Ghețarul Briksdal – după 20 de ani, un alt „Iron Man”, dar cei din urmă vor fi cei dintâi

TIPĂREȘTE

Salutare, dragii mei!

După ce am încheiat frumoasa noastră croazieră pe fiordul Geiranger și am coborât de pe ferry-boat în Hellesylt, ne-am reîntregit grupul și ne-am continuat călătoria cu autocarul. Următoarea noastră destinație era unul dintre obiectivele pe care le așteptam cu mult interes: ghețarul Briksdal.

Drumul dintre Hellesylt și Briksdal ne-a purtat din nou prin peisajele spectaculoase ale Norvegiei, printre munți, văi și întinderi de apă. Am trecut prin zona lacului Hornindalsvatnet, considerat cel mai adânc lac din Europa, apoi ne-am continuat traseul spre Nordfjord și mai departe spre Olden.

De aici, drumul pătrunde pe valea Oldedalen, urmărind o bună bucată de vreme malul lacului Oldevatnet, ale cărui ape, alimentate de ghețari, au acea frumoasă nuanță verde-albăstruie specifică lacurilor glaciare.

Pe măsură ce înaintam pe vale, munții deveneau tot mai înalți, iar cascadele coborau de pe versanți, anunțând parcă apropierea de imensa întindere glaciară Jostedalsbreen.

În cele din urmă am ajuns în Briksdalen, la punctul de unde urma să înceapă adevărata noastră aventură: întâlnirea cu ghețarul Briksdal.

Înainte de a vă povesti cum a fost întâlnirea noastră cu ghețarul, cred că merită să spun câteva lucruri despre el.

Briksdalsbreen, sau ghețarul Briksdal, este unul dintre cele mai cunoscute brațe ale uriașului Jostedalsbreen, cel mai mare ghețar de pe continentul european. Acesta se află în Parcul Național Jostedalsbreen, iar Briksdal coboară spectaculos dintre munți spre valea Briksdalen.

Ca orice ghețar, s-a format prin acumularea, an după an, a unor cantități mari de zăpadă care, sub propria greutate, s-au tasat și s-au transformat treptat în gheață. Această masă enormă de gheață nu este nemișcată, ci înaintează foarte lent, asemenea unui râu, modelând în timp munții și văile pe care le străbate.

Briksdal este însă și un bun exemplu al faptului că un ghețar este într-o permanentă transformare. De-a lungul timpului, limba sa de gheață a înaintat și s-a retras în repetate rânduri, iar în ultimele decenii retragerea ghețarilor norvegieni a devenit tot mai evidentă.

Pentru noi, întâlnirea cu Briksdal avea și o semnificație aparte. Nu era pentru prima dată când ajungeam aici.

Îl văzusem și în urmă cu aproximativ 20 de ani, iar acum eram foarte curioși să descoperim cum arăta după atâta timp și, mai ales, cât de mult se schimbase față de imaginea pe care o păstrasem în amintire.

Autocarul ne-a lăsat într-o parcare mare, amenajată la intrarea în zona Briksdal. Aici se află Briksdalsbre Mountain Lodge, un complex turistic cu restaurant, cafenea și magazin de suveniruri, dar care oferă și posibilități de cazare.

Ghida ne-a spus că până în apropierea ghețarului aveam de mers, într-un ritm lejer, aproximativ 45 de minute. Prima parte a drumului urca spre spectaculoasa cascadă Kleivafossen, iar pentru a ajunge acolo existau două variante: traseul pietonal și drumul asfaltat pe care circulă micile vehicule numite „Troll Cars” , care au înlocuit în 2004 vechile trăsuri trase de cai.

Cum afară ploua mărunt, ghida ne-a recomandat să mergem pe drumul folosit de mașinuțe, fiind asfaltat și mult mai comod pe o asemenea vreme. În felul acesta evitam noroiul și puteam înainta mai ușor spre ghețar.

Înainte de a porni spre ghețar, am trecut mai întâi pe la toaletă, unde era destul de aglomerat. Când am ieșit, surpriză: grupul nostru pornise deja la drum, fără să ne mai aștepte.

