GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Croazieră pe Nærøyfjord – „Regele fiordurilor”
Salutare, dragii mei!
Dacă până acum v-am povestit despre spectaculoasa croazieră pe fiordul Geiranger și despre întâlnirea cu ghețarul Briksdal, astăzi mă voi opri asupra unui alt obiectiv deosebit pe care l-am vizitat în Norvegia: fiordul Nærøy și croaziera de aproape două ore pe care am făcut-o aici.
Și, chiar dacă după Geiranger credeam că va fi greu să mai fim impresionați de un alt fiord norvegian, Nærøy avea să ne demonstreze că fiecare dintre ele are propria frumusețe și propriul farmec.
După micul dejun pe care l-am luat la hotelul din Myrkdalen, ne-am urcat cu toții în autocar și am pornit la drum. Programul zilei avea însă să ne împartă pentru o vreme în două grupuri, deoarece nu toți aleseserăm aceleași excursii opționale.
Majoritatea colegilor noștri de grup optaseră pentru o călătorie cu trenul Flåmsbana, în timp ce noi și încă câțiva turiști hotărâserăm să renunțăm la această excursie.
Ajunși la Myrdal, cei care aveau rezervată călătoria cu trenul s-au îndreptat spre gară, de unde urmau să coboare cu Flåmsbana până la Flåm. Noi am rămas în autocar și ne-am continuat drumul spre Gudvangen.
Aici am avut aproximativ o jumătate de oră la dispoziție, după care ne-am urcat din nou în autocar și am pornit spre Flåm, unde urma să ne reîntâlnim cu ceilalți.
Sincronizarea a fost aproape perfectă. Nici nu ajunseserăm bine în Flåm, că i-am și întâlnit pe colegii noștri care tocmai coborâseră din tren.
Grupul s-a reîntregit, dar numai pentru o vreme, deoarece nici croaziera pe Nærøyfjord nu fusese aleasă de toată lumea. Până la îmbarcare mai aveam aproximativ 50 de minute, așa că am profitat de acest timp pentru a ne plimba puțin prin Flåm.
La ora stabilită ne-am îndreptat spre locul de îmbarcare, unde ne aștepta o navă modernă, cu propulsie electrică, construită special pentru croazierele prin fiorduri. Designul ei era cu totul deosebit, cu suprafețe vitrate generoase și pasarele exterioare care urcau spre puntea superioară, astfel încât turiștii să poată admira peisajul din aproape orice direcție. Un alt mare avantaj al propulsiei electrice era liniștea: vasul înainta pe apă fără zgomotul puternic al motoarelor unei nave clasice.
Noi, bineînțeles, nu ne-am mulțumit cu priveliștea din interior.
Eu și soțul meu am urcat cât mai sus, pe puntea exterioară, și acolo aveam să rămânem aproape toate cele două ore ale croazierei.
De data aceasta, vremea ținea cu noi. Spre deosebire de croaziera pe Geirangerfjord, când frigul, ploaia și ceața ne însoțiseră aproape tot timpul, acum aveam parte de o zi superbă, cu mult soare și doar câțiva nori răzleți.
Așa că ne-am instalat afară, hotărâți să nu pierdem nimic din ceea ce urma.
Înainte de a porni la drum, merită să vă spun câteva lucruri despre locul în care urma să navigăm.
Nærøyfjord este unul dintre brațele celebrului Sognefjord și are aproximativ 18 kilometri lungime. Ceea ce îl face cu adevărat spectaculos este însă lățimea sa: în zona cea mai îngustă, la Bakkasundet, cele două maluri sunt despărțite de numai aproximativ 250 de metri. De o parte și de alta, munții se ridică abrupt, ajungând în zonă până la aproximativ 1.700–1.800 de metri.
Nærøyfjord este atât de valoros din punct de vedere natural, încât, împreună cu Geirangerfjord, face parte din patrimoniul mondial UNESCO încă din 2005. Cele două sunt considerate printre cele mai spectaculoase peisaje de fiord de pe planetă, remarcându-se prin pereții abrupți ai munților, cascadele numeroase și peisajul glaciar aproape neatins.
Croaziera noastră pornea din Flåm, aflat la capătul Aurlandsfjordului. De aici urma să navigăm pe Aurlandsfjord, apoi să pătrundem în mult mai îngustul Nærøyfjord și să continuăm până la Gudvangen.
Pe măsură ce aveam să înaintăm, peisajul urma să se schimbe treptat: întinderea mai largă de apă avea să lase loc unui culoar tot mai îngust, străjuit de munți înalți, cascade și mici așezări care, privite de pe apă, păreau aproape pierdute între pereții uriași de stâncă.
La plecarea din Flåm era chiar plăcut și destul de cald, însă, pe măsură ce vasul a prins viteză, curentul de aer a început să se simtă tot mai tare. Deși soarele continua să strălucească, temperatura resimțită pe puntea exterioară era cu totul alta, așa că în scurt timp mi-am pus geaca și mi-am tras gluga pe cap.
Dar nici prin gând nu ne trecea să coborâm în interior. Pentru asemenea priveliști merita să îndurăm puțin frigul!
Bineînțeles că membrii grupului nostru care aleseseră această excursie s-au răsfirat care încotro, fiecare alegându-și locul preferat de unde să admire peisajul.
Pe puntea superioară, dintre cei din grupul nostru, am fost aproape tot timpul doar eu și soțul meu. Pentru o vreme ni s-a alăturat și un domn din grup, care venise să facă fotografii și cu care am mai stat puțin de vorbă.
În rest, vasul era foarte aglomerat, cu numeroși turiști dornici, ca și noi, să profite de vremea frumoasă și să admire peisajele de pe punțile exterioare.
După aproape două ore de navigație, croaziera noastră s-a apropiat de final și am ajuns în Gudvangen. Am coborât de pe vas încântați de ceea ce văzuserăm și ne-am îndreptat spre autocar, unde ne-am reîntâlnit cu ceilalți colegi din grup.
Odată grupul reîntregit, ne-am urcat cu toții în autocar și ne-am continuat călătoria spre următoarea destinație.
Croaziera Flåm–Gudvangen a fost o excursie opțională și a costat 65 de euro de persoană, dar a meritat din plin.
CONCLUZIE
După croaziera pe Geirangerfjord, credeam că va fi greu ca un alt fiord norvegian să ne impresioneze mai mult. Și totuși, Nærøyfjord a reușit să o facă, dar într-un mod diferit.
Dacă Geiranger ne întâmpinase cu ceață, ploaie și o atmosferă aproape misterioasă, de această dată soarele ne-a permis să vedem în toată splendoarea lor munții care se ridicau aproape vertical din apă, cascadele, micile așezări de pe maluri și, mai ales, îngustimea spectaculoasă a fiordului.
Cele aproape două ore petrecute pe puntea exterioară au trecut incredibil de repede.
La 65 de euro de persoană, nu a fost o excursie ieftină, dar pentru noi a meritat din plin. Nærøyfjord este unul dintre acele locuri în care fotografiile sunt frumoase, dar nu reușesc să redea senzația pe care o ai atunci când te afli pe apă, înconjurat de acei pereți uriași de munte.
Dacă ajungeți în această parte a Norvegiei, nu ratați acest obiectiv!
Este superb!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de elenaadina in 15.09.26 17:55:18
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2026 Ghețarul Briksdal – după 20 de ani, un alt „Iron Man”, dar cei din urmă vor fi cei dintâi — scris în 11.09.26 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Aug.2026 Croazieră pe fiordul Geiranger – tărâmul spectaculos amenințat de un pericol catastrofal — scris în 09.09.26 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Aug.2026 Drumul Trolilor și Drumul Vulturilor – printre serpentine, munți și cascade — scris în 07.09.26 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Vizită la Capul Nord – o incursiune la capătul Europei — scris în 11.04.26 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Jul.2023 La pas prin Trondheim, Norvegia — scris în 29.12.25 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Alta – o întâlnire cu trecutul gravat în piatră — scris în 28.12.25 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Experiențe norvegiene de top — scris în 13.07.24 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ

























