Și aceasta ar fi putut fi o zi foarte frumoasă

TIPĂREȘTE

Ziua a noua

Chiar dacă în seara trecută am ajuns mai târziu la hotel programul de dimineață este identic cu cel din zilele anterioare: micul dejun la ora 7.00, prezența la autocar la ora 8.00.

Ziua nu începe foarte bine. După mai puțin de 10 km de la plecare, șoferul greșește drumul și merge mai mult de 10 km până realizează aceasta. Ne întoarcem și, în final, pornim pe drumul cel bun.

Din fericire, peisajul este splendid. Nu mă mai satur să privesc pe geam și să fac fotografii. La un moment dat, un grup de imagini sunt mai deosebite. Spuneam într-un articol din excursia din 2012 că „Undeva, cam la mijlocul lor există o linie orizontală, aproape invizibilă, ce constituie o axă de simetrie a imaginii captate. Partea de sus este imaginea reală, iar partea de jos este aceeași, oglindită în apă.” . Și este o oglindă perfectă. Nu suntem în același loc, ca în 2012, de aceea nici imaginile nu seamănă. Inițial am crezut că suntem pe malul unui fiord. Google, care mă urmărește peste tot, prin intermediul telefonului, îmi spune că, de fapt, suntem pe malul unui lac, Jølstravatnet. Probabil așa se explică lipsa oricărei mișcări a apei.

Ceva mai târziu ajungem pe malul altui lac, Skeisbukta. Și aici am parte de câteva imagini ce par a fi în oglindă. Dar parcă nu sunt așa clare ca cele anterioare. Poate pentru că suntem în capătul lacului, apa se poate agita mai ușor aici. Toate cele aproape patru ore până la prima destinație am parte de imagini spectaculoase.

La un moment dat remarc un indicator către Flåm. Știam că această localitate face parte din traseu zilei, dar noi îl ignorăm. După circa 19 -20 km oprim la Gudvangen. De aici vom lua un vapor pentru plimbarea pe două fiorduri până la... Flåm. Aici ne vom îmbarca din nou în autocar, pentru a ne îndrepta spre Bergen, trecând prin... Gudvangen. Atunci nu mi-am dat seama, dar, abia acasă am realizat că ne-am învârtit în cerc.

Cred că o mai bună planificare a excursiei ar fi permis îmbarcarea pe vapor la Flåm și croaziera în sens invers, până la Gudvangen, ajungând astfel mult mai devreme la Bergen. Dar...

Să revenim, însă, la Gudvangen. Ajungem aici în jurul orei 12.15 și avem de așteptat cam o oră și jumătate până la îmbarcarea pe vapor. Pentru început, vizităm magazinul de suveniruri din zonă. Tot încerc să mă conving să cumpăr ceva, dar prețurile mă alungă de lângă fiecare obiect pe care pun ochii. Apoi petrecem restul timpului pe terasa restaurantului Gudvangen Fjordtell. El aparține de hotelul cu același nume ce pare a fi relativ ieftin: circa 140 – 150 euro camera pe noapte. Vremea este frumoasă, atmosfera este plăcută, terasa are câteva elemente de decor simpatice.

În final, sosește și vaporul cu numele „Lady Elisabeth” . Întâi coboară turiștii veniți de la Flåm (oare nu puteam să fim și noi printre ei?), și apoi ne urcăm noi. Găsesc un loc pe puntea din spate.

Vom naviga pe două ramuri ale Sognefjord. Programul excursiei îmi spune că acesta este cel mai lung fiord al Norvegiei, circa 200 km până la Oceanul Atlantic, precum și cel mai adânc, cu cei circa 1300 m ai săi. Cred ceea ce mi se spune, deși această imensă adâncime pare greu de explicat.

Primul braț, plecând din Gudvangen, este Nærøyfjord. Parcurgem pe acesta circa 17.5 km. Peisajele sunt și aici foarte frumoase, asemănătoare cu cele văzute în lungul Fiordului Geiranger. Doar că aici cascadele sunt ceva mai mici. Păcat că nu am destule cuvinte să descriu toate aceste imagini. Las fotografiile și filmele să vorbească în numele meu.

Undeva pe traseu, un stol de pescăruși, destul de mare, începe să ne dea târcoale. Sunt probabil obișnuiți cu asemenea curse și știu că întotdeauna pică câte ceva. Nici de data asta nu se înșală. Încep să zboare prin aer bucățele de pâine, biscuiți sau alte produse. Unele sunt prinse din zbor, după altele se fac picaje spre apă. Până la un moment dat, când, un membru al echipajului ne roagă sa nu mai hrănim păsările. Lumea se conformează, dar acestea continuă să ne însoțească o perioaă de timp.

La un moment dat ajungem la o ramificație. Spre stânga este Sognefjord, fiordul care duce către Oceanul Atlantic, iar spre dreapta este Aurlanfsfjord, fiordul pe care intrăm noi. Imaginile sunt asemănătoare. Doar că aici este ceva mai multă „aglomerație” . Pe malurile fiordului apar, fie locuințe izolate, fie chiar localități mai răsărite. Între acestea se evidențiază Aurlandsvangen, care este centrul administrativ al regiunii. Ca urmare, pe apă întâlnim mai multe ambarcațiuni, oameni care fac canotaj și chiar un amator de acrobații cu un water-jetscooter.

Croaziera, cu o lungime totală de peste 35 km, durează aproximativ 2 ore. Trebuie să recunosc că, spre sfârșit, a început să fie ușor obositoare. Dar aceasta este situația, capetele traseului sunt „bătute în cuie” . O scurtare a duratei nu se poate obține decât prin schimbarea propulsiei navei.

Ajungem la Flåm în jurul orei 15.45. Noi coborâm, alții se îmbarcă pentru drumul în sens invers. Recunosc locurile. Aici ne-a lăsat trenul turistic cu care ne-am plimbat în excursia din 2012. Inițial am crezut că acesta este numai un punct turistic, cu restaurantele, eventual hotelurile și magazinele de suveniruri de rigoare. Dar, acasă aveam să aflu că este, de fapt, un sat care are și 350 locuitori.

Pornim spre Bergen în jurul orei 16.00. Drumul, de circa 130 km (trecând și prin Gudvangen ☹), îl parcurgem în peste două ore și jumătate. La destinație, oprim exact în dreptul halei noi de pește. Ca urmare, petrecem aici mai mult de 20 de minute. Unii cumpără ceva, alții pierd timpul admirând rafturile.

Într-un final, pornim să vizităm orașul. După numai câțiva pași, în mijlocul unei piețe mărișoare, remarc o statuie. La început îmi atrage atenția pescărușul oprit pe capul acesteia. De câțiva ani am început să remarc afinitatea păsărilor pe capetele statuilor. Acest obicei nu are granițe. Apoi, remarc bronzul oxidat din care este confecționată statuia și hainele de epocă ale personajului. Nu am timp să mă apropii să văd despre cine este vorba. Documentarea se acasă îmi spune că este Ludvig Holberg, un dramaturg, istoric și filozof danez născut în Bergen. Acesta a trăit și a scris în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Este considerat „tatăl literaturii daneze și norvegiene” . Statuia datează din 1884.

Prima noastră destinație este Catedrala din Bergen. După câteva străzi parcurse în zigzag, ajungem în fața catedralei. Trebuie să recunosc de la început că arhitectura acesteia mă dezamăgește. Ceea ce vedem este un turn rectangular, cu un clar aspect medieval, cu câteva ferestre boltite. Un ceas plantat între acestea încearcă să o aducă în timpuri mai recente. Doar accesul și o fereastră de deasupra acestuia sunt ceva mai elaborate, cu mai multe arce concentrice pe contur. Situația este explicabilă, catedrala fiind construită în jurul anului 950.

Eu și Doina, ajungând la câteva minute după restul grupului, abia avem timp să intrăm în pronaos și să facem 2 fotografii. În acest timp, grupul, care deja pătrunsese în biserică, este condus afară fără menajamente. Înăuntru se desfășura, probabil, o slujbă sau un alt eveniment și nu eram bineveniți. Părăsim cu toții clădirea, iar în urma noastră, persoana care ne-a condus afară închide ostentativ ușa principală. Rămân cu un gust amar.

Ne întoarcem cam în zona din care am plecat, ajungând în dreptul cartierului hanseatic. După ce ni-l arată, fără a ne explica nimic, ghidul ne părăsește și ne dă liber pentru o oră. Cuuuum?? Păi nu am vizitat nimic din Bergen! ☹ Conform programului, trebuia să vedem „Turnul Rosenkrantz” și „Sala Haakon” parte a Fortăreței Bergen, „Cartierul medieval Hanseatic Bryggen” – protejat de UNESCO, „Biserica Sf. Maria de sec. XII” și „Piața de peste” . Opțional, contra cost,” urcare cu funicularul pe vârful Floyen” (399 m) pentru a admira o superbă panoramă a orașului, portului, fiordurilor si împrejurimilor” . OK, piața de pește am văzut-o. Dar restul?

Beneficiind de experiența din excursia anterioară, nu îmi rămâne decât să fac eu pe ghidul pentru Doina. Începem cu Bryggen, cartierul hanseatic medieval, cu case de lemn. Acestea au fațadele la cheu și se dezvoltă în lungime în interiorul cartierului. Între ele sunt străduțe înguste podite cu scânduri lemn. Toate seamănă între ele, având parter și două etaje. De regulă, la parter erau magazine, la etajul 1, depozite, iar la etajul 2 erau locuințe. La etaje există câte un balcon în lungul întregii clădiri, din care se asigură accesul în fiecare cameră. Data trecută am nimerit pe o stradă cu câteva magazine deschise. Acum, având în vedere ora înaintată (19.30), totul este închis. În capătul străduțelor sunt câteva curți interioare. Dincolo de acestea erau spații de interes comun: bucătării, săli de mese, alte folosințe în comun. Acum, în curtea în care ajungem este un restaurant. Ar fi bună o bere, dar nu prea avem timp.

Ieșim din cartier prin spate și o luăm la stânga, spre Biserica Sfânta Maria. Data trecută era închisă, fiind în reparații, îmbrăcată în prelate. Acum putem admira, fără opreliști, înălțimea și frumusețea celor două turnuri ce încadrează clădirea bisericii. Se vede că biserica este cu vreo 200 de ani mai tânără decât catedrala. Dar aceasta este tot închisă. Deh! Planificarea asta a programului excursiei care nu ține seama de orarul obiectivelor și interesul turiștilor.

Pornim pe strada ce coboară din dreptul bisericii spre cheu. Data trecută, aceasta era plină de rododendroni. Acum nu este nici o urmă din frumoasele tufe. Însă, pe la jumătatea străzii văd o statuie pe care nu o remarcasem data trecută. Este tot din un bronz oxidat, dar fără pescăruș pe cap. Iar veșmintele par dint-un trecut mai îndepărtat. De pe soclu aflu pe cine reprezintă: Snorri Sturlason. Pe spatele soclului este un număr: 1178. Cercetând internetul, aflu că a fost un poet, istoric și om politic islandez, născut în 1178, iar anul morții, în 1241, asasinat. Nu am reușit să aflu ceva despre statuia în sine. „Săpături” mai adânci mă fac să cred că este o copie fidelă a unei statui dezvelite în 1945 în orașul islandez Reykholt.

Ajungând pe cheu, o luăm spre dreapta, îndreptându-ne spre Turnul Rosenkrantz. Data trecută l-am văzut numai de departe. Dar atunci am aflat că „este construit în 1560 de către guvernatorul Erik Rosenkrantz, ca punct de apărare la intrarea în port și reședință personală” . De data aceasta ne apropiem, intrând și în incintă. Aici descoperim chiar și o curte interioară a acestuia. Mă lămuresc de faptul că turnul, împreună cu alte clădiri și ruine, este o componentă a Castelului Bergenhus. Este considerat cel mai bine păstrat castel medieval din Norvegia, având construcția începută pe la 1240. Încerc să aflu ceva mai multe detalii, studiind câteva panouri informative din zonă. Descopăr, destul de târziu, amplasamentul Sălii Haakon, construită la mijlocul secolului al XIII-lea, în timpul domniei regelui Håkon Håkonsson (1217–1263). În acea perioadă a fost cea mai mare clădire a palatului regal din Bergen. Nu s-au păstrat date despre construcția sălii, dar a fost, probabil, sursă de inspirație pentru alte săli mari similare, care au fost construite în Oslo și Avaldsnes. Ajungem la concluzia că nu mai avem timp să vizităm și această sală. În plus, sunt aproape sigur că la acea oră, sala era închisă.

Revenim spre cartierul hanseatic pentru a admira o altă statuie. Denumirea oficială a acestuia este „Monumentul Minei Marine” . Într-adevăr, pe un soclu de beton este amplasată o mină. Din excursia anterioară știam că acesta este un memorial în amintirea marinarilor morți în Primul Război Mondial.

Alături de cartierul hanseatic se evidențiază un grup de clădiri ceva mai noi dar care încearcă să imite arhitectura acestora. Forma fațadelor este identică, dar materialul sete altul. În plus, au câte 5 etaje, și lipsesc străduțele intermediare. Totuși, arată foarte bine! :)

Din această zonă aruncăm numai o privire spre dealul Fløyen, cel pe care am fi putut urca cu un gen de teleferic, ca să putem avea o perspectivă asupra unei bune părți din oraș. Din nefericire nu avem timp, numai drumul până la stația telefericului fiind destul de lung și în urcare accentuată.

Pornim, apoi, spre întâlnirea cu autocarul. În drum, aruncăm o privire spre ceea ce data trecută ni s-a spus că este vechea hală de pește. Arhitectura cesteia aduce, cumva, cu cea a Sălii Haakon, pe lângă care trecusem cu câteva minute în urmă. În plus, forma triunghiulară a părții superioare a acesteia aduce aminte de arhitectura hanseatică. Pe fotografie descopăr, ulterior, o inscripție ce pare a zice că „hala a fost construită în 1877” . Am impresia că, în prezent, aici este un ansamblu de magazine, cafenele, restaurante și o hală de carne.

Puțin după aceea ajungem la o altă hală de pește, hala de pește în aer liber. Sunt două rânduri de tarabe, ca la piață, cu aceleași produse ca în hala de la început, și cam cu aceleași prețuri. În plus, aici sunt și câteva tarabe unde se pregătesc, la fața locului, diverse produse din pește ce pot fi consumate chiar acolo.

Noi ajungem la întâlnirea cu autocarul la ora planificată. Dar autocarul nu este acolo. Și întârzie aproape jumătate de oră. Păcat, pentru că până la hotel mai avem circa 17 -18 km, ca să ajungem la Scandic Kokstad. Suntem în vecinătatea aeroportului, exact lângă hotelul în care am înnoptat în 2012 (Thon Hotel Bergen Airport).

Ca o concluzie, și această zi ar fi putut fi o zi foarte frumoasă, dacă...

● dacă șoferul nu ar fi greșit drumul la începutul zilei;

● dacă nu ne-am fi învârtit în cerc în zona Flåm – Gudvangen;

● dacă ghidul nu ne-ar fi părăsit în Bergen înainte să ne arate toate obiectivele din program;

● dacă autocarul ar fi fost la punctul de întâlnire la ora stabilită.

Deci...

Dar nu disperați, ziua cea mai neagră urmează mâine.

---

VIZUALIZĂRI: 1991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI