ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2026
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Gura Humorului [SV]
ÎNSCRIS: 03.09.12
STATUS: CONSUL
LUNA
AUG-2026

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Trambulina de la Lillehammer – cele 936 de trepte și un „Iron Man” neașteptat

TIPĂREȘTE URM de aici

Dragii mei, astăzi vă invit să continuăm călătoria noastră prin Scandinavia și să ajungem împreună într-un oraș al cărui nume a rămas pentru totdeauna legat de sporturile de iarnă: Lillehammer.

După micul dejun, am părăsit Stockholmul și am pornit spre Norvegia, având în față una dintre cele mai lungi zile petrecute pe drum din circuitul nostru. Până la Lillehammer aveam de parcurs aproximativ 600 de kilometri.

Pe traseu am trecut prin frumoase peisaje scandinave și am avut ocazia să vedem două dintre marile lacuri ale acestei regiuni, Vänern și Mjøsa, acesta din urmă anunțându-ne că ne apropiam tot mai mult de destinația zilei.

Ghida noastră, ea însăși o mare pasionată de sporturile de iarnă, era foarte bine documentată și, pe măsură ce ne apropiam de complexul olimpic, ne-a povestit mai multe despre Lillehammer și despre competițiile desfășurate aici.

Lillehammer este un oraș norvegian cunoscut în întreaga lume mai ales datorită Jocurilor Olimpice de iarnă din 1994. Peste două decenii, în 2016, orașul a revenit în familia olimpică, găzduind Jocurile Olimpice de iarnă pentru Tineret. De altfel, bazele sportive construite pentru Olimpiada din 1994 nu au rămas doar niște obiective turistice, ci sunt folosite și astăzi pentru numeroase competiții naționale și internaționale, inclusiv etape ale Cupei Mondiale.

De exemplu, aici s-au desfășurat etape ale Cupei Mondiale FIS în noiembrie 2024 și noiembrie 2025, iar în martie 2026 Lillehammer a găzduit și Campionatele Mondiale de juniori la sărituri cu schiurile.

Iar noi, în acea după-amiază, înainte de a merge la hotel, urma să vizităm tocmai acest loc.

Autocarul a urcat pe drumul care duce spre partea superioară a complexului, până pe platoul aflat deasupra trambulinei. De acolo ni se deschidea o panoramă superbă asupra orașului Lillehammer și a lacului Mjøsa.

Aici aveam de ales între două variante. Cei care doreau puteau să admire peisajul, să facă fotografii și apoi să se întoarcă la autocar, care urma să ne aștepte aproximativ 20 de minute. Ceilalți puteau coborî pe jos până la baza trambulinei.

Numai că între noi și baza acesteia se aflau nici mai mult, nici mai puțin de 936 de trepte!

Eu, când am auzit despre cele 936 de trepte, am luat imediat hotărârea: mă întorc cu autocarul! 😄

Numai că lucrurile nu aveau să se desfășoare chiar așa...

Hotărâtă fiind să mă întorc cu autocarul, am început totuși să cobor prima porțiune de trepte, doar pentru a face câteva fotografii și a filma peisajul care se deschidea superb în fața noastră.

Am coborât, am fotografiat, am filmat, iar când a venit momentul să mă întorc, am privit în sus spre treptele pe care tocmai le coborâsem. Cum urcatul treptelor nu a fost niciodată activitatea mea preferată, perspectiva de a le lua din nou la pas, de data aceasta în sens invers, nu mi-a surâs deloc. 😄

Atunci soțul meu a venit cu o idee care, pe moment, mi s-a părut foarte bună: decât să fac efortul de a urca înapoi până la autocar, mai bine continuam să coborâm până la baza trambulinei.

Zis și făcut!

Am pornit mai departe, convinși că alesesem varianta cea mai ușoară. Numai că treptele acelea parcă nu se mai terminau! Coboram și coboram, iar când aveam impresia că ne apropiem de final, în fața noastră apărea o nouă porțiune.

În plus, treptele urmau panta abruptă a trambulinei, iar coborârea presupunea un efort continuu pentru picioare, deoarece trebuia să-mi controlez permanent mișcarea și să frânez la fiecare pas. Pe măsură ce înaintam, începeam să-mi dau seama că varianta „mai ușoară” nu fusese chiar atât de ușoară. 😄

Dar odată pornită la drum, cale de întoarcere nu mai era.

Într-un final am ajuns și la baza trambulinei. Reușisem să cobor toate cele 936 de trepte, însă picioarele mele știau foarte bine ce performanță tocmai realizaseră: îmi tremurau atât de tare, încât pentru câteva momente cu greu mai reușeam să stau dreaptă.

Surpriza a fost că întregul nostru grup alesese până la urmă aceeași variantă. Ghida ne-a felicitat și ne-a spus că eram singurul grup dintre cele pe care le însoțise care coborâse în întregime cele 936 de trepte, indiferent de vârsta participanților.

Eram obosiți, dar și puțin mândri de mica noastră performanță. Numai că eu încă nu știam că cele 936 de trepte metalice aveau să-mi lase și o „amintire” pentru restul circuitului: o zdravănă febră musculară. 😄

CONCLUZIE

Când ne-am urcat în sfârșit în autocar, cu picioarele încă tremurând după cele 936 de trepte, soțul meu s-a uitat la mine și mi-a spus: „Pentru mine, tu ești Iron Man!” 😄

Imediat mi-am amintit de concursul Ironman pe care îl prinsesem în Copenhaga, chiar în prima noastră zi plină din circuit. Bineînțeles că performanța mea nu se putea compara cu cea a adevăraților concurenți, dar, după coborârea celor 936 de trepte de la trambulina olimpică din Lillehammer, eu chiar mă simțeam ca după propria mea probă de rezistență.

Iar „premiul” pentru această performanță avea să vină a doua zi, sub forma unei zdravene febre musculare, care m-a însoțit până la sfârșitul circuitului. 😄

Cu toate acestea, privind acum în urmă, mă bucur că nu m-am întors la autocar și că am dus aventura până la capăt. Lillehammer avea să-mi rămână în amintire nu numai ca orașul Jocurilor Olimpice, ci și ca locul în care am devenit, măcar pentru o zi, „Iron Man” . 😄

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de elenaadina in 24.09.26 15:00:00
Validat / Publicat: 24.09.26 15:30:54
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian

VIZUALIZĂRI: 23 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Aici ne-a lăsat autocarul, urma prima rundă de trepte
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2700 PMA (din 3 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

doinafil
[24.09.26 17:52:03]
»

Multe 👋🙌👋🙌👋🙌pentru performanța voastră!

În circuitul nostru prin Țările Nordice, din iulie 2022, am ajuns și noi la Lillehammer, dar nu sus - la startul trambulinei - ci jos, la baza ei, în oraș. Am admirat-o, neștiind că până jos, dacă vrei să cobori cu pasul - sunt 936 trepte!

Experiența ta mi-a adus aminte de de trăirea mea din vara lui 2021, când Admin-ul nostru a organizat „Caravana” pentru membrii AFA.

Am urcat atunci pe Defileul Raggaschlucht, în Austria, un drum anevoios pentru noi toți - cred - ( , dar pentru mine a fost greu în mod sigur!) și-mi amintesc că nu m-a obosit atât de mult urcarea celor muuuuulte trepte amenajate în acest scop, pe o distanță oarecum în „spirarală” - vreo 800 m lungime, cât coborârea lui, care s-a făcut pe o pantă mult mai abruptă! Diferența de nivel din vârf până jos, de unde a început urcușul, este de 200 m, iar aceasta mi-a solicitat rău de tot picioarele!

Când am ajuns jos ele îmi tremurau ca niciodată! ... atunci aveam (doar 72 de ani).

Nu m-a obosit atât de tare nici urcarea și nici coborârea celor peste 500 de trepte în spirală ale Catedralei St. Paul, din Londra.

N-am avut febră musculară pentru că seara am luat o aspirină, iar a doua zi eram - din nou - „fresh” !

Încă odată felicitări!... și mulți

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Norvegia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.040628910064697 sec
    ecranul dvs: 1 x 1