Și aici a început o mică dispută între mine și soțul meu. Eu susțineam că ghida ne spusese foarte clar să mergem pe drumul asfaltat, cel folosit de mașinuțele Troll Cars, în timp ce el îmi arăta indicatorul care îi îndruma pe pietoni spre o cărare separată. Până la urmă am cedat și am pornit pe traseul pietonal, chiar cu riscul de a ne murdări serios pantofii sport. Pelerinele de ploaie le aveam, bineînțeles, pe noi, pentru că ploaia măruntă continua să ne însoțească.

Privind lucrurile după aceea, nu a fost deloc o alegere rea. Traseul pietonal ne-a purtat o bună bucată de vreme paralel cu apa care cobora în trepte printre stânci, oferindu-ne priveliști foarte frumoase pe care probabil nu le-am fi avut de pe drumul asfaltat.

Am mers ce am mers, până când am ajuns în zona podului de lângă cascada Kleivafossen. Numai că aici am început să simt din plin efortul. Obosisem foarte tare, iar picioarele și, în special, genunchii mă dureau teribil (consecința vizitei la Lillehammer – dar vă povestesc eu altă dată...).

Ajunsă în zona cascadei, privind apa care se prăvălea cu putere printre stânci, m-a cuprins și un fel de amețeală și parcă nu mă mai simțeam suficient de sigură pe mine. Știam că până la ghețar mai aveam încă destul de mult de mers, iar durerile de picioare și de genunchi nu-mi dădeau deloc încredere că voi putea continua traseul.

Așa că i-am spus soțului meu că eu renunț și mă întorc spre parcarea unde ne aștepta autocarul. El a insistat destul de mult, spunându-mi că vom merge încet și vom face pauze ori de câte ori va fi nevoie, însă eu nu mă simțeam suficient de puternică fizic pentru a continua.

Ne-am despărțit, așadar, în acel punct. El și-a continuat drumul spre ghețar, urcând pe serpentinele traseului asfaltat, iar eu am pornit încet înapoi, de data aceasta chiar pe drumul mașinuțelor Troll Cars.

Am coborât puțin câte puțin, fără grabă, până când am ajuns aproape de parcare...

Acolo am observat mai multe mașinuțe electrice Troll Cars, care așteptau să se umple cu turiști pentru a porni spre ghețar.

Și clinc, mi-a venit ideea!

De ce să renunț la ghețar când puteam merge altfel, mult mai confortabil? M-am interesat imediat cât costă și am achitat la Briksdalsbre Mountain Lodge, suma de 300 NOK (aproximativ 28 de euro), iar câteva minute mai târziu, eram instalată comd într-una dintre mașinuțele electrice! Aceasta s-a umplut destul de repede și am pornit la drum.

Și aici a urmat momentul amuzant. 😄

Mașinuța urca mult mai repede decât turiștii care parcurgeau traseul pe jos.

Deja savuram momentul când aveam să-l sjung din urmă pe soț... 😁

și, la un moment dat, l-am zărit mergand grăbit și preocupat să facă poze. Când am trecut pe lângă el, i-am făcut bucuroasă cu mâna, numai că... degeaba! Era atât de himnotizat de peisaj, încât nici măcar nu s-a uitat spre mașinuță cu atat mai putin spre mine! 😄

Și uite așa, l-am depășit fără nici un efort!

Însă mașinuța electrică nu ne-a dus până la ghețar. La un moment dat a trebuit să coborâm, iar de acolo mai aveam aproximativ 500 de metri de parcurs pe jos, pe un traseu pietonal.

Încă amuzată, dar și mai odihnită, am înaintat pe drumul frumos admirând munții din jur, cascada pe care o lăsasem în urmă, dar și ghețarul, care începea să se vadă din ce în ce mai bine și părea tot mai aproape.

Am mers eu ce am mers, până când m-am apropiat de ghețar. Între timp, ploaia se oprise, iar peisajul devenea tot mai frumos.

Si in sfârșit, în fața mea a apărut lacul glaciar, cu o culoare incredibilă, iar dincolo de el se vedea ghețarul Briksdal. Numai că imaginea era foarte diferită de cea pe care o păstrasem în amintire de acum 20 de ani.

Atunci, limba de gheață cobora spre baza muntelui, până în apropierea lacului. Acum, ghețarul se retrăsese vizibil, lacul ocupa o suprafață mai mare, iar gheața rămăsese mult mai sus, pe versant.

A fost unul dintre acele momente în care diferența dintre două vizite făcute în același loc, la 20 de ani distanță, spunea mai mult decât orice explicație. Iar eu aveam în fața ochilor dovada acestei schimbări.

Acum trebuia să mă întorc la locul unde ne lăsaseră mașinuțele și să aștept una dintre ele pentru drumul înapoi spre parcare.

Cum mergeam liniștită pe traseul pietonal de întoarcere, hop, dau nas în nas cu soțul meu! 😄

Mi-a aruncat mai întâi o privire scurtă, ca și cum nici nu m-ar fi recunoscut, apoi a tresărit, s-a uitat atent la mine și m-a întrebat, complet nedumerit:

„Dar tu cum ai ajuns aici? Și când?”

Evident, habar nu avea că eu trecusem pe lângă el ceva mai devreme, foarte confortabil instalată în mașinuța electrică, în timp ce el continua conștiincios să urce pe jos. 😄

Am vrut să mă amuz puțin pe seama lui și, cu cea mai serioasă figură, i-am spus:

„Păi m-am ambiționat și am făcut jogging! Am trecut în viteză pe lângă tine, nu m-ai văzut?”

Pentru câteva secunde a părut că încearcă să proceseze informația și chiar să-mi dea crezare. Apoi s-a uitat mai atent la mine, a scuturat din cap și a spus categoric:

„Imposibil!”

Și-a dat repede seama că exista o singură explicație plauzibilă: venisem cu mașinuța electrică. 😄

Așa că el și-a continuat drumul spre ghețar, iar eu m-am întorsch mașinuța electrică.

M-am bucurat că reușisem, până la urmă, să revăd ghețarul Briksdal după 20 de ani, fără să-mi mai chinui genunchii pe întregul traseu. 😊

Când ne-am reîntâlnit în parcare, am mai profitat de timpul rămas pentru a face câteva cumpărături prin magazinul de suveniruri de la Briksdalsbre Mountain Lodge.

Apoi, odată întregit din nou grupul, ne-am urcat în autocar și ne-am continuat călătoria, lăsând în urmă Briksdal și una dintre cele mai frumoase, dar și mai amuzante aventuri ale circuitului nostru prin Norvegia. 😄

CONCLUZIE

După 20 de ani, iată-ne din nou la ghețarul Briksdal, de data aceasta pe o vreme complet diferită de cea pe care o avuseserăm la prima noastră vizită. Atunci ne bucuraserăm de soare și de cer senin, acum ne-au însoțit ploaia, norii și răcoarea specifică munților Norvegiei.

Și totuși, experiența a fost la fel de fascinantă. Poate chiar cu un farmec aparte, pentru că norii coborâți peste munți, cascadele învolburate și culorile incredibile ale lacului glaciar au creat o atmosferă pe care vremea frumoasă nu ar fi putut-o oferi.

Cel mai mult m-a impresionat însă schimbările intervenite. Gheața se retrăsese mult spre munte, iar lacul glaciar devenise o prezență mult mai evidentă în peisaj.

A fost fascinant, dar în același timp și puțin tulburător, să pot compara cu propriii mei ochi același loc la două decenii distanță.

Iar aventura mea personală, începută cu o renunțare și terminată cu o plimbare cu Troll Car, un „jogging” imaginar și un soț complet zăpăcit, a făcut ca această a doua întâlnire cu Briksdal să fie cu atât mai amuzantă 😄

Pentru mine, adevăratul „Iron Man” de la Briksdal a fost soțul meu, care a reușit să parcurgă întregul traseu, pe jos, nu ca mine, intr-un electric Car!

Dacă ajungeți în Norvegia, nu ratați acest obiectiv!

Briksdal este unul dintre acele locuri fascinante unde traseul în sine este superb, printre munți, cascade și ape glaciare, bineînțeles dacă sănătatea și condiția fizică vă permit să îl parcurgeți.

Dacă nu, există și salvatoarele Troll Cars.

Important este să ajungeți acolo și să vă bucurați de spectacolul naturii! 😊

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 5 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI