O zi în Paradise

TIPĂREȘTE

La ce v-aţi gândi dacă în perioada de documentare a unei vacanţe ar fi să daţi peste un nume precum cel identificat de mine în cazul de faţă şi care pleacă din Queenstown cu titulatura sugestivă de Paradise Road?

O ademenire turistică, o încercare de determinare a turiştilor să îl parcurgă şi apoi fiecare cu impresiile lui pentru ca la sfârşit să concluzioneze ceva de genul “ei, a fost ceva, dar nu chiar cum m-am aşteptat...”

Ei bine, pentru mine, acest Paradise Road a fost peste aşteptări! Deşi m-am documentat abitir pentru a nu scăpa din locurile şi locaţiile înşirate de-a lungul lui şi am umblat pe Google Maps de-a lungul şoselei, ceea ce am descoperit la faţa locului a întrecut stiva de material din traistă şi memorie în materie de frumuseţe naturală.

Paradise Road – cunoscut şi sub varianta The Road to Paradise - reprezintă o porţiunea finală a şoselei ce pleacă din Queenstown, trece prin Glenorchy şi te duce în Paradise, nume dat de personajul Gandalf în Lord of The Ring. Acum denumirea e trecută pe plăcuţe rutiere la intrare, aidoma celor ale satelor, şi I se potriveşte mănuşă datorită splendorii în materie de frumuseţe verde şi albastră ce o regăseşti în acest loc.  

Arealul fermecător este amplasat pe malul nordic al lacului Wakatipu și a devenit poarta către traseele de drumeții și magia Pământului de Mijloc (titulatura din trilogie). Aproape fiecare colţişor din acest rai se regăseşte în pelicula pomenită, în X-Men Origins, Wolverine ori Cronicile din Narnia.

Zona este într-atât de frumoasă încât şi elfii s-au îndrăgostit de ea şi şi-au făcut case în copaci (Pădurea Lothorien).  

Punctele de belvedere, stâncile prăvălite în albia râului, potecile sau câmpurile deschise poartă actualmente numele scenelor filmate primprejurul lor.

Astfel, Ithilien Lookout este scena cu locul din care Frodo, Sam și Gollum urmăresc bătălia dintre Rangerii lui Faramir din Gondor și oamenii (oliphaunții) din Harad iar Dart Valley cu Isengard Lookout a fost folosită ca fundal pentru dramaticul Wizards Vale.

Dacă aţi condus vreodată 46 kilometrii pe malul unui lac sunt sigur că aţi avut ocazia să admiraţi privelişti minunate. Iar de nu aţi încercat un asemenea drum, vi-l recomand pe cel dintre Queenstown şi Glenorchy. E demenţial de frumos, superb de minunat şi încântător de splendid pe întreaga porţiune!

Am forţat eu superlativul absolut contrar legilor gramaticii dar cu siguranţă exegeţii care au impus formarea respectivului grad de comparaţie nu au parcurs această şosea.

Una care permite şi accesul auto până la satul Glenorchy, situat la capătul Wakatipu Lake şi considerat poarta de acces către Parcul Naţional Mr. Aspiring cu ale lui trasee de drumeţie de renume mondial.

Iniţial aici a fost ridicată o tabără de către exploatatorii de aur – a câta în Noua Zeelandă!? – apoi centru de minerit unde ajungeai doar cu vaporul pe lac.  

Calea rutieră  a devenit realitate în anul 1964 pentru ca doi ani mai târziu să fie construit podul peste râul Dart astfel că de atunci se poate explora şi dincolo de sat, către munţi. Ce-i drept, pe drum de pământ de aici încolo, însă asta nu ştirbeşte cu nimic magia locului. Ba din contră…

Începând cu anul 2015, în infrastructura oficială a Noii Zeelande drumul este cunoscut drept “Tommy Thompson Scenic Drive” ca un omagiu pentru localnicul care s-a zbătut neîntrerupt în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trafic.  

Odată porniţi de la cazare, coborâm panta de vreun kilometru ce ne duce din prispa casei până la malul lacului, facem dreapta iar de acolo ne înscriem pe şoseaua pitorească şi deloc aglomerată ce atârnă şi se derulează aidoma unei panglici între apă şi pădure.

Frumuseţea peisajului te face să îţi doreşti a absorbi cu nesaţ curbele, incitat de ce mai poate crea şi oferi natura în simbioza verde-albastru cu o pată de gri marcat cu linii întrerupte sau continue albe. Adică lac, pădure, cer şi şosea.

Momentele de maximă impresie artistică sunt cele în care din vârful dealului pari a te avânta direct în apele line care se întrezăresc la capătul drumului, dar o ultimă curbă te poartă spre alte senzaţii.

E păcat să îţi propui a parcurge acest drum în minimul de timp, atâta vreme cât sunt amenajate locuri de popas cu vedere din care ai ocazia să te hrăneşti cu imagini de vis.

Stânci ce răsar din ape aidoma unor mici insuliţe. Care devin minuscule raportate la vârfurile înzăpezite ce se profilează în zare.  

Înguste dune nisipoase sub crengile copacilor ce par a încerca să se aplece şi să se adape din albastrul lacului.

Pe măsură ce ne apropiem de Paradis începem a desluşi ceaţa ce părea a acoperi apa undeva tare departe. Care din albastră devine turcoaz.  

Ai senzaţia că un cazan imens fierbe şi aburii se ridică dintre stânci. Momentele sunt de neuitat iar picioarele rămân parcă înfipte locului. Nu-i vorbă că nici creierul nu le dă vreo comandă. E vrăjit şi el. Şi nu poate procesa pe de-a-ntregul beatitudinea locului.

Într-o vreme ajungem şi în Glenorchy, un sat idilic în care parcă trăieşti într-un basm, atât de frumos e!

Toate drumurile duc către parcarea de pe malul lacului, situată în apropierea depozitului în care se păstra cheresteaua înainte de a fi încărcată pe vasele cu aburi şi transportate spre prelucrare în Queenstown.

Construcţia a devenit imaginea reprezentativă a satului iar hoarda de chinezi ce se poza pe acolo dau dovada vie a ceea ce Instagramul aduce în materie de turism.

Alt set de fotografii surprindeau copacii crescuţi în lac, o imagine ireală şi acum când o privesc a nu ştiu câta oară (poza 36).

După pauza de încărcare cu vitamina D şi frumuseţea peisajului, pornim în plimbare – că aşa stă bine unor drumeţi ca noi – drept care luăm la pas Glenorchy Walkway, un traseu uşor de 5 km care traversează Laguna Glenorcy cu plecare de la Glenorchy Jetty.

Promenada prin laguna în care s-au filmat scene din LoTR devine apogeul zilei. Southern Circuit există din anul 1997 şi se poate parcurge în „ritm de iepure” în 30 minute iar de „broască ţestoasă” în 60 minute.  

Northern Circuit, trasat cu ocazia împlinirii a 150 ani de existenţă a satului, este mai lung iar timpii de parcurs se dublează comparativ cu ai precedentului.

Imediat cum pornim pe traseu trecem pe lângă un teren de vânzare. Excelent pentru a construi o casă. Dacă eşti avut, întrucât doar achiziţia suprafeţei de 2.074 mp presupune achitarea a 695.000 NZD. Chiar dacă are “spectacular 360 degree views” suma reprezintă o avere…

De aici drumul se îngustează şi devine potecă ce străbate bruma de pădurice, trece peste pârâiaşe limpezi şi coteşte prin tufişuri luminoase.

Acolo unde solul devine mai instabil, doar suntem în lagună, păşeşti pe scânduri de lemn care te scot la marginea lacului şi ai ocazia să îi contempli liniştea aşezat pe băncuţe, privitor la spectacolul naturii.  

Ne mai căscăm puţin pe uliţele satului după care ne îndreptăm spre Paradis.

No, să ştiţi că nu exagerează cu nimic cei care au botezat astfel locul! Pe mine unul, frumuseţea lui m-a pironit în sol! Conduceam în reprize de câteva zeci de secunde apoi opream şi coboram pentru a inspira acel aer şi a fotografia. Nu mă puteam sătura, aveam impresia că mă sufoc şi nu pot cuprinde întreaga frumuseţe din faţa ochilor! Că oricât m-aş roti şi învârti mai rămâne ceva nevăzut.

Înaintăm cu maşina de drumul de ţară străjuit de o parte şi alta de turme cu sute de mioare ai căror miei saltă şi se joacă fără griji pe tăpşanul verde. Ne oprim doar în parcarea de unde începe Routeburn Track, un traseu de 25 kilometri bine marcat şi etapizat pe segmente clar explicate şi delimitate în funcţie de nivelul de antrenament al fiecăruia.  

La centrul de turism amenajat aici aflăm despre dramele indigenilor care au aşteptat în zadar, timp de peste 150 ani, reparaţii din partea coloniştilor europeni ce le izolaseră oamenii de resursele lor naturale tradiţionale în scopul exploatării aurului.

Parte din potecile străbătute de colonişti spre zăcăminte au devenit trasee de drumeţie în zilele noastre prin Te Wahipounamu (Locul pietrei verzi în maori), una dintre cele mai întinse zone sălbatice din emisfera sudică, cu o suprafaţă de peste 2,6 milioane hectare.  

Noi parcurgem ceva mai mult de 5 kilometri din el, adică 2 segmente până la Bridal Veil Falls, o răcoroasă cascadă şi chei săpate de apă printre stânci.

Cale amenajată la standarde profesioniste – nu ne mai miră, deja ne-am obişnuit – ce şerpuieşte prin pădure, ne poartă peste poduri suspendate ce se mişcă amuzant la trecerea peste ele, ape ce susură vesel în căderea lor păstrându-şi nuanţele cristaline.

Adriana se opreşte din urcare la cascadă iar eu mai merg cam un kilometru. Aş fi continuat până la capăt, însă riscam să se întunece plus că dura ceva timp în care rămânea singură.  

Mă întorc şi eu după ce am ocazia să arunc o privire jos, pe cursul văii pe care venisem, o unduire albastră în aglomeraţia plăcută de verde divers nuanţat.

Întoarcerea la parcare se face pe un traseu diferit, printr-o pădure de fagi având etăţi trecute de 400 ani şi care susţin toate vietăţile de aici, plante sau animale, după cum ne informează panourile informative presărate ici-colo de-a lungul potecii.

Temperaturile extreme, vântul, lumina soarelui sau umiditatea sunt toate moderate de copaci.

Dincolo de cărare mâna omului nu a intervenit, astfel că totul pare virgin.

Deşi am parcurs două trasee astăzi, după o asemenea zi nu ai cum fi obosit. Nu pentru că lungimea însumată a acestora se învârte în jurul a doar 10-11 kilometrii ci datorită frumuseţii locurilor în care ne-am aflat şi a impulsului de a merge mereu mai departe din dorinţa de a descoperi tot ce oferă zona.

Acum, după 3 luni scurse de la ziua descrisă mai sus, pot confirma ceea ce am simţit atunci: excursia la Glenorchy a reprezentat cea mai frumoasă etapă a vacanţei noastre la Antipozi.

Am aşteptat-o – recunosc, nu la fel de mult ca drumeţia pe Hooker Valley -, intuiam că va fi ceva interesant dar trebuie să recunosc că mi-a depăşit aşteptările.

Paradise, locşorul de basm de lângă Glenorchy, îşi merită numele!  

---

VIZUALIZĂRI: 64 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI