Popas în Novi Sad

TIPĂREȘTE

Împătimiții de călătorii nu au astâmpăr: abia întorși dintr-o escapadă mai lungă sau mai scurtă, fac noi planuri de evadare din rutina zilei de acasă. Dacă își permit din punct de vedere pecuniar, oricât de puțin timp liber au, îl consacră fără ezitare actului de turism și de fiecare dată purced la drum cu același nestins entuziasm.

Și totuși, în pofida acestei fervori, există pe harta timpului o perioadă care îl pune în încurcătură pe călătorul comun: este extrasezonul turistic, adică acea perioadă a anului în care, indusă de capriciile anotimpurilor, afluența turiștilor scade semnificativ, iar destinațiile de călătorie sunt promovate mai mult prin reduceri de prețuri pe toate segmentele serviciilor turistice: transport, cazare, masă și program recreativ.

Firește, călătorul perpetuu poate alege o astfel de ofertă promoțională, fie ea un city break sau un last minut grăbit, dar își poate creiona și propriul program de călătorie. În această ultimă ipostază, avantajul ar putea fi legat de costul mai redus al călătoriei, în schimb, documentarea, rezervările, pregătirilede drum s-ar putea constitui, în anumite circumstanțe, în veritabile momente de criză și stres. Pentru a le evita, cel mai simplu este să ne propunem o destinație mai apropiată de locul rezidenței noastre și mai ușor de accesat din punct de vedere al distanței de parcurs. Și nu vorbesc doar de județele învecinate, ci și de ținuturile limitrofe hotarelor României.

În acest context, vreau să vă propun o destinație turistică de top, convenabilă pentru vizitare atât în vârf de sezon, cât și în extrasezon și aflată la distanță confortabilă pentru turiștii români din sudul, centrul și vestul țării: aceasta este Serbia, țara vecină care a devenit o republică de sine stătătoare în anul 2006, când în urma unui referendum național, Muntenegru s-a desprins din Uniunea Statală Serbia și Muntenegru, uniune rămasă după dezmembrarea Federației iugoslave în 1992.

Ca orice națiune, Serbia are un patrimoniu impresionant de istorie și cultură, pe care turistul zilelor noastre îl poate explora după priorități, preferințe sau, pur și simplu în virtutea întâmplării. În orice situație însă, nu strică și puțină documentare, căci nu-i așa, prevederea este mama înțelepciunii, iar înformarea este sămânța cunoașterii!

Ultima dată am călătorit prin Serbia în vara anului 2015, aflându-mă pe drumul de întoarcere din Austria, unde petrecusem prima săptămână de concediu. S-a întâmplat ca traseul prin Serbia să fie partea finală a circuitului de 10 zile prin țări străine, pe care în exclusivitate îl desenase fratele meu, dar la care am contribuit și noi, ceilalți tovarăși de călătorie, cu documentarea de rigoare privind obiectivele de interes turistic din zona de vizitare aleasă, respectiv orașele Novi Sad și Belgrad.

A fost o alegere inspirată: cu excepția câtorva din drumurile străbătute, care semănau foarte bine cu cele din România, tot ce am văzut mi-a plăcut, m-a delectat și mi-a făcut o bună impresie, adăugându-se astfel în arhiva amintirilor frumoase. Sejurul în Serbia a durat patru zile, dintre care două în zona Novi Sad și alte două în capitală. Voi rememora în cele ce urmează (pe parcursul a trei articole) jurnalul celor două zile petrecute la Novi Sad și în împrejurimile sale.

Ne-am cazat la Pensiunea Naša Tvrđava (vezi impresii), situată în localitatea limitrofă Petrovaradin. Cazare bună, gazde primitoare, locație în proxima apropiere a centrelor istorice, atât din Novi Sad, cât și din Petrovaradin. Numai vremea părea a se împotrivi elanului nostru de a explora de îndată orașul, căci norii groși și câteva intermitente rafale de ploaie amenințau să ne deturneze programul de vizitare. Dar pentru că abia trecuse ora prânzului și mai ales fiindcă niciodată timpul nu e aliatul călătorului, am decis să-i facem în ciudă și să pornim neîntârziat la drum.

Traseul de vizitare a reprezentat un circuit al centrului turistic din Novi Sad și a durat până la apusul soarelui, când ne-am întors la pensiune. Acest interval de timp, cca 7 ore, a fost suficient pentru a face cunoștință cu principalele obiective de interes turistic din centrul orașului, dar și cu oferta culinară a locului, pe parcurs oprindu-ne timp de o oră la una din terasele de pe traseu, spre a lua masa de prânz. E foarte adevărat că pentru o cunoaștere mai aprofundată, am revenit în zonă și a două zi, după epuizarea programului de vizitare prin împrejurimile orașului Novi Sad.

Iată care au fost principalele repere ale incursiunii noastre în capitala provinciei Voievodina!

Întrucât pensiunea la care eram cazați se află în proximă apropiere, dar mai ales pentru că drumul spre centrul orașului trecea musai pe acolo, prima întâlnire am avut-o cu Podul Varadinski.

Nu este nimic deosebit în arhitectura acestui pod care traversează Dunărea, excepție făcând poate încântătoarea iluminație nocturnă, multicoloră și uneori tematică - cu ocazia anumitor evenimente, pe care am admirat-o și noi după lăsarea întunericului. De ce totuși am nominalizat Podul Varadinski drept reper al periplului nostru?! Pentru că acest pod este urmașul podului omonim, primul scufundat la 1 aprilie 1999 în urma bombardamentelor executate de aviația NATO. Aceeași soartă tristă au avut-o și podurile Libertății (năruit la 3 aprilie) și Zezelj, bombardat de mai multe ori și scufundat în final la 26 aprilie. Astfel, aceste poduri care uneau malurile Dunării, facând legătura între mai multe cartiere și localități satelite din jurul Novi Sad-ului, au devenit simboluri ale jertfei istorice a poporului sârb. Date neoficiale vorbesc despre mai mult de 2000 victime ale dezastrului ce a urmat prăbușirii podurilor, oameni aflați din întâmplare pe poduri sau în apropierea lor.

În albia Dunării se mai zăresc încă urmele structurilor de susținere ale podurilor ruinate, iar pe cheiul din vecinătatea podului Varadinski am descoperit o expoziție stradală cu fotografii în format mare (3/4metri) înfățișând imagini istorice ale celor trei poduri prăbușite. Sunt evocări nestinse ale acelor zile de tristă amintire, pe care sârbii se străduiesc să nu le dea uitării și aceasta, după cum ne spunea gazda noastră de la Naša Tvrđava, nu cu gând de răzbunare, ci cu năzuința ca ele să nu se mai repete vreodată.

Așadar, am traversat în pas agale podul Varadinski, oprindu-ne din loc în loc, fie pentru a admira frumoasele priveliști de pe ambele maluri (cetatea Petrovaradin dominantă în vârful unei coline semețe, podul Zezelj aflat încă în stadiu de construcție, ciudata panoramă a orașului amenințat de nori negri și capricioși, cursul neașteptat de pustiu al Dunării, lpisit de orice ambarcațiune), fie buchetele de lacăte agățate de balustrade, inscripționate cu nume și simboluri romantice, în semn de nemuritoare iubire.

De cealaltă parte a podului începe (sau se sfîrșește?) Bulevardul Mihail Pupin, pe care am pornit și noi, îndreptându-ne spre centrul orașului. De-a lungul lui am trecut în revistă câteva clădiri reprezentative prin arhitectură, precum Direcția de administrare a apelor ”Vode Vojvodine”, Centrul de sănătate ”Bulevard” - pe partea dreaptă în sensul nostru de mers și sediul Guvernului Provinciei Autonome Voievodina – pe partea stângă. Chiar vis-à-vis de clădirea guvernamentală am găsit Biroul de informații turistice, unde ne-am oprit pentru câteva minute. Ne-am ”înarmat” cu hărți, teancuri de pliante, broșuri și diverse informații verbale legate de zona turistică Novi Sad, dar și de alte ținte de călătorie recomandate în Serbia, apoi am pornit mai departe.

După numai câțiva pași, am ajuns la intersecția cu strada Modene, în capătul căreia străjuiește statuia de bronz a lui Mihail Pupin, scriitor (câștigător al Premiului Pulitzer), om de știință, inventator, cercetător, academician, patriot, om politic și diplomat sârb de renume mondial.

Am parcurs apoi cele două sute de metri ai străzii Modene, depășind în trecere câteva atrăgătoare terase, Putnik Hotel și scuarul cu statuia lui Laza Kostić, proeminentă personalitate publică sârbă (scriitor, poliglot, om politic). Într-un sfârșit, iată-ne în Piața libertății (Trg. Slobode). Este inima tuturor traseelor turistice din Novi Sad, nu numai pentru că acolo converg mai multe căi de acces (străzi și alei), dar și pentru că cele mai reprezentative clădiri istorice sunt găzduite în perimetrul acestei piețe de formă dreptunghiulară.

Pe rând, am identificat fațadele acestora și le-am dedicat câte o … ședință foto.

Firește, datorită proporțiilor care depășesc orice concurență din jur, dar și a frumuseții care se impune de la sine oricărui privitor datorită încântătorului design arhitectural semnat de maghiarul György Molnár, atenția ne-a fost atrasă cu prioritate de Palatul Primăriei (Gradska kuća). Clădirea, bogat ornamentată cu coloane, statui, figuri alegorice și medalioane de inspirație floristică, după conceptele arhitecturii neo-renascentiste, s-a dorit a fi o copie la scară mai mică a Primăriei din Graz și are mai mult de 100 ani vechime, o placă comemorativă plasată la intrarea în edificiu indicând data inaugurării 3 ianuarie 1895. Nefiind interesați, n-am încercat să aflăm dacă incinta este deschisă vizitării, precum se întâmplă cu primăriile din alte orașe.

Pe partea cealaltă a pieței, Primăria are o concurentă serioasă la titlul superlativ de frumusețe: Biserica catolică ”Sfântul nume al Mariei”, sau Catedrala (Novosadska Katedrala), cum le place localnicilor s-o numească, deși nu este acreditată cu acest rang și pe care am reușit s-o vizităm interior abia a doua zi, dat fiind că în primă instanță ne-am aflat acolo în afara orarului de acces.

Construcția în stil neo-gotic este din aceeași generație cu Palatul Primăriei (anul sfințirii 1893) și a fost proiectată de același arhitect, György Molnár. Are trei nave, douăzeci de ferestre cu vitralii și patru altare. Pare sobră și austeră, privită atât din exterior, cât și din exterior, dar puținele elemente decorative sunt de cea mai bună calitate: altarul principal e sculptat de meșteri din Tirol, vitraliile au fost realizate la Budapesta, țiglele multicolore de pe acoperiș sunt ceramică de Zsolnay, binecunoscuta fabrică ungurească care a furnizat și ceramica de pe acoperișurile mai multor clădiri emblematice ale Budapestei (Parlamentul Maghiar, Băile Gellért, Muzeul de Artă Aplicată, Biserica Matthias), pardoseala este un inspirat covor în motive geometrice realizat din prisme de marmură divers colorate și șlefuite până la strălucire.

În stânga Catedralei există o frumos colorată clădire din secolul 19, cunoscută sub numele de „Iron Man“, după statuia unui cavaler în armură, înarmat cu o suliță, amplasată într-o nișă la nivelul superior al fațadei. Azi, clădirea găzduiește Downtown Hostel Novi Sad, un ansamblu de camere și apartamente stil cămin, destinate închirierii la prețuri mai avantajoase decât cele practicate de hotelurile din zonă, dar oricum mai mari decât unitățile de cazare periferice.

Pe aceeași latură aflată în extremitatea nordică a Pieței libertății atrage atenția și palatul în care își are sediul Vojvodanska Banka, cea mai veche bancă din Voievodina, fondată în 1868. În urma procesului de privatizare, 99% din acțiunile băncii au fost cumpărate de Banca Națională a Greciei.

Pe latura sudică a pieței, cel mai important edificiu este cel al Hotelului Vojevodina, totodată cel mai vechi hotel din Novi Sad, inaugurarea sa fiind consemnată în aprilie 1854. În cei peste 150 ani de existență, clădirea nu și-a schimbat deloc aspectul original, astăzi, ca și în trecut, parterul fiind destinat comerțului, iar etajul gazduirii oaspeților în trecere.

În mijlocul pieței este amplasată statuia de bronz a lui Svetozar Miletić, proeminent lider politic, luptător pentru drepturile sârbilor în Revoluția de la 1848, un fel de Avram Iancu, comparația fiind îndreptățită nu numai de activitatea revoluționară, dar și de sfârșitul oarecum similar, marcat de o stare depresivă accentuată, datorată cel mai probabil unor traume psihice trăite în detenție.

După ce am epuizat ”inventarul” clădirilor din perimetrul Pieței libertății, depășind prin dreapta clădirea primăriei, ne-am îndreptat pe strada Pozorišni trg. spre Piața Teatrului. E de la sine înțeles că acolo se află Teatrul Național Sârb (Srpsko narodno pozorište), o clădire mai nouă și cu aspect modernist, dar cam neîngrijită pe alocuri. Repertoriul său acoperă aproape toata gama de producție artistică: teatru dramatic, operă și balet, însă noi, în trecere fiind, nu aveam cum să ne bucurăm de deliciile vreunuia din spectacole. Ne-am mulțumit doar să aflăm că aici ființează cel mai vechi ansamblu teatral profesionist sârb, care dispune astăzi de cea mai mare scenă lirică și dramatică din Serbia (cca 2.000 mp).

Piața teatrului are ieșire în același Bulevard Mihail Pupin și deși peste drum două clădiri mari atrag atenția (Hotelul Centar și Shopping center ”La Sorella”), zona pare mai anostă, mai comună și mult asemănătoare zonelor edilitare din perioada comunistă (fațade neîngrijite și blocuri cenușii cu câteva etaje).

Totuși, în acest perimetru putem vizita o frumoasă biserică ortodoxă, construită în stil baroc: Uspenska-tsrkva (Biserica Adormirea Maicii Domnului). A fost sfințită în anul 1774 și pe lângă alte comori cu valoare artistică deosebită (catapeteasma, pictura murală, pardoseală de marmură cu model geometric), are privilegiul de a găzdui și una din copiile originale ale icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Smolensk ”Dulcea sărutare”, la rândul ei făcătoare de minuni. La momentul vizitei noastre, adică la două zile după praznicul Adormirii Maicii Domnului, icoana de mari dimensiuni era încă expusă spre închinare în mijlocul bisericii, în fața ușilor împărătești, într-o vitrină închisă cu cheia și păzită cu atenție de slujitorii bisericii, fiind interzis chiar și fotografiatul. Dar până să aflu de prohibiție, am apucat să fac câteva poze. Abia când le-am vizualizat acasă am descoperit că există în biserică încă două versiuni ale aceleași icoane, una în stânga catapetesmei și alta pe baldachinul bogat ornamentat tot din partea stângă.

Ne-am întors în Piața Libertății și trecând iarăși pe lângă Omul de fier, ne-am regăsit undeva în spatele lui, într-o mică piațetă laterală Catedralei. Katolička porta, căci despre ea este vorba, este un patrulater pavat cu gresie multicoloră, înconjurat de vechi clădiri de patrimoniu și de terase atrăgătoare care te invită la un popas cu degustare :) într-un loc izolat de freamătul străzii. Cu toate acestea, noi n-am zăbovit prea mult timp acolo pentru că premeditasem masa de prânz într-o altă locație.

Am pornit mai departe pe lângă Centrul Cultural Novi Sad (Kulturni Centar Novi Sad) și am rătăcit o vreme pe străduțele din vecinătate, admirând în trecere puzderia de puburi, cafenele și restaurante, dar mai ales fațadele bogat ornamentate ale unor clădiri cu înfățișare de palate. Nefiind consemnate în niciun material informativ, n-am reușit să le identificăm, dar pe multe le-am făcut personaje ale albumului nostru foto. Cele mai frumoase ni s-au părut cele de la întersecția străzilor Grčkoškolska și Svetozara Miletića.

În cele din urmă, din aceeași intersecție, am luat-o la dreapta pe strada Svetozara Miletića, ajungând în cea mai cunoscută zonă pietonală a Novi Sad-ului, Zmaj Jovina.

Deși înfățișarea sa de astăzi a fost dobândită doar din a doua jumătate a secolului 19, cu ocazia reconstrucției capitale a orașului după distrugerile provocate de bombardamentele armatei autro-ungare în scopul înăbușirii mișcării revoluționare de la 1848, Zmaj Jovina este totuși una dintre cele mai vechi străzi din Novi Sad. Pe toată lungimea ei, de la Piața libertății și Până la Palatul Episcopal, strada are o înfățișare boemă, cu clădiri vechi (sec. 18 și 19) frumos restaurate, terase stradale și restaurante, magazine și alte unități de servicii publice. Dintre acestea, probabil cea mai renumită este cea aflată în colțul drept al intersecției cu strada Dunavska, casa cu cea mai veche atestare documentară din Novi Sad (anul 1720). Este cunoscută sub numele ”La leul alb”, după ornamentul arhitectonic plasat inițial pe fațadă. Azi leul cu pricina nu mai există, iar clădirea cu un etaj este colorată în cărămiziu, nimic din albul leului de odinioară nefiind evocat pe fațada acesteia.

În capătul nord estic al străzii se zărește o frumoasă construcție de culoare portocalie. Este Palatul Episcopal (Vladičanski dvor), reședința episcopului ortodox sârb al Diocezei de Backa. Palatul a fost finalizat în 1901, după proiectul arhitectului Vladimir Nikolic. Acesta era rudă a patriarhului în funcție la acel moment, George Brankovic, încât, spre a evita eventualele acuzații de favoritism, lucrarea a fost semnată de maghiarul Ferenc Raichle, recunoscut maestru al stilului Art Nouveau. Așa se face că în documentele oficiale, paternitatea palatului îi este atribuită acestuia din urmă. Dovada că în realitate proiectul nu-i aparține o reprezintă desenul arhitectornic și mai ales fațada, finisată prin alternarea cărămizilor de culoare roșie și galbenă, într-un neașteptat amestec de stiluri eclectice de inspirație romantică, barocă și sârbo-bizantină, stiluri mult depărtate de Art Nouvea-ul promovat în toată opera arhitectonică a lui Ferenc Raichle.

În piața din fața Palatului Episcopal, pe un piedestal de marmură, ne întâmpină statuia poetului romantic Jovan Jovanovic Zmaj, într-o ipostază inedită, ca și cum ar fi unul dintre mulții trecători.

În aceeași zonă, pe partea stângă a Palatului Episcopal, chiar la intrarea pe strada Nikole Pašića, se află Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe (Saborni hram svetog velikomučenika Georgija), o biserică în stil baroc, veche din 1880. Am vizitat-o și noi preț de zece minute, timp în care am putut să-i admirăm interiorul bogat ornamentat și iconostasul cu 33 de icoane pictate de cel mai cunoscut pictor sârb de orientare realistă, Paja Jovanović.

Ne-am întors apoi în piața Palatului Episcopal și ne-am îndreptat spre Dunavska ulitza, o stradă pietonală la fel de frecventată ca și surata sa - Zmaj Jovina, căreia de altfel îi seamănă foarte mult sub aspect estetic și edilitar.

Parcurgând-o de la un capăt la altul, am identificat principalele puncte de interes turistic:

-Prima clădire pe partea stângă este Biblioteca Municipală (Gradska biblioteka), care ființează sub acest format încă de la inaugurare, în anul 1845.

-Muzej grada Novog Sada Collection of Foreign Art (Secția colecțiilor de artă străină a Muzeului Orașului Novi Sad), aflat tot pe latura stângă a străzii, la intersecția cu Ignjata Pavlasa.

-Statuia lui Jaša Tomić, jurnalist și politician sârb, promotor al secesiunii provinciilor sârbe din Regatul Ungariei și alipirea acestora la Regtul Serbiei.

Tot pe Dunavska ulitza ne-am oprit la un restaurant cu terasă stradală (Bouquet Wine House) unde ne-am bucurat de ”prânzul” de la ora 16, binemeritat după atâta alergătură. Bucatele pregătite în manieră sârbească și berea autohtonă Jelen au fost întru-totul pe gustul nostru, dar ne-au creat și o stare de moleșeală, încât abia ne-am învrednicit să ne ridicăm de pe scaune. N-am avut încotro, siesta de după masă am înlocuit-o cu mișcarea sănătoasă. Am pornit la drum în pas agale și curând ne-am recăpătat vigoarea și apetitul de a fi iarăși exploratori.

Deși primul obiectiv părea a fi Dunavski parc (Parcul Dunării), aflat peste drum de locul unde luasem masa, am preferat să mai investigăm zona edilitară de pe strada Žarka Vasiljevića. Mergând pe partea stângă a străzii, pe lângă Comandamentul Garnizoanei Novi Sad, am ajuns până la Riblja pijaca (Piața de pește), de fapt o piață agro-alimentară, aflată la acel moment în toiul unor lucrări de reabilitare ; apoi ne-am întors în Dunavska pe lângă monumentalele clădiri ale Arhivei și Muzeului Voievodina. Pentru cel decis să continue drumul pe Dunavska ulitza până la cheiul Dunării, este util de știut că pe acest parcurs se găsește și Muzeul de artă contemporană. Ambele muzee au recomandări foarte bune, dar pentru noi oferta de a le vizita nu a fost tentantă, pe de-o parte fiindcă eram deja obosiți, pe de alta, din cauza orarului de vizitare care se apropia de final.

Am preferat să străbatem Dunavski park, un parc citadin întins pe o suparafață de aproape 35 mii hectare, care se bucură de mare popularitate printre localnici și e mult lăudat de broșurile de promovare. Mie mi s-a părut un parc modest ca înfățișare și destul de sărac în peisaje spectaculoase. Accesul pe spațiile verzi fiind cu desăvârșire liber, face ca parte din vegetație să aibă un aspect degradat și neîngrijit. Pe pajiști se joacă deopotrivă (în adevăratul sens al cuvântului) adulți și copii, se țin ședințe de terapie prin mișcare, dar și ședințe foto. Și pentru că în mijlocul parcului a fost amenajat un mic lac populat cu pești și o mică insulă în mijlocul lui, locul a devenit patria câtorva perechi de lebede cu pui, domesticite într-atât, încât apropierea extremă a oamenilor nu le stresa nicicum.

În perimetrul parcului se mai remarcă și câteva monumente sculpturale, precum Bustul poetului Branko Radičević, Bustul poetului Miroslav Antic, Nimfa, figura Sfântului Serghie de Radonej (dar al Societății de prietenie ruso-sârbe), statuia de bronz a poetului Dura Jaksic.

După scurta plimbare pe aleile parcului, am ajuns la ieșirea în Bulevardul Mihail Pupin și refăcând ruta inaugurală a periplului nostru, ne-am întors la pensiune. În drum ne-am oprit iarăși pe podul Varadinski, căci imaginea orașului în prag de înserare, cu cerul brăzdat de nori amenințători și cu perdele de ploaie la orizont, era prea frumoasă ca să nu fie eternizată în memoria aparatului foto.

Mi-a plăcut Novi Sad, mi-au plăcut oamenii, mâncarea și berea lor :) ! Și fără șovăială m-aș mai întoarce acolo dacă aș avea ocazia, pentru că mi-a rămas gândul la cele peste douăzeci de evenimente artistice și culturale, devenite tradiție în Novi Sad, la care mi-ar plăcea să fiu spectator. Cel mai faimos dintre acestea, festivalul de muzică EXIT se va desfășura anul acesta în perioada 5-9 iulie. Ediția va fi una aniversară, marcând 50 ani de la faimosul Summer of Love, când a debutat mișcarea hippie cu binecunoscutele mesaje de pace, armonie, prietenie și egalitate, așa încât presupun că formațiile și soliștii invitați vor fi dintre cei mai selecți.

Și pentru că am văzut niște fotografii minunate de la sărbătoarea Anului Nou de anul acesta, cu orașul gătit regește și cu Piața libertății în decor feeric, plină de oameni surâzători și de lumină, tânjesc după un revelion autentic sârbesc pe care l-aș putea petrece acolo! Vouă nu v-ar surâde ideea? Că doar nu veți aștepta până în 2021, când orașul Novi Sad va fi Capitală Europeană a Culturii și va concura cu surata sa, Timișoara, cu care e de altfel înfrățit, în a oferi turiștilor de pretutindeni adevărate festinuri de artă și cultură?!

---

VIZUALIZĂRI: 4400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI