă în lacul Ohrid pe sub biserică.

Din curtea mănăstirii, situată la ceva înălțime față de lac, avem o imagine panoramică superbă asupra acestuia, asupra crestelor munților din jur și chiar asupra orașului Pogradec, aflat pe malul celălalt al lacului (sper ca pozele să-mi confirme afirmația).

Deși de la mănăstire aveam inițial în plan să mă întorc prin Parcul Natural Galicica, apoi să vizitez lacul geamăn Prespa și să mă întorc în Ohrid prin Resen, , am decis să vizitez și două orașe din Albania. La final s-a dovedit că decizia mea de a schimba planul inițial a fost greșită.

Cum am trecut granița cu Albania starea drumului s-a înrăutățit, am trecut printr-un oraș Pogradec care nu m-a atras cu nimic, moment în care am hotărât să fac înconjurul lacului prin partea albaneză și să ajung la Ohrid, via Struga. După încă vreo 15 km de drum prost și foarte prost am intrat pe o șosea cu asfalt proaspăt, am urcat serpentinele muntoase albaneze, apoi am ajuns la vama dintre Albania și Macedonia (FYROM).

Și ca supărarea mea să fie și mai mare aici am dat de un vameș amabil la prima vedere (m-a întrebat ”țe fați? ”), dar care în final mi-a stricat toată ziua. După ce m-a ținut în vamă mai mult de o jumătate de oră, enervat că nu-mi găsea datele din C. I. în sistem, m-a tras pe dreapta și m-a dat pe mâna altor vameși. Aceștia m-au dirijat cu mașina într-un fel de service, unde m-au controlat ca pe un contrabandist notoriu încă o jumătate de oră.

Supărat că am pierdut atâta timp (și nu din vina mea), nu am mai oprit la Hotel Izgrev Spa, locul unde va avea loc întâlnirea AFA din august (voiam să fac niște poze hotelului și zonei) și nici în Struga. Am parcat mașina la hotel și am ieșit la plimbare pe faleza portului din Ohrid.

Seara am încheiat-o la Galeo Restaurant Fish, aflat aproape de malul lacului, unde ospătarii au făcut tot ce a fost posibil să ne simțim minunat. Am uitat și de gropile din Pogradec și de nepriceperea vameșului albanez.

Vacanțe cât mai frumoase!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 09.06.15 16:29:32
Validat / Publicat: 09.06.15 18:43:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MACEDONIA de NORD.

VIZUALIZĂRI: 4494 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Fântâna din curtea Mănăstirii St. Naum de pe malul lacului Ohrid, Macedonia.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43400 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Floria
[09.06.15 22:00:29]
»

La sfârşitul lui aprilie, începutul lui mai am fost într-un circuit balcanic de opt zile Bulgaria-Macedonia-Albania-Grecia. Velingrad, Cruşova, Bitolia, Ohrid, Moscopole, Kastoria, Nestorio, Gramos, Metsovo, Veria, Koumaria, Vergina, Salonic, Kavala... Am trecut prin locuri minunate care mi s-au întipărit în suflet pentru totdeauna... mi-ar trebui mult timp să povestesc... De la Ohrid, în drum spre Albania, am vizitat şi noi Muzeul Apelor şi Mânăstirea Sf. Naum. La graniţă ne-am confruntat la rândul nostru cu vameşii albanezi care ne-au cerut de la obraz bani de-o cafea. Apoi, în drum spre Korcea şi Moscopole ne-au oprit poliţiştii care şi-au luat şi ei darul... Dar Moscopole a meritat, m-aş întoarce şi mâine acolo!

Vă doresc o vară frumoasă cu multe călătorii!

webmasterX
[09.06.15 22:10:45]
»

@Floria -

La sfârşitul lui aprilie, începutul lui mai am fost într-un circuit balcanic...

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acelei destinaţii.

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[09.06.15 22:24:46]
»

@Floria - Mulțumesc pentru vizită!

Anul trecut am vizitat Ioannina și m-a impresionat povestea tristă a orașului Moscopole distrus din temelii de Ali Pașa.

Moscopole și Korcea erau orașele pe care voiam să le vizitez, dar m-a speriat drumul în Pogradec și am renunțat.

Aștept cu real interes review-urile din circuitul balcanic, în mod special cel despre Moscopole, orașul vlahilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianic
[09.06.15 23:30:59]
»

@traian. leuca - Legenda Sf. Petca este atât de asemănătoare cu cea a Sf. Paraskevi din Valea Tembi (Grecia).

Povestea care ni s-a spus, referitoare la Sf. Paraskevi din Valea Tembi, sună cam aşa: O tânără frumoasă care se dedicase întru totul credinţei şi slujirii lui Dumnezeu, este remarcată de un turc. Devotată misiunii ei, tânăra îl refuză în repetate rânduri, iar când turcul îi cere: "Dă-mi ochii tăi! ", fata îşi scoate singură ambii ochi şi îi prezintă pe o tavă. Sf. Paraskevi din Valea Tembi este protectoarea celor cu suferinţe de vedere.

În altă ordine de idei, nu ne-ai recomanda nouă, celor care vom merge în Macedonia în august, o incursiune în Albania. Am înţeles bine că nu prea merită?

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[10.06.15 00:00:54]
»

@iulianic - Într-adevăr legendele sunt asemănătoare.

Dat fiind faptul că eu am vizitat foarte puțin în Albania, nu pot să mă pronunț în privința unei incursiuni în țara vecină Macedoniei. Ce pot să spun este că țărmul lacului Ohrid de pe partea cu Albania nu mi-a plăcut mai deloc.

Din câte am citit, pe diferite site-uri turistice, se pare că Albania este interesantă în zona litoralului și este cam departe față de Ohrid.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster13
[10.06.15 09:43:30]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

iulianic
[10.06.15 09:45:50]
»

@traian. leuca - Nu mă refeream la Albania în totalitate. Ştiu că litoralul lor - la Durres în special - înfloreşte. În teritoriu sunt şi obiective istorice interesante. Eu însămi am dorit o excursie în Albania, chiar m-am înscris într-un mic circuit de 5 zile, dar pentru că nu s-a întrunit numărul de amatori, nu s-a mai făcut.

Mă gândeam la o mică escapadă din Orhid, dar înţeleg că

ţărmul lacului Ohrid de pe partea cu Albania nu mi-a plăcut mai deloc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[10.06.15 10:07:26]
»

@iulianic - Țărmul lacului Ohrid pe partea cu Albania nu este așa animat (amenajat) ca pe partea macedoneană. Au câteva hoteluri răzlețe pe țărm și vreo 15 km de drum execrabil începând de la Pogradec.

Ar merge o escapadă în Albania de la Izgrev, dar nu spre Pogradec, pe țărmul lacului, ci spre Tirana unde puteți vizita orașul Elbasan, aflat la vreo 75 de km de hotel (am citit că este un oraș interesant).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[10.06.15 10:08:42]
»

@webmaster13 - Mulțumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Floria, iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Ohrid:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056356191635132 sec
    ecranul dvs: 1 x 1