Hobbiton - un sat de poveste

TIPĂREȘTE

O să încep acest articol cu ceea ce am simţit la faţa locului.

Probabil aţi întâlnit persoane care v-au povestit sau chiar aţi trăit voi clipe în care v-aţi contopit cu natura sau aţi simţit că vă încărcaţi cu energie într-un anumit loc, că ţi se taie răsuflarea când îl priveşti.

Ei bine, dacă nu mă aflam în autobuz, cu siguranţă aş fi rămas pironit locului în momentul în care mi s-a dezvăluit în faţă superbul peisaj. Am fost în destule locuri superbe, dar nicăieri până aici nu mi s-a întâmplat să mi se taie răsuflarea… Iar un nod să mi se ridice în gât, determinând inima să bată mai tare.

Aveam în faţă cel mai frumos loc din câte am văzut! Da, sunt subiectiv, vă dau dreptate dar să mă fi întrebat cinvea cum arată paradisul natural pentru a mi-l crea pe un calculator, sunt convins că nu îi puteam da detalii atât de precise.

Câteva dealuri pe ale căror coame stau de strajă o mână de copaci, un cer plumburiu deasupra şi tăpşane de un verde crud jos pe care păştea liniştită o turmă de oi albe îmi persistă şi acum în minte. Totul învăluit de o ceaţă răzleaţă, spartă de, probabil, curenţii de aer care circulau între dealuri.

Puteam rămâne în contemplare zeci de minute…

Pentru ca mai târziu să admir într-una ce au putut realiza oamenii ăia din şi pe două dealuri!

Din capul locului stabilisem că cel mai important obiectiv ce urma a fi vizitat în Insula de Nord îl reprezenta Hobbiton Movie SET, mai pe înţelesul tuturor platourile de filmare ale multor scene desprinse din viaţa hobiţilor, principale personaje în trilogia Stăpânul Inelelor.

Fulminantul succes cinematografic a avut o contribuţie majoră în creşterea numărului turiştilor care i-au cu asalt locaţiile în care s-au filmat scene din aceste pelicule. Nu e de mirare, doar Noua Zeelandă are sumedenii de cadre naturale mirifice.  

Dintre toate cele prin care am trecut – majoritatea sunt situate în Insula de Sud – amenajarea acestui sat m-a lăsat extrem de impresionat iar pe parcursul articolului voi încerca să-mi argumentez afirmaţia, conştient că nu voi putea da scriere trăirilor de acolo.

Din capul locului vă mărturisesc că nu sunt un fan al trilogiei pomenite din care am vizionat doar primul episod – Frăţia Inelului – cumva forţat de împrejurări (am dus nepoţii dornici să îl vadă) şi moţăind în sală, trezit din toropeală de murmurele lor admirative şi răgetele orcilor.  

Dragilor, după ce am văzut Hobbiton şi duzina de locaţii în care s-au tras cadre ale premiatelor producţii, mă bate gândul şi curiozitatea, desigur, de a mă aşeza în fotoliu cu scopul de a le urmări şi observa cum peisajele sunt încadrate în filmări.

“The Shire” se numeşte zona care i-a atras atenţia regizorului sir Peter Jackson din elicopter pe timpul survolării ei în scopul identificării celei mai bune locaţii pentru creearea satului micilor personaje.  

Într-un film scurt care rulează pe televizorul din autobuzul ce ne duce din parcare la platourile de filmare, acesta mărturiseşte “am simţit că aici este locul perfect pentru ceea ce îmi doresc” pentru Bag End, locuința subterană a hobbiților Bilbo și Frodo Baggins din romanele fantastice ale lui JRR Tolkien.

De acolo, atât Bilbo cât și Frodo au pornit în aventurile lor și amândoi se întorc, pentru o perioadă. Ca atare, Bag End reprezintă locul familiar, sigur, confortabil în antiteza locurilor periculoase pe care le vizitează.  

În acelaşi film scurt, despre care făceam anterior scriere, ne vorbeşte şi Alexander, proprietarul decorului perfect, mai precis al celor 1.250 acri de fermă în care creştea oi şi vaci.  

După ce producătorii şi-au luat catrafusele de acolo, omul nu mai fusese nevoit să se trezească la muls de dimineaţă, ferma lui devenise mai cunoscută decât şi-ar fi imaginat vreodată. Iar încasările lui nesperat de mari.

Descoperite în septembrie 1998, locurile au devenit 6 luni mai târziu un adevărat şantier pe care au lucrat şi utilaje ale armatei neozeelandeze la terasarea drumului de 1,5 km ce duce de la şosea spre dealurile cu pricina.

39 găuri în deal s-au dat pentru caselor piticilor, multe dintre acestea doar cu rotundul intrării şi uşile de lemn cunoscute din film, doar în două amenajându-se locuinţe cu toate cele necesare, o adevărată bijuterie de design interior.

Stejarul care apare de multe ori în cadre a fost tăiat şi transportat din apropiere iar frunzele artificiale prelucrate şi aduse din Taiwan şi prinse individual/manual pe acesta.

Există şi un copac artificial realizat din oţel şi siliciu precum şi alte structuri din materiale rezistente perfect integrate în natură. Dacă nu ar fi fost atenţionările şi explicaţiile ghidului nu ai fi deosebit plasticul de lemn, atât de bine se prezintă lucrările…

Moara şi podul curbat au fost construite din schele şi pliuri de polistiren iar stuful de pe han şi moară tăiat din păpurişul găsit în zonă.

Au existat două perioade de filmări, prima între decembrie 1999 şi martie 2000, iar a doua de 12 zile în octombrie 2011, în cea din urmă peste 400 de persoane fiind prezente la Bag End.

Să revenim în actualitate şi să vă spun că de eşti interesat de vizită, musai să îţi iei biletul doar online, selectându-l dintr-un pachet mai larg pe cel dorit. Noi am plătit 120 NZD pentru un tur ghidat, fără alte farafastâcuri, gen banchet, degustări sau alte helea…

Cu rezervarea – se ia în considerare şi prezentarea ei din telefon - te duci la centrul de vizitare din parcarea The Shire's Rest unde ţi-o validează, primeşti un bilet şi un pliant apoi te îndrumă spre staţia de aşteptare a autobuzului.

Nu ai acces individual, doar cu mijloacele lor de transport ce pleacă din 10 în 10 minute, fiecare cu un ghid ce te va însoţi şi îţi va oferi informaţii pe tot parcursul turului.  

Imaginaţi-vă ce magnet a devenit ferma lui Alexander şi câtă lume îl vizitează, dacă la intervale de 10 minute intră câte 30 persoane.  

Cobori la marginea satului, unde un indicator rutier asemănător celor aflate la intrarea în localităţi, te poziţionează exact în spaţiu: ai ajuns în Hobbiton. Cum coborâm primii din autobuz, avem ocazia de a ne fotografia doar noi cu indicatorul, apoi urmase îmbulzeala.

Din parcare înaintezi pe un drum îngust care, parcă, deja te pregăteşte pentru lumea idilică a Bag End-ului.

Odată trecuţi de bariera de verdeaţă a gardurilor vii, încep exclamaţiile şi ţăcănitul telefoanelor sau aparatelor de fotografiat iar membrii grupului încep să o ia care încotro, în dorinţa de a prinde poziţii cât mai expresive cu minunatele căsuţe săpate în deal.

Din coşurile câtorva iese chiar şi fum iar pe sfprile din faţa altora stau întinse, la uscat, hainele hobiţilor care, la mărimi, seamănă cu ale ţâncilor de pe la noi.

Administratorii domeniului par a da viaţă acestuia iar satul pare locuit aievea la ora vizitei noastre.

În unele curţi sunt aranjate mese sau cu străchini şi căni de lemn, în altele s-a cultivat ceapă sau salată iar în alta vasele folosite aşteaptă să fie spălate.  

După o perioadă de cam 10 minute, ghidul strigă adunarea din dorinţa – şi experienţa – de a nu ne uni cu membrii următorului tur şi începe a ne povesti detalii despre locul în care ne aflăm.

Ascultându-l cum vorbeşte şi privindu-i înfăţişarea, echipamentul şi unele deprinderi – convins că studiate şi exersate – pare a fi chiar de-al locului, un frate mai mare al eroilor din film.

Totul s-a construit la scară miniaturală: uşile caselor, gardurile, scaunele, sculele folosite doar multitudinea de flori din curţi neputând fi adaptate şi supuse proiectului.

Şi dau o notă atât de impresionantă în completare cu tonalitatea cromatică a vopselelor utilizate! Culori vii, plăcute şi amestecate după indicaţii profesioniste.

Uliţele satului urcă şi se încolăcesc pe dealuri, cu băncuţe de odihnă şi chiar o cişmea în miniatură după care dăm de casa unor gazde mari, având în curte coşuri pline cu pâini atât de apetisante încât îţi vine să rupi din ele de nu ai fi fost atent la explicaţiile ghidului cum că toate exponatele sunt din plastic.

Doamna din vecini pare a fi intrat de grabă în casă să amestece în mâncarea de pe foc, lăsând ceapa doar pe jumătate tăiată afară pe un cârpător. E ireal cât de autentic au izbutit să facă a arăta totul!

Lăzi cu mere, sticle de vin sau roţi de caşcaval, ouă fierte ori borcane cu dulceţuri se află pe mesele din alte ogrăzi.

Momentul culminant al turului îl reprezintă accesul într-una din căsuţe.

Idilic, bucolic, nemaipomenit, de vis!

Interiorul are darul de a mă fascina!  

Focul arde în şemineu, scrinul pentru scris memorii e pitit într-un colţişor, paturile suprapuse sunt aranjate iar cel din dormitor îşi aşteaptă gazda, cojile de ceapă sunt aruncate pe blatul din bucătărie, pe un stativ sunt aranjate 3 plăcinte iar sucitorul şi aluatul întins pe masă aşteaptă să citeşti doar reţeta pentru a te apuca de copt alte bunătăţi.

În pivniţă dai de butoiul cu vin şi de legumele aranjate pe raft iar cada din baie aşteaptă un plod pentru a fi spălat de praful de pe uliţă.  

Voi lăsa fotografiile şi filmuleţul să vorbească în locul meu despre acest cămin cu aura sa de rural şi tihnă.

Ultimul popas al vizitatorilor se petrece în hanul hobiţilor, fiecare turist având o băutură gratuită. Calitatea de şofer elimină din start degustarea berii făcute acolo şi trebuie să mă mulţumesc cu o bere de ghimbir servită pe o canapea în faţa şemineului, într-o atmosferă foarte plăcută dată de căldura degajată.

Aş mai fi rămas, m-aş mai fi învârtit prin sat, ba chiar aş mai fi dat un tur al casei. Însă toate sunt atât de bine rânduite, cu planuri orare stricte încât să nu se creeze aglomeraţie şi să nu te simţi sufocat în vizita ta.

Plus că de scapi autobuzul trebuie să vii pe jos. Nu că nu ar fi fost o drumeţie frumoasă, dar e strict interzis! Şi acolo nu te întreabă ce s-a întâmplat ci te sancţionează…

Păşind în acest loc fermecător am simţit că, într-adevăr, a început vacanţa la Antipozi.

Şi devin, dintr-odată, mai nerăbdător…  

---

VIZUALIZĂRI: 211 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI